luni, 6 august 2012

Frontul sirian

La ultima analiză pe care am făcut-o în legătură cu subiectul sirian vă povesteam despre complexitatea Orientului, despre cum poți risca, în necunoștință de cauză, ca de la o banală grenadă să dinamitezi o întreagă zonă. Cu siguranță, Orientul e mult mai complex decât îl pot percepe americanii sau cozile lor de topor. Se întâmplă de multe ori ca acest lucru să nu fie înțeles nici măcar de către cei conectați, de participanții activi la viața de acolo. 

Cu siguranță, al-Assad nu este nicidecum vreun monument de popularitate, dar nici opoziția siriană nu este atât de îndrăgită pe cât ar vrea presa să ne facă să credem. Trebuie să înțelegem că în Siria nu s-a trăit tocmai rău, singurele probleme fiind generate de monopolul asupra unor domenii acordat apropiaților regimului. De aceea, în ceea ce-l privește pe Bashar al-Assad, lucrurile în continuare se joacă. Fără o decizie a Consiliului de Securitate, cu o Rusie care susține fățiș regimul actual și o Chină care, chiar dacă se preface că nu vede, are poziții radicale anti americane, absolut nimic nu se poate petrece în Siria. Este semnalul pe care al-Assad l-a înțeles și, de aceea, a început puternic curățarea țării de opozanți rebeli. Așa se face că, în timp ce media oficială se îndeletnicește cu prezentarea ororilor care se petrec în Siria, Bashar al-Assad își reface pozițiile. 

La momentul atentatului căruia i-au căzut victimă ministrul apărării și alți oficiali de rang înalt, părea că regimului i s-a dat o lovitură fatală. Dezvoltările recente ne demonstrează însă că jocurile nu sunt nici pe departe făcute. Bashar al-Assad a înțeles că se află în plin război și încearcă să evite un scenariu libian în Siria. Mutarea soției și a copiilor în Rusia a fost considerată de mulți drept un semn de slăbiciune. În realitate a fost tocmai contrariul: într-adevăr, al-Assad și-a pus familia sub protecție, însă a făcut acest lucru pentru că e hotărât să meargă până la capăt și, în cazul în care pierde, familia să nu aibă parte de umilințe similare celor din Libia. Că acesta este realitatea se vede din desfășurarea de forțe. În primul rând trebuie remarcat că s-a reușit îndepărtarea rebelilor de Damasc. În prezent forțele rebele s-au concentrat în Aleppo, iar acolo se dă o bătălie extrem de importantă. În cazul în care al-Assad va ieși învingător va produce pagube semnificative Armatei Siriene de Eliberare și putem spune că va fi extrem de aproape de a-și recuceri țara. Momentul însă nu este deloc unul fast deoarece presiunea alegerilor din SUA poate conduce la acțiuni radicale menite a împinge deznodământul confruntărilor dincolo de data alegerilor. Președintele sirian pare a înțelege care sunt provocările și se limitează la izolarea fenomenului. Forțele oficiale dau lupte de uzură în Aleppo, însă, în același timp, caută să taie cât mai mult din rețelele de alimentare-aprovizionare ale rebelilor. Dacă vor reuși, probabil vor încerca să împingă frontul spre granițe cu Turcia, probabil la Tall Rifat sau într-o localitate secundară pentru a-l atrage pe Erdogan în cursa deschiderii parțiale a graniței pentru rebeli. 

Privind prin prisma acestui context este deosebit de interesant de observat că lucrurile încep să se înrăutățească și în sudul Turciei, acolo unde au reînceput revoltele kurde. PKK pare renăscut din propria-i cenușă și acționează în forță. E greu de crezut că violențele de-acolo sunt rupte de contextul general al regiunii. Posibil ca, în realitate, să avem de-a face cu o răfuială între serviciile secrete care-i transmit lui Erdogan, cu subiect și predicat, că oricând poate avea și el parte de probleme siriene. Sau poate deja încep să-i predea lecțiile democrației și autonomiei

Deocamdată suntem într-un impas determinat de jocul forțelor din Orient. Fără o înțelegere cu Rusia, SUA nu poate face mai mult decât să sprijine indirect rebelii sirieni, inclusiv financiar. Este vorba însă de un sprijin limitat, neputând fi vorba de dislocarea unor fonduri substanțiale. Deocamdată pare exclus un scenariu similar celui din Libia deoarece al-Assad nu are fonduri în băncile străine, fonduri care, printr-o decizie suspectă și arbitrară, să finanțeze Armata Siriană de Eliberare(așa cum s-a întâmplat în Libia). Cum bani nu prea sunt, e posibil ca, în cazul în care al-Assad va câștiga bătălia cu rebelii, să reușească să-și restabilizeze regimul. Ecuația însă are multe necunoscute. Vorbim de un echilibru instabil care oricând poate degenera într-un mega-conflict regional. Dar despre această posibilitate vom vorbi într-un episod viitor.

