luni, 30 noiembrie 2009

Efectul Dubai


Fenomenul Dubai are toate şansele să se transforme într-un element esenţial al crizei actuale. În timp ce peste tot se vorbeşte despre reintrarea pe creştere, fenomenele cauzate de excesele trecutului ies cu forţă la suprafaţă, semnalizându-ne faptul că fundamental nu s-a schimbat nimic. 

Dacă până acum criza a avut în centrul atenţiei SUA, iată că Dubaiul introduce în forţă Europa, care până acum a jucat rolul actorului din umbră. Peste 80% din expunerea pe Dubai aparţine băncilor europene, iar partea leului a revenit, aşa cum era de aşteptat, exuberantelor bănci englezeşti. Probabil Banca Angliei este nespus de bucuroasă să constate noua boacănă comisă de instituţiile subordonate. Şi, cu această ocazie, cred că a sosit momentul să ne punem serios întrebări referitoare la capacitatea construcţiei economice britanice de a rezista pe termen lung. Aşa cum remarca cu mai multe luni în urmă Jim Rogers, Regatul Unit nu mai dispune de absolut nimic în afara resurselor din Marea Nordului ceea ce transformă economia insulei într-o formă fără fond.

Oricât de mult ar încerca birocraţii europeni să minimizeze impactul deranjului din Golf, răul pare a fi deja făcut. Dincolo de băncile aflate în linia întâi(HSBC, Standard Chartered, Barclays, Royal Bank of Scotland's ABN Amro, BNP Paribas SA , Lloyds şi Credit Agricole), privirile observatorilor se îndreaptă obsesiv către băncile greceşti. Cu toate că implicarea acestora în Dubai nu este foarte clară, există voci care bănuiesc implicarea unora dintre ele în proiecte de dezvoltări imobiliare în zonă. Reacţia poate fi însă numai de natură emoţională, fără o bază reală(până când nu există dovezi clare, nu cred că are sens să ne inflamăm inutil). În afara băncilor, este posibil să vedem o nouă inflamare imobiliară europeană cauzată de tentativa proprietarilor arabi de a-şi vinde proprietăţile deţinute în special în safe heaven-ul englezesc.

Dar ceea ce este mult mai interesant este modul în care analiştii şi investitorii vor privi de-acum înainte statele şi economiile lor, prin prisma datoriilor pe care le au. Aici avem poate cea mai interesantă perspectivă şi, pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, am ataşat articolului un tabel cu cele mai îndatorate state ale lumii. Cum lesne se poate observa, topul este dominat copios de statele europene, singurele outsid-ere fiind SUA, Australia şi Hong Kong-ul. Cea mai mare datorie o are SUA, însă dacă o raportăm ca procent din PIB ne rezultă un 94%, mult inferior procentelor de-a dreptul îngrijorătoare înregistrate de Irlanda, Elveţia, Anglia sau Olanda. Dacă extindem puţin analiza şi adunăm atât PIB-ul ţărilor din UE care apar în acest tabel cât şi datoriile pe care le au obţinem un rezultat surprinzător: la un PIB aproximativ egal cu cel al SUA în UE avem o datorie de 2.7 ori mai mare decât cea a SUA. Cu alte cuvinte, un grad de îndatorare de ~265% din PIB.


Probabil sunt mulţi cei care consideră că gradul de îndatorare al unei ţări nu reprezintă un indicator care ar trebui să fie luat în seamă. Personal eu mă opun acestei opinii. Cheltuind mai mult decât produci nu faci altceva decât să te îndrepţi inevitabil spre groapa default-ului şi asta indiferent că eşti persoană sau stat. Sunt tare curios să înţeleg cum vor reuşi să-şi respecte obligaţiile statele supraîndatorate în condiţiile creşeterii dobânzilor. Este numai una din întrebările care ar trebui să le producă fiori oficialilor europeni capabili în ultima vreme doar de spectacol şi declaraţii sforăitoare.

21 de comentarii:

  1. Interesant ar fi de dezbatut si cine sunt cei care au creditat toate statele din tabel.
    Hrisant

    RăspundețiȘtergere
  2. In mare parte, cel putin in cazul Europei, cred ca creditorii finali sunt persoane fizice care locuiesc in tara respecttiva. In cazul SUA se stie ca cea mai mare parte a datoriei este in China.
    Poate ne lamureste Dan.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hrisant, Andrei: Inca nu am date referitoare la structura datoriilor decat pentru cateva tari. O sa incerc o centralizare in momentul in care voi avea toate datele.

    RăspundețiȘtergere
  4. Datele mi se par umflate. Precizeaza te rog sursa. Cel putin in cazul Frantei,Germaniei, M. Britanie datele nu corespund (franta 80%, germania 75%, m. britanie 60%). Ai pus datoria publica+privata la unele dintre ele ?
    https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2186rank.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, e vorba de datoria publica plus cea privata. Iar aici se pot face mici comparatii.

    Germania are procentul total de 2 ori mai mare decat al US. Dar procentul public e mai mic decat al americanilor. Si Franta vs US este la fel.

    RăspundețiȘtergere
  6. ptr flavian :

    http://www.comstockfunds.com/default.aspx?act=Newsletter.aspx&category=SpecialReport&newsletterid=1473&menugroup=Home

    daca e vb de datorie publica+privata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mda, era vorba de datoriile externe.

    Ca la americani daca socotim totalul obligatiilor statului iese undeva la vreo 500% PIB.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dane, nu te-ai documentat foarte bine de data asta :)

    Indicatorul gradul de indatorare, luat de unul singur, NU reprezinta absolut nimic.

    In cazul Irlandei de exemplu, gradul de indatorare ridicat este rezulatatul taxarii mai mici care se practica. Astfel, institutiile financiare au preferat sa creeze entitati care iau asupra lor expunerile pe tari din Europa, Africa, Asia etc. (astfel contribuind la cresterea datoriei private a Irlandei).

    Greseala ta Dan, este ca te uiti doar la pasivul bilantier care nu inseamna absolut nimic daca nu te uiti si pe partea de activ. Iar acest lucru ar trebui sa ti se para cu atat mai evident cu cat pe primele pozitii in clasamentul tau sunt tari cu traditie in serviciile de intermediere financiara in intreaga lume, a caror pondere in PIB -ul lor este importanta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit in alta parte cum ca nu sunt chiar 80%:
    EU Banks Have US$40 billion Exposure to Dubai and Dubai World
    # The WSJ reports that European banks have an aggregate $40 billion exposure to Dubai's US$80 billion in liabilities, of which US$60 billion are incurred by Dubai World. The Emirates Banks Association said the top eight foreign banks in the United Arab Emirates by lending volume include HSBC, Standard Chartered, Barclays, Royal Bank of Scotland's ABN Amro, Citigroup Inc., BNP Paribas SA , Lloyds and Credit Agricole SA's Calyon. Credit Suisse analysts estimate that the total writedown from the US$40 billion exposure may amount to EUR5 billion after taxes, or an increase of 5% in loan loss provisions, if banks wrote down 50% of their US$40 billion exposure.
    # Moreover, Barclays, Citi, Credit Suisse, Deutsche Bank, and UBS have worked on bond and loan financings for Dubai entities. A restructuring usually includes maturity extension, lower coupon payments, or debt to equity swaps. The city state's largest corporate entity, Dubai World, asked creditors for a six month standstill on debt repayments. (11/26/09)

    sursa: rgemonitor.com

    Oricum ar fi, in cel mai bun caz, aceasta situatie mai amana redresarea capitalista.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu conteaza absolut nici o tara din tabelul ala...

    Inafara de una: Marea Britanie.

    Unii circotasi zice ca Marea Depresiune a pornit de la inflatia generata de GB. Si asumata de US. Si nu am absolut nici un motiv sa cred ca de data asta va fi altfel.

    Dar... shhhhh!... asta e un secret ;).

    RăspundețiȘtergere
  11. Sorry Dane... dar dupa mine astea-s nishte cifre neajustate :(

    Shi de ce lipseshte The Main Suspect - Japonia ???

    RăspundețiȘtergere
  12. Sorry, se pare ca am uitat sa specific. Este vorba de totalul datoriei externe(public + privat) ca procent din PIB. Indicatorul este foarte relevant si, pentru cei care contrazic acest lucru am un exemplu cat se poate de concret: Romania.

    RăspundețiȘtergere
  13. Larry Livingstone: Japonia are un grad de indatorare de ~ 50% din PIB.

    RăspundețiȘtergere
  14. Dane,

    Indicatorul nu e relevant daca nu te uiti la activ!!

    In cazul Romaniei e altceva, avem datorie externa mare dar nu avem investitii (active) peste hotare! Noi doar am cheltuit banii pe consum.

    Tarile din prima parte a tabelului tau au datorii mari, dar au si corespondentul activ investitii in alte tari. Ia cazul banal al Austriei si ce expunere are - adica active - pe europa de est (doar pe romania cat are...)! La fel si Elvetia, GB, Olanda, Belgia, Irlanda!

    Imi pare rau, dar in cazul asta pur si simplu te uiti doar la jumatate de tablou, care singura nu-ti poate reda o imagine corecta a realitatii!

    RăspundețiȘtergere
  15. @Dan

    Am vazut un articol similar prin omisiuni pe blogul lui khris, diferenta fiind ca el lua in considerare doar activele iar tu doar pasivele.

    El ajungea la concluzia ca suntem la un nivel foarte ridicat de bogatie, iar tu la concluzia ca suntem pe marginea prapastiei.

    Concluzia ta e mai aproape de adevar :) dar motivul zace in primul rand in modul in care au fost folositi banii imprumutati.

    Problema SUA nu este neaparat ca ar avea datorie la 95% din PIB ci ca toata datoria s-a dus pe consum. In ultimii ani in SUA $1 de PIB era obtinut cu cresterea cu $4 sau $5 a datoriei!

    Deci, faptul ca Europa are datorii mai mari decat SUA nu inseamna neaparat ca sunt intr-o pozitie mai proasta.

    RăspundețiȘtergere
  16. Investitorule, ca de obicei un comentariu excelent cap-coada.

    Asta daca din Europa excluzi ca economie "puternica" pe UK unde tind sa-i dau dreptate lui Jean-Claude... ;)

    RăspundețiȘtergere
  17. Investitorul, Zexe: E o diferenta de perceptie. Pe timp de criza te uiti la pasive, cand motoarele duduie te uiti la active. De ce fac asta? SIMPLU! Pentru ca e criza. Cand e criza rotitele mecanismului care produce bani nu mai functioneaza, dar datoriile raman. Asta e motivul pentru care am facut analiza in acest fel. Spre exemplu, nu vad de ce in aceasta perioada Austria ar fi linistita cu plasamentele fericite pe care le are un Ucraina, Rusia/CSI sau fosta Iugoslavie. In schimb, datoriile trebuie restituite pentru ca altfel scad rating-urile, urla investitorii s.a.m.d. Stiu, poate fi considerat un mod de gandire simplist, dar asa merg lucrurile...

    RăspundețiȘtergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dan, respect punctul tau de vedere, totusi nu cred ca poti evalua o situatie financiara cat de cat obiectiv fara sa te uiti la partea de activ.

    De acord, datoriile raman, dar nu e ca si cum tot ce inseamna activ s-a evaporat ca si valoare de piata. Si nu vorbim aici doar de CDO uri, economia mondiala inseamna mai mult decat "imobiliare".

    Cred ca adevarul e undeva pe la mijloc. Asa cum spunea si Investitorul, la general nu stam nemaipomenit de bine dar nici nu suntem in pragul dezastrului.

    RăspundețiȘtergere
  20. >Asa cum spunea si Investitorul, la general nu stam nemaipomenit de bine dar nici nu suntem in pragul dezastrului.

    Despre asta probabil vom avea ocazia sa ne lamurim in urmatoarele luni ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  21. Mia, daca vezi situatia neagra, shorteaza, nu mai sta...valabil si pentru dan! Sa-mi spuneti si mie cand intrati short!

    RăspundețiȘtergere