joi, 8 ianuarie 2009

Luciul aurului negru

Spuneam într-un articol anterior că petrolul este foarte aproape de un rally. Conflictul Rusiei cu Ucraina, situaţia din Gaza, precum şi diversele presupoziţii referitoare la următoarea mişcare armată a Israelului sunt câteva motive care, la prima vedere, forţează în sus preţul petrolului. Într-adevăr, cu cât situaţia este mai tulbure în diverse zone sensibile, cu atât mai mult creşte tensiunea, forţând - în ultimă instanţă - preţurile. Evident situaţia politică poate fi o cauză, dar, după cum veţi vedea în continuare, principalul vinovat este tot criza în care ne afundăm din ce în ce mai mult.

Fenomenul care se manifestă acum este mult mai complex şi, din punctul nostru de vedere, trebuie tratat cu maximă seriozitate. În primul rând, scăderea radicală a preţului petrolului de la 140$ la ~40$ a indus o nervozitate sporită în piaţă, făcând imposibilă garantarea unui credit cu stocul de petrol(cine e nebun să constituie o garanţie pe o marfă atât de volatilă?). Aceasta nu a mai permis constituirea unor "rezerve tampon", ceea ce ar putea avea ca efect mişcări dezordonate şi oarecum haotice.

Începând din luna decembrie a anului trecut, preţul petrolului cu livrarea la o lună este din ce în ce mai jos faţă de preţul petrolului cu livrare la un an, iar diferenţa creşte de la o zi la alta. Aceasta se datorează, în primul rând, cererii din ce în ce mai reduse de pe piaţa mondială, înscriind preţul spot pe un trend clar descrescător. Un trend ascendent al preţului futures dublat de un trend descendent al preţului spot este interpretat de jucătorii din piaţă ca o superofertare. De obicei, în aceste perioade, diferenţialul dintre cele două valori este echilibrat de către traderi care cumpără spot şi vând futures. Numai că, în condiţiile de acum, distanţarea celor două preţuri este din ce în ce mai agresivă, nereuşindu-se încă găsirea unui punct de echilibru. Astfel fenomenul nu poate fi combătut decât prin tăieri masive ale producţiei operate de către ţările producătoare întrucât, de la o anumită diferenţă, este mai rentabil să depozitezi şi să vinzi futures. Cum pentru un producător depozitarea nu înseamnă altceva decât scăderea sau stoparea extracţiei, rezultă că în scurt timp putem avea o nouă reducere a producţiei, poate mai radicală întrucât, în mod sigur, nu va mai fi operată numai de către OPEC. Iar această reducere, indusă de un dezechilibru, va forţa un rally extrem de agresiv al preţului spot.

7 comentarii:

  1. Daca prin rally agresiv intelegi crestere, eu unul nu prea mai vad loc de crestere. De ce? Pai cine sa mai cumpere benzina scumpa? Daca avea cine sa cumpere atunci nu scadea pretul. Americanu' de rand a strans cureaua. Cand or face masini care sa consume 1l la la 500 km voi intelege ca petrolul sa fie scump. Insa tot sistemul actual este construit pe consum cu nemiluita, trebuie sa se schimbe totul din temelii. Asa cum este acum ar trebui ca sa petrolul fie ieftin pana se extrage si ultima picatura de din ultimul zacamant. Oamenilor nu li se ofera alternative, li se dau niste hardughii de masini care consuma 20l/100km(hummer si alte c***turi), au un anumit salariu , au un nr de km pe care tre' sa-i faca lunar. Cresti pretul petrolului, atunci omul va cumpara mai putina benzina din acelasi salariu, deci iti scade cererea. Poti face oricate studii pe oricate grafice, spoturi, rally-uri si alte minuni, pana la urma tot la omu' de rand se inchide cercul. Parerea mea

    RăspundețiȘtergere
  2. de ce rally pe spot cand tot petrolul se tranzactioneaza pe futures?

    RăspundețiȘtergere
  3. pai jim rogers cumpara acuma petrol, pentru ca stie ca va urma un rally agresiv, benzina scumpa o sa fie cine sa cumpere cand nu o sa fie incotro, masinile trebuie sa mearga ca vrei ca nu vrei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum spuneam...

    Pretul petrolului a inregistrat ieri cea mai mare pierdere din ultimii 7 ani - 12%

    Pretul petrolului a suferit ieri cea mai mare scadere din ultimii 7 ani si jumatate, coborand cu 12% la 42 de dolari pe baril, dupa ce autoritatile americane au anuntat ca stocurile de titei au crescut cu 6,7 milioane de barili, in timp ce estimarile analistilor indicau un avans de doar 900.000 de barili, scrie Reuters.

    Cotatia titeiului destinat pietei americane, cu livrare in februarie, s-a stabilizat la 42,63 de dolari pe baril, in scadere cu 5,95 de dolari, sau 12,25%, cea mai insemnata pierdere zilnica de la declinul record inregistrat in 24 septembrie 2001, cand preturile au scazut cu 15,25%
    sursa

    Americanu' de rand a strans cureaua de tot... stocuri reale de 6.7 miilioane de barili fata de estimarile "specialistilor" de doar 900.000... io zic ca "specialistii" sa se apuce de alte meserii, e cam mare diferenta...

    RăspundețiȘtergere
  5. Consumul Statelor Unite e de 20 de milioane de barili/zi, deci stocul ala ajunge pentru vreo... 4 ore.
    Aici nu e vorba de stocuri sau speculatii, e vorba de cerere si oferta, plain and simple.
    Peretul de peste 100 de dolari din vara erau date de un consum mare si o asteptare de crestere masiva din Asia. Acum a scazut si consumul, iar de asteptari ce sa mai vorbim.
    Da, vom avea un rally la petrol, intr-un viitor oarecare datorita factorilor geologici indiscutabili. Vorbim de o perioada de 5-10 ani, in care fenomenul se va intampla pana la urma.
    Dar pe termen scurt pretul e dat de outlook-ul economiei, nu de rezervele mondiale.

    Partea proasta e ca aceasta criza va intarzia investiti necesare in infrastructura, pentru a mentine nivelele de productie. De exemplu sisturile bituminoase canadiene nu devin profitabile decat la peste 50-60$/baril, daca retin eu corect.

    RăspundețiȘtergere
  6. @R

    Exact!

    Presedintele de la GM spunea ca lanseaza pe piata numai modele mari, avand consum ridicat deoarece "asa doresc clientii nostri"...

    Campaniile publicitare - ce promoveaza un consumism desantat - de catre cine sunt facute? Cumva de clienti?

    RăspundețiȘtergere
  7. Pretul petrolului nu este cu siguranta stabilit doar de "raportul cerere-oferta, plain and simple". Daca ar fi fost asa volatilitatea ar fi trebuit sa fie intr-un interval echivalent cu cea a consumului.

    RăspundețiȘtergere