joi, 16 septembrie 2010

OUG 50/2010


Am abordat în trecut doar tangenţial problemele ridicate de OUG 50/2010. Motivul pentru care atac acum acest subiect este datorat unui schimb de mailuri pe care l-am avut cu un cititor. Cu toate că eram sceptic în ceea ce priveste comportamentul unor bănci, cititorul(al cărui nume nu-l voi dezvălui din cauză că mi-a cerut acest lucru) mi-a replicat cu textul unui adiţional pe care l-a ridicat de la banca la care are creditul. 

Cu toate că nu credeam, respectivul act adiţional este plin de încălcări ale ordonanţei cu pricina, motiv pentru care l-am sfătuit pe cititor să nu-l semneze şi să notifice banca asupra încălcărilor grave(din punctul meu de vedere) conţinute. Aspectul flagrant pe care-l voi trata acum este însă modul de calcul al dobânzii. Interlocutorul meu beneficiase de un contract în care dobânda era calculată după formula dobânda băncii + marjă. Aceasta a permis instituţiei respective practicarea unor dobânzi aşa cum a crezut de cuviinţă(mari, zic eu, dar un contract e un contract şi obligaţia ta e să-ţi asumi ceea ce semnezi). În lumina OUG 50/2010, mai precis al art. 37 al acesteia, banca este obligată să transforme dobânda după formula ROBOR/LIBOR/EURIBOR + marja iniţială şi aceasta deoarece în ordonanţă se prevede explicit faptul că marja nu poate fi modificată pe parcursul derulării contractului de credit decât dacă este redusă sau dacă legiuitorul cere acest lucru. 

Cu toate că acest aspect este cât se poate de limpede, ANPC o suceşte ca la Ploieşti specificând că "este perfect legal ca din dobanda actuala sa se scada acel indice de referinta si sa rezulte marja"(aşa cum se făcea în adiţionalul menţionat). Aceasta dacă este să dăm crezare articolului acesta către care ne direcţionează astăzi Ziarul Financiar. Voi face distincţia clară între cazurile în care era prevăzut în contract o dobândă variabilă (de ex. 20%) care se actualiza discreţionar prin act adiţional sau notificare. În acest caz,. obţinerea marjei prin scăderea indicelui din dobânda actuală e corectă. În celălalt caz însă consider, atât cât mă pricep eu, că nu e corect.

Sunt de acord că în formatul actual ordonanţa aduce un prejudiciu major băncilor care aveau exprimată dobânda în formatul menţionat. Imaginaţi-vă ce înseamnă ca, de la o dobândă de peste 10% la EUR să ajungi să percepi 3-4%. E ireal şi de-a dreptul păgubos pentru băncile respective. Pe de altă parte, când foloseau marja ca tertip de marketing pentru a atrage clienţii, ar fi trebuit să se gândească de două ori. Ceea ce vrea ANPC să facă acum cred că este echivalentul pusului batistei pe ţambal, adică să spună că nici nu se schimbă legea, dar e OK această modalitate de calcul. Am fost curios să aflu cam care ar fi motivele unui asemenea comportament şi am dat o căutare pe site-ul ANPC în zona declaraţiilolr de avere. Aceasta deoarece mă interesa să văd cam ce împrumuturi au oficialii  respectivi.  Presupunând că ar fi beneficiarii unor contracte de credit, m-ar fi interesat dacă domniile lor au semnat adiţionalele şi, dacă da, cam cum arată acestea. Nu acuz pe nimeni, doar sunt curios. Ei bine, dacă veţi avea curiozitatea să mergeţi pe site-ul ANPC, mai precis în secţiunea declaraţiilor de avere veţi putea constata cu stupoare că, în afara unei promisiuni de optimizare a paginii(în reconstrucţie în prezent!), nu veţi afla mare lucru deoarece legăturile nu merg(cel puţin cele încercate de mine). Mai precis, veţi obţine ceva de genul "The requested URL /opc/avere/2010_03_02.zip was not found on this server". Din câte ştiu eu era obligatorie afişarea acestor informaţii, nu-i aşa?

În concluzie, nu-mi rămâne decât curiozitatea, firească zic eu, de a afla dacă respectivii oficiali au credite. Neavând cum să verific, momentan rămân cu dilema şi-atât!

10 comentarii:

  1. Problema va fi cind ANPC va ajunge cu reclamatiile consumatorilor la banci.Surpriza,daca o putem numi surprza,va fi ca nu vor aplica nici macar o amenda bancilor,daramite sa oblige o banca sa scada rata dobinzii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Isarescu avea credit la VB, e cunoscuta treaba: Numarul clientilor nemultumiti ai Volksbank a depasit 3000

    De altfel, cel mai celebru client al Volksbank este chiar Guvernatorul BNR Mugur Isarescu, care a avut un credit ipotecar la banca austriaca de circa 200.000 de euro, lichidat recent.

    Daca vrei informatii suplimentare, te poti inscrie pe grupurile de discutii. Gasesti lista completa aici: Grupuri de clienti pentru banci.

    Declaratii de avere ceva mai detaliate AICI

    RăspundețiȘtergere
  3. De cele mai multe ori, imaginea rea a unei banci este transmisa de angajatii acesteia. Multi clienti ai bancilor nu stiu sa treaca de aceasta imagine, sa o neglijeze.
    De multe ori am avut de-a face cu persoane angajate ale bancii nesimtite, slab pregatite profesional, si uneori am fost chiar insultat de ele.
    Toti angajatii bancilor sunt formati de sefii lor pentru a obtine rezultate cat mai bune. Sefii lor, pentru a da bine la randul lor in fata sefilor lor, de asemenea sunt in goana nebuna dupa rezultate, etc, lantul continua pana la sefii adevarati ai bancii, care sunt in afara tarii.
    Din acest motiv, bancile din Romania trag efectiv cu dintii de clienti si se agata cu ambele maini de buzunarele lor.
    E si foamea angajatilor bancii la mijloc. Urmariti recent cate cazuri de angajati ai bancilor au sustras bani din conturile clientilor; a fost un caz, nu am reusit sa aflu la ce banca, in care a fost capturata o retea de infractori (coordonatorul unei agentii bancare, avocati sau notari si alte persoane) care instrainau bunurile proprietarilor de drept. Metoda folosita e simpla, aveau copii dupa actele de proprietate (furnizate de omul din banca), le falsificau si vindeau bunurile mai departe... Sa fii in situatia asta, sa fii pagubit si sa stai sa te judeci dupa aia cu cumparatorul de buna credinta... o placere.
    Revenind la subiect, un alt aspect interesant este faptul ca se pierde din vedere dobanda la lei si chiar si la euro care s-a practicat pana cu nu mult timp in urma. Dobanda era mare, 8%, whatever, asta inseamna ca banii isi pierdeau valoarea sau/si ca exista o supraapreciere generala in societate (artificiala?! :) lol ).
    Si atunci si banca, dand un credit, nu putea sa lase ratele constante si in goana dupa profit, le marea prin tot felul de artificii.
    So, that's all, folks.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pana la urma OUG 50/2010 se dovedeste a fi inca un lucru scris pe genunchi, dintr-un lung sir de ratari ale oamenilor pusi sa ne apere drepturile. Practic ANPC a dat asa de rau cu bata-n balta incat oamenii, care au credite cu dobanda variabila, au bagat-o pe maneca…

    RăspundețiȘtergere
  5. Concluzia:
    Banca te calca in picioare.
    Statul te calca in picioare.
    Cetatenii (conationalii) te calca in picoare.
    Dupa cum zice Mircea Badea: "daca nu belesti ochii, ...".
    Good luck!

    RăspundețiȘtergere
  6. Problema cu link-urile nefunctionale la ANPC este veche. Acelea nu sunt singurele in aceasta situatie. Iar "modelul" este "preluat" (poate gresesc sensul, care de la care) si la o alta agentie, aia zisa Sanitar Veterinara, unde EXACT anumite link-uri catre oareshce prevederi referitoare la amenzi acordate agentilor economici genereaza o eroare asemanatoare. Prima data am crezut ca au un webmaster mai putin experimentat, dar ulterior, "pe surse" am aflat ca de fapt treaba este premeditata, pentru a oferi un "spatiu mai larg" de actiune unor inspectori, iar agentii "calcati" sa nu poata sa se informeze asupra prevederilor reale ale ordinelor presedintelui agentiei. Eu, unul, nu am avut de-aface cu astfel de trepadushi, dar am prieteni care sunt patzitzi, inspectorii invocand uneori cerinte "legale" de-a dreptul 'adacadabrante' (pe care poti sa le cauti pana-tzi vine rau si nu le gasesti!).
    Ce stiu insa, la ora actuala, este ca intr-o situatie a fost depusa la politie si la parchet o plangere penala impotriva a doi astfel de 'intransigenti'.

    RăspundețiȘtergere
  7. În lumina OUG 50/2010, mai precis al art. 37 al acesteia, banca este obligată să transforme dobânda după formula ROBOR/LIBOR/EURIBOR + marja iniţială şi aceasta deoarece în ordonanţă se prevede explicit faptul că marja nu poate fi modificată pe parcursul derulării contractului de credit decât dacă este redusă sau dacă legiuitorul cere acest lucru.

    Ceea ce constituie motivul de discordie este (ne)retroactivitatea prevederii corect observate de dan.

    Bancile tind sa ofere actului aditional valoare de contract nou, in acest caz marja se negociaza de la zero si se mentine fixa de acum inainte, dar mai mare decat cea veche... DAE ramane la fel. (la ING au ajuns la 2 marje fixe :) ca sa mentina DAE identic.

    Clientii privesc actul aditional ca pe o extensie a vechiului contract, mentinand vechea marja si obtinand in final un DAE mai mic (prin inlocuirea vechii dobanzi interne de referinta cu un indice transparent mai ieftin,vezi ROBOR/LIBOR/EURIBOR).

    In mod normal, neretroactivitatea da dreptate bancilor.
    Emotional, acest conflict e important pt. ca arata trezirea romanului-creditac la realitate : eliberarea de DAE la euro de 15% se castiga prin lupta deschisa si cheltuieli procesuale (200 E la Piperea, plus comision de reusita, platit de perdanti,adica BCR).
    Eu unul le urez succes :)

    RăspundețiȘtergere
  8. As vrea sa stiu (si) cum functioneaza bancile din Germania, Marea Britanie, Canada, Australia, Statele Unite, Cehia etc. Cum e reglementata dobanda la ei, cum se calculeaza si care sunt drepturile clientilor care fac credite la bancile din aceste tari.

    Dpmdv, bancile sunt printre cele mai nemernice institutii publice din Romania. Un furt oficializat, cu guler alb si cu acte-n regula. Toate drepturile le apartin si practic, odata ce ti-ai pus semnatura pe hartiile de creditare, le apartii. Sclavie moderna. Exact ceea ce se intampla si cu majoritatea angajatilor de la stat, cei care au impresia ca sunt platiti... cu alea 8-12 milioane pe care le iau (cat le-or mai lua) lunar, chipurile, de la stat. Sclavi pe viata. Si nici macar nu realizeaza acest aspect.

    Desi imi ard ambele buze dupa un credit, de vreo cativa ani, m-am ferit ca dracul de tamaie de asa ceva si nu cred (never say never!) c-am sa apelez vreodata (in Romania), la vreo banca, pentru vreun credit. Am facut un mic studiu de piata acum 2 ani si am aflat (doar intreband!) in jur de 22 de comisioane si taxe, care mai de care mai abracadabrante. Am realizat rapid ca nu are niciun sens sa intru in gura leului de buna voie. Mai bine mai incet, mai batraneste, dar cel putin dorm linistit. 8 ore...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce zice ANPC este apa de ploaie, parerea mea. ANPC nu da legi inca in tara asta. Mai interesant si evident mai in cunostinta de cauza este punctul de vedere al domnului Cinteza, care spunea ceva de genul asta: instanta va judecat simplu - marja nu se schimba iar dobanda interna a banci se schimba in dobanda de EURIBOR/ROBOR/LIBOR. Eu cred ca stie mai multe Cinteza decat ANPC-ul.

    RăspundețiȘtergere
  10. Treaba cu linkurile nefunctionale cred ca e simpla. Aceasta sunt redirectionate catre un alt site www.redbee.ro apartinand unei societati din Pitesti (www.rotld.ro pentru mai multe informatii). Probabil incompetentii de la ANPC plateau pentru gazduirea unor arhive de cativa kb o companie ca sa se mai ingrase un baiat destept. Acum nu au mai platit si linkurile au disparut, si au si ei o scuza ca nu le mai pot pune ca nu mai au bani. Oricum, e penibil, cum sa pui arhivele pe alt site privat?!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)