joi, 6 mai 2010

Cum se cloceste o revolutie

Acum vreo doi ani, adică pe la începuturile crizei, un grup de manifestanți greci au atârnat pe Acropole un îndemn către europeni de a li se alătura. Lângă respectivul banner, un altul făcea apel direct către Berlin. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar respectivele fotografii au ocupat primele pagini ale principalelor ziare din lume. La momentul respectiv totul mi s-a părut aberant. Ce legătură avea Europa cu una din multele răzmeriţe sindicalo-comunistoide din Grecia?

Acum câteva zile, atât în Wall Street Journal cât şi în Financial Times(şi în tot ceea ce înseamnă flux msm) apărea o fotografie de la o manifestaţie similară. La fel ca şi în urmă cu doi ani, manifestanţii au atârnat un banner pe care scria "PEOPLES OF EUROPE RAISE UP". Mi s-a părut ciudată repetiţia, dar am trecut-o cu vederea.

Ieri am condus aprope 1000 Km şi am fost total deconectat de actualitate. Aşa se face că, pe seară, după ce m-am instalat la hotel, am reuşit să prind singurul post practicbil pe-aici, adică CNN-ul, unde am urmărit în direct incredibilele imagini ale încăierărilor din Piaţa Syntagma. Toată acea violenţă mi-a lăsat un gust amar deoarece acolo nu e vorba de Grecia pe care o ştiu. Totul mi se pare că are un puternic iz artificial şi e de neînţeles motivul pentru care se apelează la asemenea spectacole.

Sunt unul dintre cei care nu cred în coincidenţe, iar evenimentele de acum doi ani, urmate de întreaga nebunie actuală, par o coincidenţă greu de digerat. Extinzând raţionamentul, trebuie să înţelegem că intrarea Greciei în default poate paraliza toată Europa. Estul(în particular popoarele balcanice) ar fi cel mai afectat, dar în aceeaşi ecuaţie sunt şi marile bănci germane şi franceze care, în mod sigur, sunt incapabile să digere pierderile rezultate în urma unui asemenea dezastru. Cu toate acestea, se apasă voit pe realizarea unui scenariu în urma căruia Grecia să cadă. Se doreşte oare o revoluţie la nivel continental? Eu cred că da. O revoluţie în urma căreia să rezulte o centralizare mai mare a economiei şi politicii. Iar tot acest spectacol este menit a-i convinge pe contribuabilii ţărilor mari că aşa nu se mai poate şi că trebuie "făcută ordine". Nu ştiu de ce am impresia că trăim într-un 1848 cu repetiţie.

29 de comentarii:

  1. dane, ai auzit de planul kissinger pentru grecia?

    RăspundețiȘtergere
  2. As reported in the popular Greek magazine, Oikonomikos Tachydromos on 14 Aug. l997, Henry Kissinger, while addressing a group of Washington, D.C. businessmen in Sept.1974, said:

    The Greek people are anarchic and difficult to tame. For this reason we must strike deep into their cultural roots: Perhaps then we can force them to conform. I mean, of course, to strike at their language, their religion, their cultural and historical reserves, so that we can neutralize their ability to develop, to distinguish themselves, or to prevail; thereby removing them as an obstacle to our strategically vital plans in the Balkans, the Mediterranean, and the Middle East.

    RăspundețiȘtergere
  3. http://books.google.ro/books?id=QnlyjuKJa8YC&pg=PA93&lpg=PA93&dq=kissinger+plans+for+greece&source=bl&ots=HPfSP9PzEZ&sig=0Qo8lnlMACnSBl51m0IS-0cTEuQ&hl=ro&ei=dGDiS4WlJcWYOLqx5dsN&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CA8Q6AEwAjgK#v=onepage&q&f=false

    RăspundețiȘtergere
  4. Tot timpul o centralizare, si o coagulare de putere, vine si se muleaza mai bine in urma unui"dezastru". Se doreste un altfel de UE mult mai autoritar, fara nationalisme "ieftine".

    RăspundețiȘtergere
  5. daca ar fi 1848, cred ca ar fi bine. oricum ai da-o, la scara istorica, dupa momentul acela, in romania au urmat 100 de ani de crestere. si nici europa nu mi se pare ca a mers de-a-ndaratelea.
    sa nu fie 1984, vorba lui cristian dogaru...
    in alta ordine de idei...parerea mea este ca a trecut vemea cand ieseam sa ne recuperam drepturile cu "furci, coase si topoare". in lumina acestei teorii, ce se intampla in grecia si mie "imi lasa un gust amar". in practica insa, un grec oarecare intervievat pe strada acum vreo cateva zile a pus puctul pe i (de parca noi nu am stii asta!): "intotdeauna, dezastrele le produc cei puternici, iar noi astia mici tragem ponoasele; intotdeauna e asa." ori intr-o astfel de situatie, ce alta solutie ai?...

    RăspundețiȘtergere
  6. cristian dogaru, gelu: 1848 din punct de vedere organizatoric! Din punctul de vedere al consecintelor, ramane sa vedem in ce ne incadram.

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut Dane,

    Cand acum ceva timp iti spuneam ca euro este un fel de Turn Babel modern, ma priveai cam cu scepticism...la fel spuneam ca pana nu se implementeaza o politica fiscala comuna, constructia nu e viabila...iar uite, ca pe timp de criza apar si fisurile in baraj.

    De fapt problema fundamentala a zonei EURO este diferenta mare de productivitate de la o tara la alta, de unde vin si distorsiunile. Politica europenilor "one size fits all" este o utopie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Lucrurile sunt ceva mai complicate. Criza asta ar fi trebuit să aibă loc cam pe la începutul anilor 90, după dezastrul din 1987. Uităm momentul ăla. Prăbuşirea comunismului a amânat criza. A extins piaţa la Estul Europei şi i-a jumulit pe estici de tot ce aveau. Terapii de şoc, privatizări pe nimic, salarii de toată jena, credite la costuri uriaşe. Acum s-a terminat şi efectul "calmantului" ăsta. Timp de vreo 15 ani sistemul n-a vrut să se reformeze. Acum o va face, de nevoie. Cu costuri uriaşe, economice, politice şi sociale.
    Nu cred că "nasonii e de vină", că spre ei bat aluziile tale, prin apelul la 1848. Nu, nu cred că există vreun plan. Pur şi simplu avem un cartof fierbinte în palmă, pe care nu ni l-am dorit şi cu care nu ştim ce să facem. Şi fiecare se descurcă aşa cum îl taie capul.
    Grecii sunt ceva mai nervoşi din fire. Dar se vor plictisi repede de dat cu bolovani. Începe sezonul turistic, şi nimeni nu vrea să moară de foame. Problema rămâne. Şi ea priveşte reformarea capitalismului financiar. Eu, unul, nu văd că ar exista voinţa politică necesară acestui act. Pentru că nu mai avem lideri politici, avem doar maimuţoi cumpăraţi de sistem. Punct! Iar cetăţenii au demisionat din calitatea lor de cetăţeni. Nu-şi asumă responsabilităţi, doar cârtesc pe la colţuri. Să fie sănătoşi! Primesc fix ce merită.

    RăspundețiȘtergere
  9. Excelent articol.
    Eu cred chiar mai mult ca e vorba despre niste magicieni/prestidigitatori economici ce pot face ca o criza sa apara sau sa dispara in anumite zone.
    Totusi, interesele in Grecia au fost clare.
    @CG, oare miscarea atentiei dintr-o parte in alta a mapamondului nu e controlata de nimeni? Oare nu castiga nimeni din volatilitatea de acum? Cei care castiga or fi doar speculatori sau o coalitie ceva mai mare de persoane cu interese in acest domeniu?

    RăspundețiȘtergere
  10. @gelu
    marile natiuni s-au comportat întotdeauna ca si gangsterii iar micile natiuni ca prostituatele.
    Stanley KUBRICK

    RăspundețiȘtergere
  11. Constantine,

    "Prăbuşirea comunismului a amânat criza. A extins piaţa la Estul Europei şi i-a jumulit pe estici de tot ce aveau. Terapii de şoc, privatizări pe nimic, salarii de toată jena, credite la costuri uriaşe. "

    Ce aveam noi esticii dupa caderea comunismului?!? tehnologii invechite, mentalitati de trantori si evident, femei frumoase...Daca nu veneau strainii sa investeasca in noi eram vai de capul nostru. Uiti ca saltul nivelului de trai a venit odata cu privatizarile facute. Privatul pur si simplu gestioneaza mai bine decat statul -de unde esti tentat sa furi pentru ca nu e al tau.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu cred ca am mentionat in premiera ca daca iese ceva cu adevarat urit din criza actuala va fi pe motive socio-politice, nu strict economice ... dar parca inca nu-mi vine sa cred ca UE e pregatita pentru un "Shay rebellion", dar mai stii ?

    RăspundețiȘtergere
  13. @zexe: Romania avea la momentul revolutiei mult mai multe valori decat ne place noua sa credem:
    zero datorie externa, know-how foarte bun in constructii industriale, siderurgie si petrochimie si 2 milioane de romani cu spirit antreprenorial in plus. Intre timp datoria noastra a crescut substantial (desi nu asa rau ca-n Occident inca), know-how-ul s-a pensionat, emigrat sau angajat la multinationalele care au venit in Romania iar cei 2 milioane de romani emigrati renunta din ce in ce mai mult la visul reintoarcerii in tara. Nivelul de trai (daca prin asta intelegem putere de cumparare) de-abia recenta a egalat nivelul din 1989. Cat despre privatizari, sint perfect de acord ca privatul administreaza mai bine decat statul dar trebuie sa ne intrebam de ce in marile puteri occidentale (cu exceptia USA -dar care european ar vrea acoperirea sociala din USA?) statul are o asa mare putere economica? Energia, transportul aerian, bancile cele mai mari etc sint proprietatea statului. Eu zic ca trebuia pastrat un echilibru stat-privat. Cu politicienii potriviti, am fi putut fi foarte departe.
    PS Apropo, cum de autoritatile romane nu-si dau seama de pierderea imensa pe care o reprezinta pt tara plecarea a aproximativ 10% din populatie?

    RăspundețiȘtergere
  14. Cipri, daca tie ti se pare ca nivelul de trai de astazi e comparabil cu cel din 1989...

    Ca poate filozofia actuala, modelul actual de fericire pe care il urmam fiecare dintre noi individual si mai apoi asociat, ca societate, nu e bun - asta e alta poveste si poate ca ti-as da dreptate.

    Privind strict prin prisma consumului si a posibilitatilor de consum, nivelul de trai e mult mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  15. Dane taicutule, pai de ce n-ai publicat si comentariul meu precedent, ala cu bancherii aroganti si care cred ca au talent, cînd de fapt nu au decît bani, obtinuti stim noi cum ?
    Intreb si eu de curiozitate, nu de alta, merçi

    RăspundețiȘtergere
  16. @dan
    uite, vad ca acest ultim comentariu a intrat instantaneu, poate am facut eu vreo greseala cînd am publicat comentariul, sorry

    RăspundețiȘtergere
  17. Grecia e doar "aperitivul" crizei. Se asteapta sa fie servite in continuare feluri mult mai "gustoase", cu arome mediteraneene :)

    RăspundețiȘtergere
  18. @horatiu,
    stiu, comentariul meu nu a vrut sa insemne altceva.
    dar interesul poarta fesul, si intr-o anumita conjunctura, printr-o pozitionare atenta, statele mici pot castiga si ele cate ceva.
    un gangster inteligent va avea grija de prostituatele lui; gaina cu oula de aur.
    este de fapt ceea ce asteapta populimea de la politicienii nostrii. furati, dar lasati-ne si pe noi sa traim; numai ca in varianta autohtona, gangsterii (politicienii) sunt niste brute fara creier, maimute vorbitoare, care omoara gaina cu oule de aur.

    RăspundețiȘtergere
  19. @tudor: cum am si mentionat, eu ma refeream strict la puterea de cumparare a omului obisnuit , salariul real,unul din indicatorii economici principali in orice analiza economica. daca vorbim de posibilitatile de consum e alta poveste...

    RăspundețiȘtergere
  20. Zexe, eşti un prost! Dacă vedeai dotările din industria aeronautică, nucleară şi de armament, n-ai mai vorbi ca să te auzi! Nu vrei să pui la socoteală şi cam ce aveau prin curte şi cehii, şi polonezii, şi ruşii, şi nemţii, şi ungurii, şi bulgarii? Ţi se pare că n-au avut de câştigat nimic în Est tovarăşii capitalişti din vest? Haida-de!
    Oricum nu mai avem ce face, dar măcar ciocul mic cu propaganda idioată. Las-o aşa cum a picat!

    RăspundețiȘtergere
  21. Toata chestia e sa nu devenim culturalizati de posturile TV, Money Channel, CNN si alte posturi de propaganda!

    Societatea in momentul actual intra in colaps, la noi si la altii. Totul se bazeaza pe un sistem monetar infect, corupt, speculativ!

    Vorbeati de ce era inainte de revolutie si ce avem acum!

    Puterea era in Romania in mainile partidului care te lasa sa mori sau sa traiesti daca il slaveai (macar de fatada), resursele insa erau gestionate de idelogia ca toate masele sa se foloseasca de ele. Nu existau bogati, cel putin de fatada, saracia se incerca a se eradica (prin scolarizare in principal si pomparea in zonele sarace... sate). Resursele tarii au fost canalizate pentru plata imprumuturilor si planul lui Ceausescu de a avea o banca mondiala incepeau sa prinda contur (statele africane alaturi de cele arabe erau mari debitori). Desigur lacomia, avaritia, dorinta de control, abuzul in forma agravata au dus la caderea sistemului.

    Totul se joaca pe resurse si control.

    Criza asta cine o produce? La cine e datoara Grecia? CUm intra un stat in faliment? Masa monetara se controleaza de banca centrala! A scazut? De ce? Unde sunt banii in Romania? De ce nu este schimbat benereul?

    RăspundețiȘtergere
  22. Baieti.. baieti..

    N-ar fi mai frumos sa vedem ce zic cei care vorbeau de falimentul greciei si al bancilor de acolo de mai bine de un an incoace ?

    In timp ce Dan si altii spuneau ca astea-s aberatii... :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Flavian, 2 ani, poate pentru tine e doar unul.. :)

    Acu ia si te intreaba de unde stiu eu de Grecia, din ce cauza spun ca suntem in 1860 si urmeaza revolutii peste tot. Din ce cauza nu suport agitatorii si libertarienii anarhisti (respectiv pacifisti - aham) trimisi acum la inaintare oriunde.

    RăspundețiȘtergere
  24. Mda, nici eu nu prea mai suport masonii cu clone banate pe toate forumurile, care incearca doar sa imbarlige lumea fara a explica nimic concret.

    Prefer in schimb pe cei care spun lucrurilor pe nume in genul ASTA de exemplu.

    RăspundețiȘtergere
  25. Constantin, daca eu sunt prost, atunci tu pari a fi unul din nostalgici care se prezinta constincios in fiecare an la mormantul ceausestilor :) frumosule si deshteptule!

    RăspundețiȘtergere
  26. Concret? Pai tu refuzi orice trimitere la manual, ce sa-ti spuna cineva tie? Tu nu ai dat credit niciodata nici unui individ care te-a contrazis cu ceva, tu multumesti doar celor care iti canta in struna. Crezi ca ce faci tu e dialog? Cand ignori orice evidenta si mergi inainte, cand te afunzi in inexactitati si jumatati de adevar?

    Lasa intoxicarile, incearca sa vezi cauzele reale (alea sunt mai greu de scos la lumina, necesita efort si competenta, nu merge doar cu un ghiveci de informatii sa-i aburesti pe toti), si poate vei intelege de ce te acuza toti de plagiat sau impostura.


    Amuzant e cum ai inceput sa fii "antisocialist" (probabil vezi ca prinde la popor) insa tu nu intelegi prea bine ce e ala.

    ..

    In fine. Incearca sa nu mai poluezi discutii aiurea (cum ar fi acuzatia ca as fi mason, si mai ales in articolul asta), incearca sa vezi ca tocmai prin manipulari de astea ieftine ajung unii sa dea in cap mai tarziu. Daca nu ai fi atat de indoctrinat ai vedea ca la revolutiile de care vorbea Dan in articol se ajunge tocmai din cauza unor jumatati de adevar spuse de unii exact in stilul tau, doar asa, pentru trafic si la plesneala.

    Partea nasoala e ca tu faci faci jocul unor astfel de indivizi fara sa realizezi macar ce consecinte vor urma, fara sa fii atent la "imperfectiuni" (e ca in faza cu spalatul pe maini inainte sa faci o operatie - ti-am mai zis de fapt dar ai sters / inca o dovada ca nu suporti nici o critica).

    Daca ti-ai defini corect macar minimul de concepte necesare (capitalism, socialism etc - dar cine sa vrea asta) ai vedea ca se rezolva multe.

    RăspundețiȘtergere
  27. Zexe, Constantin & co tocmai au descoperit ca pensia cat si si subventiile le-au disparut definitiv. E normal sa fie disperati. Acum sunt in faza in care cauta vinovati, acum vor "capul lui Motoc".

    Chestia asta se cheama "instigare la violenta" si ar trebui sa se pedepseasca dar ce sa le faci, ei nu inteleg de vorba buna niciodata. Doar portavioanele vorbesc pe limba lor..

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)