luni, 19 ianuarie 2009

Noua directie a crizei (SUA)


Mai ţineţi minte cum acum câteva luni Paulson se dădea de ceasul morţii pentru a putea cheltui ceva bănuţi întru salvarea "sistemului financiar"? Ei bine, banii s-au eliberat, Paulson şi-a salvat prietenii, iar SUA sunt tot în criză. Mai mult, luate la întrebări, băncile nu prea au putut spune ce au făcut cu banii primiţi. Şi, pentru ca lucrurile să fie bine înţelese, Bank of America a solicitat un ajutor suplimentar pentru a putea face faţă indigestiei provocate de înghiţirea Merrill Lynch. Indigestie care a fost tratată în regim de urgenţă cu alţi 20 de miliarde de verzişori.

Dacă până acum s-a văzut clar că infuziile de capital iraţional aruncate în piaţă nu au avut niciun efect, te-ai aştepta la o mai mare înţelepciune din partea autorităţilor de peste Ocean. Şi cum acolo se schimbă echipa, ar fi fost şanse mari ca toată această nebunie să fie tratată cu mai multă responsabilitate. Din păcate lucrurile nu vor sta aşa întrucât cel mai mai mare duşman al Americii este America. Mai bine zis, duşmanul este acel spirit american care te îndeamnă ca, în cazul în care nu merge, să încerci cu un ciocan mai mare. Exact asta se va întâmpla acum când Obama promite noi infuzii de capital, mult mai mari şi mult mai aiuristic aruncate.

Probabil că vom asista în perioada imediat următoare la intervenţii ciudate în piaţă, la tăieri de taxe şi invitaţii aiuritoare la consum. De asemenea, banii pe care vrea să-i arunce Obama în joc sunt prea puţini pentru a rezolva ceva; în mod normal i-ar trebui de vreo 3 sau 4 ori mai mulţi bani decât poate cheltui acum, ceea ce pune sub semnul întrebării întreaga politică a sa de luptă împotriva crizei.

Cert e că lucrurile vor sta prost. Acţiunile, care pentru mulţi par ieftine, se vor ieftini şi mai mult, numărul falimentelor va creşte la fel ca şi şomajul. În ceea ce priveşte preţul acţiunilor, este posibil să vedem în scurt timp căderi mult mai abrupte ale indicilor americani care, din punct de vedere tehnic, par a fi pregătiţi pentru o nouă descreştere abruptă(sunt analişti care văd S&P500 sub 500). Să nu uităm că urmează perioada de raportări, iar rezultatele financiare ale firmelor americane sunt proaste. Dacă anul trecut motorul scăderii a fost frica de recesiune, în acest an scăderile vor fi determinate de rezultate. Oricum, SUA nu a reuşit încă să stopeze criza financiară, ceea ce pune sub semnul întrebării speranţa revenirii economiei din a doua parte a anului(aşa cum a fost prognozat). Cererea Bank of America ne demonstrează că acolo lucrurile sunt departe de a fi rezolvate şi că nu este exclus să ne confruntăm cu un nou faliment bancar de proporţii.

Dacă speraţi că în alte zone lucrurile stau mai bine, vă înşelaţi. În această săptămână voi încerca să fac un "tur al crizei" în care să prezint, pe lângă informaţiile la zi din punctele fierbinţi, estimări ale dezvoltărilor viitoare.

3 comentarii:

  1. E clar ca America nu poate sa-si plateasca datoriile decat daca lanseaza operatiuni/razboaie prin catre sa preia resursele altora...de exemplu Chavez/petrolul Venezuelei ...si de ce nu...Petrol din Orient...
    Hrisant
    www.plusvaloare.ro

    RăspundețiȘtergere
  2. partial pot spune ca ai dreptate, dar beleaua este ca si pentru razboi ai nevoie de ceva verzisori, si nu chiar putini.

    RăspundețiȘtergere
  3. A sa este, trebuie verdeatza ca sa duci un razboi... dar au gasit solutia: imprumutul.

    Asa, statul american devine din ce in ce mai dator.

    RăspundețiȘtergere