vineri, 20 aprilie 2012

De-globalizarea

În urmă cu patru zile lumea a fost luată prin surprindere de decizia şoc a Argentinei: naţionalizarea celui mai mare producător de petrol mal ţării, YPF. Istoria recentă a Argentinei este una cât se poate de zbuciumată şi merită studiată pentru că, într-o oarecare măsură avem puncte comune. După ce FMI-ul reprezentat acolo de bravul Jeffrey Franks(vă este cunoscut numele?) a reuşit cu succes împingerea ţării în faliment, după episoade de haos în care oamenii înfometaţi atacau depozitele cu rezerve strategice ale armatei, ţara a reuşit să-şi regăsească drumul spre creştere prin aplicarea unor politici proprii centrate în jurul oportunităţii şi interesului naţional. Aşa se face că, în prezent, Argentina a devenit o ţară cu o economie vibrantă, aflată în expansiune şi perfect sincronizată cu celelalte economii ale zonei. 

Dacă vom studia puţin mai mult America de Sud vom constata că acolo este vorba de un set de politici foarte coerente în care controlul surselor energetice reprezintă un element de forţă, un instrument care aparţine eminamente statului. Privită din această perspectivă, acţiunea Argentinei este una normală, mai ales în condiţiile în care "investitorul strategic"(grupul spaniol Repsol) nu a reuşit să se ridice la nivelul exigenţelor locale. Cu toate că oficial li s-a cerut creşterea investiţiilor pentru mărirea producţiei, cei de la Repsol au preferat repatrierea profiturilor, o acţiune care ţine de interesele ţării mamă, fără a lua în considerare ce se întâmplă "peste mări şi ţări". Văzându-şi ameninţată întreaga economie, argentinienii au trecut fără prea multă jenă la naţionalizarea producătorului de petrol producând o gaură substanţială spaniolilor de la Repsol. 

Cu siguranţă subiectul în sine este unul interesant, însă intenţia mea nu este întoarcerea acestuia pe toate feţele. A făcut-o toată media, motiv pentru care mă voi opri aici cu consideraţiile la adresa Argentinei. Ceea ce aş vrea să subliniez este similaritatea naţionalizării din Argentina cu limitarea exporturilor de metale rare din China. Chiar dacă vi se pare că avem de-a face cu o comparaţie forţată, decizia chinezilor de a închide robinetul cu metale rare este din acelaşi registru sugerându-ne generalizarea politicii de conservare a resurselor proprii(cel puţin în lumea emergentă, deoarece în lumea bogată acest lucru se întâmplă de mult, dar sub o formă mascată). Într-adevăr, una din acuzele Argentinei la adresa Repsol a fost interesul companiei pentru export în detrimentul pieţei locale. 

În acest context, nu putem să nu observăm cum paradigma se schimbă încet şi sigur: politicile referitoare la resurse devin, pe zi ce trece, din ce în ce mai egoiste, punând pe primul plan interesul propriu. Practic, avem un domeniu în care piaţa nu se mai confundă cu interesele marilor jucători globali, ci cu interesele locale. Acesta este, din punctul meu de vedere, începutul unei mişcări masive de redefinire a economiei mondiale. Asistăm la începuturile a ceea ce am numit în titlu de-globalizare. Atunci când nu mai ai de-a face cu o piaţă globală ci cu o sumă de pieţe locale acţionând după interese diverse, poţi spune că ceea ce până acum s-a dovedit a fi global efectiv se dărâmă. 

Dar până la urmă de ce avem de-a face cu de-globalizarea? De ce ar vrea cineva să renunţe la actualul model care, teoretic, se învârte în jurul eficienţei, al costului minim? Ei bine, nu prea e aşa deoarece în ecuaţia "costului minim" intervine o mică variabilă care, încet şi sigur, se dovedeşte a fi o formă fără sens: banul. Personal cred că modelul global actual se va prăbuşi ca efect direct al existenţei naţiunilor exportatoare de bani. Oare cât valorează dolarul şi de ce cineva ar schimba o marfă palpabilă pe o hârtie de valoare îndoielnică. Politicile de conservare a resurselor tocmai acest lucru îl fac: limitează exporturile pentru a permite o dezvoltare solidă locală; refuză schimbarea resurselor pe bani, preferând să le investească direct în propria dezvoltare. Numai că, pornind de la această realitate cred că se va ajunge la o de-globalizare accentuată şi la redefinirea a ceea ce acum numim piaţă globală. Cred că trebuie să înţelegem că, în scurt timp, vom avea din ce în ce mai puţin de-a face cu banul şi din ce în ce mai mult cu schimbul. Este ceea ce spuneam încă din 2009 şi care este pe cale să se concretizeze ca efect direct al necesităţilor actuale. În acest context, globalizarea devine o noţiune anacronică. Noua economie începe să remodeleze lumea, iar viteza schimbării cred că va fi una impresionantă. 

