luni, 19 iulie 2010

Povestea unei cetăți

Cetatea Roz avea un împărat cam beţiv şi muieratic. Cu toate acestea, poporul din care se trăgea îl aprecia şi-l preamărea. Cetatea era situată la confluenţa unor drumuri importatante, iar asta o făcea oarecum atractivă pentru negustori. Din întâmplare, în cetate mergea foarte bine negoţul cu arme. Aşa se făcea că, mulţi meşteri din cetăţile învecinate aduceau arme care mai de care mai sofisticate. Locuitorii cetăţii împrumutau armele, mergeau cu ele la vânătoare şi, după ce-şi terminau treaba le înapoiau meşterilor. Cum nimic pe lumea asta nu e gratis, meşterii se alegeau cu o bucată consistentă din vânatul celui care împrumuta arma.

Toate mergeau ca unse, iar lumea era bucuroasă. Împăratul beţiv organiza chiolhanuri şi împărţea avuţia cetăţii prietenilor săi. Dar asta nu interesa pe nimeni. Lucrurile mergeau bine şi cine avea timp de prostiile astea? Totul până într-o zi tristă, când Marele General a venit şi i-a spus: "Împărate, ne atacă nişte mercenari!". Împăratul, uitându-se confuz printre ţâţele unei servitoare de la Castel(despre care unii spuneau că ar fi metresa oficială) i-a spus răstit: "Omoară-i pe bandiţi!". Generalul, trăgându-l într-un colţ i-a spus: "Ştii, stăpâne, ăştia nu sunt chiar nişte bandiţi de drumu' mare. Ăla mic despre care ştiu că e şeful lor e copilul Seniorului din Cetatea Norilor, iar secunzii lui sunt neamuri de-ale lui, şi ei tot os regal. Şi mai ştii, multe din armele astea pe care le avem în cetate sunt de fapt ale lor."  Scuturându-se Împăratul i-a spus: "Bine bă, fă-te că-i frigi ca să ne vadă bine poporul şi vezi ce vor!" Şi aşa, Marele General a repurtat o victorie despre care au scris toţi marii cronicari ai vremii. Unii spun că preţul victoriei a fost tare piperat întrucât Marele General ar fi promis ca tot comerţul cu arme să se facă prin intermediul bandiţilor.

Între timp vremurile s-au înceţoşat. Cetatea Norilor a fost cuprinsă de războaie, iar cetăţile din jurul Cetăţii Roz au început să fie atacate; unele de bandiţi, unele de alte cetăţi, iar unele de propriul popor. Era o harababură nemaipomenită. Vremurile fiind tulburi, împăraţii cetăţilor vecine le-au poruncit meşterilor să aducă înapoi toate armele împrumutate prin vecini. În Cetatea Roz lucrurile erau tare complicate pentru că Marele General impusese o regulă stranie: pentru fiecare armă care urma să fie împrumutată, meşterii trebuiau să dea în păstrare o armă către armata Cetăţii Roz. Aflând acestea, împăraţii vecini l-au chemat pe Împăratul Beţiv şi pe Marele General, spunându-le că trebuie să le înapoieze armele. "Altfel, au spus ei, oricum le vom lua, iar pe tine, beţivule, te vom da jos şi vom arăta poporului toate averile pe care le ascunzi prin cetăţile noastre. Le vom spune tuturor despre toate nemerniciile făcute de metresa ta sau de oamenii tăi." Tremurând, împăratul le-a cerut scuze, şi-a început să plângă. "Iertaţi-mă stăpânii mei, dar nu pot să iau armele din Cetate. Poporul mi-ar sări în cap şi m-ar da jos. În plus, ce veţi face dacă poporul nu vă va înapoia armele pe care le-aţi împrumutat. Nu e mai bine să găsim o soluţie şi să fie toată lumea mulţumită?" Făcându-le cu ochiul celorlalţi, Împăratul Cetăţii Pitice i-a spus pe un ton poruncitor: "Bine! Îţi dăm un termen de graţie, dar ca să-ţi rezolvi problemele mergi la Marele Depozit al Cetăţilor pentru a fi sfătuit."

Împăratul Beţiv, tremurând de frică, a fost foarte uimit să constate cum, la întoarcerea în Cetate, îl aştepta un consilier de la Marele Depozit al Cetăţilor. A fost și mai uimit că reprezentantul era un om bun, care i-a promis o cantitate imensă de arme. "Nu trebuie decât să semnezi un contract cu noi şi vei avea atâtea arme cât să ţii la distanţă orice armată de mercenari. Există o singură condiţie: armele nu trebuie să stea decât la Marele General."
"Hmm, zise beţivul, dar aş mai avea ceva nevoie de arme pentru serviciile de ordine internă. Ştii, Marele General n-are voie să facă asta. Pentru asta îl am pe Piticul Prostuţ, iar el nu mai are arme. Hoţiile cresc şi, cine ştie, poate mâine-poimâine mă trezesc dat jos de o lovitură de stat."
"Fie ca tine, spuse Consilierul. Îţi dau și ceva arme pentru Piticul Prostuţ, dar tu trebuie să faci ordine în Cetate. Spre exemplu, poţi începe cu regula aia tâmpită care prevede păstrarea armelor la Marele General."
Beţivul, întorcându-se către Marele General îl întrebă dacă e OK. Marele General, zâmbind, i-a confirmat că e în regulă şi, pentru a-l încredinţa că aşa stau lucrurile, i-a arătat un tratat semnat cu cetăţile vecine prin care acestea se obligau să nu scoată armele din Cetate.
"Ştii, Împărate, nu voi mai ţine eu armele alea, le vor ţine negustorii care le vor împrumuta la preţ mai mic către supuşii tăi sau către Piticul Prostuț. Eu mă voi mulţumi doar cu armele de la Marele Depozit. Mai mult, până când negustorii vor găsi muştirii cărora să le împrumute armele, acestea vor sta tot la mine. Aşa că, duşmanii se vor speria văzând ce arsenal avem."

Brusc, peste Cetatea Roz s-a aşternut o tandră bunăstare. Împăratul Beţiv şi-a reluat chefurile, în timp ce-i dădea instrucţiuni Piticului Prostănac despre cum să împartă armele. Mai mult, metresa oficială a evoluat de la servitoare la castel la Mare Dregător sub coordonarea Piticului Prostuţ. Unii spuneau că, de fapt, fusese trimisă pentru a-l supraveghea pe Pitic şi pe dregătorii acestuia care, în loc să fure arme pentru negustorii Împăratului furau pentru ei. Lucrurile totuşi mergeau, iar toată lumea era fericită. Duşmanii păreau a sta departe. Bandiţii care atacaseră iniţiat Cetatea nu aveau niciun interes să o facă din cauză că acum ştiau tot ce se întâmplă acolo şi, în plus, aveau un câştig grăsuţ din afacerile cu Marele General.

Peste un timp lucrurile s-au precipitat. Piticul Prostuţ a constatat că rămâne fără arme aşa că a început să se împrumute de la negustorii cetăţilor învecinate. Aceştia erau bucuroşi să-i dea arme care oricum stăteau degeaba în pivniţa Marelui General. În plus, preţul era unul piperat, iar profiturile le creşteau văzând cu ochii. Piticul Prostuţ însă n-a mai avut cum s-o scoată la capăt. Dregătorii furau prea mult, negustorii Împăratului erau din ce în ce mai lacomi, iar ordinea era aproape imposibil de ţinut. Neştiind ce să facă, s-a dus la Împărat şi i-a arătat imaginea completă. Acesta, proaspăt trezit din beţie l-a chemat pe Marele General pentru a se sfătui. Lucrurile păreau grave, mai ales că cei de la Marele Depozit începuseră să-i întrebe despre cum stau lucrurile în Cetate. Mai mult, într-o zi s-au trezit cu reprezentantul Marelui Depozit care, pe un ton isteric le-a spus că are impresia că armele pe care le împrumută Cetăţii Roz n-ar prea fi în siguranţă din cauză că Cetatea nu ştie să-şi gestioneze propriile arme. Sub această ameninţare, Generalul a venit cu o soluţie : "Obligă-i pe supuşi să-ţi dea o parte din armele pe care le au! Pe de o parte îţi rezolvi problemele pe care le ai cu ordinea internă şi, pe de altă parte, scade riscul unei lovituri de stat. Şi, pentru ca lucrurile să fie OK, poţi să iei toate armele bătrânilor pentru că ei oricum n-au ce face cu ele."
"Bravo Generale, spuse beţivul, aşa vom face! Piticule, de mâine te apuci să strângi armele!"

Reprezentantul Marelui Depozit a fost mulţumit şi le-a eliberat tranşa de arme promisă. Numai că împăraţii cetăţilor vecine au început să fie din nou nemulţumiţi. I-au transmis Marelui General că armele negustorilor lor stăteau cam de pomană prin beciurile acestuia. Lumea nu le mai împrumuta pentru că vânătoarea în afara cetăţii devenise prea periculoasă. De asemenea, oamenii şi-aşa aveau datorii mari pentru armele deja împrumutate, datorii pe care nu prea şi le puteau permite. Şi cum armele respective stăteau degeaba, i-au transmis Marelui General că ar vrea să şi le retragă din Cetatea Roz. Generalul i-a transmis mesajul Împăratului Beţiv care, de frică, a aprobat fără să crâcnească. Mai mult, Generalul l-a asigurat că pentru securitatea cetăţii au armele de la Marele Depozit.

Astfel, împăraţii vecini şi-au retras toate armele din Cetatea Roz. Au mai rămas doar cele pe care negustorii le împrumutaseră oamenilor. Multe dintre ele se stricaseră, altele fuseseră pierdute sau vândute pentru mâncare. Negustorii cetăţilor învecinate urmau să piardă o grămadă de bani pentru că nimeni nu mai credea că-şi vor recupera armele. Aşa că s-au dus la împăraţii lor cu jalba-n proţap, plângându-se că au fost păcăliţi de nemernicii din Cetatea Roz. Împăraţii l-au chemat din nou pe Împăratul Beţiv spunându-i că nu este posibil ca o asemenea nemernicie să se întâmple în cetatea sa. "Trebuie să faci ceva, altfel nimeni nu va mai avea încredere în tine! Negustorii noştri vor pleca din cetatea ta şi, aşa cu încrederea pierdută nu ştim dacă Marele Depozit va mai colabora cu voi." Strângând din dinţi, Împăratul Beţiv le-a spus cu jumătate de gură: "Dar nu mai am cum să acopăr şi pierderile voastre!" Supărat, împăratul Cetăţii Pitice i-a dat soluţia: "Ai o grămadă de arme de la Marele Depozit. Dă-le preacinstiţilor noştri negustori în schimbul datoriilor pe care oamenii tăi le au la aceştia. Noi promitem să nu scoatem armele din cetatea ta şi, în caz de urgenţă, armele sunt acolo. În plus, negustorii noştri vor putea împrumuta oamenilor tăi arme noi cu care să poată vâna." Reprezentantul Marelui Depozit l-a asigurat că e o procedură standard care se practică prin multe alte cetăţi. Tremurând, beţivul îşi dădu acordul, iar o bună parte din armele Marelui General au ajuns la negustori.  Aceştia, au încercat să le împrumute dar n-au reuşit. Ba cei care veneau să împrumute nu erau de încredere, ba erau prea bătrâni, ba le tremura mâna. În plus, în Cetatea Roz, lucrurile au început să se precipite. Fierarul cetăţii şi-a închis fierăria pentru că avea condiţii mai bune într-o cetate vecină, iar unul din fabricanţii de căruţe s-a hotărât să plece pentru că nu avea cui să vândă căruţele sale ceva mai luxoase. Bătrânii mureau de foame, tinerii nu aveau ce face şi făceau scandal. Piticul Prostuţ nu mai făcea faţă pentru că nu mai avea arme. Dregătorii le furaseră şi, mai mult, de fiecare dată când mai venea câte-o brumă de încărcătură sub formă de împrumut îşi scoteau ochii pentru ea. Grosul îl lua metresa, dar, urmând sfaturile Împăratului Beţiv, în lăsa şi pe ceilalţi dregători să se înfrupte, cât să nu se revolte şi să spună poporului ceea ce ştiu despre beţiv. 

Văzând că riscurile sunt mari, negustorii şi-au retras armele cu ajutorul împăraţilor lor, păstrând doar câteva în Cetatea Roz. Mulţi cronicari spun că ar fi fost înţeleşi cu armata de mercenari. Şi spun aceasta pentru că, la scurt timp după marea retragere, mercenarii au atacat în forţă Cetatea Roz. Neavând arme, aceasta a capitulat şi a fost nevoită să le cedeze mercenarilor bruma de arme pe care Marele General o avea uitată printr-un beci. După atac, reprezentantul Marelui Depozit al Cetăţilor a sosit negru de mânie din cauză că armele pe care le împrumutase nu mai erau. Întâlnindu-se cu Împăratul Bețiv, i-a spus pe un ton ultimativ că trebuie să-şi recupereze armele, iar, pentru aceasta, va trebui să se implice direct. Astfel l-a obligat pe beţiv să strângă toate armele din Cetate, indiferent că unele aparţineau oamenilor sau erau împrumutate cu acte-n regulă. Oamenii s-au revoltat, l-au dat jos pe bătrânul beţiv, pe general şi pe Piticul Prostuţ, dar datoriile către Marele Depozit au rămas la fel de apăsătoare. Mai mult noii conducători au constatat că, pentru a începe reconstrucţia cetăţii pe baze solide, au nevoie de cetăţile vecine, de negustorii lor şi de Marele Depozit. În plus o armată de mercenari tot dădea târcoale zonei şi, cu toate că nu părea ameninţătoare, trebuiau să ţină cont de ea...

P.S. Asemănarea cu fapte sau personaje reale este strict întâmplătoare.

8 comentarii:

  1. Eee, dragii moşului! Povestea asta e doar urmarea uneia mai vechi, deşi, cu excepţia lui Beţiv Împărat şi a Marelui General(atunci doar un obscur şoarece de bibliotecă în subteranele puterii), personajele sunt aceleaşi. Şi metodele lor sunt aceleaşi. Pingelică Împărat, de la care porneşte cu adevărat povestea, a sfârşit intoxicat cu plumb, că pe vremea lui nu se inventase ecologia.
    Beţiv Împărat va sfârşi, cel mai probabil, intoxicat cui alcool. Pentru că, spre deosebire de Pingelică Împărat, nu se va strădui să dea ce-a împrumutat înapoi, spre bucuria celor care acum joacă scena balconului şi-i pun sula în coaste să dea armele. Că pe ei îi interesează altceva, iar pe Beţiv împărat nu-l interesează nimic. Îi e suficient cel mai bun prieten al omului...

    RăspundețiȘtergere
  2. Tot ce se intampla in ultimii 2 ani depaseste limitele ridicolului si tot ce se poate face e haz de necaz.
    Ma uit uneori in cetatea in care traiesc eu si ma gandesc sa declar razboi unei cetati mai mari si mai bune, pentru ca poate sub ocupatie nu va fi bine pentru mine, dar pentru cetate s-ar putea sa fie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si morala? orice poveste, fie ea si aflata in plina desfasurare, trebuie sa iaba o morala!
    Chiar daca de la Pingele Imparat inclusiv nici un imparat sau dregator n-a mai avut morala vreodata, e musai ca povestea sa aiba o morala.

    RăspundețiȘtergere
  4. Subtire si pe alocuri ridicol de transparenta. Finalul e pesimist, uitand sa mentioneze ca Marele Depozit are zilele numarate si el. Ca si prin alte parti lumea s-a cam saturat de atata trafic, atatea arme sau conducatori tembeli si ar vrea nitzica.. pace.

    RăspundețiȘtergere
  5. Oare chiar pace vrea lumea acum?
    Pace a cam tot fost, cam de pe la al doilea razboi mondial, cu oaresce mici exceptii, probabail raboi sa vina, ca povestile si dramele ultimului razboi s-au cam uitat.
    Imi amintesc ca mai demult citisem cum pe la inceputul secolului 20 un cercetator al vremii afirma ca omenirea a ajuns la un astfel de nivel de dezvoltare incat razboaiele nu vor mai fi posibile.
    Dupa cum stim doua au fost razboaie mondiale care au urmat, fiecare durand cativa ani.
    Oare cati oameni cauta sa faca pace cand in jurul lor e foamete, pesimism sumbru fara urme de optimism, nervozitate maxima?

    RăspundețiȘtergere
  6. P.S. Asemănarea cu fapte sau personaje reale este strict întâmplătoare.
    Aici sunt de acord :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru anonim si altii care pricep mai greu, pacea aia inseamna ca lumea sa scape de arme.vezi ce sunt armele in poveste si mai gandeste.

    RăspundețiȘtergere
  8. Povestea e "meşteşugită" dar cam incompletă ... cât o fi împăraţii şi dregătorii cetăţii celei roz de lacomi şi prostovani ... fără atitudinea cvasi-iresponsabilă a târgoveţilor de rând şi fără "uneltirile prietenoase" ale celorlalte cetăţi mai trufaşe ... nu se întâmplau aşa grozăvii ... :(

    RăspundețiȘtergere