miercuri, 30 decembrie 2009

What's Next

Este destul de greu de estimat ceea ce urmează, mai ales că, în acest moment, ne aflăm la o răscruce importantă. Anul se încheie în ton optimist şi aproape toţi analiştii prevăd creşteri fulminante pentru anul viitor. Cu toate acestea risc din nou şi exprima modul în care cred eu că se vor desfăşura ostilităţile în anul ce va să vină.

Dacă 2009 a fost văzut ca an al stabilizării, 2010 este prezentat ca an al reluării creşterii. Practic acesta va fi refrenul preferat al tuturor observatorilor. Din acest punct de vedere, creşterea devine nu o ţintă ci o obligaţie, iar guvernele(în special cel al SUA) vor face tot posibilul pentru a se achita de această datorie. Când  spun "tot posibilul" mă refer, în mod evident, la pomparea de bani pentru realizarea dezideratului. Acest sport probabil va aduce oarece salt economic, dar va avea ca efect creşterea gradului de îndatorare a statelor respective şi înrăutăţirea finanţelor publice. În mod sigur vom asista la o înteţire a discuţiilor referitoare la finanţarea deficitelor uriaşe. Băncile centrale, în marea lor majoritate, vor încerca ieşirea din actuala ecuaţie, dar, pe fondul instabilităţii economice, se vor mişca în aproximativ acelaşi context. Aceasta înseamnă că vom avea în continuare dobânzi mici, dar se vor face eforturi pentru creşterea acestora în special în a doua parte a anului. Oricum, mişcările dubioase şi duplicitare vor scădea încrederea în monede şi este posibil să vedem presiuni în creştere pe mărfuri, acţiuni şi metale preţioase. Un alt element al "frontului de luptă" va fi cel de reducere a şomajului şi a efectelor adiacente însă nu cred că se vor consemna mari victorii. Probabil se va reuşi stabilizarea situaţiei sau o uşoară scădere a fenomenului.

Cel mai probabil în SUA se vor pompa sume masive atât transparent, sub formă de stimulente şi investiţii în infrastructură, cât şi pe uşa din dos. Personal nu aş fi surprins dacă la sfârşitul anului viitor nota de plată pentru creşterea economică a SUA se va ridica mult peste un trilion. Cu toate că la ora actuală se vorbeşte din ce în ce mai puternic despre recuperare, vreau să menţionez că problemele sistemului bancar american nu sunt nici pe departe rezolvate, iar pe măsura trecerii timpului acestea se accentuează. Spre exemplu, în momentul în care scriu acest articol, fluxurile de ştiri prezintă problemele BofA legate de cardurile de credit. Şi aici e vorba de un aisberg, ale cărui rădăcini sunt adânci şi puternic legate de fundaţia din ce în ce mai slabă a sistemului bancar american. Iar pentru întărirea sistemului, este posibil să vedem cum Bad Bank se va transforma în realitate, servind ca model şi pentru celelalte state.

Europa are deja probleme majore. Băncile, egoismul membrilor şi lipsa unui framework comun vor fi adevărate provocări pentru moneda unică. De asemenea, deficitele la care rulează statele membre sunt deja elemente serioase care vor pune presiune pe prevederile "Pactului de stabilitate". Este posibil să avem de-a face cu excluderi din zona euro şi, de asemenea, să se intensifice discuţiile referitoare la viitorul monedei euro. Că tot a venit vorba de moneda unică, voi aminti în treacăt faptul că în 2010 Trichet va părăsi funcţia de şef al BCE. Urmaşul acestuia cred că va fi actualul guvernator al Băncii Centrale a Italiei, Mario Draghi, beneficiar al unei prese extrem de favorabile. Motivele pentru auspiciile deosebit de favorabile ţin probabil de ucenicia pe care  Draghi şi-a făcut-o la ... Goldman Sachs. Numirea se va constitui într-un moment cheie care va permite creşterea influenţei Goldman în Europa, unde se credea că mâna lungă şi nefastă a caracatiţei americane nu va ajunge.

Estul Europei va fi în continuare sub presiunea crizei şi, cel mai probabil, va rata intrarea pe creştere. Economiile acestor ţări sunt rudimentare, iar haosul legislativ şi corupţia vor fi elementele agravante în întreaga ecuaţie a crizei. Este în continuare discutabil sprijinul pe care aceste ţări îl vor primi din partea UE. De asemenea, este posibil să vedem retrageri ale unor bănci vestice de pe aceste pieţe, cu consecinţe deosebit de agravante.

China va face tot posibilul pentru menţinerea ritmului actual de creştere, dar va avea probleme în ceea ce priveşte dezechilibrele interne. Trebuie menţionat că uriaşul pachet de stimulare(~13% din PIB) a fost disporoporţionat şi a impulsionat puseele inflaţioniste. Aşa cum am mai arătat, în China se manifestă o creştere accelerată a preţurilor la imobiliare, iar semnele sunt ale unei economii care se supraîncălzeşte. Marea provocare pentru chinezi este reprezentată de rezolvarea acestor probleme şi menţinerea traiectoriei actuale, lucru cu atât mai greu cu cât se vor intensifica presiunile pentru aprecierea yuan-ului. Iar dacă guvernul chinez va fi în continuare surd, este posibil să asistăm la "fault-uri tehnice" dinspre partenerii comerciali sătui să mai subvenţioneze creşterea comunismului de piaţă.

În principal, vom avea un an nu cu mult diferit faţă de cel care a trecut. Vor persista aceleaşi dezechilibre şi vom avea parte de dezbateri similare celor de acum. Cu toate că perspectivele unui colaps major par să fie din ce în ce mai îndepărtate, pe măsură ce indicatorii macro se deteriorează, fundamentele stabilităţii devin din ce în ce mai fragile. Cu toate că nu cred că vom avea parte de un asemenea scenariu în 2010, nu trebuie să scoatem total din calcul această perspectivă, mai ales din cauză că întregul sistem financiar-bancar s-a transformat într-o imensă schemă ponzi rulând într-un scenariu cu masă monetară infinită.

Ca şi destinaţii de investiţii, mă voi uita cu o atenţie sporită către Australia, Canada, Brazilia, Israel, Chile, Peru, Vietnam şi Singapore. Cred că acestea vor fi zone care vor asigura randamente bune şi o relativă siguranţă a investiţiilor.

20 de comentarii:

  1. MAREA NECUNOSCUTA a acestor proiectii? DIMENSIUNEA economiei gri, factorul care consider ca poate deveni "samburele" unui alt ciclu economic pentru AMERICA si EUROPA (din pacate pentru 2010 nu cea de EST). Un an viitor decent pe plan personal si profesional tuturor ce lectureaza aceasta platforma de schimb de idei si bineintelesin itiatorului

    RăspundețiȘtergere
  2. Invest SRL: Multumesc pentru urari! Si tie un an cu tot ce-ti doresti!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un an nou cit mai bun !

    Sincer ... ma cam mira includerea unor state ca si Canada si Australia pe lista celor "sigure" dar na ... se poate dezbate aici ... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Bunicel, mai bunicel decat ce ai reusit de o vreme incoace. Si echilibrat. Mi-a placut atat concluzia cat si partea cu caracatita Goldman.

    Mafia italiana de pe vreumri era joaca de copii fata de ceea ce avem acum. Iar atunci oamenii stiau de mafie, pe cand acum au reusit un dresaj asa bun ca lumea eticheteaza imediat "conspiratie" cam orice poveste despre manipularile economice.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doua din trei - cardurile de credit si coeziunea UE le-am semnalat si eu aici:

    http://www.moneywatch.ro/2009/12/cand-se-termina-criza-bani-la-bursa-3-noi-crize-probleme-pentru-2010/


    Privind retragerea bancilor din anumite tari est-europene, nu se va intampla insa - bancile-mama sunt tot in UE, orice retragere va lovi, din nou, in intregul esafod european care acum s-a transformat din "Uniune" in "Domino". Astfel ca li se va explica politicos sa stea cuminti. Diminuari de expuneri, poate, insa cu masura. Dar nu luatul jucariilor si plecare.

    Recomandarile de investitii raman destul de vagi, dar nici nu au fost in tema de baza a articolului. Mesajul de baza este insa transmis - in ciuda incertitudinilor, sunt zone si plasamente care vor oferi randamente ok.

    RăspundețiȘtergere
  6. Va doresc un An Nou fericit! Sa fiti sanatosi si veseli in anul care vine! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. MIA: Canada si Australia au o groaza de resurse. Aur pe vreme de criza...
    In alta ordine de idei, nu e vorba de investitii sigure(am spus "o relativa siguranta a investitiilor"). :-)

    Multumesc tuturor pentru urari! Eu voi face urarile maine intrucat am de gand sa ma mai delectez pe-aici...
    Am insa rugamintea sa nu-mi mai trimiteti emailuri cu "la multi ani" intrucat nu mai fac fata avalansei! Mai bine postati-le sub forma de comentarii.
    Am peste 1000 de mesaje necitite si gmx-ul merge ca mortu'!:-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Dupa ( umila :) ) mea parere Canada va avea un an foarte ... "interesant" - deoarece practic acolo nu a avut loc consumarea "euforiei imobiliare", ba chiar din contra - balonul s-a umflat bine mersi si in 2009.

    Tot dupa parerea mea ( umila - sa luam stilul american de exprimare :) ) marea necunoscuta e China : in mare as zice ca datorita politicilor ei s-a pastrat pe parcursul anului 2009 o stare de oarecare normalitate globala ( desi asta a dus la fenomene foarte ciudate si atipice - de genul reorientarii unor producatori catre piata chineza ... in lipsa de cerere pe alte piete ). Daca - dupa cum pare previzibil :( - politicile chinezesti isi vor arata coltii ... va fi jale.

    Foarte buna mentionarea "bratului lung" al Goldman Sachs in UE ... asta ar putea semnala o trecere a crizei pe "palierul urmator" ... conflictul politic dintre "oligarhiile" din diverse domenii si sectoare. :(

    RăspundețiȘtergere
  9. Dan, nu se poate! Mi se pare mie sau recomanzi aurul ca alternativa investitionala? Cred ca Flavian este in extaz,tocmai tu, Brutus care spuneai ca nu ai incredere in aur ca vehicul investitional etc etc?
    Intrebarea este, faci si tu ca Jim Rogers si vei intra la cumparare daca si cand uncia va scade sub pragul psihologic de 1000 usd?
    La multi ani si keep up the good work si in 2010!

