luni, 27 august 2012

Ultima noapte de speranta, prima noapte de cosmar

Iată că, așa cum estimam, lovitura de stat a reușit. Motivul pentru care scriu acest articol este inutil, sunt conștient că nimic nu se va schimba, însă e important să înțelegem cine suntem, pe ce stăm și încotro ne îndreptăm.

Actul care s-a consumat azi ne demonstrează cu vârf și îndesat că suntem o colonie care, în scurt timp, va fi vândută pe bucățele. Lucrul și mai grav este faptul că s-a demonstrat că niciuna dintre forțele politice nu se ridică la nivelul de exigență cerut de electorat. Dacă 7.4 milioane de oameni au votat pentru a-l da afară pe băsescu, atunci tu, ca om politic inițiator al respectivei acțiuni, ai obligația să urmărești această decizie care ți-a fost transmisă cât se poate de clar. Din punctul meu de vedere usl nu mai există. Este la fel de demnă de dispreț precum băsescu și ai lui. Mi-e foarte greu să afirm acest lucru, dar trebuie să înțelegem că s-a căscat un hău imens între forțele politice și electorat. Politica, domnilor este o luptă pe viață și pe moarte. Dacă te sperii că poți fi următoarea victimă, n-ai ce căuta acolo. Ești doar un aventurier mărunt, un jeg care trebuie să fie aruncat la lada de gunoi. 

Am trăit cu speranța că voi vedea o umbră de demnitate în Parlament. Aiurea! După ce instituțiile statului s-au pișat pe votul oamenilor, Parlamentul, instituția supremă a oricărei democrații, n-a făcut altceva decât să fie de acord cu abuzul. Motivul? Nu știu care-a fost. Dac-a fost coana ieuropa sau dac-a fost sua mi-e egal. Rostul politicianului este acela de a da dovadă de demnitate și de a refuza diktatul extern. Ce transmit pitecantropii din usl? Că așa e mai bine pentru țară, că așa s-a dictat din afară? Nu domnilor, ceea ce e mai bine pentru țară au transmis clar cei 90% din votanți. Dacă n-ați înțeles nu trebuia să vă apucați de această imbecilitate!

Ce explicații veți da voi oamenilor în vârstă care au venit în baston să voteze ceea ce le-ați cerut? Le spuneți că asta e mai bine pentru ei, că ați acceptat să fie călcați în picioare pentru că altfel ar fi fost mai rău? Atunci nu trebuia să-i mai chemați la vot pe o căldură infernală! Ce explicații le dați oamenilor din sate care sunt intimidați de procurorii lui băsescu? Nu le puteți spune decât că au fost niște proști când s-au uitat în gura voastră! Și cu aceasta sper că nu veți mai avea tupeul să le cereți votul în iarnă. Ați încetat să mai existați, domnilor! Nu sunteți decât niște papagali, niște penibili care fac pe cavalerii în studiouri TV, în timp ce în luptă fac pe ei de frică. 

Singurul care poate răsturna situația e poporul. E nevoie de o schimbare a clasei politice din temelii, e nevoie de o purificare a națiunii. Istoria ne arată că o asemenea purificare nu se poate face decât prin intermediul unei revoluții. Ceea ce ar trebui să facă acest popor e ceea ce n-a fost capabil să facă toată istoria sa, adică o revoluție reală, adevărată, fără a fi ghidat de vreun vector deoarece nu are la cine se raporta. Abia atunci va putea să-și afirme identitatea, abia atunci va putea să-și ceară apăsat dreptul la existență.

Trebuie însă să ne păstrăm lucizi, realiști. Acest popor nu este altceva decât o multiplicare a politicienilor lași pe care și i-a ales liber. Poporul a fost cel care s-a lăsat călcat în  picioare, a fost cel care a ales demagogia, hoția și miloaga. Nu cred că poporul va fi capabil să se ridice deasupra condiției sale umile. În consecință, adio România oriunde te-ai afla. Ești o țară inutilă și nedemnă! De-aceea meriți să fii ciopârțită și vândută la tarabă, de-aceea meriți să te transformi într-un deșert radioactiv. E cel mai măreț lucru la care poți spera. Mi-e scârbă și ciudă. Atât!

