luni, 29 octombrie 2012

Miscarile dragonului

Economia Chinei este deja supraîncălzită. Cu toate că încă nu s-au văzut reacţii, estimez că în scurt timp pieţele din Asia vor fi paradisul short-iştilor.”. Cam asta spuneam în septembrie 2007, ceea ce mi-a atras înjurături pe unul din forumurile pe care le frecventam atunci, forum unde vedeta incontestabilă era defunctul Sima. Cu toate că am renunțat destul de repede la pierderea de timp pe forumuri, fenomenul înjurăturilor l-am experimentat intens de-atunci. Multe dintre opiniile exprimate pe blog au avut parte de tratamente similare, însă, de cele mai multe ori, timpul mi-a dat dreptate. Revenind la China, ceea ce s-a întâmplat de la momentul articolului menționat(21.08.2007) până acum aveți în imaginea de mai jos(și rezumat în colțul din dreapta sus al imaginii).


Însă nu pentru confirmarea unor opinii m-am hotărât să scriu acest articol ci pentru a privi în viitor. Suntem oarecum într-o situație simetrică față de acel moment. În 2007 absolut toată lumea era optimistă, acțiunile chinezești erau considerate ieftine și opiniile referitoare la fragilitățile zonei erau considerate, în cel mai bun caz, exotice. Așa se face că mulți au preferat să judece China prin filtrele civilizației din care proveneau, iar ceea ce le ieșea din calcule arăta extrem de bine. Iată încă un argument pentru ca atunci când ceva pare perfect să ne amintim vorba „e prea bine ca să fie bine


Ceea ce vedem acum este o situație răsturnată. Scenariile apocaliptice care ne-au intrat în minte se răsfrâng asupra tuturor analizelor, iar când vine vorba despre China lucrurile arată și mai sumbru. Dacă un ansamblu de locuințe nu are cumpărători înseamnă că piața e în derivă, o scădere a exporturilor pare a declanșa vulcanul, iar o grevă e interpretată ca revoluție. Personal cred că uneori păcătuim prin a fi tributari ideilor preconcepute. Așa se face că, în loc să ne reconsiderăm ideile formate pe baza datelor noi, preferăm să deformăm realitatea pentru a se potrivi modelului nostru subiectiv. În acest fel, „momentul adevărului” ne prinde nepregătiți și suferim grave pierderi cauzate de propria noastră subiectivitate.

Lăsând la o parte considerațiile de natură psihologică, sunt în momentul în care cred că economia Chinei este aproape de o revenire puternică, probabil pe alte baze. Cu toate că există indicatori care prevestesc o revenire țării(creșterea importurilor de cupru ar fi unul dintre ei), o să încerc să judec lucrurile dintr-o altă perspectivă. Mai importantă decât orice indicator raportat este situația politică. China se află în plin proces de schimbare a garniturii de la putere. Indiferent de ceea ce arată cifrele, mult mai importantă este lupta de la vârful Partidului Comunist Chinez. Această luptă poate pune țara pe alte baze, în funcție de echipa care va câștiga.

Mulți fac speculații referitoare la viitorul lider, însă eu cred că jocurile nu sunt încă făcute. Alții preferă să prognozeze o reîntoarcere a țării la maoism, ipoteză extrem de puțin probabilă. Un lucru  care n-a fost înțeles este acela că, între timp, China a învățat să joace în câmp deschis. În funcție de tabăra câștigătoare se va stabili strategia de joc și nicidecum revenirea țării în carapacea izolaționismului. Aici este eroarea pe care o fac mulți dintre cei care cred că membrii mai vechi ai Partidului Comunist ar dori să reîncălzească ciorba anilor '50-'60. Aceea a fost o etapă conștientizată de toată lumea. Așa se face că, indiferent de tabăra câștigătoare, China va urma traiectoria pe care s-a înscris.

Ghidată de tradiție, țara nu a încercat niciodată să-și reconstruiască ideatic trecutul, nu a trăit niciodată sub impulsul iluzoriu al nostalgiilor. Întotdeauna chinezul, atât ca națiune cât și ca om, a privit înainte. Istoria este studiată cu sfințenie nu pentru a încuraja starea de reverie ci pentru că este văzută ca un tezaur de experiență, pe baza căruia pot fi evitate deciziile greșite.

Revenind la latura mai practică a întregii analize, consider că ne aflăm foarte aproape de un nou bottom de la care se va reintra pe creștere puternică. Nu trebuie să uităm că, din punct de vedere fundamental, titlurile chinezești arată foarte bine. Urmează ca, în scurt timp, să avem și confirmarea tehnică a acestui lucru. Până atunci însă, ne putem lăsa cuceriți de lupta de putere din China. E un spectacol discret și grandios în același timp. Iar dacă suntem poziționați corect, se poate dovedi și profitabil!

11 comentarii:

  1. articolul asta face cumva parte din categoria : "I told you so ?"
    nu vad nici un argument viabil care sa asigure revenirea puternica a chinei atata timp cat criza nu s-a terminat si mai mult americanii vor "sa-si ia joburile inapoi" ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cicluri fiule,totul e ciclic. asa cum nu vedei in iunie2007 nimic nasol la orizont nu vezi nici acum zorii cresterii.

      Ștergere
  2. Eu sunt un pic nedumerit. Nu sunt economist si nici nu pot spune ca ma pricep, deci, pot doar sa observ si sa trag concluzii.
    Cunosc cat de cat domeniul energiilor regenerabile, mai bine spus solar. Multe companii americane si europene au dat faliment din cauza companiilor chinezesti care au facut dumping puternic, sprijinite fiind de mari banci chinezesti. In ultima vreme insa, au inceput sa dea faliment companii chinezesti. Americanii au inceput sa le taie macaroana iar europenii discuta si ei sa ia masuri. In Europa lucrurile sa misca mai incet dar se misca. In domeniul solar, chinezii au cam inceput sa scartaie, cu toate ca inca domina pietele. Un alt argument... panourile solare chinezesti sunt un pic mai ieftine dar si mult mai proaste si au termene de garantie mai mici.
    Alt lucru care ma pune pe ganduri, s-au facut presiuni ca sa-si intareasca moneda, ceea ce s-a si intamplat. Asta nu este un avantaj pentru chinezi, care se bazeaza si pe o moneda mai slaba, care sa le faciliteze exporturile.
    In SUA s-au facut recomandari publice ca sa nu se dea contracte unor mari companii precum Huawei.
    Ma gandesc ca si-n alte domenii sunt afectati dar nu ma pot pronunta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Citeam undeva ca in urmatorii 5 ani se vor dubla salariile in China. Procesul a inceput deja. Daca China va face trecerea de la export la consum intern... Ai ceva cifre despre piata interna chineza? Dar despre interesele lor in Africa, Asia de sud si America de sud?

    RăspundețiȘtergere
  4. "Cu toate că există indicatori care prevestesc o revenire țării(creșterea importurilor de cupru ar fi unul dintre ei)".

    Care crestere la importul de cupru ?! Aia din ultima luna?

    http://www.bloomberg.com/quote/CNIVCOPP:IND

    Sau "cresterea" importului de petrol din septembrie?!

    http://www.bloomberg.com/quote/CCCIIQTL:IND

    Sau sa ne uitam la BDI putin sa ne edificam?!

    http://www.bloomberg.com/quote/BDIY:IND/chart/

    Sau la Shanghai Composite ?!

    http://finance.yahoo.com/q/bc?s=000001.SS+Basic+Chart&t=5y

    Eu mai curand m-as uita la lucruri de genul asta...

    http://www.zerohedge.com/news/2012-10-18/chinese-electricity-consumption-and-production-both-point-sub-7-gdp-reality

    Ce alte argumente in afara celor pshihologico-socio-fiozofice mai are autorul?!

    Si apropos, ca si curiozitate, caci conteaza foarte mult. Cand a fost autorul ultima oara in China?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vali, avand in vedere gradul tau de cunoastere ma si mir ca-ti mai pierzi vremea cu cititul acestui blog modest. Pentru tine voi amana raspunsurile vreo cativa ani. Atunci probabil vei ingrosa randurile culegatorilor de roade ale certitudinilor de nezdruncinat. :-)

      Ștergere
  5. Dan@Trenduri

    Pana una alta ti-am servit cateva contraargumente la ceea ce ai scris tu. Argumente mai clare sincer nu pot gasi si nici nu cred ca e necesar. Pana una alta trendurile graficelor expuse spun alta poveste , deocamdata.
    Pune pe masa si tu niste date economice concrete care sa-ti serveasca opinia in afara calitatilor marelui popor chinez preten.

    Si apropos in ingrosat randurile culegatorilor de blablabla....eu nu vanez bottom-uri. Am rabdare si astept confirmari Tot graficele imi vor spune daca e cazul sa intru intr-o piata sau alta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca emiti pretentii ar trebui sa platesti pentru asta. Cum eu unul nu tin minte sa-ti fi cerut vreun ban, nu-mi dau seama de unde ai dedus tu ca sunt dator sa-ti dau vreo explicatie.
      De asemenea nu inteleg de ce mai pierzi timpul pe blogul asta. E mult prea jos pentru nivelul tau!

      Ștergere
    2. La contra-argumentele aduse de Vali as mai adauga stabilitatea politica interna ce reprezinta la ora actuala o mare necunoscuta pentru toata lumea.

      Din experienta personala in relatia cu China cred a o "furtuna perfecta" se poate naste pe fondul suprapunerii a mai multor elemente:

      -> schimbarea de generatie. Tinerii care lucreaza azi in fabrici au freza hip si smart-phones (i-am vazut cu ochii mei in zeci de fabrici...) . Spre deosebire de parintii lor, nu mai sunt fericiti doar pt ca au un bol de orez.

      -> sentimentul de injustitie profunda in clasa medie fata de coruptia din partid (coroborat cu trendul dinainte).

      -> impactul pe care il pot atinge in randul populatiei probleme la care noi nu ne gandim in europa - e.g. costul apei in Shanghai


      -> problemele legate de trecerea la o economie bazata pe consum si compatibilitatea unei economii de consum cu un regim politic autocrat. Personal nu imi mai vine in minte alt exemplu in lume...

      In acelasi timp Partidul stie ca supravientuirea nu-i depinde decat de de "Mandatul Cerului" si are si cateva trilioane bune cu care pot sa tina lucrurile pe linia de plutire ani buni.

      Vom trai si vom vedea.

      Ștergere
    3. >{...}stabilitatea politica interna ce reprezinta la ora actuala o mare necunoscuta pentru toata lumea.

      Personal și mie asta mi se pare marea provocare a Chinei la ora actuală. Dacă o să ajungă ceva gen Coreea de Sud ... adică "doar" un regim autoritarist - e bine. Dacă nu ... vom vedea ce va fi.

      Ștergere
  6. China și-a creat în ultimii 10-15 ani o imensă piață internă care are puterea să compenseze scăderea piețelor occidentale. S-a dus de multă vreme epoca în care salariul mediu în China era 30 de dolari și trei boabe de orez. Pe lângă asta, PC-ul pare să țină destul de strâns frâiele puterii... dacă în lumea civilizată bancherii au fost tratați cu puf, s-ar putea ca în China să se pună tunul pe ei dacă încep să se plângă de pierderi, și gata. Kaput și un nou început.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)