joi, 7 ianuarie 2010

Aberaţii legislative


Citeam ieri nişte statistici referitoare creşterea puternică a cazurilor de declarare de faliment personal în SUA. Indivizii, supraîndatoraţi fiind, reuşesc să se pună sub protecţia legii falimentului, iar după terminarea procedurilor(nu mult diferite faţă de cele ale firmelor) îşi pot relua viaţa "de la zero". Mi-am adus aminte brusc de faptul că anul trecut, prin septembrie, un individ pe care nu-l suport a avut o iniţiativă pentru adoptarea legii falimentului personal. La momentul respectiv, iniţiativa a fost puternic mediatizată, mai ales că Asociaţia Română a Băncilor s-a opus puternic unei asemenea legi.

De-atunci s-a lăsat o gravă tăcere şi nimeni nu mai spune nimic. Nu e normal deoarece lipsa acestei legi duce la o discriminare între persoanele fizice şi cele juridice. În timp ce o entitate juridică se poate pune oricând sub protecţia legii insolvenţei, o persoană fizică nu poate face acest lucru. De fapt, nu poate face în România. Fiind membri ai UE, orice individ se poate pune pune sub protecţia legii falimentului într-un alt stat membru(cele mai laxe condiţii sunt în Anglia) şi poate veni de-acolo curat ca lacrima.

Cu toate că se opun, băncile ar avea de câştigat din această lege, cel puţin prin prisma faptului că iau ce se mai poate lua de la un individ care intră în procedura falimentului personal. Cu toate că aşteptarea şi artificiile contabile par mult mai OK în aceste vremuri, s-ar putea ca, odată cu trecerea timpului, să nu mai recupereze nimic de la debitorii de la care aşteaptă minuni.

Şi pentru că a venit vorba de falimente rămân surprins de eficienţa lobby-ului unor grupuri de interese. Lichidatorii pot spune că l-au prins pe Dumnezeu de picior deoarece legea de funcţionare le permite să activeze ca şi entităţi juridice sub forma aşa-numitelor societăţi profesionale cu răspundere limitată. Marele avantaj al acestei forme de organizare constă în îmbinarea avantajelor persoanelor fizice autorizate cu cele ale SRL-urilor. Să explic: un SPRL ţine contabiilitate în partidă simplă, proprietarul nu plăteşte impozit pe dividende, iar dacă e vorba de răspundere, acesta răspunde în limita capitalului propriu. Cu alte cuvinte, cel care se îndreapta împotriva unui SPRL(şi mă gândesc acum că, prin prisma obiectului de activitate, pot rezulta numeroase cazuri de despăgubiri) nu poate ataca bunurile personale ale lichidatorului, ci pe cele ale societăţii. Simplu spus, avantajele aparţin persoanei fizice, iar dezavantajele firmei. O formă excelentă de organizare pentru a preveni eventualele probleme rezultate din contestările de la CEDO(DNA-ul - care atunci când vine vorba de un dosar dă BIR cu fugiţii - ar trebui să ştie mai multe).

Sunt doar două exemple despre cum merg lucrurile la noi. Din păcate, mai avem mult până vom reuşi să punem la punct ceva coerent. Până atunci, nu ne rămâne decât să admirăm aberanta construcţie legislativă românească şi să ne bucurăm că, la o adică, există o instanţă superioară celei româneşti care-ţi poate face dreptate(spun poate deoarece am impresia că şi acolo se întâmplă nişte chestii paranormale, dar evident, nu de amplitudinea celor locale).

14 comentarii:

  1. Sistemul bancar din Romania este setat pe principiul "pozitiei dominante de piata" (nu-ti convine un lucru, mergi la alta banca, si acolo gasesti acelasi lucru); pentru exemplificare vedeti modul de aplicare a art.154 (1) si (2) din OUG113/2009 de catre bancile din Romania (atentie la Conditiile Generale din Romania)

    RăspundețiȘtergere
  2. Conditiile Generale de Afaceri, scuze

    RăspundețiȘtergere
  3. Liberalism extrem cum s-ar zice ... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe vremuri daca nu plateai o datorie mergeai la puscarie, ti se luau copii, erai trimis la ocna, etc, etc, etc. Acum inventam tot felul de mecanisme ca sa nu ne platim dartoriile. Suna bine pentru puturosi, smecheri si alti tepari.
    Insa v-ati gandit ca datoriile neplatite pina la urma le plateste cineva. Banca pentru a acoperi banii pe care ii va pierde prin declararea falimentului va mari dobanzile. Dobanzi pe care le vor plati oamenii cinstiti care nu au nevoie de legea falimentului, oameni care muncesc cinstiti, sunt onesti si platesc ceea ce s-au angajat sa plateasca. Adica incurajam nesimtirea si sanctionam pe cei cinstiti.

    Societatea noastra se duce de rapa si se gasesc idiotii care fac apologia celor care ne pregatesc streangul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cunosc si eu niste englezi care sunt mari afaceristi in Romania si in Marea Britanie s-au pus sub protectia legii falimentului. Nu cred ca vreti sa copiati modelul englez in aceasta privinta.

    RăspundețiȘtergere
  6. legea asta ar crea inca o portita pentru a scapa de responsabilitate;
    imi aduce aminte de "nu suporta regimul de detentie"

    RăspundețiȘtergere
  7. depinde.
    daca ai o datorie la Vasile, la Ion, la unchiul Ilie, plateste-o; e moral sa-ti platesti datoriile.
    daca ai datorie la banca si datoria asta creste exponential (comisioane, dobanzi mari care se modifica arbitrar, etc. ) cand nu mai poti, nu mai plati; bancile sunt camatari cu acte, si datoria ta a devenit un instrument de profit nejustificat pentru ele.
    acum o sa zici, de ce s-a imprumutat daca nu-i convine sa plateasca ce dobanda vrem noi, comisioane, etc.?
    argumentul asta nu tine; raspunsul este: pentru ca n-a avut incotro, cine crezi ca se baga in datorii de buna voie? bancile nu sunt altceva decat reprezentantii celor care au pus laba pe bunurile tuturor (inclusiv moneda 'nationala'), si acum ii imprumuta pe ceilalti (fraieri) cu dobanda.
    asta este rezultatul a 20 de ani de furt organizat facilitat de prostia, ignoranta si pasivitatea romanilor.
    astora vrei sa le platesti dobanda?

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. F tare, adica eu cetatean rroman, fac o excursie in Anglia cu tinichele in coada (a se citi credite) si apoi ma intorc de acolo fara tinichele dupa ce am depus o cerere de insolventa rezolvata tot acolo? Pot la intoarcere sa le dau peste nas cu fituica de insolvent 'autorizat' celor de la '(sub)urban si asociatii' sau altei firme de portarei? Ma gandesc ca povestea de success a firmei de soft care a spart piata cu softul de recuperatori (racheti) se poate emula pentru juristi care pot crea pachete combinate (excursie Londra + facilitate declarare faliment persoana fizica) totul la super discount, ca de, e criza... iti dai seama ca firma de avocatura care iese cu asemenea produs sparge piata si intoarce banii cu lopata?!?!?

    RăspundețiȘtergere
  11. B: Da, dar nu faci doar o excursie. In Anglia, procedura dureaza 18 luni,timp in care trebuie sa stai si sa lucrezi acolo. Dupa terminarea procedurii te intorci intr-adevar curat ca lacrima.

    RăspundețiȘtergere
  12. Free Drive,
    n-au avut incotro?
    plasmele, aifonurile, aspiratoarele, frigiderele, masinile, concediile, creditele de consum, etc ... au fost obligatorii, nu'i asa?
    Au avut incotro dar n-au avut minte.
    Acum e vremea platii.

    RăspundețiȘtergere
  13. sunt in minoritate (cei cu plasme, ifoane si concedii); da, astia merita taxati.
    grosul insa il reprezinta cei care s-au imprumutat ca sa aiba un acoperis deasupra capului, sa nu stea in strada sau trei generatii intr-un apartament.
    pe spatele astora s-a creat bula imobiliara si profiturile fictive ale bancilor.
    Datoria lor reprezinta averea lui Jiji.
    E nevoie de multi din astia indatorati ca sa ne putem lauda cu oameni de succes cum sunt Jiji, Voiculestii si Patricii.
    ...
    Asta nu intelege boborul. Datoria (sau capacitatea de a duce jugul) de catre marea majoritate il face pe meleardar meleardar.
    Daca datoria dispare, banii isi pierd sensul (intr-un sistem inchis cum e economia moderna).
    ...
    sa reformulez:

    daca toata lumea ar fi self sufficient si ar refuza banii bancilor, miliardele miliardarilor n-ar mai insemna nimic.
    banii de tip credit sunt inventia celor care au monopolizat (si-au insusit) bunurile tuturor si-i imprumuta acum pe restul (care nu au alta alternativa decat sa se imprumute, pentru ca ei nu mai au nimic, avutul obstesc s-a evaporat in sfanta proprietate privata si boborul a ramas doar cu datoriile)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Free Drive Ro,
    Eu personal sunt de acord cu ce spui tu (mai ales cu arbitrariul bancilor; subiectul ar merita un topic din partea lui Dan). Mai putin cu perceptia ta asupra "sfintei proprietati private" si a "avutului obstesc".
    Proprietatea privata nu e nici "moft", nici rau necesar, nimic de genul acesta. Este singura modalitate cat-de-cat eficienta descoperita pana acum de a gestiona bunurile produse de societate. E de ajuns sa faci o comparatie intre spatiile publice (=mostra de "avut obstesc") din tarile occcidentale si cel din fostele tari comuniste (unde "avutul obstesc" era la mare pret). Cu exceptiile de rigoare de ambele parti, tarile occidentale ies intr-un avantaj evident. De ce? Pt. ca mentaliattea de a-si ingiji "proprietatea privata" s-a rasfrant in timp si asupra "avutului obstesc"; care de asemenea trebuie ingrijit.
    Revenind la punctul de unde am plecat, nu proprietatea privata este problema si modul in care este acumulata. Care mod, intr-o tara ca Romania, este de multe ori discutabil, fata de Occident unde de asemenea este discutabil, dar de mai putin ori...;)

    RăspundețiȘtergere