marți, 8 iunie 2010

Ingrijorari

Zilele acestea avem din nou parte de spectacol. Era de aşteptat! De o parte unii fac paradă demagogică pozând în salvatorii neamului, iar, de cealaltă parte, sunt cei care scot câte cinci tone de pachete anticriză la minut. Nu ştiu de ce am impresia că trăiesc într-un ev mediu în care comerţul cu moaşte falsificate a fost înlocuit cu cel cu soluţii anticriză.

Situaţia este similară peste tot în lume, dar ceea ce se întâmplă la noi depăşeşte orice imaginaţie. De câţiva ani se mimează măsurile înţelepte, se face apela la divinitate şi se pierde timpul într-o prostie absolută. Nu voi mai repeta lucrurile spuse de atâtea ori. La urma urmei vedem cu toţii dezastrul de care avem parte. Şi, dacă voi spune că tot acest dezastru este cauzat exclusiv de prostie, cred că nu voi fi contrazis de nimeni.

Săptămâna trecută am fost înjurat de unii pentru că am afirmat că tăierea pensiilor şi salariilor este o prostie. Şi am afirmat acest lucru dintr-un motiv simplu: măsura respectivă ar putea fi considerată reformistă într-o societate comunistă. În capitalism altele sunt regulile, iar lucrurile acestea ar fi trebuit cunoscute de către cei care au impresia că se află la putere. Ceea ce se face acum nu este altceva decât o intrare voită în prăpastie, cu speranţa că până la urmă vom atinge fundul şi vom putea relua creşterea. Numai că respectiva prăpastie e mult mai adâncă decât ne putem imagina acum, iar aterizarea prea bruscă poate însemna moartea.

Aşa cum am mai spus, micşorarea de salarii şi pensii este doar începutul dezastrului. Urmează mărirea fiscalităţii. Deja germenii acestei mişcări se văd acum sub denumirea de "lărgire a bazei de impozitare". În fapt toată alergătura isterică după încă un ban în plus este contraproductivă. Spre exemplu, majorarea fiscalităţii în domeniul jocurilor de noroc nu face altceva decât să reorienteze jucătorii către platforme online aflate în paradisuri fiscale. Ceea ce reprezentau venituri fiscalizate/fiscalizabile se transformă cu bună ştiinţă în găuri negre. Şi acesta este doar un exemplu. Lipsa de eficienţă a majorărilor de taxe minore se va face simţită spre sfârşitul anului când, probabil, pe fondul scăderii dramatice a colectării se va lua decizia majorării TVA(în funcţie de amploarea dezastrului poate intra în calcul şi cota unică, dar tind să cred că majorarea TVA va fi justificată ca măsură menită a împiedica creşterea cotei). Evident, TVA-ul va aduce tot temporar venituri suplimentare la buget, dar o cotă mărită apărută într-o ţară sărăcită nu face altceva decât să încurajeze piaţa neagră. Cei care cred că instituţiile vor lupta cu piaţa neagră se iluzionează. La momentul respectiv statul va fi mult mai corupt decât acum, iar principala grijă a funcţionarilor va consta în a se alipi unuia din multele grupuri de contrabandă. Din nou veniturile statului se vor subţia, iar guvernanţilor nu le va rămâne decât o singură soluţie: inflaţia. Asta după ce-şi vor fi epuizat toată tolba de soluţii aberante. 

Degeaba se iluzionează unii că ceea ce este prezentat acum ca "reformă" reprezintă soluţia problemei. Este doar o măsură luată în disperare de cauză de unii care văd că le fuge pământul de sub picioare. Iar măsurile amintite nu fac altceva decât să le prelungească agonia. O agonie care pentru ei se poate dovedi foarte profitabilă. 

Probabil vă întrebaţi ce este de făcut. Cum nu se întrevede nimic bun pentru țară, cred că ieșirea de pe leu poate fi încă profitabilă. Cu toate că BNR mai are bani să țină forțat cursul, mai devreme sau mai târziu România se va confrunta cu o criză valutară. Să nu uităm că statul are o foame teribilă de bani și asta chiar dacă încă refuză ofertele băncilor care, cum bine se știe, sunt la limită cu expunerea pe România. În aceste condiții, valuta va fi o marfă din ce în ce mai rară și, automat, mai scumpă. 

Singura noastră șansă de evitare a unui asemenea scenariu ar fi o revenire rapidă a economiei europene. Numai că este extrem de greu de estimat când se va întâmpla asta. Cu ţările PIIGS gata de explozie şi cu o construcţie încă rudimentară, UE suferă încă de chinurile facerii. Iar aceste chinuri, suprapuse peste o criză profundă creează un mix ucigător pentru precarele economii estice.

37 de comentarii:

  1. Simpatic discursul. Hai sa-l sumarizez un pic.

    Situatia economica e tot mai maro, iar majoritatea vand rahat drept solutii. Variante alternative ? Aaaa.. pai fiecare pentru el.

    Cu exceptia cazului in care isi "revine" europa. Ceea ce doar ultimii naivi mai cred in acest moment.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Cei care se iluzionează că instituţiile vor lupta cu piaţa neagră se iluzionează."

    RăspundețiȘtergere
  3. Variantele alternative vor aparea in momentul cand nu vom avea de unde sa mai cadem, momentan inca mai alunecam in jos , si ne mai lovim pe ici pe colo, se instaleaza si confuzia , dar odata ajunsi jos pe fund vom poposi o vreme si apoi vom vedea metodele de a o lua iar in sus. Nu e o chestiune aplicabila doar Romaniei, numai ca fiecare are un grad diferit de alunecare, iar prostiile de genu unii ies din recesiune, tine doar la gradinita!

    TIME IS JUST BEGUN !

    RăspundețiȘtergere
  4. E foarte usor sa critici. Mai greu este sa dai solutii. Chestia cu iesirea de pe leu se poate aplica celor care au cu ce sa iasa. Dar unui pensionar chestia cu iesitul de pe leu, inca profitabila, nu ii spune nimic. Gaseste tu alte solutii care sa rezolve problema deficitului. ceva care sa respecte cat de cat principiul cheltuieli permanente din venituri permanente..

    RăspundețiȘtergere
  5. @Andrei

    Solutiile le gasesti pe blogul lui khris.

    Probabil ca daca n-ar fi inceput valul 2 al prabusirii globale, acum toate ar fi crescut si nu mai aveai nevoie de nicio solutie. :P

    La cum se misca sistemul securistoid neaos, solutii nu mai sunt decat pentru cativa ba'etei mai importanti, restul n-au decat alternativa retragerii... in tihna, iar mob-ul sa-si pretuiasca valorile... Varciu, Bote, Mutu... ca de foame n-a murit nimeni... pana acum. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pica bursele, pica si banii de hartie.

    Dolarul a ajuns bietul sa mai valoreze doar 0.0008 uncii de aur.

    Pentru cei care nu pricep ce inseamna asta, le traduc faptul ca uncia e acum 1250 USD, un nou record.

    Daca ne uitam la cat de "imbujorat" e DOW in ultimele zile, iar ne vine in cap cuvantul acela naspa.. decuplare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Chestia cu "taierea de pensii si salarii e o prostie" este un nonsens deplin , asezonat cu multa demagogie . In situatia in care se afla bugetul statului , scaderea cheltuieliilor este SINGURA solutie ( ca se pot taia si alte cheltuieli , pot fi de acord , dar trebuie taiate si pensiile si salarile bugetarilor pentru motivul evident ca aceasta cheltuiala este procentual prea mare ). Normal ca reducerea acestor venituri va antrena un consum mai mic care care va duce la o scadere economica , dar trebuie sa intelegem ca in situatia actuala nu exista solutie corecta : solutia corecta era sa nu se fi marit pensile si salarile bugetarilor .

    RăspundețiȘtergere
  8. Si iata cum si blogul asta incepe incet-incet sa fie invadat de comentatorii portocalii.

    Poate ne explica si noua distinsele portocale de ce, daca "solutia corecta era sa nu se fi marit pensile (sic!) si salarile (sic!) bugetarilor", Romania plateste printre cele mai mici pensii ca pondere in PIB din Uniunea Europeana. Si nu vorbim de o diferenta de 1 sau 2 procente fata de media a ceea ce se intampla in tarile civilizate, ci de diferente de 5-6 procente... din care, iata, trebuie sa taiem.

    Daca subdezvoltatii aia din vest suporta platzi de 12-14% pe an in contul pensiilor, si noi doar de 8,4%, nu cumva problema nu e la cat cheltuim cu pensiile ci la cat cheltuim cu alte chestii?

    Chiar as fi curios sa stiu daca oranjgutanii care polueaza netul cu dejectii intru apararea masurilor incalificabile ale guvernului sunt postaci platiti sau le lipseste pe bune o cantitate masiva de creier, crezand cu sinceritate in ceea ce li se sufla la B1.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu nu pot sa inteleg de ce o masura de econmisire este gresita, atunci cand traiesti din credit (deficit). Doar fiindca o propun portocalii? Daca o propuneau rosii sau galbenii era mai buna?

    Mentinerea nivelului actual al pensiilor si salariilor ar conduce la saracirea si mai accentuata a populatiei, ca efect net. Deoarece acum deja aceste prestatii sociale se platesc din credite!

    Pot fi de acord ca masurile de scadere si atat sunt insuficiente, dar nu sunt de acord ca ar fi gresite. Reprezinta numai prima jumatate din ceea ce ar trebuie intreprins, respectiv reforma profunda si diminuarea substantiala a sectorului public. Cuplate cu o scadere globala de fiscalitate, care, paradoxal, este una dintre cele mai inalte.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu ma pricep mai deloc la economie, dar imi sta pe creier de ceva timp (vreun an si ceva) o idee: daca se proceda la o devalorizare lenta a leului, de fapt la lasarea libera a cursului ..., cu vreo 20% incepand cu primavara lui 2009, acum aveam o "depreciere" decenta a tuturor veniturilor, o incurajare a exportului si deci a firmelor care inca mai produc ceva in tara asta, si o oarecare liniste sociala. Gresesc?

    RăspundețiȘtergere
  11. calinsi Ce economie stii tu fratica ca sincer ma uimesti?

    Ori vorba lui Lucian esti o portocala ratacita pe aici? Nu trebuiau sa creasca poate salariile si pensiile nesimtite nu ale celor care au un salariu de pana in 2000 ron si o pensie de pana in 1000 ron, astea consideri ca sunt nesimtite? Ca sunt functionari care au fost angajati pe pile si nu produc nimic asta e altceva, ca s-ar putea eficientiza si profesionaliza sistemul este altceva dar asta trebuie sa faca portocalele de la putere, ca de cei din 'naitea lor au "dormit" si se pare ca astia nu dorm dar sunt total debusolati si pusi doar pe ciordeala. Comparativ cu anul 2007 in 2008 cresterile s-au facut cu un spor de 5% , iar ei fac scaderi de 25 % respectiv 15%, tu chiar nu vezi incompetenta unora . Eu zic ca oamenii care au ceva in cap pricep destul de bine cum stau lucrurile, si banuiesc ca si tu, caci altfel ar trebui sa te consider impotent d.p.d.v politic si economic mai ales.

    RăspundețiȘtergere
  12. @porkoraurus
    stiu mai multa economie decit tine ; oricum hai sa simplificam chestiile de principiu si sa vedem cum stam cu aritmetica : tatal meu avea in iunie 2006 pensie 588 lei ; in noiembrie 2007 avea 994 iar acum are 1350 .Hai sa calculam cu cit a crescut pensia de o micsorare cu 15 % e asa catastrofala Asa ca demagogia cu pensionarii mor de foame sa o bagi cui vrei tu nu mie . Hai sa gindim logic : parintii mei au impreuna 25 mil. lei vechi pe care din puct de vedere moral si practic ( contributie )ii merita pina la ultimul ban. Problema ca o familie medie care are in intretinere 1-2 copii este jupuita pina la os prin taxele pe munca , printre altele si pentru pensii si de fapt sint mai "saraci" decit pensionarii . A spus-o de curind Isarescu ( cred ca el nu manica portocale , nu ) .Si apropo de chestia cu portocala , ramine vechea constatare : cind iti termini argumentele , treci la insulte :(

    RăspundețiȘtergere
  13. >problema nu e la cat cheltuim cu pensiile ci la cat cheltuim cu alte chestii?

    Problemă mare e şi la cheltuielile cu pensiile.
    Cîtă vreme în România doar o treime din pensionarii actuali au vechime integrală iar restul sunt pensionaţi pe diverse ordonanţe date ba de Văcăroiu, ba de Ciorbea & Radu Vasile ... sistemul nu prea are cum să meargă.

    Eu personal sunt pentru introducerea unei "taxe de solidaritate" în locul actualei contribuţii la CAS din care să se plătească integral pensiile ... dar doar celor cu vechime completă. ;)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Lucian Sarbu: problema nu este cat platim pensii raportate la PIB. Problema este ca depasim fondul de pensii sistematic. Daca vrem sa platim aceste pensii atunci trebuie marita contributia actuala. Iar contributia actuala este una din cele mai mari din Europa. E o problema de decizie: esti dispus sa platesti cu 10% mai mult CAS, adica sa primesti un salariu cu 10% mai mic, ca sa pastram actuala pensie? Sau esti unul din fericitii care fenteaza plata acestei contributii lucrand pe PFA, drepturi de autor sau iei banii din dividende si nu te afecteaza o astfel de masura.
    Si ce facem peste catva ani cand raportul platitori CAS/ pensionari o sa scada si mai mult, le cerem celor care au mai ramas sa contribuie si mai mult sau ne legam putin si de cei care nu platesc? Gaseste tu o solutie, galbena sau rosie, daca portocalie nu iti place. Dar macar portocaliul sef a recunoscut problema, ceilalti s-au ferit sa se se gandeasca macar ca exista o problema. Si problema nu a aparut de acum ci din 2008 cand a zis ca marirea pensilor nu e sustenabila. Iar idiotii [toti] au marit pensia si acum fac rahatul praf.

    RăspundețiȘtergere
  15. Andrei: intamplator eu sunt unul din acei BOI si CRETINI IDIOTI care nu au incercat sa fenteze statul si au platit toate salariile pe cartea de munca si si-au scos bani din firma numai cu salariu personal si dividende incasate dupa plata datoriilor la stat. Acum, recunosc, AM FOST UN BOU si daca voi mai avea vreodata o afacere in Romania, al dracului sa fiu daca as mai plati ceva la stat. Deci nu se pune problema ca dau din gura de mila pensionarilor si pe de alta parte fentez statul.

    Constat doar faptul ca statul roman nu se poate lauda catusi de putin ca are mare cheltuiala cu pensionarii, ci dimpotriva. Bun, sunt dispus sa accept ca nu putem finanta pensiile decat din munca generatiei actuale (astia care mai muncesc si care n-o ard in rente, mosteniri, sinecure la Bruxelles) - si ca munca asta nu poate finanta decat pensii in cuantum de 8,4% din PIB - sau ma rog, vreo 7,2%. Dar asta inseamna ca Romania e o tara foooooarte norocoasa si ii raman mai multi bani pentru drumuri, sanatate, educatie, sport, cultura etc. etc. etc. Ori, ce vad in jurul meu? Infrastructura, ioc; educatie, la pamant; sanatate - pai mori cu zile in spitalele noastre etc. etc. etc. Pai, sunt sau nu sunt pensionarii problema Romaniei?!

    Despre solutii, ele exista, trebuie doar sa existe vointa in aplicarea lor. Inteleg sa se planga tari precum Danemarca sau Suedia, unde gradul de ocupare al fortei de munca e de 75% si nu mai ai rezervoare suplimentare de forta de munca - dar noi? Pai noi avem grad de ocupare vreo 50%, daca il avem si pe ala. In conditiile astea, in care jumatate din populatia activa nu munceste nimic, nici nu contribuie cu nimic, e chiar aiurea sa zici ca "nu exista solutii". Ba exista, trebuie doar ca in loc sa sifonezi banii pe fel de fel de idiotenii, sa dai de lucru oamenilor si firmelor romanesti care stau degeaba. Poti de asemenea sa te preocupi de respectarea legislatiei muncii, in asa fel incat romanii sa nu moara la serviciu (incepand cu amaratii peste care cade malul de pamant si terminand cu "white collars" Raluca Stroescu & Ramona Catu) iar daca firmele au nevoie de mai multa forta de munca, atunci sa angajeze dracului oameni noi, nu sa-i hinghereasca pana la epuizare pe cei existenti deja. Si de asemenea mai poti micsora pana la 1-2% impozitul pe salariile mici, de pana in 1000 de lei, ca sa incurajezi angajarea oamenilor. Si daca tot dai ordonante de guvern pentru toate aberatiile, poti sa flexibilizezi tot prin ordonante si legislatia muncii in asa fel incat daca vreau, sa pot angaja pe proiect, pe o durata limitata, pe cine vreau si cum vreau. Si mai poti descuraja fentarea statului prin PFA-uri impozitand cu 90% orice persoana juridica pe care o vezi ca lucreaza cu profit de 80%. Si sunt convins ca un economist serios, nu unul cu facultatea la Bambu, ar mai putea gasi inca 100 de solutii. Raul curge in jurul nostru, apa e limpede si noi ne plangem de sete. Tipic romanesc!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Lucian Sarbu, se pare ca pornesti de la ideea ca trebuie impozitat tot ce misca. Ca si cum ar fi o datorie morala sa platesti impozite. Nu e. Treaba statului e sa se amestece cat mai putin in treburile noastre. Ideal, doar sa apere dreptul de proprietate si atat. De restul ne ocupam noi, acolo unde exista o cerere sigur va exista si o oferta.
    De aici pleaca problema si nu de la faptul ca ala nu plateste sau celalalt nu munceste.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Andrei
    Din punctul meu de vedere pensia o vad ca pe un contract intre mine si stat. Eu sunt OBLIGAT sa platesc vreo 35 de ani, iar el se angajaza sa imi asigure pensie. Daca statul e incapabil sa isi respecte angajamentul nu este problema mea! Ce se intampla daca eu nu imi respect obligatia ? evaziune fiscala sau cum ii zice? el in schimb nu pateste nimic.
    Mai mult, costurile generate de propria risipa ( pensii anticipate, colectare deficitara, legi speciale de pensionare, pensia minima !) vrea sa le transfere tot pe umerii celor care contribuie/au contribuit, nu sa si le asume.
    Nu pot sa inteleg cum te plangi ca statul te jupoaie de taxe dar nu vezi cand ii FURA pe pensionari, pentru ca asta face si nu doar acum ci de ceva ani buni. Sper sa nu fie vorba doar despre - sa moara si capra vecinului.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Lucian Sarbu
    Trecind peste insultele bazate pe epitete derivate din portocaliu/oranj ( ma rog nivelul fiecaruia este relevat de exprimarea sa ), vreau sa-ti aduc aminte ca o parte din PIB ramine la fraierii care l-au produs si ca veniturile statului sunt cam 30 % din PIB la noi ( gradul de colectare este mai mic ca in Vest ) . In conditiile date 7-8 % PIB reprezinta cam un sfert din veniturile statului . In Vest probabil ca isi permit sa cheltuie mai mult pentru ca exista un numar mult mai mare de persoane active in raport cu cele sa le zicem "asistate" ( nu cred ca exista nicaieri o situatie atit de proasta ca la noi din acest punct de vedere ) . Nu zic ca la aceasta nu au contribuit si portocalele dar as zice ca ea se datoreaza in cea mai mare parte rosiilor.
    Daca acceptam cifrele vehiculate in ultima vreme , cam 80 % din veniturile statului ( 60 si ceva % din cheltuieli ) se duc pe pensii , salarii bugetari si alte prestatii sociale ( sa zicem 24% PIB ) Mie sincer mi se pare mult . In conditiile astea am sustinut ca trebuie taiate din aceste cheltuieli pentru simplul motiv ca nu ni le permitem . In aceste conditii tu iti permiti sa ma faci "oranjgutan" si "postac lipsit de creier" .
    Acum ca tot m-am "demascat" iti spun :
    Sa-ti fie rusine Lucian Sarbu !

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Lucian Sarbu: tare am impresia ca ai avut tu firma cum am avut eu ciclu... :))

    @ ultimul anonim si altii: ce pacat ca pe la guvernare au trecut de tot felul, si rosii, si portocalii si verzi si roz-bombon. Si toti s-au umplut de rahat, dupa ce au ingropat tara in hazna. Daca ar fi venit vreunul si ar fi facut vreo mare branza cu economia asta care o avem, nu cu una inchipuita, as mai fi zis sa va suiti in caruta lor. Dar se pare ca si aici se intampla la fel ca in fotbalul nostru: ce bine ca avem echipe la fel de varza, ca ies pe rand in fata si iau campionatul, ca atunci cand e sa straluceasca in competitiile adevarate, internationale, totale, se fasaie...

    Acestea fiind zise, eu, ca trecator ce ma respect, o sa imi cam iau valea de pe blogul asta. Prea mare defetismul, gargarismul, partizanatul si lipsa de idei originale. Si, mai ales, UTILE.

    Dar probabil ca va dati si singuri seama ca degeaba credeti ca puneti ordine in toate cele, butoanele le au altii. Si aia nu vin nici macar sa va citeasca, darmite sa tina cont de bazaielile voastre...

    Mai revin. Sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  20. 10 sfaturi! E mult? Macar 5... :)
    5 sfaturi pentru cei care-ti citesc blogul constant si sunt constienti ca ce se intampla acum (in special in Romania) poate avea consecinte extrem de grave in viitorul apropiat, dar nu au cultura (si studiile) economica/e pe care le ai tu (cazul meu) pentru a lua deciziile cele mai bune. Teoretic, fiecare caz personal, in parte, are caracteristicile sale, insa ma refer la reguli general acceptate. Flavian spune: aur, combustibil, ferme... :)

    Tu... ce spui?

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Un trecator spunea...
    Cind o sa ajungi la D cu dictionarul o sa-ti dai seama ca cea mai defetista postare este tocmai a ta . In rest "esenta" romanismului : totu-i de cacat , nimeni n-a facut nimic , OK de acord . Da' nici sa dicutam nu avem voie frate ......??

    RăspundețiȘtergere
  22. Calinsi - Eu te-am intrebat ce economie stii, nu daca stii mai multa ca mine , fiindca te ia gura pe dinainte si ei foc repede, dar la fel de repede te si stingi, nu am sa vin sa zic ba ca eu cunosc mai multa economie ca tine fiindca ar insemna sa ma fac de cacao asa cum te-ai facut matalutza
    Tu imi dai un exemplu cu tatal tau, si pentru tine toate se incadreaza in acel tipar sa inteleg.Cand am pomenit de portocalisme am facuto fiindca esti adeptul unor astfel de masuri care sunt aberante, dar nu am sa ti le evidentiez acuma fiindca sunt inaccesibile modului tau de gandire economic, ci undeva pe la sfarsitul verii inceputul toamnei , o sa vezi ca aceste masuri care teoretic fac economii dar nu aduc bani in plus la buget,fiindca asta ar trebui sa fie prioritatea unui guvern competent sa stie sa faca "cascaval",sunt total inutile , fiindca multi asemeni tie nu vad padurea din cauza copacilor. Si ca tot ai dat un exemplu sa iti dau si eu unul :unchiul meu este pensionar avea pensia in 2006 570 de ron, acuma are exact 604 lei pensie dupa 34 de ani de munca, fa tu un calcul sa vezi cat e cresterea din 2006 pana in prezent si vezi cu cat io scade actualul guvern. Si mai fa matalutza un calcul sa vezi ce preturi erau in 2006 cu ce preturi sunt in 2010, asta in cazul in care ai uitat sa ei asta in calcul. Ti-am expus cateva chestii foarte simple si deloc complicate ca exprimare fiindca "nu cunosc economie " si .........................hai succesuri.

    RăspundețiȘtergere
  23. @porkozaurus
    Ca sa iti dai seama cit de departe de realitate esti o sa-ti dau citeva cifre oficiale :
    In trim. 4 2006 pensia medie era 319 Ron , in trim.4 2009 era 707 ( sint date de pe site-ul Institutului national de Statistica pe care le poti cu usurinta verifica ) .
    Aici evolutia punctului de pensie :
    http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/Ev_punct_pensie.pdf
    Oricine poate sa-si dea seama ca situatia globala este cea prezentata de "cazul" tatalui meu care se incadreaza perfect in statistica . Acuma vis-a vis de presupusa situatie a unchilului tau eu cred pur si simplu ca esti neinformat . daca este in realitate cum spui , eu cred ca este o anomalie majora , de neinteles : cum poate pensia unui om sa ramina practic la fel cind punctul de pensie a crescut mai mult decit dublu ?

    Pe de alta parte afirmi :'esti adeptul unor astfel de masuri care sunt aberante" ??
    Iti reamintesc ca intre cei care au participat la telenovela FMI au fost si cei de la BNR ( in particular nu mor de dorul lui Isarescu and comp ) si care au spus IN COR ca taierea de cheltuieli este singura solutie din punct de vedere economic . A ,poate fi nedrept sa se taie pensii si salarii sau numai din ele dar asta e alt poveste .
    Deci scurt rezumat : 1. povestesti o poveste reala care nu exista ( contrazisa flagrant de date publice ); 2 . califici ca aberante recomandarile staff-ului BNR ( probabil din cauza ca nu au "pregatire economica" )

    RăspundețiȘtergere
  24. @calins dixit "cum poate pensia unui om sa ramina practic la fel cind punctul de pensie a crescut mai mult decit dublu ?"

    Simplu. In decizia trimisa cu ocazia recalcularii scrie, valoarea punctului de pensie este de xxx lei, aveti nnn puncte, pensia calculata este de yyyyy lei mai mica decat cea pe care o aveti la ora actuala in plata, in consecinta pensia nu se diminueaza si veti primii in continuare suma pe care ati primit-o pana in prezent.
    Cu alte cuvinte punctul de pensie isi mareste valaorea dar pensia nu se modifica.

    RăspundețiȘtergere
  25. @deceneu
    Intrebarea mea era pe jumatate retorica : evident ca din moment ce pensia se calculeaza ca numar de puncte ori valoare punct , pentru ca sa ramina constanta intr-o perioada in care punctul s-a dublat , trebuie sa se fi injumatatit numarul de puncte al respectivului pensionar . Ceea ce voiam eu sa evidentiez este ca un asemenea caz desi in principiu poate sa existe nu este tipic ( interlocutorul cu unchiul in acea situatie ar trebui sa puna mina pe cupoanele de pensie - pe care sint convins ca nu le-a vazut , dovada "profunzimea" cu care se abordeaza in general problemele pe la noi -, sa urmareasca evolutia punctului de pensie si sa vada unde se rupe corelarea ; asta ca sa nu mai vorbesc ca din cite stiu eu o recalculare a numarului de puncte se face printr-o decizie ).
    Ca idee generala mi se argumenta bazat pe acel caz ( in contradicitie vadita cu datele publice) ca de fapt pensia nu a prea crescut in perioada 2006 - 2009 . Din datele de la INS ea ( pensia medie ) a crescut de la 319 la 707 in perioada 2006 - 2009 , deci de peste doua ori .
    QED

    RăspundețiȘtergere
  26. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  27. Rocknroll: N-am decat un singur sfat pentru tine: niciodata sa nu te iei dupa cei care dau sfaturi! Esti major, ai capacitatea de a gandi, asa ca ia decizia pe care o consideri tu cea mai buna pentru tine. Lumea e plina de savanti si profeti care dau chix, asa ca nu inteleg ce sens are sa te iei dupa unii sau altii. In viata asta orice om ar trebui sa fie constient de doua lucruri:
    1. de fiecare are decizia in mana;
    2. orice actiune implica anumite riscuri care trebuie asumate.

    RăspundețiȘtergere
  28. Un trecator: Aproapa ca mor de durere in momentul in care vad cum indivizi similari tie isi fac iesiri triumfale de pe blogul meu. Am uitat sa te intreb: cumva te-am chemat eu pe-aici? Nu, prietene! Te-ai bagat singur in seama, asa ca nu trebuie sa te simti obligat sa-ti justifici prezenta sau absenta. Un bzzz mai putin!

    RăspundețiȘtergere
  29. Calinsi da-mi o adresa de e-mail sa iti trimit niste imagini cu cupoanele de pensie ale unchiului meu, sa le vada si ochiul tau necredincios. Cat vine vorba despre masura cu taierile o sa le vezi consecintele in lunile urmatoare. Iar ce scrie in statistica ma lasa rece , am lucrat in domeniu , si stiu cum se manipuleaza statisticile, sa dea bine.

    RăspundețiȘtergere
  30. Discutiile astea despre cum sa taiem cum sa reducem cum sa carpim mi se par absurde, domnilor. Cand esti pe Titanic si se umple cala de apa, nu cauti solutii sa golesti apa. Paradigma in care evolueaza discutia e la modul "nu mai intra capital in tara, ba chiar iese, ce facem sa jonglam cu asta care mai e pana se scurge tot complet". Cautati masurile anuntate ieri la Budapesta si apoi dati-va cu parerea. Uitati-va la cifrele reale din Romania si apoi dati-va cu parerea - http://www.bursa.ro/on-line/s=editorial&articol=86187.html
    Si nu va faceti iluzii: odata cu toamna suntem inecati cu totii daca ramanem sa alergam de colo-colo pe puntea din ce in ce mai inclinata a Titanicului. Chiar daca reusim sa aruncam peste bord pe o parte din unii mai slabi decat noi.

    RăspundețiȘtergere
  31. Eu tot nu inteleg de ce economisirea este proasta. De ce masurile actuale sunt proaste. Eu cred ca sunt doar incomplete, lipseste partea activa. Inceputul este corect: taierea dinozaurului bugetar. Nu inteleg de ce nu se poate exprima opinia: bine pana aici! Dar nu ati terminat, nu cumva sa indrazniti sa va opriti la atat! Daca doar atat faceti, e clar ca sunteti doar niste clientelari nenorociti! (Noi stim ca asta sunt, dar barem sa mimeze o minima actiune corecta).

    RăspundețiȘtergere
  32. @porkoraurus
    Sint de acord ca statisticile pot fi "coafate" , Ok . Oricum punctul de pensie nu face parte dintre datele statistice . Este o valoare de referinta , stabilita prin acte normative ( publicate in Monitorul Oficial ) si pe care ( valoarea punctului ) ti-o poate spune orice pensionar si in somn ;
    Nu imi place sa ma repet dar sunt nevoit s-o fac : toate date disponibile ( date oficiale, publice ) + plus cazurile sa le spunem practice concorda spre aceeasi concluzie : in perioada 2006 - 2009 pensia medie a crescut de cel putin 2 ori in termeni nominali . Cazul unchilului tau este din alt "film" . Din datele pe care le dai in 2006 avea cam 2 puncte de pensie iar in prezent are cam o,8 !!! . Asta se poate numai daca i-a fost reevaluat dosarul de pensie si i s-a scazut numarul de puncte . Dupa cum spuneam , daca chiar te intereseaza situatia respectiva fa o mini investigatie : e aiurea ca tot pensionarul sa-si fi dublat pensia iar unchiu-tau sa bata pasul pe loc ; daca s-a gresit ceva se pot cere drepturile din urma .
    mail : csiulea@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  33. Merci, Dane, pentru raspuns.
    Vroiam doar sa stiu si parerea ta si sa stii ca m-am asteptat la acest raspuns. Era firesc, venind din partea cuiva aflat in pozitia ta.
    Merci de sfat. Oricum il aplicam. Intr-un domeniu pe care nu-l stapanesc cum mi-as dori, dar de care-mi dau seama de ani buni (cam de prin '96, cand am mizat in vara respectiva pe devalorizarea galopanta a leului, dupa alegeri) ca fara sa fii informat in acest domeniu nu ai cum sa-ti carmesti in directia dorita, viata, din anumite puncte de vedere.
    Asa ca nu fac decat sa ma informez (din mai multe surse), sa rumeg informatia si sa iau ulterior decizia. Singur, ori impreuna cu familia.
    Eram insa curios si ce mai poti spune tu (in plus, fata de ce spui zilnic) despre...

    Oricum, iti multumesc inca o data pentru acest blog. Mai sunt si altele pe care le citesc, in masura timpului disponibil (am cam vreo 20 in Bookmarks, pe langa cele din vest) insa pe al tau il consider printre cele mai bune, daca nu cumva...

    RăspundețiȘtergere
  34. Rock, ce n-ai inteles din primul comentariu ?

    Variante alternative ? Aaaa.. pai fiecare pentru el... :)

    RăspundețiȘtergere
  35. Flavian: Undeva intr-o zona uitat de lume din SUA se afla un grup care crede cu tarie ca tara va fi atacata de 500 de elicoptere negre. De ceva ani buni traiesc izolati si aduna conserve pentru a supravietui atacului. Daca nu ma insel au si un post de radio...
    Maniera categorica in care dai sfaturi ar trebui sa te ingrijoreze. Mai ales ca de vreo doi ani tot prevezi picajul unor banci si alte apocalipse de mai mica sau mai mare intensitate. Pana acum nu s-a intamplat nimic... Probabil imi vei spune ca mai dureaza ceva, ca sistemul scartaie si refuza sa se dezintegreze, dar ca va veni cu siguranta ziua X. Problema e ca timpul care ne e alocat e finit, iar viata trece...

    RăspundețiȘtergere
  36. Dap, la mistouri ne pricepem toti, aia e trist. Stiati ca..

    - Sistemul financiar e solid, cei care insista ca garantarea acopera doar 1% din depozite sunt niste fraieri si rau-voitori, bagati linistiti banii la banci, in special la cele grecesti
    - nu exista faliment, chiar si in caz de insolvabilitate bancile se nationalizeaza, iar statele le salveaza oricand un FMI sau un BM
    - Benerel Masonescu e cel mai bun baiat, luptand cu speculatorii pe un cal alb, ajutat de marele Boc si vajicul Traian
    - ei ne spun mereu adevarul, ne-au spus si-n 2008, ne-au spus si-n 2009, ne-au zis si la alegeri ca totul va fi bine si asa a si fost
    - singurii care ne-au mintit erau astia de pe bloguri, care ziceau inca din 2008 ca vin vremuri nasoale si scad imobiliarele
    - de fapt din cauza lor mi-a scazut mie pretul la apartament, ca au cobit ca prostii, iar acuma mai vorbesc si de falimente la banci golanii
    - criza asta e o abureala, doar antenistii cauta nod in papura facand atata tamtam cu grevele, da-i in masa de pensionari sa moara de foame
    - dolarul e baza. anul trecut era euro, dar nah, vremurile se mai schimba. oricum, verzisori sa fie, ca de restul ne descurcam noi.
    - rezervele de metale pretioase, mancare si motorina sunt pentru prosti, oricine stie ca la carfur gasesti oricand orice, bani sa ai
    - asa ca nu te agita sa ai in camara macar o sticla de apa minerala si o punga de faina in plus, ca oricum nu are rost
    - in caz de ceva, poti iesi oricand in strada sa faci scandal, iar daca tot nu-ti da nimeni, poti sa furi sau sa dai in cap unui vecin ca sa-i golesti frigiderul. E oricum mult mai simplu decat sa te stresezi de pe acum ca fraierul.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)