miercuri, 26 martie 2008

Hipermaket update

Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Comerţului s-au hotărât să se implice în războiul hipermarket-urilor. Această decizie, alături de comisia parlamentară care se ocupă de aceeaşi problemă, salvează într-o oarecare măsură faţa autorităţilor române care au preferat până acum strategia struţului. Faptul că scandalul are dimensiuni europene va face ca, în scurt timp, să asistăm la o normalizare/reglementare a acestui tip de comerţ.

În acelaşi timp, reprezentanţii hipermarket-urilor au ieşit la atac, anunţând că profitabilitatea este destul de redusă, adică undeva pe la 5% din cifra de afaceri, iar că taxele pe care le plătesc producătorii se duc pe promovarea produselor şi nu în buzunarul comercianţilor. Dacă am sta să luăm de bune declaraţiile retailerilor, 5% reprezintă o rată de profit modestă. Însă modalităţi de manipulare sau externalizare a profiturilor sunt destule, iar asta ştie toată lumea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu