luni, 8 aprilie 2013

Cheia Balcanilor

Văzută mult timp ca o zonă de conflicte iraționale, de dorințe mocnite ale diverselor popoare, Peninsula Balcanică pare a-și fi găsit liniștea. Chiar dacă unele conflicte încă fumegă, chiar dacă frustrări ale trecutului au lăsat urme adânci, zona pare a fi liniștită și stabilizată.

Este oare posibil ca fostul butoi cu pulbere să se fi golit? Mulți ar răspunde afirmativ fără să clipească. Unele țări au intrat în Uniunea Europeană, altele fac pași importanți în aceeași direcție. Ne îndreptăm către un tărâm al păcii? Răspunsul poate fi afirmativ, dar aceasta nu exclude tensiunile și mișcările care, în final pot conduce la noi dislocări de teritorii și redesenări ale granițelor.
În ciuda speranțelor unor politicieni de la noi care se cred mari lideri regionali, România este scoasă în afara jocurilor de putere din Balcani. Chiar dacă este de dorit un statut de neutralitate al țării noastre, slăbirea puterii interne, jocurile dubioase de putere și mediocritatea politicienilor autohtoni ne pot transforma din spectatori în victime. Aceasta pentru că, similar multor altor momente ale istoriei, România nu numai că este nepregătită, dar se aseamănă elevului repetent din ultima bancă pentru care orice ridicare în picioare și scoatere la tablă echivalează cu dezastrul unei noi note mici.

Cea mai puternică forță care acționează pragmatic și susținut în Balcani este Turcia. Sub conducerea unui Erdogan megaloman și pragmatic, Turcia face pași esențiali în interiorul unor state balcanice. După ce a susținut poziția Albaniei care a reușit să obțină un statut de independență a provinciei Kosovo, Turcia și-a fixat o nouă țintă: Bosnia și Herțegovina. Bazându-se pe numeroasa populație musulmană, Turcia penetrează zona folosindu-se de religie ca de o falangă esențială a propriei ofensive. Astfel, cu o viteză fantastică și ajutată de spahii ajunși aici sub moderna înfățișare a investitorilor, a început reconstrucția fostelor monumente otomane. Țara are nevoie de reconstrucție, iar investitorii turci ajută cu tot ce pot acestui deziderat. Ce imagine romantică, numai bună de a fi vândută unei populații căreia, sub comunism, i-a fost tăiată orice comunicare cu foștii stăpâni. 

Arma cea mai de temut, cea culturală, este folosită cu măiestrie de noii otomani în Bosnia. Astfel, impresionanta Universitate Internațională din Sarajevo câștigă, pe zi ce trece, din ce în ce mai multă influență. Intrarea în Universitate este „păzită” de privirea imobilă și pătrunzătoare a statuii lui Mahomed Cuceritorul. Universitatea este una particulară, fiind fondată de Hasan Topaloğlu, întâmplător un om de afaceri prosper și apropiat de-al lui Erdogan. Beneficiind de sprijinul unor instituții de renume din Turcia, Universitatea Internațională din Sarajevo este ea însăși o instituție de prestigiu. Cursurile se desfășoară în engleză iar studenții sunt încurajați să învețe limba turcă. De altfel, transferul periodic al unor profesori de renume din Turcia la Universitatea din Sarajevo are ca efect întărirea direct imaginii unei Turcii care acționează ca o forță a progresului. 

Însă nu numai Bosnia și Herțegovina  reprezintă ținte preferate ale noilor otomani. Oameni de afacerii turci sunt deosebit de prezenți în toate țările fostei Iugoslavii. Deosebit de versatili, adaptabili oricărui regim, oamenii de afaceri turci reprezintă avangarda noii ofensive otomane din Balcani. Dacă acolo unde sunt comunități musulmane religia și cultura joacă un rol esențial, în zonele aride, unde cele două elemente sunt inexistente, afacerile sunt cele care deschid calea Turciei spre o nouă dominație. Și, la momentul oportun, își va face cu siguranță apariția și politica, discret mascată în spatele actualei ofensive.

