vineri, 5 iulie 2013

Dupa primavara incinsa urmeaza vara in flacari(IV)

Iată-ne ajunși la ultimul episod al acestui scurt periplu oriental. Este timpul să prezentăm ultimul element dintre cele selectate și să tragem o concluzie. Chiar dacă ar trebui să analizăm mult mai multe aspecte prefer să ne oprim aici, cu posibilitatea de a aduce în viitor adăugirile necesare sub forma altor episoade.

Turcia este de ceva vreme în centrul atenției. Atât performanțele economice ale lui Erdogan cât și excentricitățile sale politice au contribuit din plin la mediatizarea țării. Dacă din punct de vedere economic lucrurile sunt cât se poate de clare, poate că ar fi interesant să zăbovim puțin în zona politică, mai ales că acolo își au izvorul recentele incidente de stradă.


Turcia nu este o țară unitară. Diferențele dintre marile orașe și zonele rurale sunt imense. Atmosfera veselă a Istanbulului, luxul și exuberanța stațiunilor de pe litoral, le putem considera doar elemente de fațadă care ar trebui contrapuse sărăciei din restul țării. Acolo este zona unde a acționat Erdogan, reușind să îmbunătățească simțitor nivelul de trai. Acolo, așa cum am mai spus, se află baza electorală a premierului turc. Însă, populația rurală este total diferită de cea urbană. În timp ce în marile orașe există un instinct laic, impus încă din vremea lui Atatürk, Turcia rurală este profund tradiționalistă, mult mai atrasă de fundamentalism decât de modernizarea statului. 

În afara rupturii urban-rural, mai există un alt conflict despre care se vorbește sporadic, dar care, dacă este studiat, dezvăluie mult mai multe ciudățenii. Este vorba, așa cum probabil ați intuit, despre ciocnirile dintre populația kurdă și autoritățile turce. Acest conflict datează încă din secolul XIX, iar situația este departe de a fi rezolvată, chiar dacă oficialii turci sperau să închidă conflictul odată cu arestarea și condamnarea liderului PKK, Abdullah Öcalan. 

Prin anii '90 kurzii preferau să dea lovituri surprinzătoare armatei turce, ducând o luptă de gherilă foarte eficientă. După fiecare lovitură, micile unități se regrupau în munți pentru a planifica următoarea „răzbunare”. Era un război care se desfășurase după același tipar încă de la începuturile sale. Unul dintre lucrurile pe care foarte puțini la știu este acela că, principala victimă a acestui război a fost populația creștină. Satele, altădată aparținând armenilor sau creștinilor siriaci, au fost efectiv distruse ba de o parte, ba de cealaltă. Kurzii îi acuzau pe creștini de colaboraționism cu poliția și armata. Din partea cealaltă veneau acuzații de susținere și aprovizionare a kurzilor. Este drama celui care alege să stea de-o parte și care sfârșește prin a fi acuzat de toate taberele beligerante. În acest fel Turcia a fost curățata de componenta creștină a populației. Nu știu dacă a fost o mișcare voită a autorităților, însă este cât se poate de clar că, în timpul ciocnirilor kurdo-turce, țara a devenit mult mai uniformă din punct de vedere etnico-religios. Dacă am lua în considerare genocidul armean sau uniformizarea etnică a Istanbulului am putea să suspectăm oficialii turci de premeditare.

Revenind în zilele noastre, în afara conflictului ideologic urban-rural și a celui turco-kurd, mai avem o dispută teritorială cu Siria(provincia Hatay) și ceva dispute mocnite cu Irak-ul. Teoretic, n-ar reprezenta mari probleme pentru Turcia. Mai mult, parteneriatul strategic cu SUA este menit a oferi Turciei o protecție puternică și acoperirea oricăror excese politice atât timp cât conducerea dă dovadă de fidelitate și atașament față de „uncle”. 

Planul GME l-a făcut pe Erdogan să viseze la refacerea Imperiului Otoman și la transformarea sa într-un  fel de sultan. Însă, din nefericire pentru el, n-a înțeles care era în realitate planul final. Și aceasta din cauză că, așa cum se întâmplă cu „lucrurile mărețe”, la suprafață ies doar principiile pozitive în timp ce adevărurile profunde se află, precum marea masă a iceberg-ului, în subteran. Apăsând puternic pe cartea fundamentalismului, Erdogan a crezut că se află sincronizat cu stăpânii săi, sperând că se va instala în avangarda noii paradigme și că va fi beneficiarul direct al acesteia. Desigur, a fost o iluzie. Fundamentalismul era planificat doar ca prim pas, cel care să conducă la conștientizarea populației de drumul greșit pe care se află. În plus, același fundamentalism a fost ales pentru a detona diferențele dintre diversele grupuri etnice și religioase și pentru a agita întregul Orient. 

