vineri, 7 mai 2010

O noua directie pentru Google

Cred că nu mai este o noutate pentru mulţi interesul Google în ceea ce priveşte cărţile. Am putea spune că, prin serviciile pe care le oferă, interesul "stăpânului căutărilor" este suspect de mare pentru a nu reprezenta o direcţie. Iar lucrul acesta s-a dovedit în momentul în care s-a anunțat lansarea serviciului Google Editions, o platformă pentru vânzarea și distribuirea cărților în format digital. Spre deosebire de concurenţi, Google Editions va putea distribui conținut digital pentru orice tip de platformă, indiferent dacă este sau nu proprietară.

Putem spune că noua inițiativă a firmei din Mountain View este cea mai importantă decizie de la dezvoltarea AdSense și până în prezent. Practic, serviciul se va constitui într-o platformă gigantică ce va permite editorilor să-și vândă producțiile simplu și rapid. Iar prin producții nu trebuie să ne gândim numai la cărți. La fel de bine vor putea fi vândute ziare, reviste, broșuri, documentații s.a.m.d. Este o mişcare excelentă pentru Google care, dacă va fi pusă bine în aplicare, va aduce companiei venituri comparabile cu cele din publicitate. La fel de adevărat este că această decizie poate însemna probleme majore pentru cei care deja activează în acest business. Marii distribuitori actuali(Amazon, Barnes&Noble etc.) este posibil să nu-și mai găsească loc pe piața ebook-urilor. 

Cea mai crudă lecție probabil o va primi Amazon deoarece întreaga strategie Kindle(sau nook în cazul B&N) se va dovedi o imensă cheltuială inutilă. Va fi încă o lecţie din seria "dacă ştii să faci soft nu înseamnă că poţi face şi hardware". Şi, cum segmentul cărţilor electronice va creşte în defavoarea celor clasice, putem spune că cei care activează acum pe piaţa distribuţiei de carte au două variante: ori se reinventează ori mor. Repet, aceasta se va întâmpla numai în cazul în care serviciul va fi bine implementat!

Cu această inițiativă, Google împușcă doi iepuri dintr-o lovitură. În primul rând își dezvoltă încă o sursă substanțială de venit, iar în al doilea rând va avea putea indexa mult mai ușor conținutul cărților pe care le distribuie. Astfel, Google Books își poate asigura supremația în defavoarea competitorilor.

Cu toate că "viitorul sună bine", Google se poate transforma în victima propriului succes deoarece poate face obiectul unei investigaţii anti-trust. Deja multe din serviciile pe care le-a dezvoltat sunt lideri absoluţi de piaţă, iar această realitate, din ce în ce mai evidentă, poate atrage investigatorii ca un magnet.

7 comentarii:

  1. Dane, ai pus articolul asta de ieri pentru azi? ca e f actual....

    RăspundețiȘtergere
  2. Dap, intr-adevar, a picat la fix articolul de azi... :)

    Sau chiar asa nebunie ai pe portofolii ca nici de scris nu mai ai vreme ? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. ti-ai gasit azi cu gugle.
    hai mai bine cu restul chestiilor arzatoare

    RăspundețiȘtergere
  4. All: Da' vad ca va pasa rau de tot de mine...
    In momentul de fata, cea mai mare problema a mea e sa gasesc un restaurant mai bun ca m-am cam saturat de ce am mancat pana acum. A doua mare problema e sa reusesc sa obtin o viza. Cam atat.
    In rest, nu fac altceva decat sa ma uit in viitor. Poate ca din punctul de vedere al aparitiei stirea nu este de actualitate, dar din punct de vedere a ceea ce va insemna e de o forte mare importanta si actualitate.
    In ceea ce priveste restul problemelor, da, e nasol. Dar nu stiati ca asta urmeaza? Nu despre asta tot vorbesc de o groaza de vreme? :-))

    RăspundețiȘtergere
  5. E o problema cu articolul de ieri?
    Nu pot citi si comentariile. Sau problema e la mine?
    Merci.

    RăspundețiȘtergere
  6. Problema deja nu mai e o problema. S-a rezolvat intre timp, dar au aparut alte cu adevarat probleme.

    P.S. V-ati mutat la alta adresa?

    RăspundețiȘtergere