marți, 27 octombrie 2009

Restante

Ieri BNR a dat publicităţii raportul aferent lunii septembrie referitor la comportamentul financiar al populaţiei. Cum probabil bănuiaţi, trendul de creştere a restanţelor se menţine în continuare, cu toate că unii vorbesc aberant despre "tendinţa de aplatizare a creşterii restanţelor". 

În realitate, creşterea se menţine pe trend accentuat crescător. Concluzia referitoare la aplatizare nu face altceva decât să ne demonstreze superficialitatea unor analişti care sunt incapabili să judece dincolo de datele brute furnizate de BNR. Pentru a înţelege cum stau de fapt lucrurile, vom privi separat situaţiile referitoare la creditele în lei şi valută.

Restanţele aferente creditelor în lei(linia roşie în grafic), aşa cum era de aşteptat, îşi continuă creşterea liniară începută în luna iunie. În septembrie s-a ajuns la un procent al restanţelor de 4.75%. În condiţiile acestea, probabil în octombrie va fi spart pragul de 5%. Dacă e să vorbim de aplatizare, aceasta se manifestă în cazul soldului creditelor curente(linia verde) care, în ultimele două luni pare a se fi stabilizat.



Situaţia cu adevărat interesantă se manifestă la creditele în valută. Aici ponderea restanţelor a ajuns la 2.25%, confirmând trendul ultimelor patru luni. Trebuie menţionat că această dinamică se menţine în condiţiile unui curs net mai bun în cursul lunii septembrie, lucru care nu se va mai întâmpla, cel puţin în următoarele două luni.De altfel, cursul este cel care i-a indus în eroare pe cei care s-au grăbit s-o dea cu aplatizarea. Un curs mai mic se traduce într-un nivel mai mic al restanţelor în echivalent lei. Făcând comparaţia cu lunile trecute, când cursul a fost mai mare, automat poţi avea impresia că tendinţa este de stabilizare. Acesta este motivul pentru care, de fiecare dată, am preferat să judec diferit cele două categorii de credite întrucât amestecarea lor este echivalentul adunării merelor cu perele.



Ceea ce mi-a atras atenţia a fost creşterea soldului creditelor curente în valută. După ce timp de nouă luni acesta s-a situat pe o traiectorie clar descendentă, de patru luni creşte constant. Cum până acum nu se întrevăd semnele vreunei dezgheţări a creditării, bănuiala pe care o am este că această creştere nu reprezintă decât credite acordate vehiculelor financiare proprii pentru preluarea portofoliilor de credite cu probleme.

Ca o concluzie generală, putem spune că se manifestă în continuare o deteriorare accentuată a portofoliului de credite. De menţionat este că procesul de restructurare a creditelor(derulat cu voioşie de toate băncile) conduce la distorsionări ale situaţiei prezentate de BNR, motiv pentru care putem bănui că, în realitate, lucrurile stau mult mai rău.

22 de comentarii:

  1. Deci, ce ne sfatuiesti sa facem daca situatia bancilor este asa de roz bombon? Sa trecem pe Euroi Cash sau conturi in vest?

    RăspundețiȘtergere
  2. Vezi blogul lui Flavian cu aurul, fermele si ardelenii, pardon ardeienii ;) baga banii in ceva tangibil... ca sa il tii in casa, de preferat nu o plasma sau molecular...

    RăspundețiȘtergere
  3. RON: Nu sfatuiesc. Fiecare trebuie sa aiba maturitatea sa ia decizia care i se potriveste. Oricum, ca o idee generala, cash-ul la ciorap mi se pare o chestie riscanta. Deosebit de riscanta!
    B: Ai inceput activitatea de trading sau te mai gandesti?

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow, in sfarsit o gura de aer proaspat.