P.S. Le cer scuze puținilor oameni care s-au dovedit demni și care s-ar putea simți ofensați de acest articol.  

Notă: Este interzisă preluarea articolului! 

34 de comentarii:

  1. Un articol bun, dar scris la nervi. Calmeaza-te si incearca sa ne ajuti cu ceva detalii. Cum e cu bubulii? S-au transformat in bubulici?

    RăspundețiȘtergere
  2. 1) Revolutie reala nu exista, toate sunt lovituri de stat, doar ca atunci cand au succes se numesc revolutii. Nici o revolutie din istorie n-a fost declansata si realizata fara ajutorul Opozitiei.
    2) USL sunt mana in mana cu PDL, totul a fost o sarada pentru a da plebei senzatia de democratie. Sincer cine a crezut ca USL il va da jos pe basescu e extrem de naiv (elegant spus). Toti politicienii locali joaca dupa notele FMI + UE + BM. Au fost pusi aici in 89 si mentinuti tocmai pentru a face asta. Ei sunt circasii care ne distrag atentia de 22 de ani in timp ce tara e jefuita.
    3) Nu ma simt jignit dar sincer ma deranjeaza ca jignesti tara. Pe taramurile astea superbe au trait oameni care si-au dat viata pentru eliberarea ei de jugul extern. Romanii nu au fost mereu la fel de anesteziati, lobotomizati si indiferenti. Cand jignesti tara ii jignesti inclusiv pe cei care au facut posibile granitele actuale, cei carora le datorezi limba materna in care acum ii injuri. Iti inteleg supararea dar nu uita ca totusi ca aproape 8 milioane de adulti (19 milioane in total) au iesit pe caldurile alea infernale sa faca ceva pentru demiterea odiosului. S-au exprimat democratic asa cum de 20 de ani tot sunt dresati. Unii au si iesit in strada si si-au luat zeci de dosare penale. Intre timp toata presa controlata de trusturile internationale (exceptia Antenele care confirma regula) a manipulat, mintit si speriat. Ce mai poate face poporul? NIMIC. In nici o tara cu asemenea rata de penetrare a presei NU se mai poate si NU s-a mai facut nici o revolta reala, sunt ucise din fasa. Singurele solutii eficiente ramase sunt cele individuale, emigrarea, izolarea sau actiunile de extrema stanga/dreapta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa! Să dispară USL şi toţi cei de acolo! Să plece toţi din politică, de la Antonescu la ultimul uselist! Ponta să-şi dea demisia şi să lase pe MRU. În viitorul parlament să fie numai pedelişti, udemerişti şi cei din Partidul Parchetului DD. Poporul, care în această zi de 27 sept. a ieşit cu zecile în stradă, va face revoluţie!

    Revenind pe pământ, e normal să incriminăm USL pentru ce ne-a făcut clica lui Băsescu şi să oferim pe tavă acestei clici controlul total asupra ţării? Ne place sau nu, USL rămâne cea mai bună soluţie. Următoarea bătălie va fi asupra majorităţii parlamentare. Fără asta Băsescu nu poate să facă ce a promis diverşilor susţinători interni şi externi. Chiar vrem să-l ajutăm?

    P.S. Nu vă acuz de nimic, nu cred că sunteţi "băsist" ci doar furios. Dar cred c-ar trebui să ne calmăm şi să evaluăm la rece situaţia. Nu e bună deloc, cu asta sunt de acord.

    RăspundețiȘtergere
  4. Prin 88-89 un fost poet de curte al comunismului scria" Si frig mi se facea la prostul gand ca poate sa dureze ani de-a rand ,ca-n vise rele de-adevarat din caare nu te mai trezesti vreodat.Iar magii,stratiotii,poporul privitor au inlemnit cu totiii pe locurile lor.Urmand deapururea sa taie,sa spanzure,sa bage la parnaie,Irod un copil ca si noi."Sa speram ca mai e putin,atat de putin cat a mai fost si pentru Imuscatul.

    RăspundețiȘtergere
  5. USL e zero.....sunt lacheii celor de afara ca TOTI "politicienii" romani. TOTI provin din PCR (UTC)-FSN-PDSR-PSD-s.a.m.d. Cine a infiintat PD-ul?! Nu cei care au fost "marginalizati" din PSD PDSR sau cum dracu ii mai spunea, de catre bunicuta Iliescu ?! Era un banc : de ce nu merge treaba in bordelul roman ? Pentru ca noi schimbam doar decorul, curvele raman aceleasi........

    RăspundețiȘtergere
  6. sunt de acord doar cu partea finala a articolului "E nevoie de o schimbare a clasei politice din temelii, e nevoie de o purificare a națiunii." si sunt de acord cu ce a spus Guy mai devreme, mai putin ca Antenele care sunt cele mai manipulatoare.
    Baieti, tara a trecut prin momente mult mai grele....nu e cazul sa ne enervam si sa scrasnim degeaba ci sa faca fiecare ce poate individual impotriva astora si la comun cand se va coagula o miscare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vai de mine nu mă așteptam să găsesc aici atât de mulți idioți băsiști...auzi..MRU...măi CRISTI DULES eu nu-l voi accepta pe MRU niciodată și mai mult decât atât chiar ar fi bun un război civil dacă voi băsiștii nu țineți cont de 90% voturi exprimate!
    Trebuie să-l felicit pe Maestrul DAN fiindcă deși am știut din noaptea referendumului că are dreptate cu privire la instaurarea unui regim similar celui din SIRIA nu am vrut să-l cred!
    Ceea ce se întâmplă acum în România ar trebui să îngrijoreze pe fiecare om cu ceva neuroni...din păcate sunt mulți oameni aparent inteligenți în tabăra lui Băsescu....voi toți Băsiștii nu ați înțeles ceva: noi cei care îl urâm pe acest Kior sinistru și bețiv nu suntem neapărat USLiști! Eu am detestat PSd și am votat de 3 ori (spre rușinea mea) pe acest dobitoc bețțiv și sinistru pe nume Băsescu care a făcut și va mai face mult rău poporului român....
    Dar oricum nu pot convinge un băsist de ADEVĂR fiindcă are creierul spălat și precum sectanții religioși nu-i poți scoate pe KIORETE din cap...anyway spălați-vă pe cap cu BĂSESCU BEȚIVUL CHIOR!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare de ce s-a votat in Transilvania "slab spre deloc", monser? Oare nu cumva pentru ca doar atatia romani au mai ramas pe acolo? Fii sigur ca madam Pralong se referea exclusiv la maghiari (by the way, ungurii sunt in ungaria, maghiarii sunt in statele vecine Ungariei) atunci cand sustinea ca "atitudinea transilvanenilor" ar fi ca nu mai vor in Romania.

      Ștergere
  8. "Tara" a trecut prin momente FOARTE grele, ai mare dreptate, dar intotdeauna s-au gasit BARBATI DE STAT care au cautat/gasit/aplicat solutii. Ceea ce nu mai exista acum : BARBATI. Capabili sa lupte/moara pentru o idee/solutie si aplicarea ei.
    Oricine trebuie sa fie constient ca dupa, va fi acuzat/renegat/exilat s.a.m.d. Incepand cu Scipio, exemple sunt gramada. Cine are puterea de a accepta aceasta soarta ? Nimeni din poporul care e la a doua sau a treia maxim, generatie de incaltati.
    George.

    RăspundețiȘtergere
  9. N-am zis ca Antenele au fost cele mai manipulatoare. Au manipulat si ele, in sens opus restului presei, dar Antenele il au la sefie pe Felix, care momentan e interesat de succesul USL-ului. TVR e total aservita politic si plina de securisti, ProTV/Mediafax/Gandul/ETC fac parte din CME si am vazut cui au tinut partea americanii, PrimaTV e detinut de nemtii de la ProSiebenSat.1 Media AG si am vazut si ei ce interese au pe aici, iar restul sunt prea mici, fomiste si capusate de agenti sa mai conteze. In Romania nu mai exista de mult presa libera, toate sunt agentii de presa ale guvernului sau cand e cazul, ale guvernelor mama.

    Presa nu numai ca nu mai reprezinta deloc vocea natiunii, ba din contra, declanseaza si intretine acest "razboi civil psihologic" observat de Paler prin care romanii ajung sa-si urasca tara si sa se urasca intre ei, pe cele mai stupide motive. Pensionarii ii urasc pe "huligani", jandarmii pe "ultrasi", toti soferii ii urasc pe aia care "blocheaza neautorizat bulevardul" etc. Divide et impera. Fara presa care sa coaguleze furia populara, orice tentativa de revolta are sanse nule.

