vineri, 12 iulie 2013

Bomba din gradina

Cei care-mi citesc blogul de mai multă vreme știu că în nenumărate rânduri am vorbit despre neregulile contabile din gospodăria marilor bănci internaționale. Interesant este faptul că autoritățile au trecut cu ușurință peste aceste detalii nesemnificative, preferând să „decarteze” bănuți ori de câte ori, chipurile, nevoile economiei o cereau. Iar nevoile se dovedeau a fi din ce în ce mai mari, crescând precum Făt Frumos.

Dacă stai să judeci o bancă după datele publice aproape că ai impresia că te afli în ingrata situație de a certifica moralitatea unei călugărițe aflată aproape de sfințenie. Cifrele publice sunt atât de caste încât te întrebi ce-o avea lumea cu aceste instituții. Doar din când în când mai apar evenimente neplăcute care umbresc imaginea acestor „rezervoare de moralitate”. Parafrazându-l pe-un neica nimeni de la noi, dacă n-ar fi informații despre „mai o manipulare, mai un bailout, mai un hăhăhă”, cred am fi tentați să mergem pe la marile instituții financiare mondiale precum enoriașii în pelerinaj.



Desigur, nu ne-am „zălghit”. Obișnuiți fiind să privim lucrurile dincolo de aparențe știm bine că „ceva e putred în Danemarca” băncilor. Bunul simț ne spune că, atâta vreme cât cantitățile imense de monedă dizlocate în piață efectiv nu se fac simțite, lucrurile sunt mai împuțite decât par. Iar știrile scăpate nu fac altceva decât să confirme realitatea.

Deutsche Bank, colosul financiaro-bancar nemțesc, pare a fi fost surprins cu rușinea-n vine. Bloomberg a dat publicității ieri un material exploziv despre modul în care cinstita instituție bancară ascunde activele cu cântec în contabilitate. Pe scurt, colosul nemțesc a împrumutat bănci din toată lumea fără ca aceste elemente să se regăsească explicit în contabilitate. Dacă ar fi vorba de împrumuturi către bănci solide sau către instituții insignifinte, poate că știrea nu ar avea relevanță. Însă, în lista de clienți ai Deutsche Bank se regăsesc nume sonore precum Dexia sau Monte dei Paschi, bănci a căror soliditate se compară cu cea a laptelui neprins. Ca investitor, dacă auzi că băncuța  ta nemțesc de serioasă a împrumutat Banco do Brasil începi să-ți pui întrebări. Și asta indiferent de încântarea pe care o încerci văzând-o pe Gisele Bündchen repetând obsesiv „from Brasil to the world, from the world to Brasil”(*). Dacă însă n-ai habar ce se petrece, te uiți cu mândrie la modul nemțesc în care bănuții tăi sunt plasați cu responsabilitate. Nu rămâne decât ca, la un moment-dat, să constați că marii businessman-i sunt de fapt niște golani și că ai mai luat o lecție de viață sub forma unui șut în fund(sau, în funcție de plasament, în alte locuri mai moi).

Desigur, peste noapte au apărut și comunicatele oficiale care vorbesc despre faptul că, în realitate, n-ar fi nicio problemă. Vezi doamne, noi profanii, habar n-avem că, de fapt, acele expuneri, fiind acoperite, sunt imateriale pentru balanța contabilă. Cu alte cuvinte nici măcar nu ar fi vorba despre împrumuturi ci doar de acorduri repo îmbunătățite. Măi să fie! 

Traducând din limbajul de lemn al finanțiștilor vremii, lucrurile ar sta cam așa: dacă eu ți-am dat împrumut un dolar și tu mi-ai făcut un depozit de un dolar lucrurile se compensează, deci suntem chit. Să mergem mai departe cu raționamentul. Eu îți cumpăr un instrument de 1$ deoarece tu mi-ai promis că îl vei răscumpăra peste o perioadă de timp; același lucru îl faci și tu: cumperi un instrument de 1 $ de la mine având promisiunea că peste o perioadă de timp îl voi răscumpăra de la tine. Logica spune că și în acest caz, lucrurile, compensându-se, sunt imateriale pentru balanță. Pe fir apare Gigel care, fascinat fiind de frumusețea „acordurilor imateriale” începe și el să emită instrumente de 1$ atât către mine cât și către tine. Desigur, pentru a păstra imaterialitatea, îi vom emite și noi lui Gigel aceleași instrumente. Logica elementară ne spune că suntem protejați, deci totul e frumos în cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Să mergem mai departe cu logica. Gigel are nevoie urgent de 1$ cash și vine la mine să mă roage să-l împrumut. I-aș da, dar am nevoie de garanții, așa că Gigel îmi dă instrumentul tău financiar ca garanție, iar eu îi dau 1$(mă rog, mai puțin pentru că trebuie „să mănâncă și gura mea ceva”). Privind global, instrumentele sunt acoperite și imateriale pentru contabilitate: nu trebuie decât să ne compensăm în ziua Z. 

