joi, 5 noiembrie 2009

Actualitatea motorizata


În timp ce liderul sindicatului Vauxhall, Tony Woodley, îşi freacă fericit mâinile în faţa a ceea ce el numeşte "a fantastic decision", omologul său de la Opel stă şi înjură alături de Merkel şi celelalte cozi de topor ruseşti. Motivul? În momentul în care nimeni nu mai credea într-o întoarcere, board-ul GM a hotărât păstrarea diviziei europene. O lovitură grea pentru întreaga şerpărie din jurul Magna International care, dincolo de interesele politice dictate de securitatea rusă, nu avea efectiv nicio justificare economică.

Contramăsurile aşteptate sunt destul de dure, dar, în acelaşi timp, pot conduce la răspunsuri radicale din partea GM. Sindicatele germane au început cu declanşarea grevelor, însă acestea nu pot avea niciun efect. Autorităţile fie dau declaraţii belicoase referitoare la efectele negative ale "turbo-capitalismului", fie încearcă o rezolvare amiabilă a situaţiei prin negocieri directe între Magna şi GM. Personal cred că meciul este pierdut, iar decizia GM este una istorică. De altfel, nu înţeleg în ce constă supărarea nemţilor atâta timp cât răsturnarea de situaţie nu va mai necesita acordarea ajutorului de 1,5 miliarde EUR. Evident, anumite neînţelegeri ale unora ca mine stârnesc zâmbetele insiderilor de la capătul viguros al comisionului. Oricum, lovitura de graţie ar putea consta în mutarea tuturor capacităţilor de producţie ale Opel în mult mai prietenoasa Anglie, iar o asemenea perspectivă chiar că ar da o lovitură teribilă administraţiei ruse a Germaniei.

În cealaltă tabără, Fiat-Chrysler, Marchionne a promis că noua alianţă va face profit în 24 de luni, cu break-even-ul în anul viitor. Metoda adoptată este una radicală: în locul platformelor greoaie ale Chrysler vor fi folosite platforme Fiat, noile modele fiind, de fapt, Fiat şi Alfa Romeo. O decizie caracteristică stilului de a conduce al celui care a ridicat Fiat de la stadiul de fier vechi la cel de star. În urmă cu câţiva ani se glumea spunându-se că FIAT este acronimul de la "Fix It Again, Tony", iar acum tocmai s-a calificat în liga grea. Responsabil pentru acest succes a fost Marchionne, necunoscutul promovat ca preşedinte pentru a stinge lumina la Fiat. Rămâne de văzut dacă strategia individului care doarme numai patru ore pe noapte va avea succes. Personal pariez că da.

P.S. Probabil, după intrarea pe profit a Chrysler, vom auzi din ce în ce mai des comparaţii între Marchionne şi Lee Iacocca.

12 comentarii:

  1. Si care ar fi administratia rusa a Germaniei, te rog frumos? catava nume, daca ai ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar asa, acelasi lucru ma interesa si pe mine, dar nu am fost asa de rapid... (vorbesc pe bune, chiar sunt interesat de dezvoltarea politicilor economice intre Rusia si Germania).

    RăspundețiȘtergere
  3. @anonim
    come on, unde ai trait pana acum, intr-o gaura la 3 m sub pamant ?
    http://en.wikipedia.org/wiki/Gerhard_Schr%C3%B6der#Gazprom

    RăspundețiȘtergere
  4. Merkel in capul listei...

    RăspundețiȘtergere
  5. Vad ca starneste emotii pe aici etichetarea administratiei nemtesti ca fiind ruseasca.
    Sigur, este un pic de exagerare. Cum exagerat ar fi sa consideram orice administratie americana din ultimii 10-15 ani ca fiind aproape chinezeasca. Raporturile de interese geo-economico-politice fiind cam de aceeasi natura.
    Dar daca Rusia ne da fiori noua, China ne da orice altceva, de la computere la lapte praf pentru sugari, nu-i asa?

    Poate cand ne vom face mari - ca destepti suntem deja! - vom desfasura harta atunci cand vorbim politica...

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim: Convingerile pe care le ai reprezinta un lucru, in timp ce realitatea este cu totul diferita. Daca-ti place sa traiesti in iluzie e treaba ta. Nu ma deranjeaza ca ai o opinie contrara, dar cand faci pe desteptul atunci cand nu ai habar pe ce lume esti mi se pare o prostie sfidatoare. De asemenea, ascunsul in spatele statutului de anonim nu-mi indica altceva decat naivitatea ta. Daca ai opinii coerente esti liber sa ti le prezinti si, mai ales, sa ti le asumi. Atunci putem avea chiar un dialog, poate constructiv. Daca insa vrei sa pari destept si sa-i faci pe altii prosti mergand pe calea "anonimei" nu faci altceva decat sa-mi demonstrezi ca te scalzi in prostie, iar dialogul cu tine nu este altceva decat o pierdere de timp.

    RăspundețiȘtergere
  7. @viitorulsunabine
    - sunt cel care a facut primul post -
    Nu, traiesc chiar in germania. La 3
    m sub pamint ajungem toti, mai devreme sau mai tarziu.

    Evident ca se fac afaceri la nivel inalt si cu rusia, insa mult mai multe sunt cu americanii, englezii, francezii, si asa mai departe.
    Faptul ca Schroeder este ACUM - nu si cand a fost cancelar - pe statul de plata a lui Putin, este evident regretabil. Politicienii sunt, ca peste tot, coruptibili; impresia voastra de plaiurile mioritice, ca societatea germana e perfecta sau ar trebui sa fie perfecta, si ca ar trebui sa faca afaceri numai cu americanii, si sa-i evite pe rusi neaparat, pentru ca asa este definitia voastra a perfectiunii, ei bine, asta-i doar impresia voastra. Impresie care, fara sa jignesc, aici nu intereseaza pe nimeni. Cand o sa aiba romania un sfert din pib-ul germaniei, atunci va fi altceva. Insa pana atunci mai este.

