luni, 16 iunie 2008

Cu 8.2% mai multă iluzie


Anunţată cu surle şi trâmbiţe, creşterea economică din primul trimestru al anului are mai degrabă iz de subiect electoral. Ceea ce ar fi trebuit să constituie un subiect de analiză şi de acţiune imediată a căzut într-un steril dialog al surzilor în care unii se bat cu pumnul în piept, iar ceilalţi atrag atenţia. În toată această nebunie au ieşit în evidenţă oficialii BNR care, dincolo de aluziile lor "rutiere", par a fi cu picioarele pe pământ.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe în acest moment este faptul că întreaga noastră creştere miroase a supraîncălzire, aşa cum s-a exprimat viceguvernatorul Eugen Dijmărescu. Situaţia nu este nicidecum una care să ne bucure întrucât, în spatele unor cifre aparent frumoase, se ascund realităţi şocante. Valori record ale datoriei externe, dezechilibre incredibile datorate importurilor din ce în ce mai mari şi cifre umflate cu pompa fac acum ca lucrurile să arate frumos. Numai că acest "frumos" este doar pe hârtie şi nu prea are legătură cu realitatea. Vestea proastă pentru indivizii care se îmbată cu apă rece privind statisticile este că, până la urmă, mecanismele pieţei reglează deficienţele. Şi asta se întâmplă indiferent dacă un politician sau un ministru încearcă să mascheze realitatea. Exemple de acest gen sunt destule în istoria recentă, începând cu explozia dolarului faţă de leu după ce Văcăroiu ţinuse artificial cursul la aceeaşi valoare timp de un an sau, mai recent, la devalorizarea leului faţă de euro după ce în vara anului trecut se atinsese un nivel record(iar pentru cei care uită, "evangheliştii" gen Libocor şi Câţu prevedeau o continuare a aprecierii leului). Vremurile sunt complicate şi ceea ce ne va rezerva sfârşitul acestui an cred ca nu va fi plăcut deloc întrucât, din punctul meu de vedere, vom vedea asista la nivele îngrijorătoare ale inflaţiei şi cursului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu