marți, 21 aprilie 2009

Insula si Norul

Larry Ellison, pentru cei care nu ştiu, este un individ veşnic îmbrăcat la patru ace, are o faţă de nesuferit, un deosebit simţ al umorului şi când se plictiseşte face cumpărături extravagante(este celebră încercarea sa de a se dota cu un MIG). Dincolo de această introducere romanţată, Ellison este un individ care ştie să facă business şi-o face "al dracu'" de bine. Mulţi tind să-l judece prin prisma bancurilor pe care le face la adresa Microsoft, prin temperamentul său dinamic, scandalos uneori. Evident, toţi aceştiu uită un "amănunt" esenţial: fără el Oracle n-ar fi fost ce este acum. Iar viitorul sună extrem de tentant!

La întrebarea cu ce se ocupă Oracle, probabil, automat, veţi spune că business-ul principal este reprezentat de bazele de date. Într-adevăr, numele firmei şi noţiunea de bază de date sunt similare, dar grosul veniturilor firmei este constituit în prezent din vânzarea de software de business(la care se adaugă şi consultanţa aferentă). Bazele de date, cu toate că reprezintă coloana vertebrală a companiei, deja se află în plan secund. De ce? Simplu, pentru că aceasta este o evoluţie naturală, intuită de Ellison încă de acum cinci ani(în mod sigur o intuise cu mai mult timp în urmă, dar atunci a început să iasă la atac). Probabil vă mai amintiţi de ianuarie 2005, data la care Oracle a achiziţionat People Soft, o afacere care a costat peste zece miliarde de dolari. Mulţi au fost şocaţi de nota de plată considerată uriaşă la acea vreme. Evident, Ellison nu a stat degeaba şi, un an mai târziu, a pus pe tapet o nouă achiziţie gigant: Siebel pentru aproape şase miliarde de dolari. Dacă încă vă întrebaţi care a fost scopul acestor cumpărături vă voi spune că nu a fost altceva decât cea mai simplă şi mai ieftină variantă a Oracle de a ocupa cât mai mult din extrem de profitabilul segment al aplicaţiilor de business(lista completă a achiziţiilor Oracle o găsiţi pe site-ul firmei). Putem spune că, la momentul respectiv, Ellison a intuit că modelul de business orientat exclusiv în jurul vânzării de baze de date se perima, banii adevăraţi câştigându-se din vânzarea soluţiilor la cheie. Iar timpul i-a dat pe deplin dreptate.

Ei bine, acum ne aflăm într-un nou moment de cotitură, moment speculat de Ellison printr-o lovitură de maestru: achiziţia Sun. O nouă cumpărătură cu un preţ ameţitor: aproximativ şaptemiliarde şi jumătate de dolari. Pe aceste vremuri de criză mişcarea Oracle pare a fi o greşeală. Într-adevăr, aşa cred cei mai mulţi observatori, dar în realitate este vorba de o nouă reinventare a firmei. Sun deţine trei lucruri esenţiale pentru viitorul Oracle. În primul rând Java, o tehnologie care există practic peste tot, de la frigidere şi maşini de spălat până la super-servere sau aplicaţii business critical. În al doilea rând, Solaris, sistemul de operare de la Sun care, în acest moment pare a fi intrat într-un con de umbră(atenţie, am spus pare). Nu în ultimul rând, Oracle va prelua de la Sun un puternic know how în domeniul hardware-ului. Ok, poate pentru unii cele trei elemente nu înseamnă mare lucru, dar pentru viitor înseamnă extrem de mult.

