marți, 2 februarie 2010

Batranul (macroeconomist) si marea (dilema) - 1

N-aş fi vrut să fac referire la acea discuţie pe care am avut-o cu personajul, dar cum lucrurile se îndreaptă încet încet către ceea ce spuneam cu ceva timp în urmă, mă văd nevoit să intervin şi să-mi dau cu părerea în ceea ce priveşte marea dilemă. A cui? Vom vedea în continuare.

Pe la începutul lunii ianuarie spuneam că există o presiune politică pentru întărirea leului. Aceasta pentru a se putea relua avântul consumist si, automat să asistăm la o îmbunătăţire a percepţiei. Într-adevăr, pentru un politician această reţetă reprezintă cea mai facilă rezolvare a problemelor. Faci euro mic şi automat importurile devin mai ieftine, iar omului i se pare că treburile încep să meargă. Din păcate, această viziune şi-a găsit un susţinător în Isărescu, dar de pe alte poziţii. Din punctul său de vedere, deficitul de cont curent înseamnă un nivel de trai mai bun, în timp ce excedentul echivalează cu sărăcia. Este o percepţie care-i vine din perioada anilor 80, atunci când Ceauşescu a decis să-şi plătească datoria externă, iar pentru aceasta s-a mers pe ideea tâmpită a achiziţionării de valută cu orice preţ. Într-adevăr, populaţia a suferit şi în final s-a ajuns la o distrugere a economiei din cauza lipse investiţiilor. Acela însă a fost un mod rudimentar de acţiune şi gândire, care nu a ţinut cont de nimic. Acum trăim alte realităţi şi provocări, graniţele sunt deschise, nu mai există taxe vamale şi regulile sunt cu totul altele. Capcana este reprezentată de simplificarea modalităţilor de simulare a bunăstării. Un curs mic îţi asigură o grămadă de produse ieftine pe care trebuie doar să le comanzi. De asemenea, combinaţia curs stabil/dobândă mare atrage fonduri care nu fac altceva decât să mimeze lichiditatea. Lucrurile par a funcţiona bine, mai ales pe hârtie.

Acestei logici a cifrelor i se opune însă o logică a economiei reale. Într-adevăr, observăm o piaţă monetară febrilă şi destul de lichidă(nu trebuie să uităm că această lichiditate este susţinută cu injecţii punctuale). Însă marele pericol este reprezentat de un lucru pe care-l ştie toată lumea: fondurile care acum intră(atenţie, nu sunt atât de mari pe cât se spune) au bunul obicei de a fugi fix atunci când ai cea mai mare nevoie de ele. S-a mai întâmplat asta, dar văd că acest joc periculos place unora. Banii aceştia nu se văd în economia reală unde blocajul financiar generat de stat se întinde ca un cancer, iar produsele autohtone nu sunt competitive. De ce credeţi că pământul e nemuncit? Doar pentru că este fărâmiţat? Nu cred în această teorie. Este vorba de competitivitate şi despre cum se ajunge ca o roşie din Turcia sau o vânătă din Olanda să fie mai optime pentru consumatorul autohton. Acelaşi lucru se observă la aproape orice produs, iar ceea ce este mai grav este că observăm o penalizare a consumatorului care se îndreaptă către produse autohtone. Practic, un asemenea comportament nu face altceva decât să subvenţioneze prin curs produsele importate. Aceasta echivalează cu tăierea crengii pe care stăm. Într-adevăr, e cel mai simplu mod de a găsi lemne de foc, dar consecinţa imediată este căderea liberă.

Deocamdată mă opresc aici, iar mâine vom vedea cum influenţează această viziune aderarea la moneda unică şi care sunt posibilele consecinţe.

P.S. Nu am spus nimic despre rezervă deoarece suspectez că raportul pe ianuarie corectează cosmetizări de la sfârşitul anului trecut. În această logică, mă aştept să constatăm o scădere mult mai mare în luna februarie care va fi acoperită de intrările aşteptate.

