miercuri, 22 decembrie 2010

Arestati-l pe Schengen!

 
E.ON a preluat Electrica Moldova şi Distrigaz nord la un preţ total de aproximativ 150 milioane EUR. Mai la sud, jocurile au fost făcute pentru Gaz de France care, pentru un chilipir de 128 milioane EUR a preluat Distrigaz Sud. Era nevoie de aceste contracte? În principiu nu, dar probabil reprezentat nota de plată pentru că Europa ne-a băgat în seamă. La fel, contractul pentru securizarea frontierelor încheiat cu EADS Deutschland GmbH ne-a mai scos din buzunar o nimica toată de aproape 1 miliard EUR. Bani care, în cazul tot mai probabil al neadmiterii în Schengen, putem spune că au zburat fără niciun folos.

De la intrarea în NATO şi UE, politicienii români au înţeles un lucru simplu pe-aici e valabil de când lumea: dacă eşti descalificat din cauza prostiei, poţi rezolva problema cu şpaga. Aşa am văzut minunatele privatizări făcute "pentru că ăia sunt răi şi se opun" sau "pentru că licuriciul a cam strâmbat din nas când i-am supt-o". Toată această incompetenţă care musteşte în straturile de sus ale politicii ne-a costat o groază de bani. Marea masă a populimii a aprobat tacit tranzacţiile deoarece, nu-i aşa, asta se-ntâmplă continuu aici. Şi cum căruţa mergea înainte, nu mai conta că roţile se pot rupe oricând. 

Un lucru însă n-au înţeles bravii noştri croitoraşi: în politica mare lucrurile oricând se pot întoarce la 180 de grade. De obicei asta se-ntâmplă când întinzi coarda prea tare, când, prin atitudinea pe care-o ai, deranjezi. Greşelile se pedepsesc uneori radical, iar în momentele de ruptură faptul că tu ai făcut o privatizare strategică în favoarea lui X sau că i-ai dat o şpagă lui Y chiar nu mai contează. Poţi eventual să ieşi în presă cu declaraţii sforăitoare şi să faci deliciul presei de scandal o zi sau două. După, oricum te întorci în banalitate şi uitare.

Revenind la cererile Franţei şi Germaniei lucrurile par cât se poate de clare: am început să deranjăm, iar acesta nu este în niciun caz un fapt pozitiv. Prostiile făcute la nivel de politică externă încep să-şi spună cuvântul, lucru care ne va costa. Problema cu aderarea la Spaţiul Schengen este doar începutul şi reprezintă cel mai mic rău care ni se poate întâmpla. Cu toate că impactul asupra populaţiei României este minim, semnalul care ni se transmite este unul cât se poate de grav. 

P.S. Nea Traiane, ar mai fi o soluţie! Ascultă-i telefoanele lu' Schengen(că e  clar o chestie de securitate naţională), dă stenogramele în presă şi bagă-l la bulău 29 de zile. Imposibil să nu ciripească el ceva. Ruşine, Dinu Patriciu!

9 comentarii:

  1. Germania stie ca daca dai spaga la vama romana poti baga pakistanezi cu tir-ul, cite 200 odata. Sau orice vrei tu sa fie in tirul ala. Si s-au saturat de hoardele de tigani.
    Ii doare fix in dos de basescu sau altcineva care ar fi. E doar ca o musca enervanta, careia ii dai cite un dos de palma cind te bazaie prea tare. Asa ca nu ii mai atribui merite exagerate lui base, ca nu le are.
    Am fost acceptati ca piata de desfacere, femeie in casa, dar bijuteriile stau incuiate ca le e frica de cinstea noastra.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ca nu ai avea dreptate dar din pct. de vedere moral sau principial, cand dai spaga respectiva care e mai vinovat, cel care o da, cel care o primeste sau ambii in egala masura. In principiu nimeni nu e fata mare, dar fiind licurici , iti permiti sa stingi lumina cand "vrea muschii" tai.

    Acum ca ne-au primit in casa, trebuie sa se spele cu noi pe cap. Ca daca nu, facem scandal(ne tiganim) sa auda tot mapamondul. Daca nu e in primavara, va fi prin toamna pana la urma. Si vorba ta, nu stiu ce mare lucru castigam cu chestia asta.
    Palma a fost deja data obrazul s-a inrosit si toata piata e cu ochii la noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bani care, în cazul tot mai probabil al neadmiterii în Schengen, putem spune că au zburat fără niciun folos

    Fals. Sunt bani bine cheltuiti si daca nu intram in Schengen acum. Pentru ca vom intra nitel mai incolo. Cand n-o sa-i mai cheltuim o data.

    Prostiile făcute la nivel de politică externă încep să-şi spună cuvântul, lucru care ne va costa.

    Romania nu prea are politica externa, din motive obiective (n-avem forta internationala, nici macar regionala). In aceste conditii, care prostii ?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Vargas

    Banii sunt cheltuiti degeaba, pt ca daca nu intram acum atunci va urma alt contract pt admiterea urmatoare...ca doar asa merg lucrurile pe aici.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Avand in vedere ca au fost indeplinite toate criteriile de aderare, iar motivatiile nemtilor si ale francezilor sunt reale, numai ca nu isi au rostul in cazul de fata (ci mai degraba ar fi fost valabile la momentul aderarii Ro. la UE), tind sa cred ca miza este alta-una mai mare si cu mai grave implicatii pt. bietul popor roman. Tare mi-e ca ni se pregateste un bici mare - niste conditii noi si aberante pt. aderarea la Schengen. Conditii ce vor merge pana la interzicerea unor libertati si drepturi. Ramane de vazut...

    RăspundețiȘtergere
  7. "Cum nu vii tu, Ţep ... Barroso doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"

    RăspundețiȘtergere
  8. Europenii s-au convins ca nu suntem compatibili cu valorile lor.
    Tiganii irita comunitatile occidentale si clasa politica romaneasca a adoptat comportament tiganesc in relatie cu oficialii occidentali, compotament care irita cancelarile europene.
    Bacsisul si jmecheria damboviteana sunt considerate de catre politicieni, valori ce reflecta inteligenta, iar moralitate, caracterul, coerenta si stabilitatea care fac politicile predictibile sunt considerate prejudecati de care se impeidica numai fraierii. Este mentalitatea celor care nu au viziune pe termen lung.

    Occidentalii ne-au privit cu compasiune si ne-au oferit niste sanse desi nu eram pregatiti, dar acum cand s-au convins ca politicienii nu vor sa adere la valorile occidentale ne trateaza cu sictir.

    RăspundețiȘtergere
  9. N-a fost spaga suficienta, aici e buba! A mai ramas cate ceva de furat in Romania, putem s-o completam, racnetele Frantei si Germaniei fac parte din spectacolul santajului. Distrigaz si alte asemenea sunt mai importante decat o sleahta de tigani cu care vad ca se descurca, pana la urma!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)