luni, 2 iulie 2012

Surface

Cu ceva timp în urmă a făcut senzație un filmuleț de prezentare a noului gadget cu care Microsoft speră să-și facă intrarea pe noua piață a dispozitivelor la purtător. Și nu este vorba despre o banală reinterpretare a aceluiași cântec ci, spun ei, de începutul unei revoluții în domeniu.

Chiar dacă nu sunt un susținător al gigantului software trebuie să începem cu un adevăr: conceptul de tabletă este unul pe care nu Apple l-a inventat ci Microsoft și asta încă de la începutul anilor 2000. Implementarea de-atunci a conceptului însă nu s-a impus; istoria ne-a mai demonstrat încă odată că fiecare lucru trebuie să apară la timpul său, iar anticiparea nu se transformă automat într-o victorie. Astfel întreg succesul  tabletei a aparținut geniului pragmatic și dragostei pentru detalii specifice unui Steve Jobs care simțea cum viața i se scurge. 

Revenind în prezent, observatorii au fost cel puțin surprinși de decizia celor de la Microsoft. Indiferent de cât de tentantă ar fi piața device-urilor mobile, lumea nu se aștepta la un asemenea anunț. Și aceasta pentru că gigantul din Redmond avea un fel de pact nescris cu producătorii de hardware ai cărui termeni nu prea au fost încălcați până acum. Microsoft era cel care asigura softul în timp ce producătorilor le rămânea terenul liber pentru încercarea propriei creativități în ceea ce privește design-ul și performanțele echipamentului. O coabitare care de treizeci de ani se desfășoară în aceiași termeni, fără ca vreuna din părți să încerce intrări pe teritoriul celeilalte. Dacă vă gândiți să mă contraziceți cu Xbox vă voi spune că nu aveți dreptate deoarece business-ul cu console era unul marginal. Practic, pe piața consolelor de-atunci jucau numai Sony și Nintendo. Intrarea Microsoft nu a afectat în niciun fel producătorii de hardware care aveau ca principală țintă calculatoarele, serverele și dispozitivele mobile.

Iată cum Surface pare să fi schimbat viziunea Microsoft în ceea ce privește coabitarea pașnică. În primul rând, conceptul prezentat de Microsoft pare a fi unul impecabil, extrem de tentant pentru utilizator.  Practic ai atât o tabletă cât și un notebook, husa-tastatură dovedindu-se a fi o găselniță deosebit de ingenioasă. Sistemul de operare este și el unul refăcut din temelii, cu o arhitectură orientată spre performanță și mobilitate. La fel și noua interfață grafică preia din mers provocările noii paradigme mobile. Ce să mai spunem, totul pare a merge către succes. Numai că acest succes poate genera insuccese pe alte planuri.

Cum bine observa un analist de la Businessweek, „producția de hardware nu este o activitate naturală a Microsoft. Este ceea ce face compania atunci când este cuprinsă de disperare.” De ce se întâmplă aceasta? Pentru că lucrurile se schimbă cu rapiditate. Cu mai timp în urmă spuneam într-un articol care a stârnit controverse la vremea sa că, în scurt timp, nu va mai conta sistemul de operare pe care-l ai deoarece treptat și sigur serviciile se vor muta pe net. O asemenea perspectivă este una dezastruoasă pentru Microsoft care-și trage seva din piața sistemelor de operare, piață pe care până acum a controlat-o de-a dreptul brutal. Încă de când Google anunța revoluția Chrome OS traseul era unul clar. A trebuit să vină Steve Jobs și să treacă pe planul doi conceptul revoluționar de mutare în cloud preferând evidențierea fiabilității acestui model, împachetând conceptul într-unul cool, care depășea teritoriul controverselor ideologice din industrie. În aceste condiții lansarea unui nou Windows riscă să lase piața rece. S-au dus vremurile în care utilizatorul era dornic să-și actualizeze sistemul la ultima versiune. Mai important acum e gadgetul, iar ceea ce e în interior trece pe planul doi(oare nu a fost așa mereu din punctul de vedere al utilizatorului banal?).

