marți, 5 mai 2009

Quo Vadis

Cred că am răguşit din cauza numeroaselor semnale de alarmă pe care le-am tras până acum în ceea ce priveşte România. Dacă prin toamnă eram luat în râs de către experţii mioritici, acum mi se reproşează pesimismul exagerat. Şi aceasta pentru că, în continuare, nu fac altceva decât să atrag atenţia asupra unui fenomen vizibil cu ochiul liber: suntem în cădere liberă.

În primul rând, statul întreţine un aparat birocratic neproductiv, greoi şi extrem de scump. Ca şi cum nu ar fi deajuns, acest aparat monstruos are darul de a complica extrem de mult viaţa celor care produc, a plătitorilor de taxe şi impozite. Toată această complicaţie are ca finalitate încurajarea zonelor gri şi negre ale economiei, probabil cele mai prospere domenii de activitate. Măsura logica pe care guvernul trebuia să o pună în aplicare ar fi fost restructurarea întregului aparat birocratic. Evident, aceasta nu poate fi luată din raţiuni electorale.

Cum e nevoie de bani ca de aer, Guvernul se împrumută. De asemenea, pentru evitarea derapajelor e nevoie de reducerea cheltuielilor, iar singura soluţie rămasă e şi cea mai proastă: tăierea investiţiilor. Pe o perioadă apăsătoare, precum cea pe care o parcurgem, singurul jucător viabil care poate resuscita economia este statul. Numai că, prin tăierea investiiilor s-au creat premisele unei contracţii economice de proporţii care va destabiliza şi mai mult raportul dintre angajaţii la stat şi cei din mediul privat. Confruntat cu o foame acută de bani şi cu datorii, statul va fi nevoit să găsească venituri noi, adică să majoreze taxele şi impozitele. Primul pas s-a făcut prin introducerea impozitului forfetar, un impozit care nu va avea alt efect decât scăderea veniturilor(numărul de lichidări ale firmelor mici e un indicator sugestiv pentru trendul care urmează). Dacă până acum înfometatul braţ al Guvernului a atins numai mediul privat, este posibil ca în cel mai scurt timp să asistăm la o creştere generală a impozitelor şi taxelor percepute persoanelor fizice.

Nu vă gândiţi la împrumutul FMI-BM-CE ca la soluţia salvatoare. Banii respectivi ne-ar fi putut ajuta la uşurarea efectelor crizei, numai că proasta negociere a acordului cu FMI nu a făcut altceva decât să ne conducă spre groapă. Modul în care băncile şi firmele scot valuta din ţară este mai mult decât evident, iar în aceste condiţii oricine poate înţelege înţelege valoarea pe care o are documentul semnat la Viena(cel prin care băncile se obligau să nu scoată bani din România). Nu speraţi la proteste din partea oficialilor, întrucât ei ştiu destul de bine ce au semnat! Dacă ar fi dorit într-adevăr evitarea ieşirii banilor din ţară existau soluţii perfect legale.

O altă realitate este costul menţinerii cursului. De câtva timp observăm scăderi substanţiale ale rezervei BNR, ceea ce ne duce automat cu gândul la sustenabilitatea acestei practici. E cert că un curs la acest nivel nu va putea fi ţinut la infinit. Probabil este extrem de greu pentru BNR să pună în balanţă toate implicaţiile pe care le are o nouă devalorizare însă experienţa ne-a demonstrat de atâtea ori până acum că renunţarea la minciună este drumul cel mai scurt către normalizare.

Colac peste pupăză, domnii europeni au început procedurile de infridgement împotriva României pe motivul deficitului excesiv. Poate vă mai amintiţi răţoielile de acum câţiva ani ale Franţei şi Germaniei pe aceeaşi temă. Ei bine, când e vorba de noi nu se va putea face nimic şi este posibil să ne trezim "amendaţi". O altă mişcare dureroasă ar putea fi suspendarea fondurilor europene din cauza corupţiei şi a progreselor nesemnificative înregistrate. Sunt două elemente care ne-ar putea agrava situaţia(în special ultimul).

Am înşirat numai câteva elemente ale unui puzzle destul de complicat. Realitatea noastră de acum este foarte dezechilibrată şi haotică. Acestea sunt situaţii generatoare ale unor probleme profunde şi de durată, a căror rezolvare necesită ani buni. Cum deocamdată nu se întrevede nimic coerent în politicile economice adoptate, sunt din ce în ce mai convins că perioada de criză va cunoaşte la noi dezvoltări radicale.

Privită în ansamblu, situaţia României nu este una îmbucurătoare, motiv pentru care mă menţiun destul de sceptic în privinţa creşterilor din ultima perioadă. Cum iniţiative de genul jenantei "the land of choice" nu vor contribui niciodată la îmbunătăţirea situaţiei economice, ecred că destul de clară direcţia în care mergem.

8 comentarii:

  1. >Colac peste pupăză, domnii europeni au început procedurile de infridgement împotriva României pe motivul deficitului excesiv.

    Din cîte ştiu nu numai împotriva României - dar efectele asupra noastre, deşi nu neapărat în plan strict "practic" - că la cât de anemică a fost capacitatea autorităţilor de a absorbi fonduri europene ... :(, ci mai ales în plan "psihologic" pot fi crîncene ...

    Cel mai probabil de data asta riscăm să nu mai scăpăm - ca prin '98-'99 - de cîteva luni în care să nu se plătească salariile bugetarilor, contractanţii statului ş.a.m.d. dintr-un cumul de factori, inclusiv astfel de "manevre europene". Palida consolare va fi că probabil nu vom fi singurii din "selecta Uniune" care vom experimenta aşa ceva.

    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai de noi!
    Ma gandesc la viitorul sumbru care ne asteapta.Firma la care lucrez este lider pe piata mezelurilor si de luna trecuta a inceput sa faca disponibilizari!
    Clar totul se contracta iar astia de la putere dorm pe ei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Este foarte clar ca ne indreptam spre faliment. Insa, asa cum spunea Mia, nu vom fi singurii. Este posibil ca tari cu renume sa cada in aceasta capcana. Orice sut in fund este un pas inainte, poate falimentul care ne asteapta ne va da posibilitatea sa incepem de la zero, de pe niste premize mai sanatoase. Pentru ca trebuie sa recunoastem, in aceste momente nu se mai poate face practic nimic. Nu poti sa reduci salarile bugetarilor - pentru ca sunt drepturi deja castigate. Nu poti sa restructurezi CFR Marfa - pentru ca iti sar in cap. Nu poti sa schimbi peste noapte legislatia fiscala atat de alambicata in ceva mai simplu si care ar permite reducerea cu 75% a aparatului administrativ care se ocupa de colectarea taxelor. Practic nu se mai poate face nimic! O solutie de ultim moment pentru domnul Pogea: sa se imprumute mai masiv de pe piata interbancara la 11-12% si sa puna banii in depozite la 14-15%. Ar castiga si el un 3% cinstit!

    RăspundețiȘtergere
  4. In urma analizarii unor statistici publicate de BNR, specialistii sustin ca bancile, dar si companiile straine, au retras din tara 4 miliarde de euro in ultimele trei luni.

    Acest lucru va avea o influenta asupra cursului leu/euro, intrucat cererea de valuta va creste pe fondul unei lipse de bani pe piata.


    sursa Z.F. http://www.zf.ro/zf-24/bancile-si-companiile-straine-isi-golesc-conturile-din-romania-4287316/

    RăspundețiȘtergere
  5. @tania,
    Nu poti sa reduci salarile bugetarilor - pentru ca sunt drepturi deja castigate.Spune asta celor din mediu privat, care cu toate "drepturile deja castigate" acum ingroasa randurile somerilor.
    Asa cum privatul sangereaza bugetarul trebuie sa faca la fel.
    Asa ca poti sa reduci salariile bugetarilor.

    RăspundețiȘtergere
  6. mobutu, n-ai inteles nimic. Eu sunt patron si platesc salarii, impozite, CAS, CASS si am redus fondul de salarii cu 75% (am dat afara 60% si am redus cu 2o% ce a mai ramas). In consecinta activitatea mea s-a redus cu mai mult de 50% si profitul va fi zero asa ca o sa platesc forfetarul (pana in 1000) Cum o sa mai sustina d-ul Pogea pe cei 3 oameni pe care i-am dat eu afara din 1000 euro pe an?

    RăspundețiȘtergere
  7. Mobutu - să dai afară din bugetari e una ( deşi sincer ... problema aş zice că e la un număr relativ mic de oameni care nu fac mai nimic util şi au salarii&bonusuri uriaşe - pe la 1500 de euroi de regulă precum la reprezentanţii regiilor şi agenţiilor de stat în judeţe ) şi să impui o "curbă de sacrificiu" precum în anii '30 e alta ... ;)

    Oricum - problema mare în sectorul bugetar e cu furtul şi îngrăşatul căpuşelor şi în mai mică măsură cu plata salariilor din sistem. Părerea mea - fireşte. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mia: crede-ma, capusele o sa dispara ultimele pentru ca pe ele se bazeaza sistemul clientelar... daca ele dau faliment bugetarii raman inaintea lor fara salariu.... de ce? Simplu, capusa este unitatea morfofunctionala a societatii noastre capitaliste :))

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)