    Nemtii sunt oameni extrem de pragmatici, iar administratia ei e cam la fel. Nu e rusofila sau rusofoba, ci doar practica.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristian N.: Din pacate, asa cum vei observa ceva mai tarziu, toti cei implicati in afaceri dubioase cu Rusia isi vor gasi linistea pe statul de plata al unor firme rusesti. Si, intr-adevar, ai dreptate: o vor face din pragmatism.
    In alta ordine de idei, as fi foarte fericit daca ai putea identifica avantajele cedarii Opel catre o coada de topor ruseasca(magna) sustinuta de o banca falita. Cumva locurile de munca? Mi-e greu sa cred...

    RăspundețiȘtergere
  9. Aspectul 'Locurile de munca' nu este de loc de neglijat, pentru ca toata societatea de aici se bazeaza pe locuri de munca sigure si de durata.

    Eu vad 2 aspecte: unul este cel financiar, decat ca statul sa intretina somerii (care aici nu este deloc ieftin), mai bine fac tot posibilul sa aduca un investitor care sa angajeze oamenii. Asta a fost si ratiunea declarata de guvern a programului 'Rabla'.

    Al doilea aspect este cel de capital politic; orice politician de aici e fericit sa ia o astfel de decizie, pentru ca ii aduce voturi. Lumea este sensibila la asa ceva, pentru ca, cum ziceam, joburile sigure, pe viata aproape, sunt o componenta f. importanta aici.

    despre magna nu cunosc foarte multe, a existat intr-adevar ceva critica in presa, pe ideea ca "se vinde tehnologie la rusi" (ceea ce nu zic ca n-ar putea fi adevarat, sau legat de politicieni care 'au primit ceva'). Insa tot din ce stiu, nu prea existau multe alte variante pentru Opel, parca mai exista doar un alt investitor, care s-a retras. Sau poate rusii au promis o securitate sociala a angajatilor mai buna.

    personal cred ca merkel nu e rusofila in mai mare masura decat americanofile. si nu cred ca este corupta. evident, insa ma pot insela.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cristian N.: A existat varianta Fiat care a fost refuzata cu gratie pe motiv ca era ... justificata economic. In ceea ce priveste locurile de munca, acestea ramaneau doar teoretic. Dupa ce primeau ajutorul de la stat, rusii ar fi transferat tehnologia la GAZ si apoi Dumnezeu cu mila.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cristian N e bine sa ai politicieni practici dar e de preferat sa aiba mai intai de toate coloane vertebrala. Nu stiu cata istorie stii dar Neville Chamberlain care a fost primul ministru al Marii Britanii si care a tot cedat lui Hitler Austria si apoi Regiunea Sudetilor cu lipsa cronica de coloana vertebrala in numele pacii si a pragmatismului a precipitat un razboi mondial (al 2-lea razboi mondial).
    Germania e cel mai puternic si industrializat stat din Europa, pragmatismul lui in fara ursului rusesc imi da mie locuitor de tara mica cu antecedente anterioare fata de Rusia fiori...
    Nu vreau sa stiu ca Germania ca vioara 1 a UE imi vinde mie viitorul ca cetatean UE ca un politician pragmatic din aceasta tara sa aiba o batranete luxoasa pe statul de plata a unei companii rusesti. Ce pensia functionar de stat din Germania nu mai indeajuns pt o viata confortabila?

    RăspundețiȘtergere
  12. @B
    Cred ca m-am facut prost inteles: nu echivalez pragmatismul cu coruptia. Sint contra coruptiei, oriunde ar fi prezenta. Insa pragmatismul este pentru mine cheia intelegerii modului in care functioneaza societatea de aici, inclusiv clasa ei politica.

    Cat despre coruptie politica, evident exista si aici, insa nu atat de prezenta ca in Romania. Pentru ca aici este sanctionata, in cazul evident in care este si dovedita.

    Cat despre coloana vertebrala, presupun ca intentionezi sa spui nederogare de la contractele si conventiile semnate, de la setul de valori unanim acceptat, aici nu trebuie sa-ti faci mari griji. Ci mai degraba sa intelegi care sunt acestea pentru nemti. Pe plan extern nemtii vor actiona intotdeauna in spiritul interesului lor national, si nu al interesului national romanesc. Asta trebuie sa faca Romania, si fiecare stat in parte. Pana la urma nu nemtii ne-au "vandut" rusilor dupa al doilea razboi, ci americanii si englezii, care acum sunt aliatii nostrii in Nato. Dupa cum vezi, aliantele se fac si se desfac, dupa cum sunt conjucturile respective.

    Iar "coloana vertebrala" romaneasca s-a vazut care a fost: in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in perioada fanariota si inainte de ea, doborirea lui Cuza, si uita-te in zilele noastre ce se intampla (ministru de finante mituit cu cartabosi). Din pacate putini oameni politici romani au avut si luptat pentru un set de valori, foarte putini.

    "Germania e cel mai puternic si industrializat stat din Europa, pragmatismul lui in fara ursului rusesc imi da mie locuitor de tara mica cu antecedente anterioare fata de Rusia fiori...
    "
    pai e si cazul sa ai fiori. Din fericire Romania e in Nato, SUA finanteaza Nato ca sa-si mentina sfera de influenta, deci cat timp lumea joaca cum vor americanii, nu-i problema. Nemtii n-au asa mare influenta in nato, nici nu prea mai au armata. Sau altfel spus, nu de nemti le e rusilor frica :)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)