joi, 16 decembrie 2010

Fara partinire despre OUG50


Presiunile făcute de bănci via FMI pentru modificarea OUG50 reprezintă cea mai brutală intervenţie externă de care am avut parte până acum. Practic, guvernanţii actuali şi-au demonstrat întreaga incompetenţă prin comportamentul pe care l-au avut în legătură cu această problemă. 

Ordonanţa în sine, dacă e să fim corecţi până la capăt, a reprezentat un amestec la fel de brutal al statului pe teritoriul guvernat de nişte contracte liber acceptate atât de bănci cât şi de clienţi. N-o să merg pe idea celor care spun apăsat că în toată această afacere băncile sunt diavolul(că tot e la modă comparaţia) şi clienţii sunt victimele. Să fim serioşi. La momentul semnării contractelor clienţii şi-au asumat fără nicio presiune costurile exagerate ale creditelor acordate cu largheţe de bănci. A da vina pe publicitatea pe care şi-au făcut-o băncile atunci e la fel de prostesc cu a acuza McDonalds de faptul că eşti obez. Cu toate că nu voi fi foarte popular, trebuie să precizez că în toată afacerea bănci-clienţi fiecare parte trebuie să-şi asume riscurile. 

Ajunşi însă la asumarea riscurilor constatăm o nouă problemă: băncile nu şi l-au asumat până la capăt deoarece au primit ajutor din partea statului, iar cea mai mare parte a creditului de la FMI a fost luată tocmai pentru a putea oferi acest ajutor. Dacă sunteţi nedumeriţi deoarece nu s-a făcut nicăieri vorbire despre vreun ajutor acordat băncilor, o să vă spun şi în ce-a constat acesta: între altele în reducerea rezervelor minime obligatorii. Da, e vorba de acei bani despre care bancherii ţipau încă de acum doi ani că sunt banii lor. Să ne înţelegem bine: la momentul nebuniei creditării fără rost, aceiaşi bancheri nu aveau nimic împotriva faptului că trebuie să suporte rate cocoşătoare ale rezervelor. Pur şi simplu sfidau BNR continuînd să crediteze prosteşte în valută. În momentul în care s-au trezit cu fundu-n apă s-au dus la BNR cu jalba-n proţap să ceară banii de rezerve deoarece, chipurile, ar fi banii lor. Păi, dacă am judeca logic, respectivii bani nu prea erau ai lor, iar prostia cu creditele acordate bezmetic ar fi trebuit suportată de bancile mamă. Bănci mamă care, în toată tevatura, au apărut ca elemente pozitive deoarece, vezi Doamne, nu-şi retrag liniile de finanţare către subsidiare.

Aşa cum lesne se poate observa, lucrurile sunt mai complicate decât pare şi, în această ecuaţie, fiecare are partea sa de vină. Clienţii care n-au căscat bine ochii la ce semnează sunt vinovaţi la fel de mult ca şi băncile care nu şi-au asumat în totalitate riscurile. De-aici a rezultat o ţară ale cărei datorii cresc geometric pentru a mima normalitatea. Normalitate care nu mai există de mult, de când s-a hotărât că vinovaţi pentru excesele unora sunt toţi. Şi aceasta pentru că statul român a fost, este şi va fi un mare impotent.Iar cei care l-au ghidat în situaţia actuală au fost, în marea lor majoritate, nici mai mult nici mai puţin decât nişte proşti ticăloşi.

43 de comentarii:

  1. foarte bun post, cine stie cand mai avem nevoie de banci..sigur ca sunt clientii vinovati, mama lor, ar trebui sa plateaqsca chiar dublu ca sa le vina minetea la cap...sa ajunga sa isi piarda casa pentru care s-au imprumutat sa o zugraveasca...stie tiata lumea ca vina e impartita: 50% organizatorii schemei Pozi, 50% prostii de participanti....de la cei din urma se incaseaza anticipat, cei dintai platesc cand pot...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar cine mai spera altceva de la politicieni ? E foarte bine ca au dat-o iar de gard, inca o picatura in plus in paharul tot mai plin. Ce puteti face ?

    In alta ordine de idei, cineva punea intrebarea asta. Daca la tine ar veni un aurolac si ti-ar cere imprumut 10 milioane, spunindu-ti ca ti-i da inapoi miine, iar tu i-ai da banii, ar cui ar fi vina daca aurolacul nu e solvabil ?

    Iar raspunsul este evident: statul e de vina. Asa ca trebuie sa strangeti toti bani, sa platiti impozite ca sa-mi acoperiti mie pierderea celor zece milioane. Altfel dau faliment si o sa fie de rau, nu se poate asa ceva.

    Iar daca vi se pare "ilegala" treaba asta, nu-i problema, putem sa facem lobby sau sa ungem pe cine trebuie ca sa rezolvam "detaliile" astea marunte numite "legi" de care se mai incurca cate unii.

    Aurolacul ? Pai sa infunde puscaria mama lui de golan, sa-si vanda un rinichi ca poate asa mai recuperez ceva si de la el. Ce, ne jucam aici pe banii statului ?

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte bun post, cine stie cand mai avem nevoie de banci..sigur ca sunt clientii vinovati, mama lor, ar trebui sa plateasca chiar dublu ca sa le vina mintea la cap...sa ajunga sa isi piarda casa pentru care s-au imprumutat sa o zugraveasca...stie toata lumea ca vina e impartita: 50% organizatorii schemei Ponzi, 50% prostii de participanti....de la cei din urma se incaseaza anticipat, cei dintai platesc cand pot...

    RăspundețiȘtergere
  4. Voiai sa zici ca cei dintai primesc cand nu mai pot... bailout-uri, RMO-uri, transe FMI transformate in cursuri valutare cat mai convenabile, garantii de stat pe imobiliare gen prima tzeapa, pardon.. cloaca...etc :D

    RăspundețiȘtergere
  5. "Sa fim seriosi. La momentul semnarii contractelor clientii si-au asumat fara nicio presiune costurile exagerate ale creditelor acordate cu larghete de banci."


    Habar nu ai despre ce vorbesti!

    sictir!

    RăspundețiȘtergere
  6. anonime, argumenteaza ca ai habar!

    asijderea

    RăspundețiȘtergere
  7. prudent! Fara cifre, facem numai consideratii fara substanta. Din cele 4 mil credite, cate sunt de consum si cate sunt de consum (cu garantie ipotecara) si cate sunt "pur" ipotecare? din creditele de consum, cate au fost date INITIAL cu buletinul pe la diferite magazine? si un caz pe care-l cunosc bine: cum-necum un vecin de-al meu, REFUZAT DE MAI MULTE BANCI pt.venituri insuficiente a zis ca e mai smecher. N-am citit (la-u suparat comentariile mele) decat un singur contract: cu FLANCO, cu 32% dobanda p.a si cu o clauza de cedare a creantei catre o banca. !!! acest contract a ajuns la o banca impreuna cu alte doua "ispravi" similare ale vecinului meu. Ghici ce s-a intamplat? Acest vecin al meu a sperat ca OUG50 il scoate din kko si acum injura, vrea sa-i platesca statul etc etc. DECI, cate din contractele cu bancile s-au nascut in ACELASI FEL?

    RăspundețiȘtergere
  8. uite argumentatie :)
    sau vezi hotarari definitive ale instantelor in favoarea clientiilor.

    In timp ce presedintele Volksbank declara mentinerea dialogului si colaborarea cu expertii grupului de clientii pentru adaptarea actelor aditionale la legile existente la data semnarii contractelor, alti reprezentanti ai bancii modificau dobanzile sau re-denumeau comisioanele fara acordul clientilor, acuza zeci de reprezentanti ai clientilor bancii. O parte dintre clientii care au observat schimbari in nivelul datoriei sau in cel al comisioanelor fara ca acestia sa isi dea consimtamantul s-au adresat deja ANPC, inspectorii autoritatii de control declarand practica ilegala.

    Luni, reprezentantii clientilor au avut discutii la sediul ANPC. "Am discutat cu domniile lor imediat dupa ce avusesera teleconferinta cu toate OPC-urile din tara. Din cate stiu, in cursul acestei saptamani cei de la ANPC vor discuta cu Volksbank problemele aparute. Nerezolvarea lor ar putea duce la suspendarea intregii activitati. Pentru ei OUG 50 e in vigoare si VB trebuie sa o aplice", au declarat pentru HotNews apropiati ai clientilor bancii. Potrivit acestora, procedura de infringement pe care doreste sa o solicite ARB nu are nicio sansa. "OUG nu va fi modificata. EU si-a dat inca o data acordul", au mai spus sursele citate.

    "Mi s-a intamplat o chestie foarte ciudata. Am internet banking la VB. In aplicatie am si optiunea sa vizualizez creditele. Astazi am accesat aceasta optiune sa verific o rata de la unul din credite. Iar ceea ce este intr-adevar ciudat e faptul ca 2 dintre credite, incepand cu luna septembrie, apar modificate:
    - unul din ele apare cu o dobanda mai mica (5,45 in loc de 5,95 cat stiam eu - p.a. trecuta in conventie) iar ratele sunt mai mici cam cu 20 euro; comision de risc apare si in continuare;
    - la al doilea cred ca s-a modificat tot dobanda (eu o vad tot 5,95 cum o stiam inainte) deoarece comparand graficul actual cu cel pe care-l aveam de mai demult dobanzile sunt mai mici iar ratele lunare sunt si ele mai mici cu ~3 euro. Precizez ca nu am fost notificat prin niciun fel de banca ca trebuie sa semnez AA si nici nu am fost la banca sa semnez sau macar sa solicit Actul Aditional". (Adrian, Bucuresti)

    RăspundețiȘtergere
  9. "Presiunile făcute de bănci via FMI pentru modificarea OUG50 reprezintă cea mai brutală intervenţie externă de care am avut parte până acum. Practic, guvernanţii actuali şi-au demonstrat întreaga incompetenţă prin comportamentul pe care l-au avut în legătură cu această problemă." Aici nu sunt de acord cu d-vs! Incompetenta guvernantilor nu rezida strict in aceasta ordonanta(luand in considerare doar domeniul bancar), ci in momentul in care au "relaxat" conditiile de creditare! Nu poti sa "dai drumul" la creditare fara un set de norme clar definite, o reglemenatre clara a ce inseamna contract, ce poate banca sa puna si ce trebuie, ce poate clientul sa ceara si ce nu si toate conditiile generale. Practic fiecare banca si-a stabilit "regulile"(flexibile!) iar tu ca client puteai doar sa compari regulile la un moment dat... Personal am o "relatie" cu BRD de cativa ani buni, iar "argumentul suprem" al Bancii in a refuza o negociere minima pe contract s-a legat de nivelul "rezervei minime obligatorii". Cand aceasta s-a redus, "argumetul suprem" s-a mutat pe "instabilitate". Binenteles ca atunci nu se vedea criza... Atunci dobazile imprumuturilor erau de 2-3 ori mai mari ca in Franta, raportat la euro. Pe scurt, personal cred ca ordonanta asta trebuia sa apara probabil prin 2004-2005, inainte de asa zisa "crestere economica".

    RăspundețiȘtergere
  10. partea cu "asa merita clientii hulpavi" este parte a unui mecanism gaunos de a asigura impartialitatea acestui post. daca te legi de ambele parti asta nu inseamna ca ai automat dreptate si ca esti impartial. lucrurile sunt mai nuantate intrucat clientii asemeni mie am semnat pe o rata care la un moment dat a luat-o razna. despre asta e vorba in cazul meu si a minim alti 40 care-am dat banca-n judecata. n-avem credite cu buletinu si chiar dac-am fi avut chestiunea e ca n-am comis prin asta o infractiune. Nevoia de credite era si cred ca este substantiala si fundamentata in Romania. nu cred ca pot fi acuzat de hazard moral: nu mi-am luat credit mamut in ideea ca intr-o zi va veni cineva si-mi va sterge datoriile. problema e ca bancile nu si-au calibrat riscurile si acum ma jupoaie pe mine pentru profiturile lor mamut si pentru ce altii nu mai pot sau nu mai vor sa plateasca. Primul aliniat in care clientii sunt trasi de urechi c-au luat credit fara masura e din monstruoasa serie:"cand ai conceput copiii ti-a placut;acum cand ii faci n-ai decat sa suferi" pe care in mod nefericit seful supravegherii BNR a lansat-o vis a vis de clientii bancilor. e monstruos mai ales cand e lansata de un om care n-a avut nevoie niciodata de un ipotecar intrucat institutia la care lucreaza i-a facut locuinta de serviciu cadou (si asta nu in Ferentari!).

    RăspundețiȘtergere
  11. De ce sunt de vina Guvernantii pentru ciuntirea si lipsirea de obiectivul principal a Ordonantei 50 de catre "vandutii" din Comisia de Buget Finate din Camera?? A da, ministerul Finantelor s-a comportat imbecil intarziind avizul pe Ordonanta...lucru ce a permis celor care nu doresc acesta Ordonanta sa inventeze hibe inexistente acesteia, inclusiv ca ar fi in contradictia cu aquis-ul (o prostie, bineinteles). In forma stirbita de Comisia sus mentionata , daca va iesi din Parlament lege, acesta Ordonanta nu mai are nici un sens. Reglarea conditiilor de creditare, reglarea relatiilor client-banca sunt reglate "la zi" de criza si de situatia din "piata" pe de o parte si de de obligativitatea transpunerii Directivei europene- privind protectia consumatorilor de "produse financiare" pe de alta parte. Insa in conditiile in care Ordonanta si reglementarile nu se aplica si celor deja clienti si consumatori de produse finanaciare, acestia raman la cheremul bancilor care vor incerca prin toate mijloacele sa "ciupeasca" de aici de colo , acoperiti fiind de niste contracte ambigue si de cele mai multe ori "interpretabile" in defavoarea clientului.
    Personl cunosc doua astfel de situatii: Una pt un credit de nevoi personale in euro cu dobanda fixa - la Raiffesen- fara notificare, fara explicatii si fara sens a majorat rata creditului cu 10 euro (in conditiile in care Euriborul a scazut de la data contractarii creditului pana astazi cu 3.8 pct?!). In contract nu scrie din pacate ca Banca poate sau trebuie sa micsoreze dobanda din motive de piata, ci doar sa o majoreze :D.
    A doua situatie a fost la fel de halucinanta! S-a petrecuyt la Millenium la un credit ipotecar. Dobanda variabila , rate lejere avand in vedere ca a fost luat pentru 30% din valoarea imobilului si pe 30 de ani :D. Si ei au incercat sa isi acopere unele pierderi prin cel mai aiuritor comision pe care l-am auzit vreodata: pentru rata era mai mica de 500 de euro (depuneam mai putin de 500 euro/o data), trebuia sa platesc 4 Euro pentru serviciul de a imi fi incasati banii!! Bine sa nu credeti ca mi-au explicat din prima de unde sunt acei 4 euro?!! nuu, de fiecare data era o alta explicatie. Am refuzat sa mai platesc...cu atat mai rau, ma hartuiau cu telefoanele, a trebuit sa platesc. Amenintarea lor preferata este acea clauza in care iti spun ca Banca isi rezerva dreptul de a te soma sa rambursezi anticipat creditul(sa le duci banii inapoi). In cele din urma m-am plans la ANPC...cam dupa o luna s-a rezolvat...in opinia lor nici nu a existat comisionul, A FOST DOAR O INCERCARE!? Sa nu credeti ca mi-am primit inapoi cei 12 euro. Oare cati i-am mai platit?
    In cea mai mare parte aveti dreptate in opinia DVS , mai putin felul cum puneti problema in ceea ce priveste clientii. Ce ar trebui ca toti clientii sa invete economie, finante, drept financiar si comercial, drepturile consumatorile etc., inainte de a merge la banca?? Bancile s-au folosit de acesti oameni in primul rand, apoi de statul roman si de toti cetatenii sai (cu sau fara credite la banci), in momentul in care s-a luat credit de la FMI pentru ca in primul rand ei sa RAMANA intr-o piata stabila in Romania!

    RăspundețiȘtergere
  12. Lume rea ! :D Nimeni nu vrea sa vada ce suflet mare are o banca :)

    "Dacă ai impresia că nu îi pasă nimănui dacă mai trăieşti, încearcă să nu plăteşti câteva rate la bancă."

    RăspundețiȘtergere
  13. 1. Cei din banci (creditorii)pun pe cei ce zgarie la geamul bancii (creditatii) sa semneze un contract de creditare.
    2. Niciunii nu au bani si nu le place munca cinstita.
    3. Primii vor sa-i faca slugi pe cei care vor sa-i tepuiasca.
    4. Si creditorii si creditatii sunt niste kktzi.

    RăspundețiȘtergere
  14. Doua subiecte vrea sa ating, aparent fara legatura intre ele:
    1. Nu sunt de acord 100% cu faptul ca oamenii sunt de vina ca s-au inghesuit la credite. Ok, asa este partial, dar sa nu ignoram faptul ca multe din prevederile contractuale sunt la limita legii, sunt clauze abuzive. La limita legii, dar dincolo de limita eticii.
    2. Sunt convins ca ar trebui sa vedem retrageri de banci din Romania sau poate chiar falimente. Asta nu se intampla din 2 motive principale. Unu, romanul e in general bun platnic, isi achita intai ratele si apoi alte lucruri (asta pana cand se taie macaroana de tot). Doi, eu cred ca bilanturile bancilor din Romania ascund multe accounting gimmicks, care ar iesi la iveala daca acestea ar fi listate pe bursa si pe care le ascund cu dibacie contabilii bancilor mama. Daca ar iesi la lumina, bancile mama ar trebui sa faca acel goodwill impairment, care ar genera pierderi zdravene si caderi de curs pe bursele lor. E totusi posibil sa vedem si din astea in 2011 si 2012, fiindca chiar daca se mai ascunde mizeria sub pres, odata tot incepe sa puta.

    RăspundețiȘtergere
  15. Chestia asta cu "reducerea rezervelor minime obligatorii" a cintat-o mult si bine Serbanescu pe la TV de cite ori a avut ocazia in lunile cind s-a luat decizia imprumutului de la FMI.
    Si s-a dovedit ca asa a fost.
    La fel a spus si ca o parte din imprumut va merge in pensii,si ghici ce?Asa a si fost.
    In ambele cazuri maritul pres-edinte ne-a incredintat ca banii nu merg in pensii sau alte aiureli ( sponsorizari ale PD-ului).Ei bine,nu a fost asa.
    Si inca nu s-a incheiat cu suptul banilor publici- vezi autostrazile noi licitate.

    RăspundețiȘtergere
  16. PDL-ul a facut cea mai mare gresala cand a ingenucheat in fata FMI-ului si a bancherilor si s-au intors impotriva a 8 miloane de oameni care au credite.
    Impotriva a 8 milioane de votanti.

    Inca nu isi dau seama dar si-au semnat scoatrea de la guvernare pe multi ani de acum incolo.

    Toate scandalurile in care a fost implicat PDL-ul cu scoaterea de sub incidenta legii a unor persoane pro PDL, favorizarea altora de a pune mana pe contracte de miliane de euro, si multe altele .. sunt nimic pe langa imapactul direct pe care OUG 50/210 il are asupra 8 miloane de romani.

    Nici o alta actiunea a PDL-lui nu a fost direct orientanta catre votanti. Si ei au ales sa voteze impotriva celor care le dau voturi.
    Eu am votat cu PDL-ul, dara sa fiu un fan inrait, dar acum acesta optiune e definitiv exclusa.

    RăspundețiȘtergere
  17. Comparatia cu McDonalds nu este prea corecta - in locul fast-foodului ai alte optiuni, ai posibilitatea de a alege; daca acum 3-4 ani vroiai sa iti pornesti o afacere sau sa iti cumperi/faci o casa, erai oarecum fortat sa accepti conditiile bancilor.

    RăspundețiȘtergere
  18. Imi pare rau sa te contrazic, dar nu poti compara Mc Donalds cu bancile. Din fericire nu ma obliga nimeni sa mananc de la Mc, pentru ca am de unde alege, in schimb daca vreau sa imi iau o casa (fara sa astept sa strang 20 de ani bani) NU AM DE ALES. Asta e piata momentan... Daca nu ar exista banci, casele ar fi destul de ieftine incat sa strang bani 3-4 ani sa imi iau cu banii jos.

    RăspundețiȘtergere
  19. La americani frauda este mult mai mare si mai discreta. Vezi Max Keiser si parerea lui despre Wall Street si dolarul american.

    RăspundețiȘtergere
  20. Din pacate, exista o mare diferenta intre "rezervele minime obligatorii" pe care bancile le tin in conturile BNR si banii primiti de la FMI.
    Se pare ca autorul articolului nu cunoaste prea bine destinatia celor doua tipuri de fonduri. ;)

    RăspundețiȘtergere
  21. Petre, se pare ca bancile te-au enervat foarte tare si acum rabufnesti pe aici cu multiplicare de comentarii.
    Poate ca mai bine ar fi sa iti folosesti energia in lupta cu banca.

    Zici despre "cazul personal prin care bnaca m-a inselat".
    Nu aici e locul in care banca te-a furat si nici aici nu este rezolvarea problememlor tale.
    aici nu sunt solutii personalizate, aici sunt doar parerile lui Dan.

    Cat despre jurnalismul despre care zici, e doar "blog", nu e obligatoriu, si mai e si gratuit, nu costa nimic sa citesti.

    Daca ai multe de povestit poti sa faci si tu blogul tau si sa scrii ce vrei.

    RăspundețiȘtergere
  22. Prin contract, ne-am asumat costurile, NU ABUZURILE bancilor. Autorul mi se pare cam oligofren ...

    RăspundețiȘtergere
  23. ai dreptate pana la un puct. da au intrat pe teritoriul contractelor acceptate de ambele parti, dar sa nu uitam ca exista o anumita aliniere a bancilor in ceea ce priveste costurile de finantare, deci din acest punct de vedere nu prea aveai de unde alege (lipsa unei piete competitive in adevaratul sens al cuvantului).

    Este clar ca pe piete virgine, noi, tinere marile companii vor avea castiguri consistente si vor incerca sa le maximizeze pe "spinarea clientului", lucru care s-a intamplat si la noi.

    Si as mai face o mica observatie si anume suspectez bancile de o incalcare a legii concurentiale prin intelegeri intre ele.

    RăspundețiȘtergere
  24. Cand aud ca vina o au clientii care au semnat ca prostii contracte dezavantajoase mor. Pai eu cand am facut credit am studiat absolut toate ofertele de la 10-15 banci si ghici ce? TOATE ERAU LA FEL SAU APROXIMATIV LA FEL. Adica, toate aveau comisioane de rambursare anticipata (eu am gasit o banca unde era 2%, la altele era 4 sau 5%), toate aveau dobanzi nesimtit de mari, necorelate cu nici un indice de referinta si care puteau varia dupa bunul plac al bancii, toate aveau comisioanae aberante. Si stiti de ce? Pentru ca aceasta piata nu era reglementatata deloc(cel putin creditele acordate pana la 31.12.2008); pe autoritati le-a durut undeva de clientii bancilor (mai ales pe BNR care a fost complicele bancilor). Iar bancile aveau intelegeri de tip cartel, astfel ca ofertele lor erau foarte asemanatoare (costuri si clauze), si tu un biet client care voiai o casa sau o masina pur si simplu nu aveai alternativa. Acum incepe sa apara reglementarea in acest domeniu si efectele se vad cu ochiul liber - tipa bancile ca au piederi si intra in colaps cand de fapt asta e normalitatea.

    RăspundețiȘtergere
  25. Comentariile stupide/injurioase/nesimtite care au fost facute de tot felul de indivizi mai sus ne arata cum e lumea de fapt: PROASTA! La orice opinie spusa de cineva se gaseste mereu un CRETIN care sa arunce cu bolovanul in lac si sa faca valuri, jignind, injurand, etc.
    1) politicienii sunt incompetenti/corupti/etc
    2) peste tot, tv, presa, societate, se vorbeste MUUUULT, PROST si DEGEABA
    3) generatiile viitoare, tinerii de azi, sunt f.f. slab pregatiti dpv educatie/cunostinte, sunt sub orice critica, terifiant de prosti...
    Viitorul nu suna bine!

    RăspundețiȘtergere
  26. f corect. Numai ca bancile stiu bine cum functioneaza sistemul, si au creditat cu frenezie mizand tocmai pe ajutorul statului in momente de criza, cum s-a intamplat mereu de-a lungul istoriei.
    Chiar daca vina e impartita, mereu bancile sunt salvate, iar prostimea pusa la munca in continuare.
    Ca doar.. unii trebuie sa munceasca pt ca altii sa poata trai bine, nu ?

    RăspundețiȘtergere
  27. Si sa nu uitam de armata de postaci pro-PDL, pro-PLM (si alte partide) care intra pe orice site care are cat de cat vizitatori (site-urile de stiri in principal) si pe care posteaza opinii pentru a discredita AUTORUL, ARTICOLUL, etc.
    Aceste persoane sunt organizate in grupuri si au nivele diferite de pregatire pentru a produce texte variate (in functie de cui se adreseaza: pt prostul de rand, pentru cel putin mai destept, etc).
    Urmariti articolele lui Ilie Serbanescu din Romania Libera sau Jurnalul. IS este o tinta predilecta. Cum apare articolul, apar si comentariile.
    Deci exista si meseria de "postac" platita de... cei interesati de serviciile lor...

    RăspundețiȘtergere
  28. si inca ceva, nu stiu de ce multa lume vede ca principali vinovati guvernantii. Pai, credeti ca guvernantii nostri iau deciziile de capul lor? Guvernarea noastra vine din afara, cel care vine cu banul iti face si legea, FMI este stapanul nostru,iar boc, basescu sunt doar executanti. E adevarat ca ne-au vandut, dar sa nu uitam ce-au patit liderii polonezi pentru ca au refuzat FMI-ul, sau irakienii pt ca liderii lor nu au dat petrolul de bunavoie.
    Pana la urma, mai bine sa fie pace, si sa avem ce munci, ce manca, decat razboi. Pana una alta nu e inca asa de rau cum ar putea fi, sau cum cred ca eu ca va ajunge sa fie

    RăspundețiȘtergere
  29. Dane, din pacate aici sunt de acord cu cei care sunt de parare ca bancile au actionat ca un cartel dar unii din ei din pacate nu au 7 ani de acasa. Acum solutia ta de a nu te imprumuta in conditiile in care cineva voia sa isi cumpere o casa implica sa isi caute o viata mai buna pe alte plaiuri, adica exact ce ai facut tu! Acum, partea haioasa este ca cei in jugul creditelor si in conditiile actuale ale pietei muncii doar emigrarea le-a mai ramas ca optiune viabila pentru o viata mai buna lasand banca in brate cu ipoteca in conditiile lipsei unei reglementari a falimentului personal. Cand statul roman se va trezii peste 4 ani cu 1 mil mai putin de angajati platitori de taxe probabil ca va introduce si legea falimentului personal, probabil ca va fi prea tarziu ca si alte legi cu bad timing (post factum). Acum, eu ii reprosez guv. Isarescu ca nu a interzis creditele in moneda straina lasand optiunea celor care puteau sa se imprumute in moneda nationala si sa isi asume o rata majorata, aferenta unei economii bananiere ca Rromanica care ar fi impiedica aparitia unei bule...

    RăspundețiȘtergere
  30. laurentiu,
    daca nu ti-au convenit conditiile gasite pe piata nu trebuia sa iei credit.
    in loc de credit halucinant pe 30 de ani puteai alege chiria si acum erai muuuult mai ieftin la acest capitol.
    iar masina ... nu e chestie obligatorie fara de care nu se poate trăi.

    Daca'ar fi gandit toti asa atunci bancile nu ar fii avut cerere pentru produsele lor besite si ar fii fost obligate sa reduca costurile aferente creditelor.

    dar prostu'i prost oricum o iei.

    RăspundețiȘtergere
  31. cine a scris articolul este un cretin care crede ca stie ceva.
    Ai credit? NU?
    Probabil ca ai tai au furat destul!!
    Cum s-au dat credite?
    Cine plateste rezerva minima?
    Cum iti poti cumpara o casa (sau un kk de TV in tara asta?
    Te simt ca ai o nevoie si te fac muci.
    Numai hotii si tunarii o duc bine in tara asta.
    Draga domnule economist ai pierdut timpul la scoala degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  32. Colaborarea cu hotnews isi arata roadele.

    Observ "cititori" din cei mai fini.

    RăspundețiȘtergere
  33. Foarte bun acest post, Dane.
    De obicei citesc si doar atat, fara alte comentarii. Dar astazi vreau sa adaug cateva cuvinte...
    Dpmdv, in buna parte ai dreptate, dar privesti lucrurile dpdv al cuiva care n-a avut nevoie de credite, nu i-a "ars buza" dupa un 10,000 euro, cum s-ar spune. Da, clientii (majoritatea) au fost slab educati dpdv financiar si au cazut in plasa abil intinsa de avocatii bancilor ale caror contracte au fost excelent intocmite, doar au atatia zeci de ani de experienta. Iar romanul, cel "rupt in fund", saracul, de unde sa stie de toate chichitele comisioanelor, marjele, dobanzile de referinta etc. In plus, bancile au schimbat ABUZIV comisioanele, au schimbat ABUZIV denumirile anumitor comisioane, au facut doar ce-au vrut ele fara ca stimabilul Isarescu sa intervina catusi de putin. Adevarul este ca eternul guvernator (nu stiu ce grad, colan etc are, dar e de rang inalt in orice caz) al BNR mai aparea din cand in cand si ii mai "scapa" printre dinti cate ceva, de exemplu... a recomandat sa nu se faca imprumuturi "exotice", cu referire evidenta - zic eu - la creditele in franci elvetieni. Timpul, evident, i-a dat dreptate si nici nu ma indoiam.

    Personal, mi-a "ars buza" dupa un credit pentru a-mi termina casa in toti acesti ani. Alternativa era sa-mi vand apartamentul, sa stau in chirie cine stie cat timp (la mana "Doreilor" din constructii) sau sa astept sa mai fac niste bani. Am fost si am facut studiu de piata luni si luni de zile, pe la toate bancile din piata (excluzand unele din start), am descoperit zeci de comisioane, de smecherii si cate si mai cate. Si am hotarat SA NU RISC SI SA NU FAC NICIUN CREDIT! Pur si simplu am realizat ca nu se merita. Sigur, eu aveam alternative, nu ma dadea nimeni afara din casa cumparata (din piata, nu de la stat) cu ani in urma si am hotarat sa astept. Si bine am facut! Pentru ca acum stau linistit. Si din cand in cand mai pun cate o caramida la casa...

    RăspundețiȘtergere
  34. Documentul respectiv nu a facut decat sa mai mentina iluziile, in mod paradoxal, de ambele parti. Cu sau fara OUG#50, vremea executarilor silite [masive] vine.

    RăspundețiȘtergere
  35. Cand, Alex, cand vine vremea executarilor silite? Tu cand crezi?
    Va trebui sa-mi vand apartamentul inainte de acel moment...

    RăspundețiȘtergere
  36. Deobicei nu fac pronosticuri, dar cred ca undeva intre 11Q3 si 12Q1, deci inca 7-8 luni pana la un an de "iluzie". Pana atunci, prbabil scaderile vor fi moderate, poate inca 5-10% in termeni reali, dar mementul mentionat mai sus va fi un "punct de inflexiune", dupa care vor fi scaderi de 30-50%, in decurs de cateva luni. Atunci, executarea silita si vanzarea activelor va fi singura optiune a bancilor intrate in criza de lichiditate. Va castiga primul care va iesi din joc. Cei care vor mai spera in redresari vor fi calcati in picioare in frenezia vanzarilor.

    "Scheletul din dulap" al imobiliarelor romanesti este stocul de apartamente (cele mai multe vechi, dar si destule noi) care stau goale, multe nici macar inchiriate, iar cei ai bancilor - garantiile supraevaluate numarul si creditele neperformante ascunse din pix. Situatia seamana cu cea a unui ghetar topit, din care a mai ramas doar "fatada". Problema e ca se face "cald" iar un "cutremur", de exemplu intrarea in incapacitate de plata a Spaniei (bula imo. cu un ordin de marime peste RO) e inevitabil.

    Mai mult, piata imobiliara romaneasca cu va mai reveni niciodata la valoarea din anii de boom, pentru ca fundamentele economice, si mai ales demografice, actioneaza implacabil. Pe fondul scaderii populatiei apreciez ca vom asista, incepand probabil cam peste 10-15 ani la parasirea masivea [urmata de degradarea accelerata] amajoritatii zonelor rurale, dar si a multor zone urbane, chiar din orasele mari. Cartiere intregi se vor ghtoiza, apoi vor cadea in paragina si in final se vor prabusi - multe blocuri au deja 50+ ani si probleme masive cu structura de rezistenta si infiltratiile.

    RăspundețiȘtergere
  37. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  38. Multumesc, Alex!

    Esti un domn ca mi-ai raspuns si, ca de obicei, imi plac foarte mult argumentele care insotesc comentariile tale. In fapt, cele mai pertinente, pe acest blog, alaturi de ale lui Dan. Eu sunt un novice, dpdv economic (adica fara studii in domeniu), insa ma documentez atat cat pot si vreau sa fiu la curent cu tot ce misca in piata pentru ca, de multe ori, mersul vietii noastre depinde (si) de mersul general in sfera economicului.

    Cu stima...

    RăspundețiȘtergere
  39. Ceva de genul OUG50 trebuia facut de mult, inainte sa inceapa boomul creditarii si sa se puna problema retroactivitatii !

    Eu am cautat foarte mult o oferta de credit cu dobanda fixa. Am gasit doar una singura decenta, la Volksbank.

    Mi s-a confirmat de 3 ori verbal ca bobanda va fi fixa, dar in contract au pus o steluta "banca isi rezerva dreptul sa modifice dobanda". Si au modificat-o, unilateral.

    Nu mi s-a dat sa citesc contractul pana in ziua semnarii, desi am cerut (era acum cativa ani). In ziua contractului problema se pune "semnezi sau pierzi casa si avansul de la precontract".


    Nu este doar problema educatiei financiare !

    Bancile au actionat ca un cartel, au folosit pozitia lor pentru a impune clauze dezavantajoase si ne-negociabile clientilor. Concurenta nu a functionat.

    RăspundețiȘtergere
  40. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  41. @Rocknroll

    "Eu sunt un novice, dpdv economic (adica fara studii in domeniu), insa ma documentez atat cat pot si vreau sa"

    Nici eu nu am studii, dar citesc, observ, analizez. Ca profesie si pregatire sunt inginer telecom.


    @Mihvoi

    Banii sunt ai bancii, deci poate pune orice conditii vrea ea cand ti-i imprumuta. Deasemenea, din punctul meu de vedere bancile au voie sa se cartelizeze cat vor. Pana la urma cartelul, formal sau informal - cum e cazul in Romania, se va rupe in momentul in care profiturile tuturor vor scadea (piededrile vor creste) - in cartel totul se imparte. Post-ul de acum cateva zile, despre valul de refinantari, arata defapt ca, sub presiunea piederilor, cartelul incepe sa se faramiteze. Am spus ca in cazul Romaniei, cartelul este unul informal, pentru ca cel mai probabil bancile si-au sincronizat ofertele fara a fi semnat un acord prealabil, deoarece piata oferea perspectiva unor profituri mari pentru toata lumea pana acum doi ani.

    Principalii vinovati pentru acest fapt sunt chiar cei care s-au grabit sa devina clientii bancilor, indiferent de conditiile contractuale, de cele mai multe ori sub impulsul valului de pros ... optimism generat de cresterea concomitenta a veniturilor si a pretului bunurilor imobiliare. Ceilalti vinovati pentru dezastrul iminent sun BNR, care a tras cu dintii pentru a pastra cursul stabil, ascunzand astfel riscul valutar, si bancile insale, care , in proportie covarsitoare s-au imprumutat pe termen scurt de pe piata externa, pentru a imprumuta la randul lor pe termen lung pe cea interna, fara a face prea multe verificari in privinta veniturilor debitorilor a si viabilitatii investitiilor acestora.

    Cresterea a ascuns insa de la bun inceput un cerc vicios inflationist generat chiar de expansiunea creditului si care a fost scurtcircuit doar atunci cand cresterea veniturilor pe plan intern, coroborata cu scaderea cererii pe plan extern a inceput sa muste serios din competitivitatea economiei romanesti. La momentul in care a inceput sa se desumfle balonul creditarii, mare parte din cerea solvabila de credit si destul din cea putin solvabila - de ce sa n-avem si noi subprimii nostri - fusese deja acoperita. Dovada empirica cea mai importanta in favoarea opiniei ca s-a mers prea departe cu creditarea, a fost cresterea deficitului balantei comerciale si dupa intrarea Romaniei in recesiune. Asta inseamna ca atat consumatorii privati, dar mai cu ceama statul (an electroal, bat-o vina!), s-au imprumutat si au consumat masiv chiar in timp ce practic le fugea pamantul de sub picioare!

    RăspundețiȘtergere
  42. Cand, Alex, cand vine vremea executarilor silite? Tu cand crezi?
    Va trebui sa-mi vand apartamentul inainte de acel moment...


    Daca tu crezi ca executarile silite sunt pentru tot poporul, si, drept urmare, va urma o avalansa de locuinte pe piata, care se va ieftini.... stai linistit.

    RăspundețiȘtergere