joi, 30 august 2012

Rugina de sub luciu

În urmă cu vreo câțiva ani Turcia amenința cu ieșirea din NATO în cazul în care nu va fi primită în Uniunea Europeană. Câteva probleme legate de ciudata politică de pe malurile Bosforului, dublate de stupiditatea proverbială a unor lideri europeni, au tăiat avântul turcilor, teleportându-i într-un proces birocratic fără ieșire. 

Iată că nu a fost nevoie decât de o criză pentru a-i face pe turci să se răzgândească rapid și radical. Dacă inițial populația era majoritar pro-europeană, în prezent situația s-a deteriorat puternic. Astfel, numai față de anul trecut procentul pro-EU s-a înjumătățit, de la 34% la doar 17%. Cu această nouă realitate, aderarea la UE a Turciei este practic scoasă de pe agenda politică a țării. 

Mulți ar spune că e logic acest lucru, că oricum diferențele conceptuale între Turcia și Europa sunt majore, că e mai bine așa. Probabil au dreptate. Uniunea Europeană ar fi defectat iremediabil Turcia, în timp ce Turcia nu ar fi reușit niciodată să funcționeze în ritmul strict formal al Uniunii. Ar fi fost, cu siguranță, un eșec de ambele părți, o sursă de probleme izvorâtă din neînțelegerile niciunei dintre cele două părți a realităților celeilalte. Realitatea e că trăim pe sfere diferite, ireconciliabile. 

Privind însă dintr-o altă perspectivă putem afirma fără doar și poate că istoria s-a întors. La sfârșitul secolului al XIX-lea Imperiul Otoman era considerat omul bolnav al Europei, ceea ce l-a făcut pe țarul Nikolai să afirme în relația cu Marea Britanie că „e păcat să ne scape printre degete”. Ceea ce a urmat știe bine toată lumea. Ironia e că acum, la marginea Europei, Turcia prosperă, iar omul bolnav al Europei e Europa în întregul ei. Ar fi de-a dreptul hilar ca țarul Putin să repete cuvintele lui Nikolai, dar nu în relația cu sleitul Albion, ci cu „dușmanul istoric” Turcia. 

Desigur, avem câteva constrângeri de ordin militar și geo-politic, dar acestea nu sunt chestiuni imposibil de trecut. Ceea ce este interesant e că Turcia face deja propuneri de tranșare a cadavrului Uniunii Europene. Pe la colțuri se zvonește că Erdogan și-ar dori Siria, unde principalul cui al lui Pepelea este prezența rusă. Ei bine, partea interesantă de-abia acum începe deoarece rușii și-ar dori la schimb Grecia și Ciprul, iar Turcia nu pare a face o mare opoziție. Din punct de vedere strategic ar fi un troc de neacceptat pentru americani, dar în cazul unui picaj radical al Europei, absolut totul își pierde valoarea, astfel încât am putea vedea o rescriere a istoriei după alte note, uitate prin negura sfârșitului de Război. 

Fie că vrem sau nu, rugina începe să apară din ce în ce mai clar de sub luciul construcției europene. Devierea Uniunii de la scopurile inițiale către o construcție greoaie, similară Imperiului Otoman din secolul XIX pare a fi o chestiune fatală. Își va lua Turcia revanșa istorică? E o întrebare.

2 comentarii:

  1. Felicitari pentru articol!

    E cazul sa ne uitam dincolo de necazurile noastre de colonie a unui impriu muribund.

    Turcia este pe drumul redobandirii unui statut de putere regionala. Scenariul dumneavoastra este interesant insa nu stiu daca Turcia este interesata de influenta intr-o Sirie care va fi devastata dupa caderea lui al Assad iar ei sa fie prinsi intre Rusia si Grecia-Cipru.

    Apoi in cazul unei astfel de impartiri, ce facem cu Bulgaria, care e langa ei?

    Oricum, felicitari pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesanta varianta,mai ales ca totusi sub fata europeana a premierului turc se poate zarii nostalgia imperiului,iar Sirea ar putea fi inceputul unui nou imperiu musulman.Partea cu Grecia si Cipru este insa mai sensibila un pic avand in vedere Ciprul turcesc,dar economic vorbind au mai mult de castigat cu Siria si se extind cartre Egipt si in contiuare,unde ar avea succes mai eapid si mai sigur.

    RăspundețiȘtergere