vineri, 29 martie 2013

Replica emergentă

La începutul acestei săptămâni, la Durban, liderii lumii emergente s-au întâlnit în cadrul celui de-al cincilea summit BRIC. Desigur, în țări înapoiate precum cea în care trăim, din tot summit-ul s-a reținut doar un incident minor între gărzile de corp ale lui Putin și militarii organizatorilor. Ceea ce s-a discutat acolo însă este de o importanță capitală.

China, India, Brazilia, Rusia și Africa de Sud au împreună peste 40% din populația lumii, economii aflate în avans puternic și modele de organizare socială destul de diferite față de ceea ce numim „standardul occidental”. Cu toate că avem de-a face cu națiuni și economii puternice, schimburile comerciale dintre statele emergente sunt destul de slabe. Rolul summit-ului este acela de a dezmorți relațiile în vederea dezvoltării oportunităților de pe aceste piețe, de ușurare a comerțului inter-membri.

joi, 28 martie 2013

Ce-a mai ramas?

Mă uit cu stupoare la ceea ce se întâmplă în aceste zile și, sincer să fiu, am sentimentul că văd un film prost. Pur și simplu, evenimentele par a fi dictate de o minte bolnavă ruptă de realitate. Cu toate că știam care va fi deznodământul din Cipru, am așteptat totuși să văd negru pe alb. Și, chiar după ce lucrurile au devenit clare, mi-a luat destul de mult să mă dezmeticesc.

Practic, Laiki Bank, a doua bancă a țării, va dispărea, transformându-se într-o „bad bank”. Aceeași soartă o vor avea disponibilitățile de peste 100 000 EUR din conturile Laiki, care urmează să fie impozitate cu până la 80%!!! În acest fel, principalii vinovați devin deponenții cu sume mai mari de 100 000 EUR. Nu știu cum vi se pare, dar personal cred că ne aflăm într-o situație halucinantă.

sâmbătă, 23 martie 2013

Despre irational

În câte momente n-ai impresia că ești stăpân pe situație? De câte ori nu ți se pare că lumea e la degetul tău mic? „De deciziile mele sunt numai eu responsabil!” pare a fi sloganul nostru preferat. Oare e așa?

Dan Ariely are o cu totul altă opinie și știe să o spună într-un mod coerent, fascinant. Este una dintre cele mai interesante personalități pe care le-am cunoscut. Mai jos aveți un exemplu relevant despre modul în care Dan decodifică partea irațională a comportamentului nostru. Dacă v-a plăcut, puteți continua citindu-i cărțile. Vestea bună pentru cei care nu se descurcă în engleză e că cele trei cărți esențiale pe care care le-a scris(Irațional în mod previzibil, Adevarul(cinstit) despre necinste și Iraționalitatea benefică) au fost traduse în română.

miercuri, 20 martie 2013

Κλειστόν

Ieri seară Parlamentul cipriot a votat cu demnitate și, mai ales, pentru democrație. Taxarea din senin a depozitelor era o măsură nu numai nedreaptă, ci tembelă. Obligați fiind de mai marii Uniunii Europene să aplice o măsură stranie, ciprioții păreau a nu avea nicio cale de ieșire. Însă, până la urmă, planul european n-a ținut.

Pentru cei care au cât de cât legătură cu Ciprul era destul de greu de înțeles cum ar putea fi pusă în aplicare o asemenea măsură. În țările mai mari, voința populară se diluează ușor. În țările mici însă, circuitul populație-putere este mult mai scurt, iar voința populară e aproape imposibil de ignorat. Așa se întâmplă în Cipru. Ce-ar putea face o mână de parlamentari dacă ar vota împotriva poporului? Probabil să plece din insulă, deoarece e greu de crezut că ar mai găsi vreun loc unde să fie în siguranță. Cred că acesta este unul din motivele pentru care dictatul european n-a avut niciun vot pentru.

marți, 19 martie 2013

Iluziile retelei sociale

Chiar dacă voi fi acuzat de partizanat, mă voi ocupa în articolul de astăzi de mai vechiul meu prieten Facebook. Și n-o fac dintr-o pasiune nebună de răzbunare(n-aș avea de ce) ci pentru a marca o nouă etapă în dezumflarea mini-bulei tehnologice începute de câțiva ani.

Cu siguranță n-o să vă mai readuc în atenție vechile critici pe care le aveam la adresa rețelei sociale. Ele cred că au fost înțelese, iar evoluția acțiunilor ulterior exprimării rezervelor mele a dovedit faptul că am avut dreptate. De ceva vreme, mai precis din noiembrie anul trecut, acțiunile FB și-au reluat ascensiunea reușind performanța de a depăși pragul de 30$, motiv pentru unii să mă tragă de mânecă spunându-mi că m-am înșelat. Evoluția de după ianuarie 2013 a dovedit că nu am avut de-a face decât cu un val corectiv, trendul fiind în continuare unul descendent.

luni, 18 martie 2013

Punctul de cotitura

Vineri seara, miniștrii de finanțe din zona Euro l-au obligat pe ministrul de finanțe cipriot să accepte introducerea unei taxe de 9.9% aplicată depozitelor de peste 100 000 EUR din băncile cipriote. Pentru depozitele sub 100 000 EUR vestita taxă va fi de „doar” 6.75%. Promoție, am putea spune dacă ne-am păstra simțul umorului.

Reacțiile în fața acestei decizii de-a dreptul tembele nu s-au lăsat așteptate. Oamenii au golit cu furie bancomatele în încercarea de a evita pe cât posibil noua taxă. Avem de-a face cu o decizie halucinantă care nu face altceva decât să ne demonstreze prostia care băltește la vârful Uniunii Europene.

duminică, 17 martie 2013

Memoria vremurilor

Lumea de azi cu greu își mai poate închipui ce era banul înainte de 1914. Banul era etern, în timp ce omul era trecător. Banul se dezgropa, și-atunci era încă mai puternic, pe când omul putrezea. Astăzi, fie că i se spune dolar, liră franc, banul se topește. Dolarul din 1980 face zece la sută din dolarul 1930. Până în 1914 erau războaie, revoluții, dar nimeni nu îndrăznea să se atingă de monede.

Mi-e greu să recunosc, dar de câteva zile trăiesc fascinația unei lecturi atât de vii încât mă face să-mi schimb multe din credințele pe care le aveam. Fac parte dintre cei care consideră că neamul acesta n-a însemnat niciodată mare lucru deoarece n-a avut puterea să se ridice deasupra vremurilor. Și-atunci, dacă toată istoria noastră s-a desfășurat în apropierea eșecului sau a ignoranței, are oare sens să ne uităm la ea?

Întrebarea e oarecum justificată. Ce sens are să-ți mai cunoști istoria dacă ea a fost doar o încrengătură de evenimente petrecute sub dictatul hazardului? Nu cumva simpla cunoaștere a marilor dezastre prin care am trecut este una din sursele frustrării noastre?

joi, 14 martie 2013

Habetis Papam!

Retragerea bătrânului Ratzinger, pe numele său de papă Benedict al XVI-lea, a scos la lumină multe ipoteze șugubețe. Așa cum se întâmplă de obicei, orice fapt al actualității tinde să fie interpretat în chei care mai de care mai complexe, sunt aduse în discuție elemente necunoscute, se forțează simetrii, se încearcă ruperi din context s.a.m.d. 

Așa se face că am putut citi în aceste zile o tonă de maculatură conținând „adevăratele cauze”. De la acuze legate de infracțiuni financiare până la pedofilie, homosexualitate, toate acestea i s-au pus în cârcă bietului Benedict. Ba, s-a vorbit pe la colțuri chiar despre implicarea sa în asasinări în masă ale evreilor în lagăre de concentrare. În tot acest fluviu de „informații confidențiale” un lucru de care ar trebui să se bucure fostul papă e că a scăpat de acuzațiile de implicare în evenimentele din 11 septembrie, de participare directă la criza dot-com sau de uneltire în traficul cu produse financiare derivate. 

marți, 12 martie 2013

Setup-ul revoltei

Într-un articol trecut vă povesteam despre cum am fost prins în mijlocul răscoalei bulgărești. Ei bine, ceea ce a urmat s-a succedat în același ritm, ca într-un tablou suprarealist.

Chiar dacă m-am simțit oarecum salvat după ce am trecut granița în Grecia, sentimentele aveau sa-mi revină la Serres, unde, pe kilometri întregi, sute de tractoare erau trase de-o parte și de alta a drumului.  Din fericire n-am avut parte de un nou blocaj și am ajuns cu bine la Ioannina, acolo unde aveam o întâlnire. Odată terminată treaba, m-am gândit să nu ma întorc direct ci să mai zăbovesc la o sesiune de lenevire prin Salonic. Nu mică mi-a fost mirarea când, dimineața, recepționerul mi-a spus zâmbind că e grevă, o mare grevă, dar că crede că vor fi afectate magazinele și restaurantele. În ciuda temerilor mele, totul s-a desfășurat OK.  Chiar dacă străzile au fost inundate de manifestanți din aproape tot spectrul politic(având însă accente puternice spre extrema stângă), orașul și-a văzut liniștit de viața sa.

miercuri, 6 martie 2013

Hugo

A murit Hugo Chávez. E un șoc pentru toată lumea! Indiferent de opiniile referitoare la ceea ce a făcut, am avut de-a face cu un conducător care și-a lăsat o amprentă adâncă în destinul întregii Americi de Sud. Unii l-au considerat dictator, alții nebun, unii l-au divinizat alții l-au criticat sau l-au urât. Trecerea sa prin lume n-a lăsat pe nimeni indiferent, iar dispariția prematură ridică și va ridica numeroase semne de întrebare.

În urmă cu vreo câțiva ani se zvonea că energicul președinte venezuelean ar fi descoperit în căptușeala unor pantaloni niște bucăți ciudate de material. Nu s-a dat prea mare importanță acelei întâmplări, însă, după aceasta, par a se fi declanșat problemele sale de sănătate. În mai anul trecut a anunțat că s-a refăcut în urma cancerului, dar în decembrie problemele i-au revenit în forță. Începând de ieri, Chávez este istorie. 

marți, 5 martie 2013

20 - Cifra Blestemata?

Când vine vorba de crize fiecare își imaginează situația într-un anume fel. Poți privi numeroși indicatori, poți face presupuneri sau poți căuta corelații. Întrebarea pe care ne-o punem azi este aceea dacă putem avea o imagine clară a ceea ce înseamnă criza și, mai mult, dacă există vreun indicator care să ne semnalizeze în timp util că începe o perioadă de nebunie.

Cu toate că nu-mi place să preiau rezultatele altora, de data aceasta n-am ce face și vă voi prezenta ceea ce au dat săptămâna trecută cei de la „Chart of the Day”. Graficul atașat pare a reprezenta cheia de care avem nevoie pentru a înțelege fenomenul. Dacă voi mai adăuga că e vorba de o chestiune veche de când lumea, probabil v-am făcut suficient de curioși.

luni, 4 martie 2013

Schengen

Pe măsură ce se apropie Consiliul JAI spiritele se înfierbântă, politicienii dau în fierbere și acuzele curg de-o parte și de alta a scenei politice. Schengen devine o obsesie, o isterie, un subiect permanent. Merită?

Înainte de a începe trebuie să înțelegem că avem de-a face cu un abuz grav, un alt abuz care este aplicat României. Intrarea în spațiul Schenghen ar fi trebuit să se petreacă acum câțiva ani, atunci când criteriile tehnice au fost îndeplinite.