    RăspundețiȘtergere
  10. @MIA
    Cred ca ai dreptate cu imobiliarele din Canada. Rudele si cunoscutii de acolo imi tot spun "Ce criza?!? In loc sa scada preturile la case, continua sa cresca".

    RăspundețiȘtergere
  11. B: M-am exprimat eu prost. Ideea era ca resursele celor doua tari sunt aur in vreme de criza. In niciun caz nu recomand aurul. Personal consider ca argintul e mult mai valoros(prin prisma utilizarii sale). Dar chiar si asa imi amintesc de unu' care si-a umplut beciul cu argint si n-a facut mare branza. :-))

    MIA, gelu: Canada nu e interesanta prin prisma imobiliarelor, ci a resurselor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dane, ai zis cumva aur ? Stiu, era doar o expresie. Care dovedeste exact fapul ca adevaratele valori sunt inca prezente in subconstientul oamenilor... :-)

    Mia - ai dreptate cu imobiliarele in Canada, insa de data asta Dan incepe sa priceapa si el ca pe viitor resursele sunt cheia. Pardon, resursele sunt aur de fapt. La naiba, nu mai stiu ce voiam sa zic... ;-)

    Gata... mi-am adus aminte: La multi ani ! :-)

    RăspundețiȘtergere
  13. Nenea, nenea, spune-ne si noua cum o sa ajunga pana maine Euro la 4.7 RON, pentru ca asa trebuia sa fie pana la sfarsitul anului si mai e doar o zi! Si apoi spune-ne si despre celelalte prorociri.

    RăspundețiȘtergere
  14. Benerel: Estimarea am facut-o in conditiile in care croitorasii se bateau cu pumnul in piept ca nu au nevoie de nicio finantare de la FMI. De asemenea, m-am bazat pe o minima logica economica a unora pe care cei ca tine ii cred genii. Faptul ca un baiat decide sa faca campanie electorala in loc de economie tine de modul in care unii considera ca e bine sa-si apere scaunele si stapanii.
    In alta ordine de idei, asa cum ti-am mai explicat, nu ma numesc "Mama Omida". Daca ai avut impresia asta te-ai inselat. De asemenea, cursul pe care l-am estimat a fost de 5, nu 4.7(ti-am mai explicat asta si data trecuta, dar se pare ca uiti repede).

    RăspundețiȘtergere
  15. De acord cu Flavian, dar cu toate manipularile ... cît or mai tine ele ... cine mai poate sti ce se întîmpla.

    Cu cît interventionismul politic va fi mai prezent în diversele economii, cu atît e mai greu de facut pronosticuri pentru 2010 dar deznodâmîntul cred ca va fi cu cît mai tardiv cu atît mai spectaculos.
    LA MULTI ANI tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  16. > Canada nu e interesanta prin prisma imobiliarelor, ci a resurselor.

    Nu ştiu ce să zic ...
    După mine unul deja Canada şi-a "jucat" la maxim cartea resurselor - profitînd şi apropierea geografică de gigantul american ( bănuiesc că e un fapt cunoscut că nu din Golf venea majoritatea petrolului consumat în SUA ci din Alberta şi Mexic ). Iar imobiliarele "scăpate de sub control" au arătat că au pe deplin capacitatea de a aduce haosul într-o economie ... :(

    RăspundețiȘtergere
  17. De ce crezi ca Chile si Peru sunt atractive pentru investitii in viitorul apropiat? Mai exact la ce fel de investitii te referi (actiuni, imobiliare etc)?

    RăspundețiȘtergere
  18. "partenerii comerciali sătui să mai subvenţioneze creşterea comunismului de piaţa" ?

    Cred ca e un pic invers :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Comunismul de piata sustine economia lumii. Este un lucru absolut evident. Cat de irationali pot ajunge unii oameni... De zeci de ani citesc ca anul viitor economia Chinei se prabuseste. De fapt pozitia ei pe mapamond este mai consolidata ca oricand. Am banuit ca Beijingul a provocat criza. Acuma am argumentul „cui prodest” (cui i-a folosit), cel mai tare dintre toate.

    RăspundețiȘtergere
  20. Mi se pare ca sunteti un om inteligent. Puteti insa sa va concentrati atentia pe partea constructiva a lucrurilor si sa faceti niste materiale referitoare la oportunitatile pe care le ofera criza si cum se pot ele materializa?
    Cred ca toata lumea s-a saturat de prevestitori ai apocalipselor.
    Aveti articole argumentate, credeti ca...vom crapa cu totii .."bancile se vor retrage..", "coruptie..." etc. Da e ok, e un exercitiu intelectual pentru dvstra, dar care e utilitatea? Perpetuarea starii de panica care duce la paralizia oricarei decizii?

    Asteptam ceva constructiv. CE E DE FACUT?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)