marți, 23 iunie 2009

442 miliarde de iluzii

Mişcarea făcută de BCE, aceea de a injecta lichidităţi în bănci, nu face altceva decât să repete ceea ce au făcut confraţii de peste Ocean în urmă cu mai biune de un an: inundarea pieţelor în speranţa revenirii. Contrar aşteptărilor generale de atunci, operaţiunea a avut un efect temporar, tendinţa generală de cădere rămânând neschimbată. Dacă vă mai aduceţi aminte, până la urmă a fost nevoie de două cutremure majore(Bear Stearns şi Lehman Brothers) urmate de alte câteva replici de mai mică amploare(regionale sau locale), de naţionalizări şi apoi din nou ajutoare, injecţii de capital s.a.m.d. Degringolada americană continuă şi în prezent, iar inconştienţa unor politicieni care nu au habar de economie îşi va găsi apogeul în hiperinflaţie sau colapsul dolarului.

La nivelul declaraţiilor oficiale, BCE a injectat banii pentru a impulsiona reluarea creditării. Aşa cum lesne se observă, această reluare a creditării este noul slogan de criză. De fiecare dată când situaţia devine critică pe o anumită piaţă se intervine cu un credit de urgenţă pentru "reluarea creditării". Creditare care nu va fi reluată cel puţin din două motive: în primul rând pentru că începerea sa se poate face numai după ce băncile-şi acoperă găurile(operaţiune care va dura mult mai mult decât îşi imaginează acum optimiştii) şi, în al doilea rând, din cauză că în această perioadă au apetit pentru credite doar firmele cu probleme. Cu alte cuvinte, nu este o perioadă propice creditării. Mai mult, creditarea forţată în această perioadă nu face altceva decât să prelungească artificial criza.

Plânsul la capul băncilor este un loc comun acum. Se spune că disfuncţionalităţile lor produc efecte majore în economia reală. În mod normal aşa e, numai că nimeni nu spune nimic despre rolul devastator pe care l-a avut multiplicatorul monetar atât în crizele trecute cât şi în cea de-acum. Dacă se doreşte aflarea adevăratei cauze a crizei, atunci ar trebui să se înceapă de aici. Evident, niciun bancher nu va fi de acord cu ideea scăderii către zero a multiplicatorului monetar deoarece nu ar mai putea să împrumute decât din fondurile proprii, reducându-şi radical profiturile(de-aici şi reacţiile isterice ale unor bancheraşi de la noi la ideea exprimată de Prescott). Ca o idee generală, atunci când te joci prea riscant cu pârghia rişti două lucruri: ori să nu o mai poţi ţine ridicată, prăbuşind tot ceea ce ai la celălalt capăt, ori să o rupi din cauza presiunilor excesive.

Trebuie să înţelegem că Europa se confruntă cu probleme extrem de grave. S-a pornit tăvălugul deficitelor excesive şi al ajutoarelor de stat mai mult sau mai puţin ascunse. Franţa şi Germania vor deveni campioanele absolute ale încălcării Pactului de Stabilitate, contribuind la slăbirea semnificativă a monedei unice. În urmă cu două zile, Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franţei, făcea un apel la moderaţie în ceea ce priveşte cheltuielile şi ajutoarele. În mod evident, nulul Sarkozy a respins strategia propusa de Noyer, declarându-se susţinător al unor "investiţii strategice" nenominalizate(probabil cheltuieli aiuristice). Chestiuni similare se întâmplă şi la vecinii nemţi care, tăcut, pun batista pe ţambal îndopând inutil cu ajutoare generoase nişte proiecte moarte. Cheltuielile începute cu Opel vor continua în mod sigur cu Porsche, Arcandor şi mulţi alţii. De asemenea, în loc de restructurare a sistemului bancar se preferă acoperirirea găurilor.

Nu vreau să par alarmist, dar sunt convins că urmând calea americană nu vom ajunge decât în haos. În mod sigur ajutoarele şi stimularea finanţării sunt necesare în perioade de criză, dar numai după restructurarea economiei. A începe cu inundarea pieţelor financiare şi cu ajutorarea haotică a unor firme fără viitor reprezintă greşeli care nu fac altceva decât să "radicalizeze" criza.

Dacă SUA acţionează ca o ţară unitară, statele componente ale UE acţionează ca individualităţi, de cele mai multe ori în mod egoist şi antagonic. Practic de-aici vor porni discuţiile următoarei perioade: subordonarea politicilor economice şi o guvernare ceva mai responsabilă în statele componente ale uniunii. Această necesitate de transparenţă şi responsabilitate nu poate conduce decât în două direcţii: ori accentuarea tendinţelor centrifuge, ori federalizarea uniunii. Oricare dintre cele două direcţii va fi influenţată în mod categoric de comportamentul monedei unice.

11 comentarii:

  1. daca reluarea creditarii este o greseala in contextul actual, vin si eu si intreb senin: nu cumva "consumul" si "cresterea" sunt concepte economice depasite? desigur, e o intrebare f. periculoasa, pt. ca daca scoti aceste 2 concepte din discutie, nu stiu cu ce mai ramai ca sa modelezi procesele economice, asa cum sunt ele cunoscute azi.
    intreb doar, nu dau cu parul. merci.