Dacă vă întrebaţi unde vrea Ellison să ducă Oracle, răspunsul este simplu: către cloud computing. Pentru unii noţiunea este necunocuscută, pentru alţii reprezintă o expresie de bon ton, iar pentru cunoscători viitorul. Indiferent de ceea ce cred unii sau alţii, cloud computing-ul este paradigma viitorului cu rădăcini extrem de puternice în prezent. Dacă nu credeţi, iată câteva exemple: Blogger, Wordpress, GoogleDocs, GoogleApps, Webmail(puneţi aici orice) s.a.m.d. În continuare sunteţi sceptici? Dacă vă spun că în scurt timp veţi înlocui consola video cu un dispozitiv hardware banal care va costa probabil câţiva zeci de dolari mă credeţi? Dacă nu, faceţi o vizită la OnLive şi veţi înţelege mai multe. Din ce în ce mai multe aplicaţii se mută pe net, iar prinderea acestui val este esenţială. Este clar că Oracle nu va mai vinde nici măcar baze de date ci tranzacţii şi spaţiu. Nu va mai vinde aplicaţii de business, ci spaţiu virtual în care ai preinstalate ultimele versiuni. Cu alte cuvinte, va deveni un fel de furnizor de utilităţi, întrucât puterea de procesare se va vinde în viitorul apropiat precum apa sau energia electrică.

Este aproape hilar faptul că IBM, unul dintre cei care a intuit această dezvoltare(vă mai aduceţi aminte de mainframe?) devine, pe zi ce trece, un perdant. Dacă acum banii pe care-i scoate din consultanţă par mulţi, pe viitor această piaţă s-ar putea să nu mai existe sau să se restrângă.

Revenind la Oracle, voi spune doar că, prin cele trei tehnologii cheie la care are acces acum, devine un jucător categoric pe viitoarea piaţă. Glumind, nu vom mai aminti decât că, în scurt timp, bancurile lui Ellison la adresa Microsoft s-ar putea să fie desuete. Gigantul din Redmond ar putea rămâne doar o amintire în timp ce Larry ne va saluta jovial din spatele tarabei în care se or vinde tranzacţii la metru. Direcţia e una singură şi sigură!

P.S. Aşteptaţi-vă ca pe moment ORCL să scadă deoarece preţul plătit nu e unul care să nu fie de luat în seamă. Pe moment nu va recomand să vă apropiaţi de JAVA întrucât a crescut pe fond emoţional. După ce "se vor aşeza apele" puteţi intra liniştiţi pe ORCL. Probabil va fi unul dintre business-urile care vor creşte constant şi sigur.

18 comentarii:

  1. Promisele investiţii ale Administraţiei Obama în Internetul de mare viteză au contribuit şi ele la decizia de cumpărare a SUN? Că pentru a-ţi ţine sistemele de operare undeva în mediul virtual, nu pe calculatorul propriu înseamnă viteză de accesare, nu glumă!
    Şi uite aşa se leagă lucrurile şi se intervine inteligent în economie. Cu bani publici, care fac bunăstarea privaţilor cu imaginaţie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Huh?! Cloud-ul e construit din lots and lots of cheap servers ruland open source stacks.

    http://blogs.zdnet.com/gadgetreviews/?p=2936

    Daca asta a fost motivul achizitiei, atunci Oracle va avea o problema. Mai ales ca SUN este o companie cu mania grandorii, inflexibila, si pe pierdere de ani buni.

    Probabil insa ca ce au vrut ei a fost sa obtina controlul Javei, in care sun prea investiti ca sa nu le fie frica. Asta vroia si IBM de altfel. Nu trebuia sa se streseze. Sun a facut Java open-source ca si Netscrape inainte de a fi cumparat de AOL, pe care l-a nimicit la bursa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai punctat remarcabil.
    Doar cateva completari:

    Da viitorul e in "Cloud" si Oracle a intuit asta. Sun avea tehnologia necesara, dar nu avea puterea s-o duca mai departe.
    Puterea unui "Cloud" sta in Hardware (Sun are aceasta parte), sta in limbajul adecvat si Java este raspunsul si sta si in Baza de date distribuita si scalabila.

