luni, 12 noiembrie 2007

Reportaj de pe fundul găleţii

Sincer să fiu nu aş fi dorit să scriu acest articol. Cu toate că, cititorii fideli ai acestui blog, au observat deja faptul că semnalele de alarmă pe care le-am tras au fost cât se poate de justificate, nu mă aşteptam ca amploarea dezastrului să fie atât de mare. Cu o inflaţie record, cu o bursă dărâmată şi cu un leu din ce în ce mai anemic, România nu arată deloc bine.

Inflaţia era de aşteptat să fie mare(6.8% deocamdată). În mod sigur vom avea o inflaţie peste 7 la sfârşitul anului curent(probabil 7.3). Asta indiferent că vrea guvernatorele sau nu.

Minusul înregistrat astăzi pe bursă pare de-a dreptul inexplicabil pentru unii. Este vorba de cei care, de câteva săptămâni încoace, ne propovăduiesc reîntoarcerea trendului. Şi asta, pe fondul unei scăderi line, dar sigure, care a spart silenţios mai multe pragri psihologice. Acum ne situăm pe ultimul prag acceptabil(de fapt, dacă e să fim sinceri suntem sub respectivul prag, dar încă e OK). În mod normal, ar trebui ca de-acum să se intre pe acumulare şi, în câteva săptămâni, să asistăm la o creştere rapidă. Mă refer atât la BET cât, mai ales, la BET-FI care ar trebui să recupereze ceva mai alert căderea. La actualele preţuri ale SIF-urilor, au apărut destui cumpărători dornici de un discount(veyi rapoartele insiderilor). Nu vreau să par exaltat şi, de accea, atrag atenţia asupra faptului că, hotârâtoare pentru viitoarea evoluţie a bursei, vor fi două elemente: şedinţele de tranzacţionare ale săptămânii curente şi rezultatele BCR. În ceea ce priveşte următoarele trei şedinţele de tranzacţionare, ele vor fi hotărâtoare pentru trendul pe termen scurt. În cazul în care scăderile vor continua, vom avea parte şedinţe de isterie în masă. Deja o mare parte a investitorilor sunt la capătul răbdării, iar o reacţie isterică este cât se poate de apropiată. În ceea ce priveşte rezultatele BCR, dacă ele vor fi slabe, vom asista la o cădere spectaculoasă a SIF-urilor. În caz contrar vom avea parte de o apreciere moderată, dar de cimentarea unui trend pozitiv pe termen mediu.

În ceea ce priveşte leul, asistăm la o evadare a acestuia din banda în care evolua până acum. Cel mai probabil deprecierea va continua, însă noul suport va fi, cel mai probabil, 3.4. Asta dacă BNR nu va hotărâ să lupte din nou cu morile de vânt(şi sper din suflet să nu-l mai văd pe guvernator pe post de Don Quijote) spre bucuria speculatorilor.

Un singur domeniu pare a nu se fi mişcat încă: imobiliarele. Observ în ultima perioadă o pleiadă de "analişti ai pieţei" care ne tot propun scheme isteţe de investiţie, una din ele fiind celebra cumpărare a imobilelor din stadiul de proiect întrucât s-ar obţine un discount final de 50%. Nu recomand nimănui un astfel de nivel de risc şi asta pentru că, în cazul unui cutremur pe piaţa imobiliară, toate aceste proiecte vor rămâne numai pe hârtie înrucât nu vor mai avea finanţare. Dincolo de această recomandare, faptul că în ultima perioadă ni se repetă de nenumărate ori faptul că piaţa imobiliară va continua să crească, deja mă pune pe gânduri. Şi asta în condiţiile în care preţul de ofertă este cam acelaşi de câteva luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu