miercuri, 19 iunie 2013

Apele tulburi ale emergenței

Puțini s-ar fi gândit că Brazilia ar putea fi teatrul unor proteste masive. O țară aflată într-o dezvoltare vibrantă, cu creșteri amețitoare ale PIB-ului și cu o populație din ce în ce mai prosperă nu pare în niciun caz un candidat pentru mișcări sociale masive. Cu toate acestea realitatea este cea din stradă și marele deranj brazilian este cât se poate de real.

După Turcia, aflată încă într-o luptă surdă de stradă și cu mari șanse de transformare în război civil(probabil vom mai avea timp să discutăm despre această posibilitate), Brazilia este a doua națiune emergentă care cunoaște o evoluție geometrică a protestelor. Pentru observatorii externi lucrurile par inexplicabile. În lumea aflată într-o criză fără ieșire, evenimentele din ograda „noilor îmbogățiți” par, mai degrabă, niște mofturi inutile. Lucrurile sunt însă mult mai complexe decât ar părea la prima vedere.
Revoltele din Brazilia au avut ca punct de pornire comunitatea studențească din São Paulo, iar motivul pare cel puțin hilar: creșterea costului transportului local. Ceea ce trebuie însă reținut este faptul că aceasta a fost picătura care a umplut paharul. Brazilia se confruntă cu o creștere accelerată a prețurilor și o subțiere a veniturilor populației. După o creștere economică exuberantă de 7.5%, anemicul plus de 1% este resimțit mai degrabă ca o cădere brutală. În plus, polarizarea extremă a societății face ca problemele să fie destul de complicate. Cum bine știm, sărăcia periferiei marilor orașe(și a nordului) este una endemică, ceea ce face ca orice dezechilibru minor al economiei să se simtă extrem de dur aici.


Cu toate acestea, ca și în Turcia, principalul vector al revoltei este clasa de mijloc. Avântul bunăstării, creșterea economică și nevoia forței calificate de muncă au dezvoltat rapid o clasă medie dinamică. Provenită în principal din păturile sărace ale societății noua clasă pur și simplu nu poate accepta o reîntoarcere în subterane, motiv pentru care privește cu îngrijorare realitatea care ar putea să-i evapore iluzia unei vieți mai bune. Desigur, principala forță a manifestațiilor din marile orașe braziliene este reprezentată de pătura săracă, ajunsă la limita subzistenței. Însă, ceea ce trebuie reținut este faptul că vectorul ideologic, avanpostul revoltelor, este reprezentat de clasa de mijloc. 
 
În Turcia avem un fenomen similar, însă mult mai interesant din perspectivă socială. Aceeași clasă de mijloc este principalul vector al revoltelor însă nu clasa săracă ci cea bogată este cea care susține demersul manifestanților. De-aici și diferența motivelor de revoltă: în timp ce în Brazilia avem o luptă anticorupție și anti sărăcie, în Turcia manifestanții cer mai multă democrație și renunțarea la agenda religios-radicală a premierului.

Un alt element comun este reprezentat de modul în care oficialii celor două țări vor să rezolve problemele, anume prin ignorarea solicitărilor vectorului dinamic și seducerea susținătorilor. În Brazilia Dilma Rousseff s-a întâlnit de urgență cu tătuca Lula da Silva care pare a-i fi împărtășit din secretele carierei sale. Ceea ce vrea să facă Rousseff este întoarcerea manifestațiilor în favoarea sa și deturnarea clasei sărace în beneficiul propriu(o strategie care a funcționat de minune pentru Lula da Silva). Practic, forțarea alegerilor anticipate și promisiunea unor investiții masive în programe sociale vor transforma marea masă a segmentului sărac în susținători ai Dilmei Rousseff, consolidându-i puterea politică.

În Turcia, Erdogan organizează contramanifestații ale săracilor în timp ce seduce clasa bogată cu oportunități și facilități. Câștigând clasa bogată, Erdogan își poate asigura liniștea necesară întăririi puterii proprii. Cu toate că lupta este purtată pe mai multe planuri, de contat nu contează decât dizlocarea clasei bogate și izolarea clasei de mijloc.

Ajunși în acest punct ar trebui să ne punem întrebarea firească referitoare la nejustificata ură a conducerilor celor două țări pentru clasa de mijloc. Oare de ce se dorește punerea pumnului în gura acestui segment dinamic al societății? Din punct de vedere politic, al luptei pentru putere, lucrurile sunt cât se poate de logice. Clasa de mijloc este cea care contopește atât aspirațiile claselor inferioare cât și frustrările clasei superioare; este o zonă de confluență care, în plus, în economiile emergente, este compusă din tineri, din acel segment deosebit de dinamic și de revoluționar al societății. 