    Tica2

    RăspundețiȘtergere
  4. @Nok afirmi ca:
    "Cloud-ul e construit din lots and lots of cheap servers ruland open source stacks."

    Afirmatie valabila cand nu ai hard-ul si soft-ul.

    Daca ai hard-ul, chiar daca e facut de tine, atunci e si mai ieftin.
    Relativ la open source nu mai conteaza acest lucru, important e modul cum le combini ca sa obtii un produs viabil, vorbim de "Cloud".

    Tica2

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-as fi dorit o imagine mult mai inchegata despre subiect. (mai ales cand ajung aici prin link de la Alex Popescu)Mentionezi People Software ne zici ca e important si il lasi acolo... Mentionezi Siebel (i.e. cel mai bun CRM) si iar ne lasi in ceata... Pe cat e de faimos pe atat de mare e curba de implementare a unui proiect in Siebel (cause Oracle got your balls) - o sa te joci de-a mailurile pana iti iese pe nas.
    Mai ciudat e mentionarea OnLive. Poate ca eu sunt mai "impietrit" tehnologic dar nu vad relevanta. Puteai la fel de bine sa pui RayV pentru a captura the "Aha!" moment. Nu cred ca Oracle isi va schimba modelul in a produce efecte spectaculoase gen OnLive. N-are nevoie. Daca voiai sa impresionezi faceai analogi catre proiecte intraznete gen Voldemort, in care JVM joaca un rol important.

    RăspundețiȘtergere
  6. adinel: Trenduri nu este un blog de tehnologie, ci unul economic. Daca vrei sa cauti nod in papura te poti lega si de faptul ca nu am amintit nimic de BEA Systems sau Primavera sau oricare alta din numeroasele achizitii. Asa as fi putut intinde povestea pana maine...
    Referitor la OnLive ramane sa mai vorbim. Pana una alta a fost unul dintre cele mai marketate proiecte la CES, iar indivizi destul de "dotati tehnologic" il considera de mare viitor.

    Oricum, din toata afacerea asta pe mine ma intereseaza banii, nimic mai mult. Iar din acest punct de vedere cred ca Oracle va continua sa fie o fabrica de bani!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dan, tu comentezi despre Oracle din perspectiva unui outsider asa cum face orice investitor uitandu-se la descrierea tehnologiilor si la publicarea informatiilor financiare.
    Totusi, eu pot sa spun ca am lucrat la ei si lucrurile nu stau chiar asa, permite-mi sa detaliez.
    Initial Oracle s-a dezvoltat pe baza inovatiilor tehnologice in principal iar acum la maturitate ea creste prin canibalizarea altor firme si integrarea pe verticala a produselor facand economii pe partea administrativa, integrand financiarul, hr-ul etc si vanzand atat produsele cat si serviciile asociate la costuri maricele.
    De ce spun ca pe termen lung nu va mai tine strategia? Pentru ca nu mai investe in oameni sau nu mai investe in oameni cum obisnuia sa o faca odata, la inceputuri. De ce, pentru ca cheltuielile de personal sunt cele mai mari si cel mai 'atent' verificate. Sigur, nici o firma nu incurajeaza risipa, dar in momentul in care ca manager nu ai un contact direct cu foot soldier-ul, in situatia in care ca si director sau vicepresident nu esti in stare sa realizezi ca taind de exemplu cheltuielile cu costurile de programare, scazi customer satisfaction si maresti costurile la suport, pur si simplu cosmetizezi o latura si muti gunoiul sub alt covor.... Sa nu mai spun ca programarea si suportul apartin unor linii de business diferite, cu bugete separate unde fiecare incearca sa faca economii fara sa le pese daca -10% 'eficientizare' la programare inseamna +20% crestere de costuri la suport si invers. Chiar mai mult, in loc sa analizeze cauzal problemele, ei fac mai mult rau, angajand tot felul de departamente care sa verifice pe si sa ii incurajeze pe programatori sa lucreze mai mult si mai bine in loc sa ii conintereseze dandu-le niste mariri de salarii corespunzator cu munca lor masurata dupa indicatori. In ziua de azi laudele nu iti platesc facturile, rezultatul: cei buni pleaca iar cei incompetenti raman, rezultatul te las pe tine sa il intuiesti. Core business-ul lor, EBS, e plin de bug-uri iar clientii sunt destul de nemultumiti, sigur, ele se rezolva dar asta dureaza si costa atat la client cat si la Oracle care ofera suport. Pe de alta parte, ei singuri si-au batut cuie in talpa, au acceptat tot felul de customizari pe EBS, ca sa isi creasca cota de piata, care in timp au generat probleme pt alti clienti carora acele customizari le daunau sau chiar clientilor initiali cand instalau update-uri le crapau customizarile....
    Poate mai stabile sunt celelalte lebede negre, JDE si Peoplesoft-ul unde politica customizarilor e mai putin laxa.
    Sigur, poti argumenta ca eu comentez din perspectiva unui fost angajat nemultumit dar nu este asa.
    Structura a devenit asa de complexa incat uitandu-te la indicatorii macro (firma are niste tooluri de BI bunicele) nu pot sa vezi adevarul pentru ca si acelea pot fi inselatoare functie de cum raportezi si calitatea datelor colectate.
    Aici, ma ghidez la email-ul lui Adinel care mentiona durata mare de implementare a unui proiect Siebel si schimbul de emailuri fara rezultate concrete, ei bine, motivul este ca oamenii buni pleaca daca nu investeti in ei pe termen lung si la un moment te trezesti ca ai tai clienti stiu despre softul pe care tu il vinzi mai mult decat proprii angajati, ceea ce e chiar hilar.

    In alta ordine de idei, mai esti long pe actiuni pe Nasdaq? Ca o paranteza vad ca la noi e baie de sange pe SIF-uri de exemplu!

    RăspundețiȘtergere
  8. Hmmm ... articolul cred că amestecă un pic aspectele tehnologice cu cele financiare - deşi văd că autorul a iterat în una din replici că doar aspectele "economice" îl interesează. Plus de asta prezintă mai multe aspecte tehnologice care sunt de fapt disparate şi fără legătură ca şi cum ar fi "all-in-one" ... :(

    Problema cred că e un pic greşit pusă - şi nu ţine cont de o realitate ( neplăcută ) descrisă foarte bine în articolul următor :

    http://www.economist.com/business/displayStory.cfm?story_id=13337910&source=hptextfeature&ref=patrick.net

    ... şi anume că marea problemă a ceea ce formează la ora actuală aşa-numitul "val Web 2.0" ( dincolo de unele limitări tehnologice - foarte acute şi care nu trebuie minimizate ) şi în care într-o oarecare măsură e inclus şi conceptul de "cloud computing" e sursa de venituri a acesteia care e în cvasi-totalitate - reprezentată de încasările din publicitate. Încasări care ... s-au dovedit insuficiente chiar şi în perioada de "boom" din anii precedenţi deci e de aşteptat că va fi cu atât mai ineficientă în actuala perioadă de criză când bugetele de publicitate se reduc considerabil.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mia, scuze ca iti spun pe sleau, esti pe langa articol si inca de departe.
    Ce treaba are cloud computing cu publicitatea?!?!? Dan a explicat clar, Oracle vrea sa devina un provider de utilitati, cum iti platesti tu acum factura la Electrica pt energia consumata asa spera Larry ca vei platii la el din greu ca sa accesezi un joc remote unde toata procesarea va avea loc intr-o locatie centralizata etc etc iar tu pe ecran vei vedea intr-un client web resultatele. Vei inchiria timp de procesare, licente etc etc iar tu te vei putea juca sau scrie un document chiar si pe un televizor cu tastatura fara sa ai nevoie sa instalezi soft pe o unitate centrala!

