vineri, 6 iulie 2012

Mega-frontul

După ce în urmă cu două săptămâni FED-ul își continuase programul de susținere a economiei care plastic ar putea fi denumit „bagă banu'”, iată că ieri am avut o ofensivă globală a băncilor centrale. Chiar dacă nerecunoscută de către actori, e greu să nu ți se pară ciudat cum, în aceeași zi, mai multe bănci centrale de calibru au luat măsuri disperate pentru combaterea a ceea ce ei numesc încetinirea economică.

A început cu Banca Angliei care a anunțat că-și continuă programul neortodox de cumpărare de bonduri(asta după ce redusese dobanda de politică monetară). E un instrument menit a manipula dobânzile pe termen lung și, în același timp, de a masca ceea ce se vede de la o poștă, anume lipsa de finanțare a statului. După aceasta am avut anunțul Băncii Centrale Chineze(PBOC) referitor la scăderea dobânzii pentru împrumuturile pe un an la 6%, cu 31 bp sub dobânda anterior stabilită. Dobânda pentru depozitele pe un an a scăzut și ea la 3%, cu 25 bp sub cea anterior stabilită. China încearcă în continuare să controleze stagnarea economică, dar, chiar dacă vi se pare exagerat ceea ce spun, faptul că acolo se iau decizii monetare e o veste bună și ne sugerează că autoritățile estimează că economia încă este sub control, că-și pot îndeplini targetul stabilit. Și spun aceasta cu toate că avem de-a face cu a doua măsură de acest tip luată în mai puțin de o lună! Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară la 0.75%, în timp ce dobânda pentru depozitele overnight a ajuns la 0%(da, zero!). Nu cred că mai e nevoie de alte argumente pentru a demonstra că avem un mega-front deschis de băncile centrale. Un mega-front care, la modul declarativ, luptă cu cel mai mare coșmar al crizei actuale: stagnarea și scăderea economică.

Într-adevăr, mișcarea e impresionantă, dar nu suntem în fața unei premiere. Acțiuni coordonate la nivel global am mai avut până acum, iar experiența ne învață că au avut efect doar pe termen scurt. Ceea ce pare îngrijorător e faptul că nimeni nu-și pune întrebarea referitoare la cauza acestor eșecuri. Dacă am fi superficiali am spune că bancherii centrali sunt proști și nu înțeleg nimic din ceea ce li se întâmplă. E o ipoteză posibilă, dar dacă vom contrapune acestei ipoteze tocmai contrariul scenariul se transformă radical. E greu de crezut că nu știu ce fac oamenii care au în mână statistici la orice nivel, care cunosc la perfecție structura propriilor economii și care știu în detaliu caracteristicile fiecărei arme pe care o scot în luptă. Și-atunci unde e problema? Dacă știu exact pe ce stau de ce nu acționează? Ei bine, tocmai aici e problema. Știu unde e buba, dar nu mai pot interveni. Mecanismul e gripat, supradimensionat și energofag. Singurul lucru pe care-l pot face este o perpetuă amânare deoarece, dincolo de acțiuni, e nevoie de ceva mai mult, anume de o decizie politică. Decizie care nu se poate lua acum și care este amânată prin tertipuri de tipul celor de ieri sau prin campanii de imagine. 

Ceea ce am văzut ieri ne sugerează însă că suntem destul de aproape de terminarea metodelor clasice care se folosesc în tratarea afecțiunilor economice similare celei de care suferim acum. În scurt timp vor mai fi disponibile doar măsurile inimaginabile, cele care nu au de-a face cu economia. Ele au fost folosite și până acum, dar doar punctual, doar pe scară mică. Urmează să vedem adevărata bazooka? E o întrebare al cărui răspuns va apărea clar în aproximativ șase luni.

2 comentarii:

  1. Ce zici de asta?
    http://www.wimp.com/financialscandals/

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer, şi recunosc asta fără probleme, nu sunt ceea ce se cheamă "economist". Dar puţină logică este până şi în criza asta. Din punctul meu de vedere a devenit o criză a puterii de cumpărare a indivizilor. Dacă te uiţi pe statistici, puterea de cumpărare a celor care trăiesc din muncă a scăzut, cu precădere în Occident, inclusiv SUA, în termeni reali cu câteva procente faţă de anii 80, când a început dezmăţul neo-liberal. E drept că a crescut inimaginabil consumul. Dar pe datorie. Pur şi simplu cei care trăiesc din muncă au fost trimişi la bănci, dacă doreau să consume. Acum, deşi cele mai multe bănci zac pe mormane de bani, nu mai dau credite. Iar "austeritatea", care a distrus şi ea putere de cumpărare, a micşorat dramatic capacitatea de rambursare a creditelor. Pe de o parte băncile nu au ce face cu banii, pe de altă parte nu-şi pot recupera mare parte din împrumuturile acordate. Asta blochează economia, până la urmă.
    Soluţia la criză ar fi creşterea, chiar şi artificială, prin creaţie monetară, a puterii de cumpărare a celor care trăiesc din muncă. Sau, dacă are cineva curaj, prin suprataxarea marilor averi, făcute tot pe spinarea celor despre care vorbeam, pentru că au avut un profit suplimentar din ne-plata muncii. Dar sigur nu se va întâmpla aşa. Vom asista la noi reduceri ale puterii de cumpărare, prin austeritate, la noi "ploi cu bani" în bănci, la noi "planuri de salvare", care nu salvează nimic. Soluţia este plata decentă a muncii, şi nu premierea nemeritată a capitalului. Dar în loc de asta vom avea mai multă sărăcie din muncă.
    Ce zici, mi-am făcut prieteni printre "anti-comunişti"?

    RăspundețiȘtergere