marți, 19 iulie 2011

Concurenta ca la noi


Săptămâna trecută, șeful concurenței de la noi, Bogdan Chirițoiu, a făcut o declarație de-a dreptul halucinantă referitoare la intenția RDS de a achiziționa UPC: 
"Am zis că nu suntem aprioric împotrivă. Este o cotă mare de piaţă, evident, dar trebuie analizat. Ei vor argumenta, şi eu sunt dispus să accept asta, că nu numai cablul contează, pentru că oamenii au acum alternative să folosească şi antena. Mai sunt posturi de televiziune pe internet. Deci s-ar putea ca piaţa să fie mai mare, nu numai prin cablu propriu-zis".
Când am citit-o prima dată mi-am dat palme deoarece o asemenea invitație deșănțată pentru formarea unui monopol n-am mai văzut până acum. Și, pentru ca lucrurile să devină agravante, declarația este făcută de șeful unei instituții care, atât teoretic cât și practic, ar trebui să lupte activ împotriva unei situații de acest gen. 

Situația de săptămâna trecută a căpătat însă accente tragicomice abia ieri, când UPC a ieșit cu un comunicat pentru care băiatul de la CC cu tot cu fața lui de șobolan turtit ar trebui să-și ia urgent tălpășița din peisaj:
"În ultimele luni, au existat multiple speculaţii în piaţă şi zvonuri cu privire la o eventuală preluare a UPC de către RCS&RDS. Dorim să clarificăm această situaţie: UPC nu derulează niciun fel de discuţii cu RCS&RDS pe tema unei potenţiale tranzacţii. Singurul angajament al UPC este în faţa propriilor clienţi, acela de a le oferi servicii de televiziune, internet şi telefonie la cele mai înalte standarde".
Ok. Și-acum să înțelegem puțin care e treaba cu această întâmplare, mai precis cum cred eu că stau lucrurile. Neavând nicio informație din interior, voi încerca totuși să vă prezint bănuielile mele în ceea ce privește această situație. Personal nu cred că iese fum fără foc și tind să cred că au existat mai multe discuții pentru preluarea UPC de către RDS. Mai mult, mă gândesc că, cel puțin la un moment dat, UPC și-a dorit un exit din România, însă singurul care ar putea fi interesat de o asemenea achiziție este RDS. Marea problemă a tranzacției a fost, încă de la începuturi, monopolul care ar rezulta în urma unei asemenea preluări. Conștienți de acest fapt, este posibil ca reprezentanții UPC să fi acceptat un preț ceva mai mic din partea RDS deoarece, nu-i așa, cumpărătorul ar fi avut de furcă pe la Consiliul Concurenței. 

Cum, după declarația lui Bogdan Chirițoiu, lucrurile par unse la Consiliul Concurenței, cred că UPC a reevaluat situația și a înțeles că poate obține mai mult. Astfel a apărut declarația de ieri care a aruncat în derizoriu Consiliul Concurenței și, probabil a relansat negocierile spre alt palier.

Sincer, în urma acestei întâmplări rămân cu un gust amar. Cu toate că e limpede și pentru un copil că o fuziune a celor doi mari operatori ar conduce la o poziție dominantă atât de piața de furnizare de conținut TV cât și pe cea de telefonie & internet, șeful Consiliului Concurenței nu numai că nu se menține departe de subiect, dar, mai mult, dă soluții pentru ieșirea din impas. Dincolo însă de toate aceste evidențe îmi rămâne în minte o întrebare: cam cât costă respectiva declarație și cine încasează banii?

10 comentarii:

  1. Modul de functionare a Consiliului Concurentie trebuie schimbat din temeli. Modul defectuos in care functioneaza este una din cauzele saraciei noastre. Opinia mea la:
    http://abciconomics.blogspot.com/2010/11/suntem-saraci-din-cauza-competitiei.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar daca RDS cumpara UPC (lucru de nedorit, caci intr-adevar descurajeaza concurenta), totusi nu se ajunge la monopol. Romtelecom ramane un concurent foarte bun atat pe segmentul TV cat si pe cel de Internet.
    Cat priveste Chiritoiu, e doar unul dintre prostii numiti politic. Nimic nou, "pleaca ai nostrii, vin ai nostrii" (Ogoranu).

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi explica si mie cineva de ce e nevoie de CC si alte organisme de reglementare a pietei desi capitalismul e o idee atat de frumoasa, naturala, sanatoasa si geniala de organizare economica?

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa cum spune si Anonim, de ce e nevoie de CC cand capitalismul, pe care acest blog il sustine (din cate am vazut) este atat de bun.

    Parerea mea e ca aici consiliul concurentei nu are treaba (nu prea are in general) fiind o problema de drept de proprietate. Patronul UPC are dreptul sa-si vanda proprietatea oricui daca o face de buna voie (nu-i pune RDS cutitul la gat, nu?).

    Probabil ca unora le este teama ca serviciile se vor scumpi sau vor deveni mai proaste, dar aceasta teama nu justifica renuntarea, fie ea si temporara, la capitalism. Nu se poate si cu sula'n cur si cu sufletu'n rai. Vrem libertate economica sau siguranta economica? Cineva spunea ca cine renunta la libertate pentru siguranta nu merita nici una nici alta si le va pierde pe amandoua. Mai bine ne gandim cum scoate dracului statul din economie ca nu ne-a adus decat probleme.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim(primul), Logosfera: Ca sa intelegeti necesitatea Consiliului Concurentei si al legislatiei anti trust ar trebui sa mai rasfoiti putin istoria si sa intelegeti ce s-a intamplat cu Standard Oil spre exemplu. Dupa, mai discutam...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum sa se opuna el sau expuna o dezbatere corecta cand el raspunde unor comenzi politice . Nu am inteles rostul palmelor din postarea ta .....trezeste-te , esti bine?

    RăspundețiȘtergere
  8. Dan lasa copiii sa doarma in continuare ! Ei vad sistemul vopsit frumos la exterior . Auzi la el "capitalismul e o idee atat de frumoasa, naturala, sanatoasa si geniala de organizare economica"

    Suna sinistru in urechi precum suna osanalelel aduse lui Ceausescu . Sac nu sunt nici comunist nici capitalist ................

    RăspundețiȘtergere
  9. Dan, nu-i asa ca parca ai da o amenda lui Steve Jobs? Asa, de control..

    ;)

    RăspundețiȘtergere