marți, 26 iunie 2012

Dosare nucleare

Într-un excelent comentariu din Financial Times, Gideon Rachman aduce în discuție problema nucleară iraniană demonstrând cât se poate de logic o chestiune pe care orice om normal ar fi trebuit să o conștientizeze de mult: în timp ce problema nucleară iraniană este supraexpusă, alte amenințări sunt trecute mult prea ușor cu vederea. 

De ceva vreme suntem bombardați cu tot felul de slogane ale propagandei oficiale. Ba că Iran-ul a construit în secret nu știu ce facilitate nucleară, ba că are vreo două mii de echipamente de purificare a uraniului răspândite pe tot teritoriul țării, ba că e foarte aproape de Europa s.a.m.d. În toată ecuația apar și declarațiile belicoase ale Israelului care se declară pregătit pentru survolarea ultimă în timp ce americanii deplasează portavioane și echipamente militare de sute de miliarde de dolari. Toate acestea pentru a preveni așa zisul dezastru total. Atât de dementă a devenit propaganda media încât te și aștepți să-l vezi pe Ayatollah-ul Khamenei călare pe un tanc agitându-și bastonul atomic spre întreaga lume civilizată care, vezi Doamne, a paralizat sub imperiul fricii.

În mai multe rânduri v-am povestit despre situația de izolare a Iran-ului în regiune, situație dată atât de religia oficială cât și de neapartenența țării la lumea arabă. Este evident că țara nu este nici pe departe bau bau-ul umflat cu pompa de mass-media. Programul său nuclear, dincolo de grandoarea cu care este descris de politicienii locali sau de amplificarea ireală a propagandei vestice, mi se pare mai degrabă o chestiune rudimentară probabil similară imaginarelor bombe irakiene pentru care Bush jr. a declanșat al doilea război în Golf. 

Pentru a înțelege mai bine unde e problema, Rachman face un lucru deștept contrapunând ipoteticei probleme nucleare iraniene realitatea nucleară a Pakistanului, o țară care deja deține arma atomică. Cum bine se știe, Pakistanul nu e vreo mare democrație, nu împărtășește valorile occidentale și, în plus, se mai află și într-un conflict radical cu India. Când se vorbește despre ipoteticele legături dintre Iran și organizațiile teroriste se uită prea repede faptul că unul dintre producătorii de teroriști este chiar Pakistanul, ale cărui școli islamice din nordul țării produc îndoctrinați radicali pe bandă. Lumea uită prea repede criza generată de susținerea americanilor de către pakistanezi în conflictul din Afganistan, de eforturile făcute pentru ca triburile pakistanezo-afgane de la graniță să nu se revolte. În general, starea de spirit a pakistanezului de rând și radicalismul acestuia sunt trecute sub tăcere. Ca să nu mai vorbim de generoasa găzduire a lui Osama bin Laden și a altor lideri radicali religioși. Cum corect observă Rachman, în timp ce Iranul se chinuiește să încropească o bombă rudimentară, Pakistanul deja a livrat tehnologie nucleară Coreei de Nord, Libiei lui Gaddafi și chiar ... Iranului. 

Având în vedere acestea, unde este oare diferența și de ce lumea nu vede cu ochi corecți realitatea? E simplu! În primul rând, rachetele iranienilor au capacitatea de a lovi ținte de pe teritoriul Israelului, iar aceasta este dublată de o politică externă agresivă și radical antisemită. Este principalul element care produce nervozitate într-un Israel care încearcă să-și protejeze cumva teritoriul. E clar că atunci când știi că unul poate pune tunul pe tine n-ai cum să stai liniștit când afli că încearcă să dezvolte și bombe atomice. Apoi, în timp ce Iranul nu împărtășește punctul de vedere american, Pakistanul este un aliat oficial al SUA beneficiind de programe generoase de ajutor. Cu alte cuvinte, în timp ce Iranul e un intrus în jocul nuclear, pakistanezii sunt „de-ai noștri”. Însă trebuie să fim conștienți că nimeni nu poate garanta că, la un moment-dat, Pakistanul n-ar putea să iasă de sub influența politică a americanilor și aceasta în ciuda cârtițelor plasate cu măiestrie în punctele cheie ale politicii și armatei. Lucrurile pot oricând scăpa de sub control și-atunci vom avea parte de mult mai multe provocări. Concluzia analizei lui Rachman este surprinzător de simplă și, în același timp îngrijorătoare:
But next time somebody tells you that Iranian nuclear weapons would be an unparalleled and intolerable threat to international security, you might remember that we are already living with a more alarming menace: the Pakistani bomb. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu