luni, 16 noiembrie 2009

Complexul de aur


Poate par insistent în ceea ce priveşte subiectul aur, dar m-am hotărât să reiau discuţia pentru a-mi termina argumentaţia. Cu toate că în articolele anterioare am înşirat câteva elemente şi, în acelaşi timp, temeri ale mele referitoare la situaţia de pe piaţa aurului, comentariile pe care le-am primit mi-au sugerat faptul că mesajul pe care l-am transmis nu a fost clar perceput.

Aşa cum am mai spus, aurul nu este un element necesar vieţii. Nu este o marfă fără de care să nu se poată trăi. Cu toate acestea avem o atracţie aproape mistică pentru aur. Şi nu e vorba de noi, cei care trăim acum. Indiferent de cultură sau de perioada istorică, aurul a stârnit o influenţă puternică, ajungând, de fiecare dată, de la statutul de simplu metal la cel de metal pur, divin, sigur. Mai mult, de-a lungul timpului pare a-şi fi conservat valoarea, iar aceasta este una din caracteristicile care l-au făcut refugiul favorit pentru perioadele de criză. Cu toate acestea rămâne o întrebare fundamentală: ce poţi face cu aurul? Unii ar spune bijuterii, alţii echipamente medicale, însă cei mai mulţi cred că ar spune bani. În timp ce primii au dreptate, ultimii se iluzionează.

Fiind o perioadă de criză, cu grave dezechilibre cauzate de excese şi decizii aberante, mulţi aşteaptă minuni de la repunerea în practică a etalonului aur. Este un pattern clasic despre care învaţă studenţii de la ASE în primii ani: "Nu este mai puţin adevărat că, cu cât semnele monetare se depreciază tot mai mult, accentuându-se dezechilibrele monetare şi fenomenele inflaţioniste, cu atât mai multe sunt şi părerile care invocă revenirea la acest etalon(aur, n.n.). Tot atât de adevărat este, însă, şi faptul că dacă aceste dezechilibre nu pot fi controlate şi corectate prin actualele instrumente monetare, revenirea la etalonul aur nu mai este posibilă"(Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel - Monedă, Credit, Bănci). Există, desigur, numeroşi susţinători ai rolului universal al aurului. Aceştia, de multe ori insuficient documentaţi, cad în capcana idealizării unei perioade în care lucrurile nu au mers atât de bine precum s-ar crede. Realitatea este că, la gradul de complexitate al economiei actuale, trecerea la ceva similar etalonului aur este imposibilă. În primul rând ne confruntăm cu o problemă de elasticitate a ofertei de aur: cantitatea de aur este limitată ceea ce, din punct de vedere matematic, înseamnă că la o creştere a populaţiei, cantitatea de monedă per individ este din ce în ce mai mică. Cu alte cuvinte, în scenariul actual de creştere a populaţiei, pe termen lung am ajunge la o sărăcire a individului, în pofida faptului că un individ (dpdv teoretic) aduce un plus de valoare mediului economic. Aceasta este numai una din limitările etalonului aur. O alta ar fi dată de puterea pe care ajung să o aibă cei care stochează metalul. În momentul în care reuşeşti să deţii o cantitate mare de aur, poţi forţa scăderea preţurilor prin crearea temporară a unui vid de bani. Sunt doar câteva exemple care demonstrează disfuncţionalităţile modelului etalon-aur.

Se vorbeşte uneori despre valoarea intrinsecă a aurului. Poate că există, dar rolul banului nu este acela de a avea el, ca materie, o valoare, ci de a exprima o valoare. Moneda trebuie să fie universal acceptată, iar valoarea sa trebuie să exprime întreg sistemul economic pe care-l are în spate. În momentul în care vorbim de un model monetar nou ar trebui să ne gândim la framework care să fie aplicabil atât fenomenelor actuale cât şi viitoare, care poate susţine atât schimburile din piaţă cât şi pe cele din lumea virtuală(ex. Second Life). Din acest punct de vedere, actualul sistem monetar, cu toate imperfecţiunile şi agoniile sale, este net superior sistemului anterior.

Desigur, în perioadele de criză revin în prim plan amintirile trecutului, din care sunt şterse evenimentele neplăcute. Într-adevăr, actualul sistem financiar-monetar mondial este în pragul colapsului din cauza nenumăratelor excese şi a incompetenţei unor factori de decizie. Aceasta însă nu înseamnă că vom face un pas înapoi pentru a reînvia un mit fals. Personal consider că aurul este un arhetip al subconştientului colectiv(ştiu, am forţat puţin noţiunea). În acest fel poate fi explicată şi atracţia pe care o avem pentru el. Cu toate că avem datele declanşării unei noi isterii, sper ca ea să fie evitată deoarece ar trebui conştientizat că aurul este şi va rămâne doar o marfă. Nimic mai mult, nimic mai puţin.

43 de comentarii:

  1. Esti intr-adevar cam insistent. Suspect de insistent. Mai ales ca lumea intelege, chiar daca tu nu intelegi.

    Iar atata vreme cat manualele de la ASE sunt bazate pe keynesianism, in timp ce scoala austriaca continua sa fie ignorata, nu dau doi bani pe jumatate din ce scrie in ele.

    Vezi tu, keynesianismul se bazeaza tocmai pe crestere economica, pe mai mult, mereu mai mult, pe dobanzi si pe consum cu sau fara rost. E un model gresit din start, care nu poate ajunge niciodata la sustenabilitate si echilibru.

    Pe o planeta finita, sa mergi pe conceptia ca populatia si economia pot creste la infinit e putin cam... stupid. Putin mai mult de fapt. Chiar daca unii au fost bine spalati pe creier de sistem, de scoala si de un ultim secol in care aurul a fost luat sistematic la suturi de cei care il socoteau o piedica in calea inflatiei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai cresterea populatiei raportata la o cantitate presupusa constanta de aur va face ca pretul acestuia sa creasca. E logic. Asa cum si pretul petrolului creste pe masura ce cantitatea de petrol raportata pe cap de locuitor scade. Intoarcerea la etalonul aur, asa cum era gandita la momentul respectiv, este imposibila acum - nu e mare filozofie sa iti dai seama de asta. Dar ne-reintoarcerea la etalonul aur nu este un motiv ca pretul aurului sa nu creasca, ba dimpotriva. Parerea mea, de nespecialist
    Flavian: infinitul e prea departe, ca sa discuti despre el. Cine te opreste ca inainte de a ajunge la infinit [prin definitie, nu vei ajunge niciodata, hahahaha!] sa evadezi intr-un spatiu infinit?

    RăspundețiȘtergere
  3. Raportat la prezent, sunt perfect de acord cu tine. Incertitudinea, frica de viitor ii impinge pe multi sa cumpere aur. Iluzia detinerii de aur linisteste, calmeaza pe moment. Efectul poate fi crearea unei bule pe aur, care se va sparge o data ce vor aparea solutii clare privind piata monetara asa cum o stim astazi. Pana atunci insa, tranzactiile cu aur se vor inmulti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Andrei - infinitul o fi departe, dar limitele planetei au fost atinse in tot mai multe domenii, ba chiar depasite. Sunt liste intregi cu resurse critice care sunt deja epuizate sau sunt pe cale de epuizare. Nu mai discutam de problemele legate de flora, fauna sau poluare. Consecintele sunt exact cele pe care le traim acum...

    E greu pentru unii sa priceapa ca nu mancam dolari, ca nu totul se poate socoti in bani si procente. E greu de priceput ca nu poti continua cu crestere fara rost, fara grija pentru ziua de maine si fara pic de bun simt sau responsabilitate.

    E si mai greu de inteles ca politica de vesnica expansiune a monedei in stil inflationist tocmai la asta duce. Nu-i mai simplu sa faci misto de o moneda care se incapataneaza sa-si pastrez valoarea in mod natural timp de mii de ani si sa te plangi ca-ti "limiteaza cresterea"... ? :-)

    Principalele bule in acest moment sunt cele ale bancilor si banilor artificiali. Spargerea bulei bancare ar putea ajuta pe termen scurt la aprecierea banilor virtuali si deprecierea aurului. Dar cand o face poc si bula dolarului, atunci sa te tii... :-)

    RăspundețiȘtergere
  5. Intr-o lumea globala actuala, (mondializata) care este oare singura moneda posibila, cunoscuta de toate popoarele si care ar scapa (cu putina bunavointa) manipularilor politice unilaterale si ar permite continuarea comertului international ?
    Cred ca aurul ar trebui detinut de indivizi pentru a-l utiliza ca moneda si nu de bancile centrale pt a-l stoca. (Asta într-un sistem diferit decît cel monetarist actual.

    RăspundețiȘtergere
  6. frica de viitor ii impinge pe multi sa cumpere aur.

    ... frica indusa...

    Majoritatea "hiperinflationistilor" si "colapsatilor" au interese pe aceeasi tema.
    Cine dracu' vinde aur? Cum sa dai "sensul vietii" si "valoarea din mana" pe bani de hartie?

    Cum naibii s-a apreciat cu peste 300% pe fondul cresterii inflatiei, iar din 2006, de cand s-a inversat trendul... mob-ul a aflat secretul... vietii?
    Acum e prea putin aur... si suntem atat de multi... nu e nicio nevoie practica de el... poate fi inlocuit cu megasucces, dar bancile vand aur... n-avem incredere in banci... cumparam aur... de la ele... GO(l)D!

    Sper doar ca buloaia a consumat mare parte din averile celor din vest si nu mai are ... de unde sa se umfle.

    RăspundețiȘtergere
  7. "... aurul nu este un element necesar vieţii. Nu este o marfă fără de care să nu se poată trăi."

    LOL, se vede ca blogul asta e unul exclusiv masculin :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Hai sa vedem care e valoarea aurului. Cind a crapat Argentina aurul era printre metodele preferate de tezaurizare. In Zimbabwe ce sa mai zic... si in curind o sa vedem si in alte locuri. Toate astea de curind, nu in negurile istoriei. Deci aurul inca functioneaza asa cum tot zic nebunii astia de gold bugs. Si e normal sa avem din ce in ce mai putin pe cap de caciula, pentru ca avem tot mai putin petrol, pamant, apa potabila, aer curat, paduri teren fertil, mincare, you name it.

    RăspundețiȘtergere
  9. Una din conditiile de baza ca o moneda sa fie acceptata ca moneda este increderea. In ce ai mai multa incredere ca daca o iei va fi acceptata si de altii cind o sa vrei sa faci plati: intr-o hirtie tiparita sau o moneda de aur? In momentul de fata avem (si) o criza de incredere, care poate face ca valoarea hirtiilor sa fie fix valoarea maculaturii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Din 2007 de cand s-a inversat trendul... la burse, aurul a continuat sa bata record dupa record. Azi este la 1133, un nou maxim absolut sau mai bine zis, un nou minim pentru dolar.

    Asta in conditiile in care piata a fost si mai este inca manipulata cu titlurile la aur, alte hartiute fara valoare si fara acoperire.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dan, sunt intru totul de acord cu tine. Reintoarcerea la etalonul aur este imposibila in momentul de fata, atat pentru motivele enumerate de tine cat si pentru unul pe care nu l-ai mentionat: POLITICUL nu va renunta niciodata la instrumentul deficit bugetar, care ii permite practic sa cheltuie la nevoie bani care nu au neaparat acoperire in produse si servicii (mariri salarii bugetari, pensii etc). Deci, sa nu uitam ca totusi nu avem de-a face cu guverne tehnocrate, ci cu guverne de oameni politici, care mai presus de interesele tarii pun interesele lor personale. Lucru care nu poate fi schimbat ca este in natura umana.

    Pe de alta parte, psihologic vorbind, aurul va ramane mijlocul preferat de econonmisire in vremuri tulburi, cand politicul o ia pe aratura. Asa cum am mai spus-o, daca ar fi sa aleg ceva in vremuri tulburi as alege aurul.

    RăspundețiȘtergere
  12. Flavian: E posibil sa ai dreptate. Ducand logica ta mai departe, probabil ar trebui sa repunem in functiune camerele de gazare si crematoriile. Si asta rapid, pana nu se duce dracu' gazu'.
    daniel cazangiu: As miza pe spargerea bulei inainte de aparitia solutiilor.
    Radu: Cred ca ai facut comentariul zilei. Pe bune! :-))
    MadMax: Daca tu-ti imaginezi ca vom ajunge sa umblam iar cu cocoseii in buzunar te amagesti amarnic. In ceea ce priveste resursele care sunt pe cale de epuizare, poate ca e momentul sa ne punem capul la contributie sa inventam altceva. Nu de alta, dar daca te plangi ca suntem prea multi, nu stiu cum ai reactiona daca cineva ti-ar comunica faptul ca esti printre cei care trebuie sa plece... Teoriile astea functioneaza foarte frumos cand e vorba de altii(e valabil si pt. Flavian).

    RăspundețiȘtergere
  13. Dan, cred ca Flavian are dreptate. Esti suspect... cred ca ai planuri sa faci parte din noul guvern instaurat... New World Order!

    Revenind cu picioarele pe pamant, tin sa mentionez ca sunt si unii oameni care sunt de acord cu ce zici (iar eu ma numar printre ei). Aurul ca etalon e un lucru din trecut ce nu ar trebui inviat. E ca unul din lucrurile despre care unii vorbesc cu melancolia uitarii, sau in necunostinta de cauza. "Ah, ce bine era pe vremea lui Ceausescu. Eram toti egali nepoate, si nu erau de-alde' Becali sau smecherul ala care are buticul de la colt si o duce mai bine decat mine (chiaburul dreacu'). Aveam pensii bune, traiam visul comunist... la bloc... iar purecii se potcoveau cu cate 9 potcoave la fiecare picior."

    Ce ar face aurul etalon? Le-ar da putere celor care l-ar avea. Ar fi limitat in timp ce populatia ar creste, deci in loc de inflatie am avea o deflatie. Iar daca inflatia e un lucru care-i sperie pe multi deoarece o asociaza mai ales cu hiperinflatia... deflatia e departe de e a fi un lucru bun. Oamenii trebuie incurajati sa-si cheltuiasca banii, invartindu-i in sistem si generand bogatie, iar cea mai simpla metoda este printr-o inflatie controlata, de valoare mica. Si inainte sa zica cineva ca asa s-a ajuns la situatia curenta: oamenii trebuie incurajati sa-si cheltuie banii lor, pe care i-au agonisit, nu pe ai bancilor pe care ii iau pe datorie. E un sistem complex in care multi pot sa fie foarte usor fraieriti de vorbe mari pe care nu le inteleg.

    Cei care vor intoarcerea la un etalon aur au interese. Cei care vor sa pastreze sistemul actual au alte interese. Sistemul actual este imperfect. Etalonul aur e mai rau insa. (Parerea mea).

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu cred ca o sa ajungem sa umblam cu cocoseii in buzunar, dar cred ca vom trece printr-o perioada in care aurul va avea un rol important, chiar si temporar.
    Iar despre anuntat ca esti pe lista de terminations... pentru asta au inventat armele biologice smecherii care au ajuns la concluzia ca suntem prea multi:
    reducere de personal

    RăspundețiȘtergere
  15. Salut.

    Si de la mine doua prezentari in totala contradictie.

    CNN's Richard Quest (adica main stream media)

    http://us.cnn.com/video/?/video/business/2009/10/08/quest.profitable.moment.10.8.cnn

    si

    baiatul asta, care habar n-am cine e...

    http://totalinvestor.blogspot.com/2009/11/gold-to-5000-armstrong-economics.html

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu cred ca toti ganditi de-a-n-doaselea :) A-ti pus carutza inaintea cailor.

    Banii sunt (dpdv al meu) doar un mediu de schimb, pentru a facilita barterul. Lumea are nevoie de produse/servicii si nu de bani. "Crearea" de produse/servicii trebuie facuta pe baza nevoilor societatii si nu pentru ca sistemul monetar o impune.

    Cantitatea de bani de pe piata, la un moment dat, nu conteaza ci doar variatia ei (inflatia/deflatia). Crizele sunt generate de variatia monetara brusca si semnificativa. Asa ca daca scoti din ecuatie aceasta variatie, elimini si cauzele crizelor financiare. Standardul aurului (sau orice altceva care nu poate fi manipulat de un individ/grup) asigura stabilitatea masei monetare. QED :)

    Asta e logica mea de non-economist. Accept alte opinii doar daca sunt argumentate logic si nu doar "ca asa scrie in cartea de economie".

    RăspundețiȘtergere
  17. Martin Armstrong e un tip care a reinventat roata. Sau mai bine zis ca economia e ciclica. Ce aduce el nou e perioada de ciclicitate: pi (3,14) ori 1000 zile.
    cite o criza la fircare 8 ani si jumatate
    A ajuns milionar pe la 15 ani. Si pentru ca era lacom, a juns si la puscarie, dar e un bun analist economic, intelegind mai bine decit altii ce se intimpla. Rapoartele lui par ciudate entru ca nu are un computer in puscarie, ci doar o masina de scris si hartie milimetrica pentru grafice.
    Si daca aurul e asa de desuet, de ce il cumpara totusi bancile?
    In ultimii sase ani, China si-a dublat rezervele in aur, insa achizitia masiva a Indiei a evidentiat ca investitorii traditionali isi transforma o parte dintre active in lingouri de aur

    RăspundețiȘtergere
  18. Dane, dane... chiar si tu o dai in "apocalipse" din astea ieftine, aveam alte pretentii de la tine. Nu dragul meu, in loc de genocide avem nevoie de culturalizare. In tarile civilizate, cresterea populatiei nu mai e demult o problema. Ba chiar din contra, s-a constatat ca populatia are o usoara "deflatie" si se stablizeaza in mod natural atunci cand oamenii se desteapta.

    In loc de biblii avem nevoie de prezervative. In loc de jaf consumerist avem nevoie de bun simt si sustenabilitate. In loc de keynesianism, avem nevoie de putina scoala austriaca.

    In loc de dictaturile ceausist-comuniste sau goldman-capitaliste avem nevoie de o economie libera. Iar o economie cu adevarat libera nu se poate construi fara o moneda libera.

    Cred ca tu esti cel care se va insela amarnic crezand ca sistemul actual bazat pe inflatie, specula, bule si bataie de joc mai poate continua mult... ;)

    RăspundețiȘtergere
  19. >Crizele sunt generate de variatia monetara brusca si semnificativa.

    Posibil ca aceasta sa fie una din cauzele crizelor ( inclusiv a celei actuale ) - dar iti asumi reversul unei economii in care schimburile comerciale sa se faca "cu tiriita", impreuna cu tot ce deriva din asta, datorita unui mijloc de schimb greoi si inaccesibil tuturor ? :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Articolul asta "not worth a Continental" !
    ...
    Apropo, ce s-a finantat cu Continetalul ... ? Interesant e ca-mi vorbesti ca "actualul sistem financiar-monetar mondial este în pragul colapsulu din cauza nenumăratelor excese şi a incompetenţei unor factori de decizie". Actualul sistem ?????
    Dar despre "sistem"-ele trecute ce ne poti spune ?
    Istoria ... ! Trist ... ca nu te-ai apucat sa studiezi istorie inainte sa citesti economie ...
    In fine,
    "The only thing new in the world is the history that you dont know!" Poate ca asa e ...

    "Gold/silver ratio" ar fi trebuit sa-ti spuna ceva ... Doh, "mare filozofie" !
    Putem sta pana de apusul anului curent sa povestim avantajele si dez sistemului actual in raport cel FIRESC ! Insa n-ar fi firesc ...
    Hai sa ne traiesti ...
    Poti "sa evadezi intr-un spatiu infinit" incepand de aici: http://www.enterprisecorruption.com/?page_id=39

    RăspundețiȘtergere
  21. @Dan

    Valoarea banilor este <=> cu increderea pe care o au oamenii in ei.

    Aurul poate deveni o moneda neoficiala in cazul colapsului sistemului monetar datorita semnificatiei culturale pe care o are.

    @Flavian

    Un sistem monetar optim ar trebui sa creasca masa monetara strict in pas cu cresterea PIB-ului pentru a mentine stabilitatea preturilor.

    Dp asta de vedere un sistem commodity based (nu neaparat aur) e intr-adevar arhaic si suboptim pentru ca politica monetara e dictata de operatiunile de minerit.

    RăspundețiȘtergere
  22. Mia - cine zice ca sistemul trebuie sa fie greoi ? Nu trebuie sa fie decat liber. Ca in Zimbabwe 2009 de exemplu. Cu o moneda libera de monopolul statului. De furtul pe care il fac bancile si guvernele prin inflatie. Si liber de distorsiunile pe care le faceau atat dictatorii (majoritatea comunisti) de pe vremuri cat si asa-zis "democratii" de acum prin bailouturi.

    Stiu ca eu vreau ceva aproape imposibil. Anume ca Dan, un speculator innascut si un trader cu de meserie sa recunoasca ca tocmai sistemul pe care se bazeaza "meseria" lui e sursa problemelor. Am realizat de mult ca acest motiv nu-l va lasa nicicum sa treaca de un anumit prag. Acum am descoperit si acel prag. Inflatia, bulele si banii de hartie sunt painea lui... cum ar putea promova scoala austriaca in aceste conditii ? :-)

    Eh, noi sa fim sanatosi. Noroc ca mai sunt si altii cu capul pe umeri: 5 prejudecati legate de aur

    RăspundețiȘtergere
  23. >Un sistem monetar optim ar trebui sa creasca masa monetara strict in pas cu cresterea PIB-ului pentru a mentine stabilitatea preturilor.

    "Cresterea PIB"-ului poate fi un termen neclar - mai corect ar fi probabil cel de "cresterea produselor si serviciilor disponibile".
    Fireste ca e imposibil asa ceva la modul "ideal" - dar cvasi-inghetarea masei monetare prin raportarea la articole finite/cu crestere foarte mica e si mai problematica deoarece bunurile si serviciile dintr-o societate/economie/lume oscileaza in realitate si eventuala introducere pe piata a unor noi produse ar duce la devalorizarea altora ... sau pur si simplu nu s-ar mai inova mai nimic ( o trasatura de baza a capitalismului ) din cauza nesigurantei de a recupera investitia si efortul s.a.m.d.

    Asta ca sa nu mai zicem ca - istoriceste vorbim - nici corelarea masei monetare cu metalele pretioase nu s-a dovedit infailibila : de ex. cucerirea Americii de Sud a adus in Europa suvoaie de argint in special ceea ce a dat peste cap binisor sistemul monetar si echilibrul existent ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  24. S-ar putea sa ne testam in practica teoriile pro si contra aur in curand, daca FED o sa lase citeva banci mari sa cada. Daca pica City sau BofA, probabil ca toate bancile or sa opreasca toate platile catre alte banci, nestiind daca destinatara o sa falimenteze a doua zi sau nu.
    Asta s-a intimplat pentru o perioada scurta anul trecut, si doar interventia viguroasa a bancilor centrale a reluat fluxul. Daca insa bancile centrale vor sta sa priveasca, ce urmeaza?
    Pe de alta parte Obama spune ca isi vor reduce deficitul. Ma intreb cum...
    Cred ca nu mai avem mult de asteptat pina se va face curatenie, numai sa rezistam la valul de detergent care urmeaza.

    RăspundețiȘtergere
  25. Da, aurul va mai scadea nitel in perioada deflationista, comparat cu maximele atinse acum.

    Am tot repetat ca asta va da apa la moara "specialistilor" care cred ca inca mai jucam dupa reglulile vechi ale inflatiei si deflatiei.

    Sa vedem insa daca vom mai avea un sistem economic odata ce "colosii" o vor la pe rand la vale. Sa vedem daca nu cumva in urma prabusirilor respective aurul va ramane la final singura monda viabila... :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Silvio: Inainte de a-mi recomanda mie sa citesc, cred ca ai face bine sa-ti revezi lista de lectura. Nu de alta, dar literatura conspirationista nu te ridica mai sus de genunchiul broastei.
    Flavian: Bursa va exista indiferent(si independent) de sistemul monetar. Nu stiu exact ce model SF ai tu in minte, dar daca nu ai bursa nu prea ai economie. Iar bursa inseamna speculatie.
    MIA, AristotelCostel: Multumesc pt. comentarii. :-)

    RăspundețiȘtergere
  27. http://money.cnn.com/galleries/2009/news/0911/gallery.double_dip_warning_signs/index.html

    Poate ca va intereseaza "revenirea" si bazele ei....:) pana la urma si un W e tot o litera....:)

    R

    RăspundețiȘtergere
  28. Dane, never say never. Schimburile de bunuri necesare societatii nu sunt sinonime cu circul care e numit bursa in ziua de azi, iar specula devine inutila daca sistemul functioneaza cum trebuie... ;)

    Avertizam pe blogul lui Manole acum un an ca imobiliarele vor fi ultima noastra grija in cateva luni. As vrea sa fac aceeasi afirmatie si in ceea ce priveste aurul sau bursele.

    Cred ca mai devreme de 2011 vom avea lucruri mult mai importante de discutat decat evolutia viitoare a pretului la aur sau a burselor... ;)

    RăspundețiȘtergere
  29. 1. "Fiind o perioadă de criză, cu grave dezechilibre cauzate de excese şi decizii aberante, mulţi aşteaptă minuni de la repunerea în practică a etalonului aur".

    Nu asteapta minuni - tot ceea ce doresc cei care propun un sistem monetar bazat pe aur este disciplina monetara (guvernantii sa nu poata crea bani din thin air). Atunci cand banii de care dispui sunt in corespondenta cu un etalon material, clar determinat cantitativ, nu poti cheltui mai mult decat ai efectiv sau decat sunt dispusi sa-ti imprumute altii care detin efectiv cantitati din ceva-ul etalon. In ambele situatii nu poti cheltui decat bani preexistenti, exact atat de multi cat corespund cantitatii de etalon pe care ai acumulat-o. Cu totul altfel sta situatia cand bancile centrale pot tipari bani dupa cum socotesc de cuviinta, fara nici o restrictie decat propria apreciere asupra nivelului optim al masei monetare. In acest al doile caz toti depindem de "intelepciunea" consiliilor de administratie ale bancilor centrale si de eventualele interese meschine care pot interfera in procesul decizional (@zexe said it better), iar oricare ar fi modul in care bancile centrale modifica masa monetara e o interventie exterioara pietei care o deplaseaza de pe traiectoria fireasca.

    2. "Realitatea este că, la gradul de complexitate al economiei actuale, trecerea la ceva similar etalonului aur este imposibilă".

    Nu vad de ce n-ar fi posibila. Am folosi ca si pana acum bani de hartie (doar nu crezi c-am pleca la cumparaturi cu 50 de grame de aur in buzunar) numai ca atunci cand cineva ar primi banii-hartie ar sti ca in spatele lor exista ceva - fie aur, daca vrea sa fac un inel pentru amanta, fie bunurile sau serviciile oferite de posesorul actual in schimbul banilor. Asta e aspectul esential la etalonul aur: bunurile si serviciile preceda existenta banilor, nu invers. Din acest punct de vedere, etalonul aur e dezirabil doar pe creiterii istorice si culturale (e deja testat si confirmat), dar la fel de util ar fi orice alt etalon material care ar avea caracteristicile unei monede -dezirabilitate universala, divizibilitate, degradare redusa in timp etc.

    Orice etalon material e util, atat timp cat nu e banal sa-l obtii si, in consecinta, modificarile masei monetare sunt rezultatul proceselor naturale ale pietei - masa monetara se miscoreaza atunci cand cineva poate folosi materialul etalon pentru a produce lucruri mai valoroase decat ar putea cumpara cu valoarea monetara a cantitatii de material etalon, respectiv se mareste atunci cand efortul concretizat in alta activitate este recompensata mai putin decat s-ar putea obtine prin utilizarea aceluiasi efort pentru producerea materialului etalon.

    RăspundețiȘtergere
  30. 3. "cantitatea de aur este limitată ceea ce, din punct de vedere matematic, înseamnă că la o creştere a populaţiei, cantitatea de monedă per individ este din ce în ce mai mică. Cu alte cuvinte, în scenariul actual de creştere a populaţiei, pe termen lung am ajunge la o sărăcire a individului, în pofida faptului că un individ (dpdv teoretic) aduce un plus de valoare mediului economic".

    Problema este gresit pusa. Pleci de la premiza ca 1 g de aur valoreaza x $ si cum in lume sunt naiba stie cate mii de tone de aur asta inseamna ca fiecarui individ ii revine o cantitate de y dolari. Daca populatia se dubleaza, atunci fiecarui individ i-ar reveni y/2 dolari, ceea ce inseamna ca la nivel global populatia va fi cu 50% mai saraca. Problema este, insa, nu cati bani ai, ci ce valoare au acestia - cate bunuri si servicii poti sa cumperi cu ei. Din punctul asta de vedere, daca peste noapte s-ar dubla sumele detinute de fiecare om de pe planeta, nu am fi cu totii de doua ori mai bogati. Mai exact, primii care ar cumpara ceva de banii pe care i-au primit peste noapte ar beneficia cu adevarat de cresterea masei monetare, dar pana seara preturile ar creste si ele cu 100%. Exemplul e clasic, si la fel s-ar intampla si daca in loc de dublarea masei monetare am avea parte de o dublare a bunurilor: in situatia in care masa monetara ar ramane constanta, in scurt timp am ajunge la un nivel al preturilor cu 50% mai redus. Indiferent daca avem bani de hartie sau bani-aur, o populatie cu 100% mai numeraoasa, in masura in care produce proportional la fel de multe bunuri ca populatia initiala, va avea nominal mai putini bani dar ca si putere de cumparare va sta la fel de bine sau de prost ca inainte.

    4. "Se vorbeşte uneori despre valoarea intrinsecă a aurului. Poate că există dar rolul banului nu este acela de a avea el, ca materie, o valoare, ci de a exprima o valoare. Moneda trebuie să fie universal acceptată, iar valoarea sa trebuie să exprime întreg sistemul economic pe care-l are în spate".

    De acord cu prima idee. Banul nu trebuie neapart sa aiba o valoare in sine, iar valoarea sa ar trebui sa fie data de convingerea ca la momentul t voi putea sa cumpar cantitatea x de bunuri si servici. Numai ca sistemul actual este departe modelul teoretic. Bunaoara, cand criza din SUA ar fi generat o sporire a valorii banilor guvernul a intervenit pentru a opri deflatia si scaderea preturilor. Why? Pentru a-i proteja pe multi dintre cei necumpatati (supraindatorati) in defavoarea celor precauti (care s-au intins cat le era plapuma). Asta e exemplul extrem, dar si in situatii normale interventia statului vine sa altereze raportul dintre bani si produse, prin stabilirea ratei dobanzii de referinta si prin crearea de bani-credit din nimic. In teoria care ni se propune, valoarea banilor este rezultatul unei ecuatii cu o necunoscuta - cantitatea de bunuri si produse. In realitatea pe care o traim zi de zi, avem de-a face cu o ecuatie cu trei necunoscute: cantitatea de bunuri, cantitatea de bani si pretul banilor. Prin urmare ar trebui sa ne miram ca majoritatea antreprenorilor nu reusesc sa anticipeze corect evolutia afacerilor lor si dau faliment pe banda rulanta?

    RăspundețiȘtergere
  31. 5. "Aceasta este numai una din limitările etalonului aur. O alta ar fi dată de puterea pe care ajung să o aibă cei care stochează metalul. În momentul în care reuşeşti să deţii o cantitate mare de aur, poţi forţa scăderea preţurilor prin crearea temporară a unui vid de bani".

    This is funny, zau asa. Pai BNR tocmai asta a facut acum un an cand speculatorii cei rai au pus ochii pe leul inocent - a creat un vid de bani de mai mare dragul. Cat despre pericolul tezaurizarii de catre particulari... sa fim seriosi, nu m-as ingrijora prea tare pentru ca ceea ce misca astazi banii-hartie sunt poftele, aspiratiile si mai ales a nevoile oamenilor, iar acestea vor ramane la fel si in cazul banilor-aur, cu efectul unei vieti economice la fel de dinamice.

    6. "Într-adevăr, actualul sistem financiar-monetar mondial este în pragul colapsului din cauza nenumăratelor excese şi a incompetenţei unor factori de decizie. Aceasta însă nu înseamnă că vom face un pas înapoi pentru a reînvia un mit fals. Personal consider că aurul este un arhetip al subconştientului colectiv".

    Din pacate, nu incompetenta factorilor de decizie este sursa problemelor actuale. Ci tocmai faptul ca exista factori de decizie exterior pietei, fie ei competenti sau incompetenti, care actioneaza fara sa resimta aceleasi forte care influenteaza comportamentul pietei. Iar recursul la aur ca etalon monetar nu ar reprezenta oficializarea unui fetis ci construirea unui sistem in care statul sa nu detina piatra filozofala cu care sa transforme in dolari valorosi simple bucati de hartie.

    Dupa ce am citit parerile pro si contra etalonului aur, am ajuns la concluzia ca nu existenta fiat money (banilor-hartie) in sine este problema ci (i) puterea de care se bucura factori exteriori pietei de a modifica masa monetara si (ii) imposibilitatea participantilor la piata de a influenta direct si exclusiv masa monetara. Prin urmare, ca ne bazam pe aur, megawatt-ora sau pe orice altceva, sistemul monetar ar trebui sa aiba la baza un etalon care sa scape influentei politicului.

    RăspundețiȘtergere
  32. Excelent post anonim.

    Unii cand vad aur inteleg o moneda expirata, un sistem depasit, o pasiune "mistica" sau alte tampenii.

    Altii cand spun "aur" inteleg o moneda libera de controlul si monopolul statului, stabilitate si etalon universal acceptat "cu valoare intrinseca mare si care practic nu se consuma prin eventualele posibilitati de utilizare comerciala".

    RăspundețiȘtergere
  33. Flavian: Ai inceput sa bati campii!
    Anonim: Ai reusit sa postezi cateva comentarii kilometrice care nu au pic de logica. Incearca sa recitesti articolul si sa intelegi ceea ce am scris.

    RăspundețiȘtergere
  34. Eu cred ca ar fi cazul sa se termine cu litania care sustine orbeste ceva de genul : "moneda fiduciara" = "interventia socialistilor rai in economie".
    La modul serios vorbind - eu unul nu prea mai pot acorda prea mare credit unei asemenea aiureli.

    Asta pentru ca exista o intreaga teorie economica - si care atunci cind a fost aplicata cu cap si moderatie, adica pina prin 1970 a dat roade - care arata ca o "creatie monetara" la nivele scazute si intr-un mediu economic ponderat da rezultate foarte bune.

