joi, 5 februarie 2009

Vremea tacerii

Rămân surprins de avântul revoluţionar pe care l-au luat politicienii în ceea ce priveşte concesiunea făcută firmei Sterling. Apreciez dăruirea cu care se aruncă întru demascarea duşmanului de clasă ameninţând cu desecretizări. Judecând logic, mi se pare perfect legitimă o asemenea iniţiativă întrucât este de neînţeles existenţa unor clauze secrete atunci când faci afaceri cu statul. Dacă în cazul diverselor contracte care ţin de siguranţa naţională(în general cele din zona armatei, a serviciilor secrete etc.) poate fi înţeleasă noţiunea de secret, în ceea ce priveşte restul contractelor nu văd rolul secretizării. Eu, contribuabil fiind, trebuie să ştiu exact pe ce se duc banii mei. Întrucât mă declar de acord cu acest lucru, trebuie să apreciez eficienţa cu care politicienii sunt gata să desecretizeze anexele acestei hotărâri. Ceea ce mă nedumereşte însă este lipsa de voinţă din partea autorităţilor române în ceea ce priveşte desecretizarea contractului de privatizare al Petrom. Deja răbdarea mea a cam ajuns la limită întrucât, la guvernare s-au cam perindat toate partidele importante şi nu am simţit din partea niciunuia vreo dorinţă specială de a desecretiza acest contract. Dacă mai punem la socoteală şi că această privatizarea fost votată în parlament, cred că avem de-a face cu un fenomen cel puţin bizar. Totuşi, în cazul Petrom a fost vorba de cedarea tuturor rezervelor ţării în condiţii, zic eu, nu prea avantajoase pentru noi. În cazul de faţă este vorba doar de două concesiuni(probabil tot în condiţii dezavantajoase, naiba ştie!). Ciudat nu?

Un alt element care mi-a trezit interesul este faptul că acest scandal s-a iscat aproape imediat după pronunţarea sentinţei în procesul intentat Ucrainei. Oare respectiva hotărâre nu avea aceeşi greutate şi înainte de pronunţare? O încredinţare directă şi o anexă secretă nu era la fel de gravă şi în urmă cu câteva zile? Totuşi, vânzoleala produsă în jurul acestui subiect pare suspect de concertată pentru a fi naturală. Părerea mea este că această "descoperire" putea fi un excelent subiect de atac în campania electorală, ca să nu mai vorbim de o posibilă anchetă cu tamtam a DNA-ului. Nu vi se pare ciudat că dintr-o dată explodează un scandal despre care nimeni nu a suflat nimic până acum?

Nu voi trage nicio concluzie în acest articol. Voi lansa totuşi trei întrebări asupra cărora puteţi să meditaţi, dar vă rog ca în comentarii să nu pomeniţi nume de companii(ştiu că ştiţi, doar de-aia citiţi blogul ăsta nu pe cel al Simonei Sensual :-) ).

1. Există vreo companie care a semnat un contract cu Ucraina pentru exploatarea zăcămintelor în eventualitatea în care România va pierde procesul de la Haga?
2. S-a schimbat ceva după sentinţa pronunţată la Haga? Simte cineva că-i fuge pământul de sub picioare din cauza acestei decizii?
3. Noi suntem chiar atât de proşti? Şi dacă da, de ce?

Precizare: "Tiempo de silencio" este un roman aparţinând lui Luis Martin-Santos.


2 comentarii:

  1. Ai dreptate, scandalul a izbucnit fix dupa pronuntarea hotararii Curtii de la Haga. Si mie mi s-a parut extrem de suspect, clar nu e o coincidenta, cineva avea chestia asta in maneca si astepta sa o arunce. lucrurile erau vechi si cunoscute. probabil ca sunt mai multe interese divergente, mai multe grupari care se bat pentru dreptul de exploatare si acum incearca sa transeze chestiunea.

    RăspundețiȘtergere
  2. - posibil ca lupta asta sa fie de fatada, ca vin alegerile in curand;

    - majoritatea romanilor = bizoni (98%), si au nevoie de circ. posibil sa fie si 'interese' ne-bagate in seama in afacerea asta.

    RăspundețiȘtergere