    RăspundețiȘtergere
  10. >Ce treaba are cloud computing cu publicitatea?!?!?

    Eu zic că are - pentru că practic să încearcă "lărgirea bazei de cotizanţi".
    Jocurile Web-based ş.a.m.d. au deja problema că ... nu prea reuşesc să încaseze bani suficienţi doar din publicitate/taxarea abonaţilor VIP şi eu cred că se încearcă inocularea unui concept nou, după cum zici, care să taxeze folosirea unei "puteri de procesare". Problema e că nu prea ştiu exact care ar fi segmenul ţintă stabil şi care să crească în mod magic încasările astfel ... deoarece :
    - corporaţiile mari probabil vor continua să îşi menţină propriile lor servere sau să implementeze soluţii "a la anii '70", cu sisteme centrale extrem de puternice care sa virtualizeze accesul angajatilor de pe terminale tâmpe;
    - firmele mici şi medii au mai degrabă probleme pe partea de consultanţă şi în a-şi acorda nevoile pe ceva ce există. "Închirierea de putere" de procesare poate fi o soluţie dar aş afirma că deloc una minune pentru că oricum costurile hard-ului pentru o astfel de situaţie nu sunt excesive dacă e bine dimensionată soluţia.
    - utilizatorii individuali. Aici aş zice că e adevărata miză şi nu aş fi prea optimist - contrar articolului - de un viitor în care o bună parte din echipamentele electronice ce înglobează "inteligenţă" sub formă de programe în cipurile lor să implice şi plata unei taxe lunare pe lângă costul lor iniţial.

    Ştiu că perspectiva de a nu maiu plăti licenţe ş.a.m.d. pare interesantă - dar în jurul anului 2000 un concept asemănător, cel de Net PC ( sper să nu mă înşel ) s-a dovedit a fi foarte prost receptat de piaţă deşi ideea era oarecum asemănătoare.

    RăspundețiȘtergere
  11. @MIA,
    "Jocurile Web-based ş.a.m.d. au deja problema că ... nu prea reuşesc să încaseze bani suficienţi doar din publicitate/taxarea abonaţilor"Spune-le asta celor de la Blizzard care incaseaza lunar tone de bani de la milioane de utilizatori WoW.

    RăspundețiȘtergere
  12. Mia, cloud computing-ul nu are nimic in comun cu publicitatatea. Dan are dreptate ca acest trend este si va fi f. 'hot' in viitorul apropiat.
    Un exemplu f. bun este salesforce.com

    RăspundețiȘtergere
  13. >Spune-le asta celor de la Blizzard care incaseaza lunar tone de bani de la milioane de utilizatori WoW.

    Părerea mea este că e o nişă relativ limitată.
    O părere pur personală - fireşte. :)

    >Mia, cloud computing-ul nu are nimic in comun cu publicitatatea.

    Percepţia mea este că încearcă să împingă mai departe unele tehnologii care sunt susţinute acuma preponderent doar de încasările din publicitate - am mai explicat asta odată.

    RăspundețiȘtergere
  14. B: Total de acord cu tine in ceea ce priveste "disfunctionalitatile de personal" din marile firme producatoare de soft. Este o realitate trista, dar si in industria software e nevoie de o revolutie. La Oracle problemele provin si din integrarea masiva a tuturor firmelor achizitionate, iar aici e destul de mult de munca. Oricum, "ma pastrez" pozitiv.

    In ceea ce priveste piata americana, inca sunt long. Am cateva pozitii(spre exemplu VICL) pe care nu numai ca sunt extrem de confortabil, dar chiar astept sa explodeze.
    Ceea ce s-a intamplat la noi era de asteptat. E clar ca nu poate creste caruta la infinit doar pe zvonul ca se elimina pragul de detinere(am scris despre asta aici).