    Ma saturasem de intoxicari a la khris in saptamana cat ai lipsit... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Impartasesc parerea lui Flavian. :)
    chiar azi am citit pe khris de acelasi subiect insa "ritmul-de-crestere-al-restantelor-la-credite-incetineste-vizibil" :))
    haha si somajul creste...
    sa vedem ce urmeaza la iarna cand se termina si somajul celor care au inceput prin toamna anului trecut-inceputul anului acesta -atunci va fi rau tare :(

    Dane, deciziile sunt greu de luat, si uneori oamenii sunt confuzi... sunt atatea stiri care se bat cap in cap... nici nu mai stii cum sa le deosebesti care sunt ok si care nu, probabil asta e motivul pentru care @RON a intrebat...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dane, eu nu ma pricep prea bine la economie, asa ca detaliaza te rog; de ce e mult mai riscant sa tii banii la ciorap decat la banca. Acasa ai posibilitatea sa te viziteze hotii, dar nici la banca nu esti ferit de pericolul asta se pare, chiar daca sunt alt fel de hoti.
    Eu vad problema asa:
    - daca se intimpla vreo "chestie" peste noapte cu bancile, am banii acasa, nu astept citiva ani sa imi recuperez banii din garantia statului.
    - daca apare o hiperinflatie peste noapte, nu cred ca banca imi actualizeaza dobanda mai repede decat as putea eu sa ma duc sa depun banii la banca si sa obtin (foarte probabil) conditii chiar mai bune pentru un depozit nou.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dan are dreptate, a avea bani in casa e riscant, daca hotii afla si poti da de niste binevoitori care sa vanda informatia contra un comision din ce fura atunci esti victima sigura. Sa nu mai zicem ca banii reprezinta o promisiune de plata a statului. Daca pica bancile banii fie ei si de hartie nu vor valora prea mult. Alimentele, produsele tangibile si independenta energetica (daca ti-o permiti) e cea mai de pret.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dan, am raspuns la intrebarea ta mai pe larg pe email ca raspuns la ce mi-ai scris tu anterior.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mie cind eram mic imi povestea bunicul cum aprindeau focul in soba cu bani. Si mai avea inca vreo doua valize cu bani de aia in pod, sa fie amintire (si invatatura pentru generatiile viitoare)

    RăspundețiȘtergere
  10. De ce nu considerati ideea unui seif in banca pentru pastrarea banilor?

    Este mult mai sigur decat acasa. Poti incheia si tot felul de asigurari pentru continut. Si costul de inchiriere nu poate fi foarte mare.

    RăspundețiȘtergere
  11. Argint 40/50%
    Aur 60 %

    Cand DOW/AUR ~= 1 SELL !

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule blogger ,de BALDRY ne mai spui ceva ?

    RăspundețiȘtergere
  13. Gura de aer proaspat, asa e.

    Cash is the King insa numai pe termen scurt, aici unii de pe aici pot sa confirme indicatiile pretioase date de unii altii (mine, flavian) in iarna, cand recomandam oricui sa-si vanda terenurile pentru ca oricum le-ar fi cumparat inapoi la jumatate de pret. Culmea era ca le ofeream si un pret bun (2500 pe hectar), desi in acelasi timp le spuneam ca in vara acestea vor fi mult mai putin (700 acum, de exemplu).

    Pe termen scurt cred ca s-a terminat cu oportunitatile bursei, e mult prea impredictibila indiferent unde ai baga - si asta in special din cauza terminarii oricarui pachet de stimulare a economiei (aici, in US, CHina sau aiurea).

    Aurul mi se pare o prostie fara margini (sorry flavian), pentru ca de vro 30 de ani oricum nu mai e ce crede lumea. Da, OK, creste samd, insa nu uita flavian ca inca din 2005 ti-am zis de el si tot degeaba - ai fost exact contra pe tendinte de fiecare data (tu ai fi vrut sa cumperi petrol cand era 150 si aurul cand era la 1100). Asta ca sa nu mai zic de previziunile tale cu dolarul "care deja e prabusit".

    ..

    Revenind, cel mai bun loc unde va puteti baga banii este .. INTR-O AFACERE. ATAT!

    Paradoxal, cu toate ca sunt sigur ca 50-80% din firme vor da faliment, asta e recomandarea mea.