Ajunși în acest punct, mă simt dator să vă felicit deoarece tocmai ați absolvit cursul rapid de instrumente repo și de netting. Logica ne spune că totul e în regulă. Chiar așa? Păi să vedem: Gigel a cheltuit dolarul luat de la mine și acum se află într-o situație jenantă de insolvență. Eu sunt acoperit, deoarece nu trebuie să fac nimic altceva decât să-ți reamintesc faptul că dețin instrumentul tău vândut lui Gigel. Tu, obligat fiind, îmi returnezi dolarul. Gigel însă e mai golan, i se rupe de repercusiuni și-ți spune că n-ai decât să-l execuți, oricum nu are nimic pe lumea asta. Trăgând linie, tocmai ai pierdut 1$ din nimic! Dacă ești fraier înghiți gălușca și te alegi cu banii pierduți, dar împăcat cu gândul că l-ai făcut de rahat pe Gigel. Dacă însă ești șmecher, îl chemi pe Gigel la tine și-i spui că e o jigodie și că ceea ce a făcut el e o nemernicie, că noi, în branșa asta, avem un cod moral și că nu ne putem bate joc de cuvântul dat. Așa că, făcâdu-ți-se milă de Gigel, accepți să schimbe titlul scadent cu unul noi și-i atragi atenția să facă bine să-și revizuiască purtările deoarece, nu-i așa, e într-un club select. Astfel tu ai două variante: ori aștepți să-și revină Gigel(puțin probabil) ori vii la mine cu titlul emis de Gigel rugându-mă să te împrumut cu optzeci de cenți. De-aici puteți continua singuri raționamentul. Eu însă mă simt obligat să combat afirmația de la începutul paragrafului, anume că „logica ne spune că totul e în regulă”. În realitate trebuie să reformulăm deoarece numai logica șchioapă ne spune asta! Greșeala constă în faptul că  am apreciat greșit că relația dintre noi trei e tranzitivă!

Înmulțind situațiile prezentate cu numărul participanților de pe piața bancară internațională, înțelegem lesne cam pe la ce situații se poate ajunge. Și vorbim aici doar de instrumente de nivel 1. Lucrurile însă sunt mult mai complicate deoarece se amesteca variabile diverse precum grade de risc, prime de asigurare s.a.m.d. Sunt elemente care și pentru un neinițiat într-ale domeniului se constituie în piedici pentru operațiuni de compensare a activelor cu pasivelor. Desigur, logica elementară n-are de-a face cu logica interesului șmecherilor. Mai puține expuneri echivalează cu mai puțin necesar de capital de nivel 1. Adică tu, ca șef de plantație, în loc să te duci la stăpân și să-i spui că e cazul să mai bage ceva bani în alimente pentru sclavi, te duci să-i raportezi că e cazul să-și mai mărească buzunarele deoarece ai producție record. Iar stăpânului, care de cele mai multe ori e de o mie de ori mai golan decât tine, nu-i rămâne decât să te mângâie pe creștet și să-ți dea o primă generoasă deoarece puți de competență. În realitate amândoi știu că sclavii mor de foame, dar el e cel câștigat. Ogorul pe care-l cultivă sclavii de sub tine e al statului și dacă mor sclavii vina e a ta. Dar, desigur, nimeni nu-ți va imputa asta. Statul va fi suficient de disperat să nu se ajungă acolo deoarece, nu-i așa, n-ar mai încasa impozite, iar economia ar fi distrusă. Așa se ajunge ca toată lumea să fie mulțumită: tu cu primele, stăpânul tău cu banii(din ce în ce mai mulți) și statul cu subvențiile(din ce în ce mai mari). 

Până la urmă, economia „merge” și toți răsuflă ușurați: unii cu frica să nu fâșâie prea tare bancnotele din buzunare, iar ceilalți trăgând speranța că le va răsări ceva în buzunarele goale. Problema însă devine critică atunci păcăleala e dezvăluită și toată lumea conștientizează că, în realitate, nu se învârt decât niște hârtii. Și dacă nu mai există proștii care să colecționeze acele hârtii imateriale jocul se strică. De-abia atunci se cern deștepții, adică cei care au înțeles că, la un moment dat trebuie să transformi gunoiul imaterial din cont în lucruri palpabile. De-abia de la acel moment vom reveni cu picioarele pe pământ. Mai e însă ceva până atunci și nu ne rămâne decât să ne minunăm de bombele îngropate prin diverse grădini. Aveți grijă însă să conștientizați cât de imateriale sunt acele grădini. Nu de alta, dar riscați să fiți loviți rău de o lume care, în realitate, nu există.
__
(*)Parcă pentru a închide cercul, producătorul clipurilor publicitare pentru Banco do Brasil are un nume predestinat: Conspiracao Filmes. O potrivire mai bună nici că se putea!

Un comentariu:

  1. toate bancile mari faceau la fel ca DB ! altfel n-ar fi tinut pasul cu profiturile ... si asta cu americanii in frunte !
    pana la chestia cu gunoiul din conturi mai avem , intai sa punem gunoiul la saltea si pe urma sa vedem ce cumparam cu el !

    RăspundețiȘtergere