    Fireste - vremurile sunt altele acuma, cum spunea si Dan : nu mai se poate spera ca investitiile in infrastructura sa dea efectele de acum 40-50 de ani intr-o economie dezvoltata dar alternativa sustinuta asa ... cu ardoare semi-fanatica de talibanii etalonului-aur ... nu stiu daca ar genera o societate si o lume care de fapt sa le convina prea mult ... :)

    RăspundețiȘtergere
  35. @madmax
    ciudat, in linkul dat de tine despre "smecherii care au ajuns la concluzia ca suntem prea multi" citesc despre acces la apa, educarea femeii, prevenirea malariei etc. ... nu prea par teme discutate de obicei de autorii genocidurilor ...

    RăspundețiȘtergere
  36. Dane, nu pot sa zic decat: tu ai inceput... :)

    Mia - nu e "moneda fiduciara" in general, ci doar aceea controlata de guvern, politicieni si bancile centrale. Aici e buba de fapt si de aici si principala calitate (sau defect in ochii inflationistilor) a aurului: nu poate fi la fel de usor scos din joben pentru "taxarea" populatiei dupa bunul plac al unora.

    Iar povestea cu pana la 1970 e cam asa: dupa 1913 adica infiintarea FED am avut vreo 15 ani pana la prima si cea mai tare criza economica, apoi a venit razboiul, in urma caruia ne-am "revenit" abia prin anii 50. Dupa vreo inca 15 ani s-a dus naibii si ce mai ramaese asa-zisul etalon aur. Iar restul, cum se zice.. e can-can... :)

    RăspundețiȘtergere
  37. "Pe de alta parte, psihologic vorbind, aurul va ramane mijlocul preferat de econonmisire in vremuri tulburi, cand politicul o ia pe aratura. Asa cum am mai spus-o, daca ar fi sa aleg ceva in vremuri tulburi as alege aurul."

    Si cand perioadele tulburi trec, te-ai trezit ca ai dat 1100$/uncie, iar acum pe piata libera este 500$/uncie (sau mai putin).
    Dar ai avut parte de confort psihologic. La fel ca creditacul de 2007, care n-a stat in strada de-atunci pana acum, ca tine, chiriasul.

    RăspundețiȘtergere
  38. M-am lămurit. Este vorba de ASE-işti.
    Dragi domi ASE-işti, penrtu uzul dumneavoastră local: NU toate societăţile au apreciat aurul. Cel puţin două mari continente (recte cele două Americi)au avut o lungă perioadă de istorie în care au apreciat ceea ce TREBUIA, munca depusă pentru producerea unui bun. Etalonul era ŢESĂTURA PERFECTĂ.
    La sosirea occidentalilor acolo, ei au primit în dar de la localnici, în semn de mare preţuire, ţesături extrem de fine...

    RăspundețiȘtergere
  39. 1.
    Dane, o intrebare pentru tine:
    sa zicem ca ajungi la inchisoare (eventualitate ipotetica) pentru 10 ani (timp in care esti rupt de lumea din exterior: fara trading, etc).
    Ce asset class ai alege, ca sa te pregatesti pentru "eliberare"? Ai avea incredere in US$, euro sau in yen?

    La nivelul bancilor centrale avem o competitie: cine isi devalorizeaza mai mult moneda pentru a-si pastra competitivitatea.

    Modelul inflationist din ultimii 30 de ani ajuta numai guvernele, bancile si pe cei bogati. Pentru ca:
    * ei au primii access la bani calduti iesiti din tiparnita
    * ei au know-how-ul pentru a-si pastra averea (modalitatile de a specula).
    "Prostimea" e la coada lantului trofic :))

    2.
    Iar pentru cine sustinea mai sus ca "oamenii trebuie incurajati sa-si cheltuie banii", in ce sens? Cheltuie-ti banii acum ca poate maine banii tai nu mai valoreaza nimic??? :))

    RăspundețiȘtergere
  40. geomarz: Si in societatile precolumbiene aurul era considerat ca avand valente mistice si era folosit in ritualurile civilizatiilor respective.
    stronks: Pentru o perioada atat de lunga de timp investitia in monede e pierdere. In schimb, participatiile pe care le ai intr-una sau mai multe firme sunt intotdeauna alternative mai bune de economisire/acumulare. Esential este modelul de optimizare a portofoliului.

    RăspundețiȘtergere
  41. "Aşa cum am mai spus, aurul nu este un element necesar vieţii. Nu este o marfă fără de care să nu se poată trăi."

    Hartiile printate de bancile centrale sunt elemente necesare vietii ?

    Zicea Rotschild la un moment dat:
    "The few who could understand the system will either be so interested in its profits, or so dependent on its favours, that there will be no opposition from that class, while on the other hand, the great body of the people mentally incapable of comprehending the tremendous advantage that capital derives from the system, will bear its burdens without complaint, and perhaps without even suspecting that the system is inimical to their interests."

    RăspundețiȘtergere