    Am spus de vro 2 3 ani ca cine se baga pe microhidro, energie regenerabila samd va avea un mare viitor. Daca ati avea putin spirit intreprinzator v-ati strange mai multi si ati aduna cele cateva sute de mii necesare accesarii unei finantari nerambursabile pe asa ceva. Cumparatori va gasesc eu cati vreti sau daca nu eu fiti siguri ca sunt destui care cauta. Locatiile bune pentru asa ceva sunt oarecum cunoscute, singurul lucru de care e nevoie e putin CURAJ si INTELIGENTA.

    ..

    Stiu, suna a reclama, lauda de sine sau cum vreti voi. NU de pe un forum sau blog ar trebui sa va decideti unde sa investiti - sunt de acord. Va raspuns insa ca nu ma intereseaza
    gloria eterna si nici premiul "globul de cristal".

    Va spun ca exact aceleasi dileme le aveau "altii", prin toamna trecuta, la sume mult mai mari, cand absolut tot se prabusea in jur. Singura solutie acceptata de banci a fost creditarea pe energie si oarecum pe agricultura (doar in anumite conditii). Unele au ajuns sa cumpere puternic pachete minoritare chiar in astfel de companii, DE NEVOIE.


    In fine, nu vreau sa insist pe acest subiect. Decizia ar trebui sa fie luata NUMAI IN CAZUL in care chiar va pricepeti pe subiect.

    Pe de alta parte, faptul ca mai toate casele de avocatura si-au pregatit vara asta un departament de energie ar trebui sa va spuna multe.

    RăspundețiȘtergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Extra300 / Radu / De beers sau cum vrei sa-ti mai zici, iar te dai in barci...

    In 2005 nu ne cunosteam, iar aurul n-a fost niciodata 1100. Si mai discutam cand o trece de 2000 sau 5000 sa vedem cum stau lucrurile.

    In rest prefer sa-ti ignor reclamele la "afacerile" cu energie asa-zis alternativa, ca m-am plictisit de ele deja.

    RăspundețiȘtergere
  16. Flavian, vrei sa pun pe aici link-uri unde spuneai cum o sa explodeze barilul la 500? Sau recomandarile tale pe aur din februarie, sau iunie? De fiecare data trendul a fost exact pe dos - insa tu nu vei recunoaste niciodata ca ai gresit. La fel cum nu poti recunoaste nici altora faptul ca au fost mult mai "buni" in estimari sau "trenduri".


    Citeste insa mai atent ce spun: NU e reclama deloc ci din contra - cred ca e unul din putinele "safe heaven"-uri in care se poate retrage cineva. Nu fac asta pentru a atrage "clienti" (aici chiar trebuie sa fii putin dus ca sa crezi asta, mai ales la sumele de care vorbim pe eoliene de exemplu) ci pentru ca eu consider o datoria morala in a spune si altora ce vad ca se intampla la alte niveluri sau cum sa-si protejeze averea castigata cu greu (fata de altii, care isi angajeaza consultanti pe bani grei pentru asa ceva), mai ales cand stiu cat de usor se poate pierde orice in ziua de azi.


    Tu probabil nu simti nici problema in felul tau de a "intoxica" lumea cu tot felul de povesti, nu te simti raspunzator deloc. Intr-un fel e normal, probabil nu risti sumele "tale" de bani si nici nu ai de gand. Well, nu sunt toti ca tine. Unii mai au si obligatii pe lumea asta..

    In rest, te rog sa te legi doar de argumentele obiective oferite (casele de avocatura ce si-au creeat departamente, vezi singurele afaceri ce prind finantare etc), si mai putin de modul in care ramane userul logat pe o pagina sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  17. Radule, cred ca nu esti in toane bune azi. Ai uitat sa ma faci "socialist" asa cum obisnuiai de fiecare data. :)

    In rest, fie cum zici tu, oricum dezbaterile cu tine sunt inutile. Si mai vorbim cand o trece barilul de 500 si aurul de 5000... ;)