11 comentarii:

  1. Din câte am citit, soţia lui Bashar nu s-a dus în Rusia, fiind doar o intoxicare, menita să arate iminenţa căderii regimului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred că Siria trebuie să cadă pentru că este placă turnantă între Iran și Hezbollah. După aceea urmează atacul împotriva Iranului, de care se vorbește deja de vreo 2-3 ani. Atac care nu poate începe câtă vreme legătura dintre Hezbollah și Teheran nu e tăiată.

    RăspundețiȘtergere
  3. turcia a promis PKK ca daca vor o tara sa o ia din siria. si asa scapa de problema kurda.siria a trecut de punctul de no return. a fost impartita la masa negocierilor sua,rusia,china si turcia. e doar o problema de timp.

    RăspundețiȘtergere
  4. Chestia asta se numeşte întoarcerea în forţă a fostelor puteri coloniale în zona Orientului Mijlociu, direct şi prin intermediari, gen Arabia Saudită. Asta e!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici in Libia nu s-a trait tocmai rau ;) Nu-i nimic, au democratie acum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa fim seriosi. In Libia a fost si este greu... Stai sa vezi dupa implementarea deplina a "democratiei islamice" ce-i asteapta.

      Ștergere
  6. Gaddafi chiar a facut multe pentru tara lui. A fost dictator si in niciun caz ingeras, dar si-a ridicat tara. L-a mancat sa vina cu ideea de a tranzactiona petrolul in aur si nu a vrut sa ia exemplu de la Saddam cu tranzactionarea in euro.
    O sa le iasa pe nas "democratia", pe masura ce le intra in fund...

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant este ca dupa ce au trecut occidentalii la implementatarea " democratiei " in tarile arabe, fundametalistii islamici au venit la putere cu toate consecintele care au rezultat: Al-Qaida, terorism, drepturile omului facute praf si reducerea puternica a nivelului de trai in tarile respective. A se vedea Irak, Libia, Egipt, Tunisia.

    RăspundețiȘtergere
  8. Frontul sirian e inca un exercitiu, un experiment intr-o lista, insa un experiment care va costa in continuare multe vieti.
    In 2006, cand am fost acolo, am auzit putine critici catre regimul Bashar (cu exceptia kurzilor, care, ca peste tot, sunt mai radicali). Oamenii chiar credeau in schimbarea in bine, resimteau progres fata de epoca lui Hafez. De aceea m-a mirat ideea insurgentei din interior. Dar nu m-a mirat escaladarea.

    Insurgenta a inceput insidios, cu focare punctuale, care nu au prins in masa populatiei dar care au fost reprimate sangeros. Multi nu stiu ca in 1976-82 Siria a mai trecut printr-o insurgenta, cu oarecare similitudini, finalizata cu bombardarea orasului Hama, care a si pus capat revoltei.
    Bashar a cazut in capcana, si a deschis pentru Siria cutia Pandorei. Daca majoritatea cetatenilor erau in expectativa (se si spunea atunci ca in Siria revolta nu va prinde), dupa ce Bashar a tras "impotriva propriului popor", opozitia a castigat foarte multi adepti.
    A cui e capcana ? Of, e usor sa speculam si sa emitem teorii. Cine au fost teroristii din '89 la noi ? Multi nici macar nu ne mai intrebam. Cati stiu cum a fost dat jos Mosaddegh in Iran in 53 ?
    Acum, opozitia siriana e plina de grupuri interne revoltate dar necoagulate, de bani infiltrati prin Turcia din SA, Kuwait si alte parti, si de luptatori straini in shalwar kameez, cu barbi lungi si bombe artizanale, care actioneaza cum ii taie capul, fiecare visand la un altfel de regim viitor pt Siria, de la stat democratic secular pana la teocratie stricta.

    Parerea mea, speculativa, e ca Assad nu va invinge rebeliunea, chiar daca poate sa ii mai reziste mult timp. Siria se va macina din interior, cu tot mai multi cetateni satui de razboi, trecand de partea rebelilor. Indiferent de cat de pro-occidental si sprijinit de vest ar fi noul regim, putem vedea pentru cateva luni o reeditare a anului 2004 din Irak, un haos general si lupte intre grupuri, pana cand jihadistii se vor retrage, si o miscare puternica islamista de opozitie care va fi foarte activa. Eventual, aceasta va prelua puterea (poate chiar de la inceput).

    RăspundețiȘtergere