Pentru orice conducător al unui stat emergent clasa de mijloc este principalul dușman, iar lupta pentru izolarea acestei zone a societății echivalează cu lupta pentru conservarea puterii. Însă, înfrângerea acestei clase este cel mai mare rău care i se poate întâmpla unei țări: odată cu îngenuncherea clasei de mijloc mor inițiativa și creativitatea societății. Iar de-acolo începe penuria! Este o lecție pe care liderii țărilor emergente n-o știu sau dacă o știu își impun s-o uite de dragul conservării propriei puteri. Istoria ne spune că atunci când câștigă liderul pierde țara. Reciproca nu este obligatoriu valabilă, dar există certitudinea că drumul liderului autoritar sau al dictatorului luminat este unul fals care conduce iremediabil în întuneric.

6 comentarii:

  1. Ambele tari au o economie bazata pe "capitalism feroce", ce a dus la o polarizare extrema a societatii. Astfel de societati nu pot exista pe termen lung, oricat de bine ar arata indicatorii economici macro, sunt adevarate pepiniere de revolutii. Plus "agenturili" care cred ca au ceva de castigat din orice tulburari de genul asta.

    PS: de ce oare ne-au vizitat si seful CIA dar si al FSB in acelasi timp? Semn bun nu e, ceva se va intampla curand in zona. Transnistria? Urca "primavara" in Bulgaria, care a dat recent semne de acumulari serioase de energie sociala?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe de alta parte, clasa mijlocie nu e dorita de nimeni: politicienii o urasc pentru ca este autonoma si independenta de ei, iar marile firme o vad ca o concurenta incomoda. Atat timp cat tace si da de lucru, nu deranjeaza, insa cum deschide gura, cum e pusa la punct.
    Intr-o societate in care populismul de cea mai joasa speta devine din ce in ce mai prezent, decenta nu isi are locul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aceasta este NOUA ORDINE MONDIALĂ în care sunt doar 10 milioane de bogați și peste 500 de milioane de slugi sărace!
    Restul de 6.490 miliarde de locuitori trebuie să moară! Dilema STĂPÂNILOR este cum să facă acest genocid atât de eficient și de tăcut încât cei 6.49 miliarde să nu se prindă!
    Totodată Maestre clasa de mijloc are și puterea și educația necesară pentru a determina o schimbare majoră! Tocmai din acest motiv peste tot pe glob această clasă va trebui să fie anihilată!

    RăspundețiȘtergere
  4. Și ce mare căcat a făcut în România ”clasa de mijloc”, care urăște cu furie ”săracii”, care disprețuiește pe oricine nu consumă ca ea, și nu-și asumă nicio responsabilitate în spațiul public? Societățile occidentale au fost stabile și prospere când aveau peste 50% clasă de mijloc. Când, ca la noi, sau în Brazilia, clasa de mijloc reprezintă ceva pe la maximum 5% din populație, singura sa luptă este pentru păstrarea puținelor privilegii pe care le are. Și asta o face reacționară, nu factor de progres. Asta e: ghinion de neșansă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, privesti cam radical lucrurile. Nu clasa de mijloc uraste saracii, e o iluzie intretinuta de presa cretina. Clasa de mijloc se formeaza prin ascensiunea paturii de jos spre zonele superioare ale societatii, e o tranzitie normala spre o societate dezvoltata.
      Personal consider ca o societate e cu atat mai sanatoasa cu cat patura de mijloc e mai numeroasa. O clasa de mijloc dominanta semnaleaza o impartire mult mai echitabila a bogatiei nationale.

      Ștergere
  5. Orice societate sănătoasă are o clasă de mijloc puternică. Prosperitatea, libertățile civile și progresul susținut pot exista doar în contextul unei clase de mijloc puternice.

    Ar fi de dorit ca România să nu mai admire atât modelul american. America se îndreaptă cu pași rapizi spre a deveni o Brazilie ceva mai mare. Clasa de mijloc e distrusă în ritm accelerat.

    Modelului american și modelului sovietic (pe care l-am experimentat) i-aș opune modelul danez și suedez. Suedia și Danemarca sunt țări în care domină clasa de mijloc, există foarte puțini bogați dar și foarte puțini săraci. Modelul a funcționat de minune la ei zeci de ani și majoritatea danezilor și suedezilor nu-și doresc alt sistem decât au.

    RăspundețiȘtergere