Punctul de atac politic imediat următor pare a fi Macedonia. Țara desprinsă din fosta Iugoslavie, pare a deveni, pe zi ce trece, o formă fără fond. La sud grecii le contestă cu vehemență denumirea, considerând-o o ofensă și, în același timp, o declarație de război, de revendicare a unor teritorii istorice. La vest, Albania își amintește că ar putea fi mare, prin includerea provinciei Kosovo și a aproximativ jumătate din teritoriul actualei Macedonii. La est, bulgarii n-ar fi deloc deranjați de o mărire substanțială a propriului teritoriu, întregindu-se cu halca rămasă după înfruptarea albaneză. E un punct nevralgic, care este speculat eficient de turci. O Macedonie împărțită, înseamnă mai multă influență turcească via religie și cultură. Mai mult, întărirea Albaniei echivalează cu deschiderea teoretică a unui al doilea front împotriva greu-încercatei Grecii. O strânsoare care ar putea continua cu noi revendicări din partea Albaniei, de data aceasta din zona de nord-vest a Greciei. Un cocktail toxic, care convine de minune Turciei. 

Cu toate că din ceea ce am scris până acum s-ar putea trage concluzia că Turcia e principalul actor din zonă, lucrurile sunt, în realitate, mult mai complexe. Există un al doilea actor care acționează destul de eficient: Rusia. În spațiul ex-iugoslav, structurile de informații rusești și-au reorganizat multe din defunctele divizii de informații, reactivându-și cârtițele și recrutând masiv noi oameni. Dacă în Serbia rușii sunt văzuți ca „frați eliberatori”, în alte state lucrurile arată radical diferit. Cu toate acestea, influența rusească este din ce în ce mai prezentă. În Bosnia-Herțegovina, se duce o luptă ocultă de contracarare a ofensivei turcești prin influențarea populației creștine. În Macedonia, chiar dacă o extindere a Bulgariei ar spori indirect influența culturală rusească(sper să nu fiu foarte criticat pentru această afirmație), se merge pe o cale diferită. Rușii preferă o influențare a coeziunii dintre diversele grupuri etnice ale Macedoniei și întărire a naționalismului. În plus, se dorește convingerea Greciei pentru a rezolva cumva „războiul numelui”. Rușii își dau seama de pericolul unei Albanii mari și belicoase, motiv pentru care fac eforturi susținute pentru menținerea unei Macedonii cât mai stabile.

Poate vă întrebați ce mai caută Rusia în Balcani. În afară de faptul că Turcia reprezintă deja dușmanul istoric al Rusiei, e vorba de poziții strategice la Marea Mediterană și la Marea Neagră. Chiar dacă lucrurile par jucate într-un anume sens, așa cum am mai afirmat în multe rânduri, politica și granițele nu sunt încă trasate. Targetul principal al Rusiei este Grecia și, pornind de la acest bastion, o grămadă cât mai mare de alte națiuni balcanice, unele existente, altele care urmează a fi inventate. Dar despre noile ambiții ale Rusiei poate vom discuta într-un articol viitor. Nu închei înainte de a avertiza că noi ne aflăm la începutul unui vârtej important și, din nefericire, ca de fiecare dată în istorie, abordăm provocările prezentului din poziția de slugi, de sclavi.

2 comentarii:

  1. CIUDATE INFORMATII. RUSIA CU GRECIA NU PREA VAD LEGATURA; DAR POATE O VAD ALTII

    RăspundețiȘtergere
  2. "Glas de razbel dintr-o tara mica din Balcani se aude....."Apoi, zice Giuseppe di Vatoped "...pe neasteptate, Ursul se coboara repede asupra Semilunii si o zdrobeste..."
    Daca va plac scenariile; in nota articolului de fata; cautati-l pe net.
    E mai (in)credibil decat orice previziune Stratfor data publicitatii.
    Doar sa, ca sa ne delectam cu wargames..

    RăspundețiȘtergere