Oricine a citit până aici își va pune întrebarea normală referitoare la beneficiile pe care le poate avea detonarea unui butoi cu pulbere. Cine va câștiga dacă-i va opune pe musulmani creștinilor, pe șiiți suniților, pe maroniți druzilor sau pe siriaci nestorienilor? Cine e atât de deviant pentru a declanșa o asemenea nebunie? Ei bine, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru a înțelege Orientul imaginați-vă că acesta este nisipul de pe fundul unui pahar cu apă. Este greu să trasezi granițe în nisip, deoarece se vor eroda. Dacă însă vei agita apa și apoi vei cufunda în pahar o formă având granițele pe care le dorești, vei constata că particulele de nisip se vor așeza uniform în noile granițe. 

Mai precis, foaia de parcurs pentru Orient poartă un nume mult mai familiar nouă, anume regionalizare. Aceasta presupune ca, după ce „exercițiul Liban” se va extinde la nivelul întregii zone, Orientul să fie împărțit în zone autonome mult mai mici. Desigur, această perspectivă nu mulțumește pe nimeni în prezent. Credeți că turcii vor fi fericiți să constate că cererea kurzilor e legitimă, iar mult-visatul stat se va înființa? Sau că alawiții care vor fi oprimați de suniți se vor regrupa în propriul lor stat care va include provincia Hatay? Oare egiptenii ar fi fericiță să asiste la apariția Republicii Sinai? Desigur, în contextul politic actual e greu de imaginat așa ceva. Dacă însă declanșezi nebunia etnico-religioasă lucrurile vor arăta absolut diferit.

În final nu-mi rămâne decât să spun că mega-experimentul oriental este doar primul pas. Conform sforarilor din spatele scenei, el trebuie să se perpetueze la nivel global. Statele unitare urmează să intre în disoluție, luându-le locul mult mai flexibilele regiuni. Nu uitați însă că diavolul se află în detalii. Ce putere poate avea o regiune dezrădăcinată și fără un punct de sprijin? Probabil i se va lăsa liberatea de a evolua brownian sub bagheta magică a celor care știu regulile jocului.

P.S. Credeți că este posibilă apariția Republicii Anatolia? Dar a statului delimitat de Bosfor și granița cu Bulgaria și Grecia? E o temă de gândire!

7 comentarii:

  1. Pai daca veni vorba noi suntem cu un pas inainte. Regionalizarea o sa ne imparta tara in bucatele fara a trage un foc de arma. Iar apoi prin pasi marunti fiecare regiune va deveni tot mai autonoma iar centrul tot mai decorativ.

    Deja se umfla tot mai mult 'nationalismul' ardelean impotriva celui oltenesc sau moldovenesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Disolutia va veni la pachet si cu accentuarea tendintelor extremiste, partial incurajate de sforarii de care amintesti tu si partial alimentate de furii istorice de razbunare. Daca luam in calcul si re-alocarea disproportionata a resurselor, care va face dificila supravietuirea noilor entitati statale, avem un tablou interesant.
    Totusi, situatia Israelului cred ca ar trebui analizata separat, aici meta-planul cred ca are alte valente.
    Ar fi fost interesant ca in analiza sa fie tratat si subiectul indo-chinez, care are o legatura domino cu GME.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt turcii o amenintare pentru SUA sau Israel?

    RăspundețiȘtergere
  4. Apropo de cum isi oragnizeaza Obama timpul.
    Asteptarea ar fi ca este foarte ocupat cu rezolvarea unor probleme serioase:

    http://www.breitbart.com/Big-Government/2013/04/28/REPORT-Obama-Spent-Twice-As-Much-Time-On-Vacation-Golf-As-On-Economy

    http://www.napocanews.ro/2013/07/yes-we-can-sau-cum-a-petrecut-obama-mai-multe-ore-jucand-golf-decat-muncind.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Turcii au castigat foarte mult de pe urma destramarii Yugoslaviei, multumita americanilor, caci toate tarisoarele nou formate acolo sunt controlate de musulmani turci. Insa tocmai asta e si bomba care le va arunca Turcia in aer, nicidecum sa ajunga sa isi vada visul cu ochii adica Imperiul Otoman: celelalte principale etnii din Turcia (armenii si kurzii) vor si ele independenta teritoriilor lor asa cum s-a intamplat in Balcani. Armenii si kurzii lupta de mult timp pentru asta dar acum sunt mult mai hotarati caci au vazut ca la altii se poate deci de ce nu s-ar putea si la ei.
    Cred totusi ca zilele Turciei sunt numarate, e in fond o tara foarte fragila care fara ajutor occidental s-ar destrama in cateva luni.

    RăspundețiȘtergere