    Romania e vanduta de mult, de vreo 22 de ani, doar ca abia acum a inceput sa se prinda si romanul de rand. Dar e deja prea tarziu. Cei de prin tarile cu apa calda stiu asta de decenii si tot degeaba, in afara de cateva grupuri extremiste care nu rezolva nimic, toti tac si inghit. Sistemul de control global al plebei actual e infalibil.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu poti sa stai drept in fata europei cand ai pantalonii rupti in cur si de prin buzunare iti curg carnatii furati cu doua maini. Si eu mi-as dori o clasa politica demna si vizionara insa din pacate politicienii nostrii sunt atat de usor de santajat/dresat. Pentru prima data in 22 ani ma gandesc si eu la emigrare.
    Despre Ponta si Antonescu, liderii USL, descrierea cea mai buna a facut-o Dinescu: doi baietandrii care s-au dus sa violeze o hoasca batrana si au esuat, ejaculand prematur...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este ingrozitor! te gandesti la emigrare!vai vai vai! nu te-ai gandit la emigrare la nici una din mineriade, in 98-99 cand era inflatie cu 3 cifre,in 2003-2007 cand europa primea orice muncitor,dar vrei sa emigrezi acum la 45 de ani cand somajul oriunde in lume e la cote ametitoare. nu te grabi,locurile de CEO te asteapta

      Ștergere
  11. Mizele si supararile ce se revarsa pe aici (si nu numai) sunt irelevante.
    Natiunea noastra a ajuns un sir de falii radicalizate si incapabile de dialog. Din ambele parti curg acuzatii similare, cu argumente similare. Putinii oameni cu un discurs echilibrat sunt in cel mai bun caz ignorati. Adevarul este de partea mea, iar daca nu-l injuri pe inamicul meu, esti un prost, spalat pe creier, cumparat, etc. Nu este asa? Forumurile dau pe afara de agresivitate si atac la persoana. Motivul? O clasa politica inepta, cu cateva varfuri diabolice, si in rest niste imbecili patentati, acei pomanagii politici ce misuna plini de importanta prin institutiile statului si al caror unic scop in viata este sa mance si sa cace cat mai mult; pe spinarea pulimii. Pe cine sprijiniti? In ei va puneti voi sperantele? Pt. ei va incaierati pe forumuri? Sigur asta este ceea ce vreti voi? Sigur, sigur?...LOL
    Situatie pare dramatica; poate chiar este. Nu mi se pare rezonabil sa ceri cuiva sa ajunga martir si sa salveze tara de unul singur; nu sunt de condamnat cei ce emigreaza, si da, poti cauta si solutii individuale pe termen scurt. Dar cine crede ca unica solutie este "salvarea individuala" si ca tara asta nu merita decat sa fie vanduta la bucata...scuipa pe orice urma de demnitate umana. Scuipa pe bunicii nostrii care au facut puscarie, au fost tarati la canal, li s-au furat pamanturile, casele si familiile, scuipa pe memoria celor ce au ales sa lupte fara speranta, doar pt. ca au crezut pana in adancul fiintei ca nu conteaza rezultatul ci conteaza doar sa faci ceea ce e corect. Caci aceasta este singura revolutie posibila si care aduce rezultate durabile pe termen lung. Si este singura lupta in care merita sa te angrenezi cu toata fiinta.
    "Iară noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măsti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
    Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
    În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
    Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!"
    Cat priveste situatia pe termen scurt, nu cred ca e mare lucru de facut, decat sa ne tragem un pic deoparte, sa ne calmam, sa observam si sa intelegem in profunzime lumea in care traim, cine suntem si ce vrem. Si sa fim constienti ca daca facem ceea ce e de facut, actuala baza de pornire nu e rea deloc. Si mai ales, ca se poate si mai rau; destul de usor.
    Mai am ceva de spus, dar astept intai sa apara commentul asta; daca apare, caci din ultimele 10, Dan a dat drumul doar la vreo 2...

    RăspundețiȘtergere
  12. DACA EXISTA UN MASTERPLAN- acesta e facut ca MRU sa vina pe turnanta cu neamtu, baconschi, plesu, macovei si toata reteaua gds. s-a dorit uzarea usl si s-a reusit

    Dan, e dezamagitor finalul. romania poate mai mult decat sa fie un desert. clasa politica e cea care nu poate si daca analizam compozitia ei ne vom inspaimanta. asemenea haita de sacali nu s-a mai vazut de pe vremea lui caragea.unde-i un mociornita? un bratianu? sau macar niste emuli...doar agenti si mandatari...fara viziune si vointa

    poporul nu poate singur. a putut vreodata undeva? poporul suntem noi toti, indivizi diferiti care ar avea nevoie de reprezentanti.

    ce erau motii fara avram iancu? sigur ca meritul motilor e ca au raspuns pozitiv la fel ca si milioanele de romani acum.

    SOLUTIA? renuntarea la scarba pentru ca tocmai aceasta dezamagire generala convine cel mai mult. si un mic recurs la istorie pt a vedea ca au existat in tara asta si oameni adevarati. acest lucrui poate sa dea INCREDERE si asta e lucrul care conteaza cel mai mult.

    SURPRIZE pot aparea. Ce era Romania in 1918? O natiune invinsa(nu din cauza ei) si care a semnat un tratat absolut umilitor. Peste numai un an situatia era schimbata radical. Daca Romania ar fi un BOXER, atunci ar trebui sa fie unul care nu renunta la jocul de picioare niciodata si care rezista tentatiei de a RENUNTA. pentru ca atunci cand e SCARBIT, abia atunci vine pericxolul loviturii finale.

    Cum spuneam TRENDUL e pentru MRU, baiatul cu ochi MULTICOLORI. si pt o gasca de neo-kominternisti deghizati in activisti europeni. fara o rezistenta macar minima, Romania se va intoarce cu 150 de ani inapoi si va anula toate eforturile facute in sens statal.

    PT indiferentii la problema AUTONOMIEI - v-ar placea o Muntenie euroregiune cu Bulgaria? Si un Ardeal in care ora exacta se da la Budapesta? Sciziunea poporului va fi completa si dura. In numele unei Europe in care doar cateii cred iar dulaii isi fac mendrele.

    Cu stima

    Mihai



    RăspundețiȘtergere
  13. Petre Tutea, de mare actualitate: "Incapacitatea [de guvernare a] ăstora s-ar putea să fie şansa hoitului român să devină viu…"

    RăspundețiȘtergere
  14. @Mihai,
    Imi este un pic neclar sfarsitul comentariului tau...Poate nu am inteles eu bine, dar tu crezi ca ne-ar fi mai bine in afara Europei?

    RăspundețiȘtergere
  15. @Gelu In nici un caz nu spun ca ar trebui sa fim in afara Europei. Ci la modul cum vom fi in viitoarea Europa.
    Ma refeream aici la cei care se culca pe o ureche crezand ca viitorul in UE nu poate fi decat roz.

    Si la ideea ca oricum vor fi Statele Europei ce conteaza un Har-cov autonom sau chiar mai mult(dupa declaratiile lor). Sunt destui pedelisti care vin cu aceasta prostie.

    Conteaza totul. E ca intr-o firma noua. Una e sa ai 50% alta e sa ti se dea doar 10%. Un mic exemplu. O Iugoslavie mare in UE era o forta. Cu veleitati insemnate. Asa nu au ramas decat niste feude.

    Finalul comentariului precedent are legatura cu ce a zis Dan referitor la o tara ciopartita. Banuiesc ca se referea la aceleasi lucruri la care m-am referit si eu.
    Mihai

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai sa fim seriosi. Am vazut ca si Dan a vehiculat la un moment dat ideea dezintegrarii Romaniei. Dupa parerea mea sunt doar speculatii fara nicio baza. Exemplul Iugoslaviei este unul prost.