    RăspundețiȘtergere
  18. Radu, e posibil ca flavian sa fie contra trend, si Jim Rogers desi intuieste trendul nu e bun la timing. In legatura cu regenerabila e posibil sa fie buble si pe acest domeniu. Era o zicala, cand baiatul care vinde ziare vb despre pretul actiunilor atuni e momentul sa vinzi. Acum 2 luni nu stiu ce fotbalist cumpara 10-20 ha de izlaz de la nu stiu ce primarie ambitioasa in foame de bani pt viitoare alegeri sa arda un proiect tehnic pt parc eolian impreuna cu aprobarile aferente ca stie unde sa unga si sa il marite la de 10 ori pretul ca e proiect energie regenerabila si daca a mers cu Cogealac Fantanele poate ii merge si lui. Acum, e riscant sa pun semnul egal intre fotbalist si baiatul de ziare? Poate unii dintre ei se supara dar la nivel de educatie sunt la acelasi nivel poate la bani sunt mai breji.
    Acum, transelectrica se plangea ca nu are capacitatea de transport pt toate proiectele anuntate plus ca in Dobrogea productie intrece cu mult consumul in conditiile in care avem Cernavoda sunt multe proiecte anuntate pe eolian si se mai preteaza si pe partea de solar. Sa nu ne mire deci ca viitoare centrala nucleara se anunta in Transilvania. Parerea mea e ca nu tot ce zboara se mananca si una e sa arzi un proiect de cateva sute de pagini si alta e sa convingi un investitor sa sara cu banul ca nu vad multi afaceristi sa scoata din buzunar 1 mld coco cat au costat cele 200-300 eoliene de la Cogealac-Fantanel cu toata logistica aferenta de la montaj, testare, constructie infrastructura si apoi exploatare cu cap...

    RăspundețiȘtergere
  19. Well, nu a zis nimeni ca trebuie sa cumparati terenuri, putina atentie. Da, evident ca e si aici un bubble, insa deja a fost spart de cateva ori. Acum raman in picioare numai proiectele care intradevar merita - si doar la un pret rezonabil. Amatori de genul fotbalistilor de care zici (si care vor sa vanda de 10 ori) nu au prea multe sanse pe viitor, ba din contra, raman si cu banii cheltuiti pe proiecte aiurea.


    Eu v-am spus voua de MHC-uri iar ca sume m-am referit la maxim cateva sute de mii. Proiectul final ajunge la 2 3 milioane insa adaugati finantarea nerambursabila.


    Cand v-am zis ca va gasesc cumparator m-am referit la fonduri de investitii pregatite sa intre pe piata de energie la modul serios, cu sute de milioane minim. La nivelul asta nu cred ca se merge numai cu "terenul" si "notarul" cum au toti impresia, ci din contra, poti sa bagi ca dezvoltator si zece milioane fara a avea garantia ca poti vinde cuiva ceva. Mai ales cand lucrezi "ieftin" cu diversi amatori.

    Probabil din cauza asta s-au pornit la noi atat de greu cei 55 MW construiti din 8500 in faza de proiect, chiar si cand ai asigurat local equity in plina criza, chiar daca ai 20% dinntr-un proiect de sute de milioane in parteneriate cu firme locale ce asigura in contrapartida fundatiile, drumurile sau statiile transformare si retele transport.


    Dar in fine, voi mergeti cu Flavian. E posibil ca eu sa fiu subiectiv: cam de prin 2000 eu deja umblam aiurea prin munti pentru microhidrocentrale (asta ca tot zici de trenduri), iar acum Romania deja e cam mica pentru ce planuri am.


    Eu si Warren Buffett, pardon, "baiatul care aduce ziarele".

    :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Pentru cei care recomanda cutia de valori de la banca:
    credeti ca e sigura?

    RăspundețiȘtergere
  21. As mai adauga la durerile lui Radu si recomandarea... :) ... ferme.

    Potentialii investitori sunt asteptati in fata Ministerului de Finante pentru un prim contact cu... realitatea.

    RăspundețiȘtergere
  22. Costel, "la ferme" pot sa-ti spun din proprie experienta ca nu e deloc asa usor cum pare din exterior.

    Faptul ca suprafete extrem de mari au ramas neinsamantate arata ca Nu mai sunt bani nici macar pentru asta - ca la anul o sa vedem proteste foarte mari pentru "pasuiri" sau alte subventii.

    Cine va avea cash suficient pentru a cumpara aceste "distress asset-uri" trebuie sa mai astepte putin.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)