    MIA: Cloud computing-ul e altceva. E o utilitate la care vei apela pentru ca va fi mai ieftin. NetPC-ul, la fel ca si mainframe-ul la vremea lui, a fost un rateu. Din rateuri tragi concluziile si mergi mai departe. Acum lucrurile s-au schimbat. In primul rand puterea de procesare si spatiul de stocare sunt infinit mai ieftine. Ca sa nu mai vorbim de latimea de banda. Si toate acestea vor continua sa se ieftineasca! Iar publicitatea chiar nu are de-a face cu cloud-ul!

    RăspundețiȘtergere
  15. >E o utilitate la care vei apela pentru ca va fi mai ieftin.

    Exact la acest aspect am cele mai serioase dubii. Dar nu mă lungesc acuma pe tema asta.
    Oricum aş spune că la un anumit punct aspectele următoare :

    >Acum lucrurile s-au schimbat. In primul rand puterea de procesare si spatiul de stocare sunt infinit mai ieftine. Ca sa nu mai vorbim de latimea de banda. Si toate acestea vor continua sa se ieftineasca!

    devin oarecum irelevante ( dincolo de faptul că e discutabil dacă serverele publice vor face faţă volumului mare de date tranzacţionat de marile companii şi dacă tendinţa de ieftinire va continua ) şi că eventual se va ajunge la situaţia în care "cloud computingul" va avea nişa sa proprie ... :)

    Părerea mea - fireşte.

    RăspundețiȘtergere
  16. @B
    Companiile de IT nu prea mai investesc in oameni pentru ca deja ITstul a devenit o commodity.

    Missing piece din tehnologia cloud computing este softwareul pentru masina virtuala - iar aici liderul este VM Ware, actualmente la o capitalizare de 12B USD cu venituri de 1.8B pe 2008 si 290M profit, cu o rata de crestere a veniturilor de aprox 50% anual. De fapt, VM Ware si GOOGLE sunt prezentate intr-un raport http://www.fool.com ca fiind cele mai profitabile actiuni in urmatorii 5 - 10 ani datorita expansiunii pe care cloud computing o va avea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Guys,
    Sectorul asta IT este extrem de pericuols (aviz investitorilor). Inovatiile tehnologice majore pot face o companie alta data puternica, falita sau tinta de preluare la 1/10 din valoare.
    Oracle nu mai putea creste la nesfarsit cu 2 cifre din baza de date si a inceput sa se diversifice catre aplicatiile de business.
    Web 2.0 este genul de revolutie tehnologica ce ameninta sa rastoarne actuala ”ordine mondiala”. Ellison face acelasi lucru ca si Gates si IBM: incearca sa fie in toate noile tendinte, ca sa nu o piarda pe cea castigatoare.
    Ellison face o miscare riscanta: HP, IBM si alti fabricanti de hardware vindeau bazele de date Oracle pentru ca erau parteneri. Acum Oracle este un competitor si pentru SAP si pentru HP, Dell, IBM, Acer s.a. Asta ar putea dauna. Ellison pariaza insa ca daunele vor fi mai mici decat avantajele preluarii. Vom vedea.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Daniel,

    Atat Oracle cat si Sun au deja soft-uri de virtualizare.

    Exista deja asa numitele Oracle VM Templates care sunt imagini ale unui sistem de operare + anumite aplicatii Oracle (OBIEE, EBS, etc) deja instalate si configurate.

    VM Ware o fi pe primul loc, dar din experienta mea, Virtualbox il bate la fund la resurse consumate (si chiar la performante in unele locuri); Virtualbox fiind open source ...

    Cat despre cloud computing, Oracle are deja o experienta practica de cativa ani in domeniu: Apex Apex=Oracle Application Express
    Oricine isi poate face un cont si poate incepe sa dezvolte aplicatii noi sau sa instaleze unele deja construite. Storage-ul si CPU power-ul sunt asigurate gratuit de companie (desigur, cu niste limitari).

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)