30 de comentarii:

  1. Istoria exista pentru cei care vor sa invete din ea. Noua ne place sa jucam periculos. Ce daca ne mai asteapta inca o criza peste cateva luni? deocamdata ne simtim bine iar cand crza incepe vom putea spune ca nimeni nu ar fi putut sa o prevada!
    Eu am fost surprins sa vad ca tocmai in Ianuarie BNR a fost vanzator net de euro pe piata! M-as fi asteptat sa-si refaca serios rezervele dar se pare ca a peferat sa coboare cursul.
    Poate la urmatoarea conf de presa ne va spune Dl. Isarescu de ce!
    Stiu totusi ca BNR a platit o transa a datoriei externe.

    RăspundețiȘtergere
  2. O fi rosia turceasca si laleaua olandeza subventionate prin curs, numai ca nu e vorba de singura motivatie.
    Dealtfel, agricultura vestica este puternic subventionata la ea acasa. Cat la suta din bugetul agricol UE (cam jumatate din totalul bugetului UE) merge la agricultorul...Pierre ?
    In timp ce noi atragem o laie din banii europeni pe agricultura.

    Pe langa asta,Romania importa multe chestii importante, materii prime etc, penru a putea sa-si duca economia mai departe. Aici conteaza intarirea leului.

    Cine acuza intarirea leului in special pt. a ispiti romanul sa consume produse finite din import mi-e teama ca vede o mica parte din schema.

    RăspundețiȘtergere
  3. ion: Esti in eroare. Importul de materii prime este insignifiant in total importuri. Din pacate nu avem o economie care importa materii prime pentru a le exporta sub forma de produse finite. Se importa la greu produse finite.
    Sunt mai multe motive artificiale pentru care cursul este tras in jos, dar realitatea cred ca este cea descrisa de mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. >Importul de materii prime este insignifiant in total importuri. Din pacate nu avem o economie care importa materii prime pentru a le exporta sub forma de produse finite. Se importa la greu produse finite.

    Exista undeva disponibila pe tema asta o statistica ?
    In Romania totusi se lucra ( si din cite stiu se lucreaza si acuma ) foarte mult in lohn asa ca desi nu era vorba de import de materii prime era vorba de importuri solide de precursori si produse semifabricate ...

    Dincolo de asta - scaderea euro nu are ca motiv si o scadere a euroiului raportat la dolar ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Lohn nu e echivalent cu import de materie prima si export de produse finite. In Lohn practic exporti forta de munca ieftina. Fabrica din Romania care produce in Lohn incaltaminte pentru italieni ia 1-2 euro la pereche...

    In ceea ce priveste agricultura romaneasca, exista un dezechilibru in ceea ce priveste subventiile intre tarile membre UE. De exemplu in Franta, Germania, UK se ia 2-300 euro la hectar in timp ce in Romania se iau sub 100euro. In conditiile astea e cam greu sa concurezi cu ei pe aceasi piata.

    RăspundețiȘtergere
  6. >Lohn nu e echivalent cu import de materie prima si export de produse finite. In Lohn practic exporti forta de munca ieftina{...}

    Exact - si in treacat fie spus este reteta sigura de sub-dezvoltare. :(

    RăspundețiȘtergere
  7. "Exact - si in treacat fie spus este reteta sigura de sub-dezvoltare."

    De ce? Nu reusesc sa gasesc nici un rationament prin care aceasta metoda duce la subdezvoltare.

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.rezistenta.net/2009/09/cumparand-produse-romanesti-sabotezi.html

    RăspundețiȘtergere
  9. @Taica: Daca eu muncesc si iau 2 euro pe zi si tu nu muncesti si iei 20 euro pe zi, care se va dezvolta mai bine in urmatorii 5 ani. Problema e valoarea adaugata foarte mica.

    RăspundețiȘtergere
  10. "Daca eu muncesc si iau 2 euro pe zi si tu nu muncesti si iei 20 euro pe zi."