    RăspundețiȘtergere
  2. In esenta toate sunt "depasite" pentru ca nu exista consum/crestere/creditare la infinit.

    RăspundețiȘtergere
  3. :)

    Răspunsul cred că e simplu ... dacă cel care a pus întrebarea se gîndeşte la dacă vrea au ba să "consume" ceva pe ziua de azi şi, în principiu, să fie mai mult/bun decît ieri ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Toata lumea ar vrea sa consume mai mult/bun in fiecare zi, dar asta implica o crestere zilnica de plusvaloare din activitatea proprie, sau consum pe credit. Consumul pe credit implica "vanzarea muncii in avans", care are o limita, dupa care urmeaza sa consumi mai putin/rau intr-o perioada de regularizare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gelu, reluarea creditarii în acest moment este o greseala în primul rînd pentru ca nu este posibila.
    70% din PIB-ul american era asigurat de consumul populatiei, populatie care s-a îndatorat dincolo de 100% în raport cu veniturile.
    Atît timp cît consumatorii nu-si vor plati datoriile nu vor putea consuma.
    In Franta se spune ca nu îl poti obliga sa bea pe un magar caruia nu îi este sete.
    Ceea ce face ca miile de miliarde injectate în banci (mai ales în USA) nu se transforma în credit (nu se poate re-umfla o buble care s-a spart).
    In schimb risca sa se transforme în speculatie pe materiile prime sau cereale si în profituri "mirobolante" pentru bancheri.
    Deja Goldman Sachs anunta bonusuri "istorice" pentru colaboratorii ei.
    Incognito

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu poti avea o crestere economica infinita bazata pana la urma pe o planeta cu resurse finite. Nu poti avea o crestere a populatie , consumului si economiei la infinit bazata pe surse de energie limitate.

    Asa ca raspunsul este "DA . Cresterea economica e o chestie TEMPORARA." Ce am trait noi pana acum e anormalul , nu normalul.

    Undeva vom da cu capul de zid.
    Tare imi e frica ca deja am dat dar inca nu ne prindem noi.

    RăspundețiȘtergere
  7. am citit toate raspunsurile; multumesc.

    @MIA,
    daca aleg ca in fiecare zi sa consum "mai mult/mai bun" decat ieri, in mod logic, la un moment dat voi trece de pragul nevoilor mele. sunt destui oameni care au trecut acest prag, dar nu recunosc sau nu isi dau seama si iata ca, rezultatul acestui comportament il traim cat se poate de acut. iar parerea lui...
    ...@MOBUTU si @ANONIM corespund cu aceasta afirmatie.

    @DORU,
    nu cred ca "Toata lumea ar vrea sa consume mai mult/bun in fiecare zi"; aceasta este doar parerea apostolilor "consumului". totul este sa recunosti in mod obiectiv "doza de consum" care iti este necesara.
    in rest mi se pare perfect pertinent ceeea ce spui.

    toate bune.

    RăspundețiȘtergere
  8. se sparge odata si odata si bula populatiei... apoi sa vezi criza

    RăspundețiȘtergere
  9. @Dan
    Imprumutul (national) despre care a vorbit Sarkozy ramîne o necunoscuta deocamdata. Nu se stie suma, nu se cunosc conditiile si mai ales nu se stie pentru ce.
    Ideea lui Sarkozy (recurenta si motiv de enervare pentru el) este ca francezii au prea multe economii si ca acesti bani ar fi utili guvernului.
    Este adevarat ca francezii au economii, 1400 de miliarde € la sfîrsitul lui 2008.
    Marea parte se gaseste în asigurari de viata (deja folosite de stat sub forma de împrumuturi).
    O alta parte se gaseste pe Livret A, bani folositi în general pentru locuintele sociale.
    O ultima parte se gaseste pe Livret de Dezvoltare si acesti bani au fost deja utilizati în programele de relansare anul trecut.
    O prima problema ar fi ca daca se lanseaza un astfel de împrumut în conditii avantajoase, francezii vor economisi înca mai mult (si consuma mai putin) si/sau îsi vor retrage banii investiti în actiuni pe întreprinderi ca sa-i aloce împrumutului. Ambele optiuni sînt rele în timp de criza.
    O alta problema este ca în Franta nu s-a uitat înca ultimul îpmrumut national facut de prim ministrul Balladur (cu minstrul bugetului Sarkozy).
    A fost o adevarata catastrofa : 5 miliarde împrumutate au costat statului 50 de miliarde si au agravat deficitul bugetar de tot atît.
    Deci deocamdata nu se stie prea mult dar toata lumea este atenta.
    Incognito

    RăspundețiȘtergere
  10. FED-ul a hotărît să menţină nivelul dobînzilor ... se preferă starea de "oarecum-bine" aparent, indiferent de costurile ulterioare ... :(

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu ar fi mai bine să plătim munca la adevărata ei valoare, pentru ca apelul la creditele de consum să fie excepţia(case, produse de folosinţă îndelungată, pentru că e aberant să pleci în vacanţă pe credit!), nu regula? Iar băncile să facă ceea ce trebuie, nu să "inventeze" bani?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)