luni, 20 septembrie 2010

Reintoarcerea la Batista


Săptămâna trecută, o ştire din Cuba a rămas doar la stadiul de "şi altele", cu toate că ea marchează începutul unor evenimente interesante în zonă. Este vorba de anunţul făcut de preşedintele Raul Castro cu privire la noua direcţie a economiei cubaneze. Conform acestuia, aproximativ 500 000 de angajaţi ai statului, urmează să se descurce pe cont propriu într-un mediu privat. Aceasta deoarece guvernul va permite înfiinţarea de întreprinderi particulare mici şi mijlocii. Cu toate că mulţi din criticii sistemului acuză faptul că prin această mişcare nu s-a făcut altceva decât privatizarea frizerilor şi a coafezelor, amploarea este de o mult mai mare anvergură, iar impactul va fi, în mod sigur, cel puţin radical.

Lipsit de anvergura celebrului său frate, Raul nu face altceva decât să încerce să mai salveze ceva din corabia comunistă. Iar modul în care o face este unul arhicunoscut, adică cel al capitalismului controlat de stat, care se mişcă în anumite limite şi de pe urma căruia are de câştigat statul comunist. Dacă ne-am uita puţin în istoria recentă a Cubei, am observa că, de fapt, prima mişcare de acest fel a fost cea de "privatizare" a turismului cubanez, atunci când o mare parte a zonelor turistice litorale au fost cedate unor companii străine care-şi desfăşoară activitatea sub reglementări stricte. Motivaţia lui Raul Castro pentru această nouă acţiune în favoarea unei economii particulare a fost cel puţin hilară, susţinând că s-a săturat să se spună despre Cuba că este singura ţară din lume unde poţi trăi liniştit fără să faci nimic.

În mod evident, nu aceasta este miza. Mai ales că, în acelaşi pachet legislativ, este legalizată achiziţia de proprietăţi imobiliare de către străini. Cu siguranţă, regimul de la Havana se confruntă cu o criză puternică generată de contracţia cererii de pe plan mondial. În aceste condiţii, nu ar fi decât două soluţii: austeritatea sau deschiderea. Pentru prima variantă ar fi nevoie de un lider carismatic, iar Raul e departe de ceea ce a fost şi este Fidel. Cea de-a doua variantă pare mai facilă deoarece ar rezulta o infuzie masivă de bani în Cuba ceea ce ar permite trecerea mai facilă a crizei. Într-adevăr, pe hârtile lucrurile arată bine, dar în realitate mai sunt câteva elemente care n-au fost luate în seamă. În primul rând, Cuba nu are expertiza necesară punerii în funcţiune a unei "economii comuniste" de piaţă viabile. Când vine vorba de un mix comunisto-capitalist, toată lumea se uită spre China. Acolo însă lucrurile nu au fost implementate brusc, ci în urma unor experimente desfăşurate pe o perioadă mai lungă de timp. Cuba, la ora actuală, nu are nici timpul şi nici banii necesari unor asemenea studii. Modul în care face această implementare a capitalismului este, cred eu, superficială şi nu ţine cont de o groază de variabile.

Cel mai probabil, în câţiva ani vom vedea cum regimul de la Havana se va prăbuşi pe fondul adâncirii propriilor slăbiciuni. Ce va urma nimeni nu ştie. Cel mai probabil un haos urmat de reînvierea lui Fulgencio Batista. Un Batista, în cel mai bun caz, mai luminat decât precursorul său.

3 comentarii:

  1. Deznodamantul ar fi fost oricum prabusirea regimului comunist - cu sau fara reforma. Socialismul in sine este un sistem falimentar din toate punctele de vedere care se autodistruge in mod inevitabil. Ajutoarele externe si compromisurile facute "capitalismului" nu pot decat sa amane sfarsitul.

    Cuba si Korea de Nord au ramas singurele tari comuniste in adevaratul sens al cuvantului, numarandu-se in acelasi timp si printre cele mai sarace tari ale lumii - asta sigur nu e o coincidenta.

    ¡Viva la revolución capitalista!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca au nevoie de un nou "lider maximo", il trimitem noi pe Flatulencio Basista.

    RăspundețiȘtergere