    Si atunci pe ce iau aia 20 de euro? Valoare aia adaugata la tine este 2 euro. Atata merita ce faci, nu esti in stare de mai mult. Daca vrei mai mult, trebuie sa meriti mai mult. Dar tot nu inteleg faza cu nemunca si 20 de euro. Vorbim de bugetari?

    RăspundețiȘtergere
  11. >De ce? Nu reusesc sa gasesc nici un rationament prin care aceasta metoda duce la subdezvoltare.

    Nu ma mira. :)

    >Vorbim de bugetari?

    Nu - desi stiu ca daca nu e vorba de bau-baul "stat" e o problema pentru unii in a explica realitatea ... :)

    >Atata merita ce faci, nu esti in stare de mai mult.

    Atita "se repartizeaza" sa faca respectivii - de-aia nu primesc mai mult nu ca "nu ar fi in stare". ;)

    Bun - nu am nici o speranta ca nu va urma un nou delir suprarealist ca na ... aderenta la o dogma presupune asa ceva dar mi-am facut datoria sa demontez timpeniile de control care se spun cu ocazia asta. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. @MIA:
    Nu ai demontat, de fapt nu ai zis nimic decat apelativele obisnuite, exceptand micul paragraf "Atita "se repartizeaza" sa faca respectivii - de-aia nu primesc mai mult nu ca "nu ar fi in stare".", care probabil se voia ironic, insa tocmai asta e ideea unei firme, ca in orice institutie de fapt: se "repartizeaza" resurse disponibile in functie de diferite criterii. De asemenea se si renunta, sau se aduc reuserse noi. Ori acea repartizare se face in functie de abilitati (si costuri): nu poti sa iei femeia de servici, de exemplu, si sa o pui sa iti faca tie treaba, si probabil nici tu nu ai face treaba ei la fel de bine.

    Cred ca ai ratat cursurile de microeconomie.

    Dar, ca fapt divers, ce solutie oferi tu pentru a incuraja altfel de intreprindenderi decat cele pe model Lohn? Fara in injurii, hai sa avem o discutie civilizata. Imi permit sa anticipez: educatie, ca sa atragem slujbe bine platite, infrastructura si, probabil, umblat pe la taxe cumva, sau birocratie.

    RăspundețiȘtergere
  13. Subscriu la ce zice MIA:
    "Atita "se repartizeaza" sa faca respectivii - de-aia nu primesc mai mult nu ca "nu ar fi in stare". ;)"

    Si are legatura cu ce zicea ion:
    "Dealtfel, agricultura vestica este puternic subventionata la ea acasa. Cat la suta din bugetul agricol UE (cam jumatate din totalul bugetului UE) merge la agricultorul...Pierre ?
    In timp ce noi atragem o laie din banii europeni pe agricultura."

    Unde e legatura? Pai e simplu: in loc sa DAI bani unei tari ca a noastra, fara prea multe "pile acolo sus", mai bine TE FACI CA DAI...

    E simplu sa zici "toate tarile au acces la fonduri europene", dar e si mai simplu sa uiti ca totusi economiile intrate in UE sunt sau se vor capitaliste, orientate spre profit. Si ce profit poti avea din pomparea de bani intr-o economie care abia se taraste? In afara de spolierea resurselor, care oricum se termina pana la urma, mai ramane "inrobirea" cu acte in regula a fortei de munca prin credite date cu larghete, dar SCUMPE cand vine scadenta...

    Cum se face asta? Iar simplu: in loc sa dai miliardele necesare unei tari, mai bine dai cateva milioane acolo "bine tintite" unor "diriguitori" care se fac ca le scapa actele printre degete si UPS! si anul asta am ratat "accesarea fondurilor europene". Ca sa vezi ce neindemanatici suntem noi...

    Mie mi se pare credibila situatia asta, in primul rand pentru ca sunt roman si vad cam cum sta treaba, apoi pentru ca este FOAME dupa bani pentru tot felul de idei si proiecte, ceea ce ma face sa cred ca undeva acolo exista un razboi tacit intre doua "factiuni": de o parte cei care vor banii ca sa se dezvolte (si nu ma refer aici la ciorditori, astia au oricum "succes" garantat), iar de cealalta parte "manjitii" care au grija sa puna bete in roate "accesarii"...