Un alt element trecut prea rapid cu vederea este cealaltă trădare istorică a Microsoft, anume alianța cu Intel. Suportul pentru arhitectura ARM este o altă mișcare riscantă pe care Microsoft o face sub presiunea realității. Până acum alianța Microsoft-Intel părea una definitiv cimentată. Prin această mișcare legătura dintre cei doi giganți începe să slăbească, chiar dacă nu prea vizibil deocamdată. Și, ajunși în acest loc trebuie să mai fac o remarcă, anume că asistăm la o replică dură pe care o primește Intel. Pentru cei care nu știu, în anii '90, Intel aproape a scos de pe piață arhitectura RISC. Puțini știu cum procesoarele care echipau computerele Apple, cu toate că erau mai rapide, au fost trimise la lada de gunoi a istoriei de către cuplul Microsoft-Intel. Iată cum am ajuns să trăim o replică dură venită din partea unor procesoare RISC având performanțe modeste față de CISC-urile Intel, dar cu o mai mare grijă pentru consumul energetic. Dacă e să fim corecți nu putem să nu remarcăm cum raportul performanță/energie consumată este net în favoarea arhitecturii ARM, ceea ce pentru un Intel concentrat pe „performanță cu orice preț” reprezintă o mare problemă. Lupta pentru performanță s-a cam încheiat, rezultatele la care s-a ajuns în prezent sunt satisfăcătoare, așa că ceilalți parametri hardware devin importanți. Între un procesor ultra performant și unul normal, dar cu un consum redus de energie, câștigă  ultimul deoarece utilizatorii apreciază mult mai mult mobilitatea.

Revenind la subiectul articolului, a sosit momentul să ne întrebăm dacă ceea ce face Microsoft este corect sau nu, dacă încălcarea pactelor istorice nu este cumva o greșeală. Tind să consider corectă aprecierea celor de la Businessweek: e o mișcare disperată. Lumea, așa cum o știa Microsoft, s-a schimbat radical. Ce sens mai au niște înțelegeri în condițiile în care sistemele de operare nu se vor mai cumpăra? De ce să cumperi un Windows când Android-ul e gratis? Dacă-ți iei iPad, Apple nu te pune să-i cumperi sistemul de operare. De ce s-ar grăbi un producător independent să licențieze Windows-ul pentru tabletele proprii în condițiile în care Android e gratis? S-a dus vremea în care numărul de aplicații era net în favoarea Windows. În prezent putem spune că raportul s-a inversat. Va fi o adevărată provocare pentru Microsoft să ofere aplicații pentru noua sa platformă mobilă și numai compatibilitatea peticită va fi de ajutor. Realitatea e că Surface este strigătul de disperare al gigantului din Redmond. Va reuși Microsoft în noua lume? Greu de spus. Oricât de interesant e conceptul, Microsoft intră într-o lume care nu-i mai aparține și în care trebuie s-o ia de la zero. Nu trebuie însă ignorat. Această greșeală a făcut-o în trecut un băiat pe nume Marc Andreessen și i-a fost fatală. Monștrii din beciurile Microsoft pot face mișcări spectaculoase atunci când sunt ațâțați. Atâte doar, nu știm încă dacă nu cumva lumina noii ere le este doar aparent potrivnică sau se va dovedi a le fi de-a dreptul fatală. Asta o vom vedea ceva mai târziu.

2 comentarii:

  1. Interesanta abordare a subiectului. Personal nu cred ca e un strigat de durere, mai degraba ceva pregatit in detaliu. Am impresia ca si-au cam invatat lectia odata cu batalia browserelor si au deschis ochii realizand ca sunt pe un trend descendent. Nu au abandonat nimic pe partea de Intel, vor avea tablete si cu asemenea procesoare , semn ca netbookul a murit intr-o zi calda de vara. Intel a facut multe cu Atom-ul si asta e doar o evolutie. Eu vad mai degraba 2 directii. Prima ar fi pentru utilizatorul normal cu oferta Arm si a doua pentru enterprise cu Intel. Cred ca ai vazut si tu hypeul cu BYOD. Rata de adoptie a tabletei in enterprise e scazuta datorita lipsei de integrare cu infrastructura. Asta aduce nou M$ si va acapara serios din piata. Lucrurile se anunta extrem de interesante.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sistemele de operare nu vor muri cum nu vor muri nici notebook-urile. Apple ar fi printre primii care ar da coltul odata cu sistemele de operare.
    Surface a fost prezentat pentru prima oara cu multi ani in urma. Am vazut o prezentare pe TED acum vreo 5-6 ani. Nu stiu de cand data prezentarea dar a fost mult mai spectaculoasa decat prezentarea tabletei de astazi. La vremea respectiva mi s-a parut totul un SF.

    RăspundețiȘtergere