      Ștergere
    2. @Mihai
      Merci pt. lamuriri. E de bun simt si sunt de acord cu tot ceea ce spui in acest comment.
      Ramane problema finalului din primul comment. Europa are venalii si profitorii ei si este o naivitate sa crezi ca in Europa curge lapte si miere. Colapsul Greciei e relevant in acest sens.
      Insa dincolo de orice agende secrete, de Bilderberg si Trilaterala si NWO, eu am retinut ceva, nebagat in seama aproape deloc. Este vorba despre ACTA.
      Cineva, in mod evident are un interes global si de grad 0 in acesta zona. Dupa SOPA, PIPA si dracu mai stie cate acronime, la ora actuala avem cel putin 2 noi incercari curente de a repune problema pe tapet. Cosider ca Internetul este cea mai puternica arma pusa la dispozitia cetateanului in istoria cunoscuta a omenirii. Este Alfa si Omega unui sistem liber si democratic, pt. ca o societate libera nu poate fi conceputa fara liberul acces la informatie si fara libertatea de exprimare. Internetul liber asigura acest lucru, cenzureaza abuzurile puterii si educa cetatenii la o viteza nesperata (privit la scara istorica). De unde si miza uriasa privind controlul acestui mediu. Tarile anglofone (USA, AU si NZ) deja au inceput cenzura Internetului. De restul lumii nu cred ca are sens sa discutam la acest capitol. Europa, prin Parlament si CEJ (un caz venit din Belgia) au respins deja de 2 ori ACTA. Decizia CEJ are putere de precedent. Parlamentul si-a argumentat decizia prin prevederile Constitutie UE. As zice ca in aceste conditii, cat timp avem acest Parlament European si aceasta Constitutie, libertatile fundamentale sunt asigurate in UE. Repet si sublinez, ACTA, o lege obsucura, cu o miza uriasa, a fost respinsa in UE, in pofida unor agende evident secrete, oculte si bine tintite. Viitorul suna bine si in aceste conditii, nu prea creditez scenariile apocaliptice descrise. Desigur, trebuie sa mai miscam si pe aici cate ceva, dar baza pt. salvarea Romaniei vine (asa cum ne-a obisnuit istoria de mai bine de 150 de ani) din Europa.
      Acesta era al 2-lea lucru pe care doream sa il spun. Sper sa apara si postul asta.

      Ștergere
  16. Curios cum nimeni pe aici, sau in mass media, nu aduce in discutie balcanismul demonstrat la referendum: s-au stabilit niste reguli (bune/rele mai putin conteaza), s-a jucat jocul, iar apoi toata lumea a inceput sa carcoteasca cum ca au votat 7.5 mil. de romani, ca Base ar trebui sa-si dea demisia, etc. O dam cotita cum vrem noi sa iasa...

    Din cauza asta toata Europa ne critica, pt. ca nu suntem seriosi.

    P.S. Nu sunt pro-Base, ca sa nu-mi sariti la beregata... Dar sunt sictirit de atitudinea romanilor fata de respectarea regulilor, a oamenilor sau locurilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu esti pro basescu. Esti doar prost!

      Ștergere
    2. Quod Erat Demonstrandum

      Ștergere
    3. Ai putea sa mai importi din presa pupinbasista si expresia "demantelare per se".

      Altfel, nici pe ceasca nu l-a mai respectat nimeni timp de 3 zile, iar de data asta va trebui sa ne respectam pe noi insine, tratandu-i cum se cuvine pe toti 'telectualii cretini ai neamului care alimenteaza sindromul pupinbasismului cretinopat... din bani furati de la stat.

      Regulile stabilite de niste securisti prosti trebuie regulate la pachet cu autorii.

      Ștergere
  17. Ce este curios in povestea asta este ca nimeni nu se uita pe rezultatele referendumului.Nu trebuie mare atentie ca sa observi ca in sud s-a votat masiv da, in Moldova mai putin, iar in Transilvania slab, spre deloc.Atentie deasemenea la pozitia D-nei Sandra Pralong care vorbeste deschis despre atitudinea transilvanenilor, care intr-o zi ar putea spune "Nu mai vrem cu Romania".Din nefericire stiu ca nu se referea la unguri.Ne convine sau nu,nu suntem o populatie omogena, avem trecut diferit, atitudini diferite.Indiferent de dezgust, disperare sau frustrare, in toamna trebuie votat.Este singura sansa care ne mai ramane.Atentie mare la jocul Germaniei din ultimii ani cat si al altor tari europene cu industrie puternica.Apropierea de Rusia este evidenta, dependenta energetica isi spune cuvantul.Din nou suntem la mijloc si nu va fi usor.Alegerile parlamentare trebuie castigate cu scor mare,altminteri sansele vor deveni limitate si convergente catre 0.A bon entendeur ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se-aude ca masterplan-ul e pe 5 ani. In urma acestei miscari, 'telectualii de-acum care o dau cu superioritatea lor regionala si cu autonomia vor redeveni iobagi. Atunci sa te tii. Pacat ca pentru ceea ce s-a construit pana acum au fost si oameni care-au murit.

      Ștergere
    2. Sincer, as prefera sa ma plasez altfel.M-as gandi la ce am putea pierde TOTI nu numai transilvanenii, tocmai pentru ca au murit oamenii si lupta nu a fost usoara.A devenit de multa vreme clara incercarea de refacere a Mittel Europei, vezi controlul austriac in domenii importante.Investitii mari si mici germane care nu depasesc bariera muntilor ,brandul Transilvania de-a lungul si de-a latul meridianelor.Ne lipseste un Avram Iancu , dar cine stie, poate va aparea, cam asta suntem noi, pana nu ne ajunge apa la gura, nu ne miscam.De-o fi una, de-o fi alta/ce e scris si pentru noi,/bucurosri le-om duce toate/ de e pace de-i razboi...razboiul a inceput,zarurile e clar ca au fost aruncate...

      Ștergere
  18. base e un efect, nu o cauza. Pana nu intelegeti asta, tot patosul din "esti basist" / "esti antenist" ramane apa de ploaie. Chiar nu pricep cum naiba mai puteti merge la orice vot, dandu-i jos pe unii si ridicandu-i pe ceilalti, rotindu-i pe aceiasi filfizoni si gainari. "Ala e bun" , "alalalt e prost"......ma buseste si rasul.

    RăspundețiȘtergere
  19. Alt unghi de a privi,dar aceeasi concluzie: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/08/28/moldova-independenta-germania-tratat-frontiere/

    RăspundețiȘtergere
  20. La revolutie ai riscul ca inlocuiesti pe unul cu altul pus de prieteni in balcon.
    Dane, exista vreun mod legal de a modifica legea alegerilor astfel incat sa se repete pana se prezinta 50% din electorat la vot?
    Sa aduca politicieni pentru care sa chiar vrem sa mergem la vot si daca e nevioe sa respingem si de 10 ori propunerile lor.

    Si bonus, nu doar sa ne zica ei ca am fost 50%, fiecare sa putem verifica daca aparem ca am fost sau nu la vot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... si eventual daca nu se prezinta 50% din cele 100 de meleoane de romani de pe lista sa ramana tot basescu, nu-i asa?

      Ștergere
    2. Eu ma gandeam sa se limiteze numarul incercarilor de a fi ales (2-3) pe tura de alegeri (parlamentare, prezidentiale), cu alegeri repetate la un interval fix ( ex: o luna - ca sa aiba aiba timp sa convinga candidatii).
      Nevalidatii sa fie inlocuiti dupa cele 2 incercari cu urmatorii nevalidati de la alegeri pana cand se aleg cei doriti de "popor".
      Iar acestia care inca nu sunt validati sa aiba drepturi restranse.

      Ștergere
  21. Am recitit finalul articolului. Poporul nu poate reprezenta si o mana de oameni cu influenta? care nu face parte din tagma jefuitorilor, evident.

    e clar ca publicului lui capatos nu ai ce sa-i ceri. dar mai exista bratieni? sau pe aproape macar, aceasta ar fi intrebarea.

    ciudata pozitie geografica pe care o avem a facut ca mereu sa existe un masterplan. si nu e prost cine cere. dar solutii chiar nu mai avem?

    pt ca mi-e greu sa cred ca doar suspendarea lui basescu era marea solutie mai ales daca in locul lui vin unii la fel de slabi. iar daca nu sunt slabi atunci faptul ca basescu mai ramane un pic ar trebui sa nu fie the end.

    poate nu ar fi rau un carol al II-lea.

    mihai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Basistii au o atractie permanenta pentru dezaxati.

      Ștergere
    2. pardon al III-lea...nu s-a mai tastat....oricum raspunsul primit e bun

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)