    Din pacate, cei din urma au spatele puternic asigurat chiar de banii cu care sunt manjiti, pentru ca si ei dau mai departe "unde trebuie".

    Ce e si mai rau in toata chestiunea? Faptul ca masinatia este dublata de foaaarte multa propaganda si spalare a creierilor contribuabililor, asa de multa incat se pare ca le si place sa fie f...

    Ca na, doar asta este si frumusetea, sa il fu...ri pe roman si el sa se simta fericit ca l-ai fu...rat. :(

    RăspundețiȘtergere
  14. @Taica: nu ma pot abtine :)

    Imi place ca le spui ca in carte, dar e o mica problema, arata-mi tu mie o carte de economie "oficiala" in care sa te invete cum sa te descurci intr-un mediu corupt. Si eu o mananc.

    Aici e ca in fizica teoretica, in care se elimina cat mai multi din factorii aleatori doar ca sa nu dea cu virgula. Pana la urma iese o demonstratie frumoasa, tin minte si acum ce ma distra "mediul fara frecari" =)) , dar complet pe langa realitatea PRACTICA.

    Asa ca te rog, ca exercitiu practic, spune-mi cum iei in calcul efectul pe care il are ciclul femeii de servici asupra firmei daca aceasta uita sa faca sluj pe langa domnul patron si ii sterge cana de praf cu carpa de spalat WC-ul... :))

    RăspundețiȘtergere
  15. Lucrurile cu accesarea fondurilor europene este şi mai simplă. Se pune proştilor sula în coaste, să-şi vândă toate băncile străinilor, dar neapărat celor din UE. Se pune condiţia ca tu să-ţi finanţezi proiectul, după care primeşti şi banii de la M, pardon! UE! Să zicem că ar fi juma-juma. Dar dacă adaugi costurile finanţării, iei praful de pe tobă! Asta în cazul în care primeşti împrumutul şi ai cum îl garanta. Nici nu e nevoie să plăteşti nişte năuci, care să fie mai birocraţi decât e cazul.
    Iar ultima minune a fost în agricultură, când Marele Cârmaci a găsit soluţia pentru plata subvenţiilor restante: "am vorbit eu cu băncile, şi vă dau ei banii, până când face rost statul de fonduri pentru subvenţii". Da, dar costurile împrumuturilor le suportă agricultorii. Mişto, nu? Când ai o ţară de proşti la îndemână, de ce să n-o jefuieşti?

    RăspundețiȘtergere
  16. Scuze! Evident, lucrurile SUNT şi mai mai simple! La fel şi gramatica. Totul e să mai şi corectezi, înainte de a publica!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cand se intareste leul creste nivelul de trai si se inaspresc conditiile activitatii economice in Romania. E foarte bine. De ce sa ne sacrificam, pentru patronul roman idiot si badaran? Mergem toti la lucru in strainatate deocamdata. Nu avem economie in Romania, din cauza unei clase capitaliste nomenclaturiste (bucurestene) care nu stie decat sa jefuiasca statul fost comunist si acum i se termina.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Un trecator:
    Poti fi de acorc cu oricine, insa nu inseamna ca ai dreptate, sau ca persoanele respective au dreptate.

    Sa inteleg ca acele tari mari si bogate sunt de vina ca suntem noi saraci fiindca prefera sa isi subventioneze propria agricultura, in loc sa ne dea noua?

    Dar de fapt ele se pare ca ne dau, insa tot ele mituiesc niste functionari ca sa nu faca treaba si astfel, incredibil, romanii nu primesc nimic. Lasand la o parte ca acest scenariu este ridicol, fiindca functionarii respectiv nu au nevoie de motivatie ca sa fie incompetenti, cam suna a Pavel Corut chestia asta.

    Dar in continuare sunt foarte multe probleme. Se pare ca statul nu face treaba buna, sau functionarii sai. Insa nu putem sa criticam statul, sau functionarii, fiindca imediat sare cineva si ne spune ca deliram, desi realitatea spune ca noi vedem bine si altii au ochelari de soare.

    Pai bine mai oameni buni, eu nu zic sa nu fim rezonabili, sa nu cantarim mai multe aspecte ale unei probleme, dar ceea ce voi sustineti este sa nu ajungem vreodata la vreo concluzie.

    @Anonim:
    Nu pot sa zic nimic despre mediu corupt, fiindca atunci mi se reproseaza ca sunt impotriva statului.

    Daca te referi la mediu corupt dintr-o firma, imi pare rau, nu am avut astfel de experiente fiindca un manager pana la urma este la fel de bun ca echipa lui. Nu pot sa comentez despre contracte cu statul ca o sa fiu penalizat iar. Cunosc o singura persoana care a plecat de la o firma din cauza hartuirii sexuale, in caz ca te referi la asta.

    Exemplul tau legat de menestruatie si carpa nu prea il inteleg. Sunt multe firme care au chiar si CEO femei, pe langa o populatie feminina consistenta, si se pare ca ciclul nu le-a afectat prea tare (nici firma, nici pe colegi/colege etc).

    RăspundețiȘtergere
  19. >Ori acea repartizare se face in functie de abilitati (si costuri): nu poti sa iei femeia de servici, de exemplu, si sa o pui sa iti faca tie treaba, si probabil nici tu nu ai face treaba ei la fel de bine.

    Aia e perfect valabil la nivel microeconomic - la nivelul relaţiilor internaţionale e însă extrem de discutabil. De fapt factual vorbind există extrem de multe argumente contrare.

    Aici e un aspect absolut interesant deşi admit că unele implicaţii ale sale mă depăşesc ... probabil o situaţie similară cu cea din fizică - unde teoria mecanicii cuantice e superbă în domeniul "micro" în schimb virtual irelevantă la nivel "macro".
    Dar o să detaliez asta într-o replică ulterioară. :)

    >Imi permit sa anticipez: educatie, ca sa atragem slujbe bine platite, infrastructura si, probabil, umblat pe la taxe cumva, sau birocratie.

    Infrastructură da - pe simplul motiv că e singura posibilitate de a "introduce în circuitul economic" segmente largi ale populaţiei României care la ora actuală practic ... nu există. Cum zicea şi Manole într-un comentariu - principala problemă a României ( şi asta aşa ... de pe la răscoala de la 1907 încoace ) e tocmai subocuparea cronică a forţei de muncă din România. Dar personal nu cred în teoria cu "încurajarea ocupării forţei de muncă" prin investiţii constante în infrastructură.

    Paradoxal ... nu supraestimez nici efectul pozitiv al educaţiei ( superioare ) - nici măcar în atragerea de investiţii în locuri de muncă mai bine plătite ( există şi situaţii când existenţa unei populaţii "prea educate" s-a dovedit contraproductive - ca în Islanda ). Dacă nu se creează aşa ... printr-o gândire strategică ( chestie care ştiu că e greu pentru babuinii din toate partidele de la conducere dar na ... ) un domeniu două în care România să devină atractivă pe plan european ... cei cu educaţie superioară fie vor emigra fie vor constitui o presiune în plus pentru extinderea birocraţiei. :(

    Şi aici eu zic că există o direcţie absolut logică şi normală de extindere/dezvoltare : domeniul serviciilor medicale. Nu dezvolt pe moment - dar na ... dacă există interes ...

    Cât despre birocraţie aici e cu dus şi întors : în mare ea trebuie redusă dar există domenii în care categoric trebuie suplimentat numărul de "birocraţi". De ex. lipsa unei reţele eficace de "notari rurali" - care să aibă posibilitatea să asiste/autentifice cu minimum de formalităţi necesare înţelegerile uzuale din mediul cu pricina - nu face zic eu decât să întărească ( alături de lipsa infrastructurii ) ruptura de modernitate şi neintegrarea în circuitul economic al unei mari părţi din populaţia României. Plus că duce şi la un statul extrem de incert al proprietăţii şi investiţiilor pe zonă etc. În mare aş zice că şi asta e o sursă majoră a colapsului agriculturii româneşti.

    Ufff .. am obosit de la aşa mesaj lung ... fac o pauză ... :)

    RăspundețiȘtergere
  20. @MIA:
    Sunt sigur ca un fizician ar avea unele observatii in legatura cu comparatia ta. Sunt destul de multe observatii de facut in legatura cu fizica, insa nu cred ca vreunul din noi doi are abilitatile necesare sa nu ne facem de ras in fata cunoscatorilor.

    In rest, una din cele mai mari realizari economice ale secolului XX este integrarea micro cu macro. In economia predata la scoala poti gasi lucrari in aceasta directie in Armen Alchian si Gary Becker (ar mai fi Coase si Demesetz). Exista insa o lucrare care merge mult mai departe decat acestia si a aparut inainte lor cu vreo 50 de ani. Nu pot insa pomenesc de ea fiindca ai ura-o instinctiv. Una din marile esecuri ale economiei predate la scoala e ca nu a reusit sa integreze nici macar lucrarile celor doi de mai sus.

    PS:
    1. Mm-am gandit la medicina dupa ce am dat submit.

    2. Pentru un exemplu de micro catre macro cauta lucrarea despre inflatie a lui Cairnes.

    RăspundețiȘtergere
  21. >Sunt sigur ca un fizician ar avea unele observatii in legatura cu comparatia ta.

    Poate da - poate nu. :)

    Problema ar fi ca intr-un mediu international in care inclusiv la cele mai inalte nivele institutionale se pleaca de la premisa ca o conditie necesara ( si chiar suficienta ) pentru iesirea din criza, stabilitate mondiala etc. este ... mentinerea pietii SUA si a gradului de consum al consumatorului american ( + european eventual ) cam greu sa opereze consistent si realist cu termeni gen "libera concurenta" etc. :)

    Dar na ... strict libertarian se poate considera ca asta e doar din cauza statelor mari si rele care perturba piata mondiala. :)

    Desi aici as mai avea o observatie ( de fapt nu fac decit sa citez ce spune N. Chomsky - nu ca as fi un fan al lui, dar isi scrie bine cartile-pledoarie ) si anume ca teoria avantajului comparativ a fost avansata in circumstantele in care "capitalurile" erau relativ imobile iar mobilitatea fortei de munca hmmm ... era poate mai mare decit astazi ( suna paradoxal poate - dar in perioada de pe dupa 1848 pina la Primul Razboi Mondial intre multe tari din Europa se circula fara pasaport etc ). Actualmente ... e cam taman pe dos. :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @MIA:
    Trebuie sa citesti ceva din Krugman despre comertul liber si mobilitate.

    In rest un libertarian este un individualist, construieste pornind de jos in sus. Un statist construieste de sus in jos. De aici si faptul ca nu reusesti sa vezi legatura dintre micro si macro, pur si simplu metodologia pe care o folosesti nu iti permite.

    Insa faptul ca statul est rau e o concluzie logica pentru un libertarian, in timp ce un statist spune chestii absolut ilogice. De exemplu: avem functionari ai statului corupti sau/si incompetenti deci statul trebuie sa intervina.

    Statismul este in general refugiul oamenilor care nu vor sa accepte ca pot gresi si dau vina pe Dumnezeu, vreme, stat (un statist va zice mereu ca daca el ar fi acolo, statul ar merge mai bine, vezi tu si invatamantul), dar niciodata pe el. Este o forma de narcisism fiindca omul zice ca vede toata problema, deci nu poate fi deranjat cu detalii.

    RăspundețiȘtergere
  23. >In rest un libertarian este un individualist, construieste pornind de jos in sus.

    Inclusiv la nivel international ?
    Ca la nivelul Romaniei sa injuri statul/guvernul e oricum sport national asa ca nu prea e nici o dificultate in asta ... :)

    RăspundețiȘtergere
  24. @MIA:
    La nivel international tot interesele nationale primeaza. Pana la urma sunt niste state care negociaza incercand sa traga cat mai multa spuza pe turta lor, insa interesele sunt dictate tot de indivizi.

    Daca acel nivel inalt de abstractizare la care se face referire prin "international" ar fi total separat de microeconomie, deci de individ, atunci conferinta de la Copenhaga ar fi ajuns la niste concluzii, Davos nu ar fi renuntat tacit la discutiile verzi si tot asa.

    In mod interesant insa exact statele carora li s-a dat de inteles de jos in sus cam care ar fi consecintele acelor masuri nu au fost de acord. Cei care incearca reforme de sus in jos, gen Obama (reforma sa cu privire la asigurarile medicale e foarte rau privita, insa el insista), sustin in continuare aberatiile ecologiste.

    Pana la urma acel nivel de separare la care faci referire este absurd fiindca nu exista nici o granita clar definita intre macro si micro. Este ca si cum ai incerca sa masori cat de mare este infinitul

    RăspundețiȘtergere
  25. >Pana la urma acel nivel de separare la care faci referire este absurd fiindca nu exista nici o granita clar definita intre macro si micro.

    Se poate face o aproximare destul de buna daca se ia ca referinta ( de ex. ) limita unei anumite legislatii nationale ... :)

    Dincolo de asta nu am inteles mare lucru din replica dvs ( ca nici din referirea la Krugman si modul cum demonteaza el ca nu se pierd locuri de munca&cistiguri in economiile dezvoltate prin liberalizare ) - pentru ca mi se pare ca sunt niste truisme oarecum pe linga subiect. :(
    In fine - probabil o perceptie personala.

    RăspundețiȘtergere
  26. "In fine - probabil o perceptie personala."
    Da.

    RăspundețiȘtergere
  27. "Se poate face o aproximare destul de buna daca se ia ca referinta ( de ex. ) limita unei anumite legislatii nationale ... :)"

    Era vorba despre limita intre macro si microeconomie, nu legislatii, granite si alti asemenea termeni. Norme asemanatoare exista si in firme, corporatii si difera de la una la alta, oarecum ca intr-un stat.

    Apropo, un lbertarian considera statul tot o firma, cu un statut de monopol impus prin forta.

    RăspundețiȘtergere
  28. >Era vorba despre limita intre macro si microeconomie{...}

    Aaa - OK.
    Totusi, legislatia unui stat e de regula mai "completa" decit regulamentele interne ale unor firme etc.

    Dar in fine ... de unde pornisem ?
    A, da - imi amintesc ... :)

    De la faptul ca institutiile mondiale actuale ( pe linga care adesea forta multor state nationale paleste ) au ca premisa/scop implicit afirmat mentinerea unui nivel de trai in SUA/unele tari din Europa Occidentala s.a.m.d. Adica actioneaza asa ... pentru mentinerea diferentelor dintre centru si periferii ... :)

    >Apropo, un lbertarian considera statul tot o firma, cu un statut de monopol impus prin forta.

    Normal. :)
    Numai ca deja e putintel sa se critice doar momopolul "statului" - trebuie ceva acolo si despre monopolul FMI si alte de-astea ... ;)

    RăspundețiȘtergere
  29. @MIA:
    OK, eu unul zic ca putem sa incetam polemica. Am vrut doar sa arat ca se poate avea si o discutie ceva mai "linistita" cu un "libertarian" fiindca ma cam speriase ce am vazut pe aici.

    Asta fiind spuse eu unul ma retrag, deja mi-a ocupat mai mult timp decat prevazusem.

    Mult succes in continuare la toata lumea.

    RăspundețiȘtergere
  30. >Mult succes in continuare la toata lumea.

    Asemenea. :)

    RăspundețiȘtergere