sâmbătă, 29 septembrie 2007

FITCH - Euro din 2015 pentru România

Agenţia de rating FITCH estimează că România va adera la euro în anul 2015, iar Bulgaria în 2013. După aderarea Sloveniei(2007), Ciprului şi Maltei (ianuarie 2008), calendarul estimat de către agenţia de rating este următorul:
  • 2009 - Slovacia
  • 2012 - Estonia
  • 2013 - Lituania, Letonia, Polonia, Cehia
  • 2014 - Ungaria
Dintre ţările care au aderat la UE în primul val, niciuna nu a respectat calendarul aderării la euro. Spre exemplu, în 2006, Ungaria estima că va trece la euro înainte de 2012. Gravele dezechilibre economice din această ţară au spulberat perspectiva unei aderări rapide a ţării la euro. Chiar şi 2014 poate părea un termen optimist atâta timp cît nu se ştie exact ce va face guvernul care va rezulta în urma alegerilor din 2010(actualul guvern, în ciuda criticilor interne, a facut progrese foarte mari în ceea ce priveşte consolidarea fiscală).

În ceea ce priveşte estimarea cu privirea la aderarea noastră la euro, 2015 nu reprezintă un termen sigur. Cei de la Fitch avertizează asupra problemelor cu inflaţia şi asupra tendinţei de supraîncălzire a econumiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)