5 comentarii:

  1. Într-un fel, globalizarea a pus accent pe "bunurile simbolice", deşi se referă şi la bunurile foarte concrete. Acum, când lumea s-a fript cu "bunurile simbolice"(inclusiv cu dolarul şi cu euroiul!), au revenit la modă bunurile cât se poate de concrete. Şi ne vom întâlni cu protecţionismul. Ce vor face naţiunile care şi-au schimbat economiile, pentru a produce "bunuri simbolice"? E o întrebare pe care americanii văd că şi-au pus-o deja, şi vor să-şi refacă baza productivă, lăsând-o mai moale cu prostiile. Că, la o adică, nimeni nu mănâncă biţi!

    RăspundețiȘtergere
  2. >În acest context, globalizarea devine o noţiune anacronică.

    Cred că e o exagerare ( sau nonsens ) în această afirmaţie. În fond câtă vreme schimburile comerciale rămân globale - cu singura mică mare diferenţă că se renunţă la varianta care presupunea intermedierea prin dolari/euro - putem vorbi mai degrabă/mai coerent despre "globalizare 2.0" decât despre "de-globalizare" ... nu ? ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca inainte de a spune ca o afirmatie e nonsens ar trebui sa intelegi ce inseamna globalizare. Asa ca pana sa ajungi la 2.0 incearca sa intelegi ce presupune v1.

      Ștergere
  3. Un profesor de „socialism științific” ne spunea că „global/mondial” însemna „numai pentru o anumită națiune” (era clar vorba de SUA), devreme ce nu există guvern global. Se masca naționalismul american sub ideea de mondialism/globalism. Azi se schimbă națiunea/națiunile „colectoare”, ideea e aceeași.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dane, drepturile de proprietate intelectuala valoreaza ceva pentru tine sau nu? Pentru ca stii si tu, US are patente in valoare mai mare de 2 3 ori cat toate activele tangibile de pe teritoriul ei, evaluate cu prudenta chiar.

    Ce ar face economia lumii fata Google. Sau fara Facebook. Sau fara nanotehnologie, fara.. Ne intoarcem in anii 80. Sau mai bine zis direct in anii 60, pentru ca acolo cred ca ne indreptam (viteza de circulatie a dolarilor oricum e la nivelul din 60 - aici fiind si motivul pentru deflatia care sta sa vina).


    Nu stiu cum se face insa de fiecare data cand atingi subiecte importante uite cum ajungi in Nationalism, vorbesti despre "interes national" sau alte povesti dar ignori complet PROPRIETATEA, de parca ai fi Iliescu cand dadea indicatii judecatorilor prin 94. Asta pentru mine spune un singur lucru: socialism.

    Argentina nici macar nu ar fi stiut ca are rezerve de petrol daca nu ar fi descoperit UN INDIVID forajul (orizontal - sa zicem). Ar fi dormit aurul sub cap si ar fi murit de foame. Nu te mira daca pe stilul asta vom ajunge din nou in evul mediu (*adica exact ala de care vad ca vrei sa "ne scapi pe toti", cu forta - pentru ca asta e "nationalizarea"), deoarece exact asa gandeau si marii revolutionari ai secolului trecut. Sa piara exploatatorii, monopolistii care platesc cu "hartie". Nu-i asa?

    Conteaza cumva ca guvernul Argentinei a semnat un CONTRACT? Eeii. detalii. Gasim noi o chichita care sa anuleze cumva CUVANTUL dat. Aici vorbim de interesul national, nu de profitul sau PROPRIETATEA unui individ. Guvernul oricum nu exista, e doar un concept, nu poate avea CUVANT. Nu-i asa?

    Vezi.. si pe urma te miri de ce te fac socialist.

    RăspundețiȘtergere