joi, 26 septembrie 2013

Despre abuzuri, clauze si interpretari

În anul 2000, ca efect al iminentei noastre aderări la Uniunea Europeană, în legislația autohtonă și-a făcut loc, în premieră, Legea privind Clauzele Abuzive(193/2000). Respectiva lege nu făcea altceva decât să transpună Directiva 93/13, una dintre cele mai importante măsuri de uniformizare a dreptului contractelor în Europa. 

Cum bine intuiți, pentru a ne bucura cu adevărat de o liberă circulație a bunurilor și serviciilor, sunt necesare câteva elemente comune, care să se constituie în pietre de temelie ale modului de funcționare a afacerilor în Uniune. În acest mod, un contract semnat între două entități din zone diferite ale Uniunii este obligatoriu să se supună unor norme minimale, cunoscute de toate părțile.

Directiva nr. 93/13 reprezintă chiar o reușită în domeniu, reușind să facă un compromis cât se poate de clar între legislațiile și principiile statelor membre de până atunci. Implementarea directivei în legislația națională a fost una benefică deoarece a contribuit la pregătirea mediului de afaceri autohton pentru integrare.

Cum bine se știe, contractul reprezintă legea părților. E o formulă încetățenită, aproape o axiomă a dreptului. Aceasta presupune ca, din momentul în care ai agreat cu un partener asupra unor clauze cuprinse într-un contract, acel contract devine literă de lege pentru părțile semnatare ale sale. Lucrurile sunt cât se poate de normale și liber acceptate. 

Ce se întâmplă însă atunci când cele două părți ale unui contract nu sunt egale? Ce poți face când te vezi obligat să semnezi un contract cu un furnizor care deține un monopol asupra serviciului pe care vrei să-l achiziționezi? Ce protecție poate avea un consumator în fața unui concern multinațional care-și poate impune cu ușurință punctul de vedere? Este cât se poate de limpede că, atunci când părțile sunt dezechilibrate, este posibil abuzul din partea celui puternic. Practic aici este teritoriul unde intervine teoria clauzelor abuzive și legislația asociată.

Acestea sunt motivele pentru care, în legea 193/2000 clauza contractuală abuzivă este definită după cum urmează:
 „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.”

Am considerat necesară această lungă introducere pentru a contrapune cele spuse până acum unei ziceri de-acum ceva vreme a guvernatorului BNR:
E de glumit când ai aproape jumătate din valoarea PIB-ului sub formă de economisiri în sistemul bancar? Cine îşi permite să glumească cu valoarea acestor lucruri? Clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi. Faptul că nu am înţeles, nu am ştiut cum e cu riscul valutar este, să spunem, un argument. Eu nu spun că nu este un argument. Eu bănuiesc că persoanele care în urmă cu câţiva ani stăteau ca o ciocănitoare, ne băteau la cap (ce avem cu creditarea în valută, de ce apărem de fiecare dată la televizor sau în presă şi avertizăm asupra creditării în valută) acum vin să ne vorbească despre clauze abuzive. Vezi, Doamne, sunt persoane care n-au ştiut ce riscuri îşi asumă când au luat un credit în franci elveţieni”   

În textul acestei declarații sunt câteva elemente surprinzătoare care, cu siguranță, nu-și au originea într-o ipotetică necunoaștere a legislației. În primul rând, când e vorba de drept, raportarea la costuri, PIB sau alte elemente externe este de-a dreptul caducă. Atunci când trebuie făcută dreptate, ea se face indiferent de costurile rezultate. Altfel ajungem la aberații gen „judecătorii, atunci când decid ceva legat de despăgubiri, trebuie să indice și sursa fondurilor”. La fel, afirmația conform căreia clauzele abuzive sunt din contracte semnate de părți nu ține. Clauza abuzivă cuprinsă într-un contract este nulă, iar acest lucru este recunoscut la nivel european.

Declarația respectivă a avut însă o greutate formidabilă întrucât părea a înclina din nou nedrept balanța. Prin poziţia oficială a BNR se dorea a se da un nou respiro băncilor care care au profitat atât de poziția lor dominantă cât şi de naivitatea consumatorului. Chestiunea este însă ciudată deoarece, dacă analizăm bine lucrurile, vom constata că nu toate băncile au abuzat de clauzele abuzive, ci numai unele. Pentru multe instituţii financiare, renunţarea la clauzele abuzive s-a făcut uşor, fără mari pierderi colaterale. Există însă şi bănci, iar aici trebuie mare atenţie, care, în urma proceselor ce urmează a fi intentate, vor înregistra pierderi usturătoare. Şi aceasta deoarece, în unele cazuri, pare că structura costului creditului este una, în sine, abuzivă. În aceste condiţii, eliminarea "părţilor abuzive" din cost va conduce la credite cu dobânzi infime, poate chiar apropiate de zero.

Ceea ce trebuie să înţelegem este că băncile despre care vorbim nu sunt unele care au bazele prin Burkina Faso sau mai ştiu eu pe unde. Sunt toate bănci europene, unele cu tradiţie, acţionând pe pieţe sofisticate, unde nu-ţi poţi permite să scoţi barda şi să tai capete la întâmplare. Aceeaşi bancheri cu ştaif, au descoperit că, prin aplicarea reţetelor mioritice de taxare excesivă a proştilor, pot scote profituri inimaginabile, aproape similare celor din investiţiile în produse structurate. Aplicarea legislaţiei comunitare îi aduce pe aceşti indivizi în situaţia de a constata că profitul mare are în spate un risc la fel de mare, şi asta chiar dacă ai fost atât de nătărău încât nu ai evaluat corect riscurile.

În acest context, neaprobarea proiectului de ordonanţă de urgenţă care propunea amânarea cu alte cinci luni a denunţării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv creditele bancare, e o veste îmbucurătoare. Pentru unii bancheri e un coşmar, dar nu cred că este unul care să-i sperie într-atât încât să nu facă faţă. Până la urmă e bine să înţeleagă toată lumea că şi-n acest colţ uitat de continent e tot Europa, iar legile trebuie respectate. Cred totuşi că, până la începerea marelui circ al denunţărilor clauzelor abuzive, consumatorii ar trebui să recitească cu atenţie declaraţia Guvernatorului deoarece conţine şi mult adevăr îngrijorător.

Clauzele abuzive nu reprezintă decât o mică parte a problemei. România trebuie să adopte cât se poate de urgent legislaţia cu privire la falimentul persoanei. Nu de alta, dar, aşa cum am mai arătat într-un articol trecut, avem de-a face cu o discriminare între o entitate abstractă(persoana juridică) şi o entitate reală, palpabilă(persoana fizică). Şi-aici avem de-a face cu o tergiversare voită, însă lucrurile trebuie cumva normalizate. Şi aceasta chiar dacă politicienii par a nu vedea realitatea.

15 comentarii:

  1. Declaratia guvernatorului este cu atat mai infecta cu cat a incercat asociarea riscului valutar, in special la valutele exotice si a clauzelor abuzive din contractele de credit. Nu imi aduc aminte ca vreo instanta sa fi facut legatura intre astea doua.
    Se pare ca reprezentantii unor autoritati romanesti au rezerve inepuizabile de lipsa de caracter.
    Iar daca vorbim despre faptul ca nu se citeau contractele de credit inainte de a fi semnate, sa ne aducem aminte ca aproape in toate cazurile, dosarul de credit era aprobat la limita precontractului si in plus, nu il primeai anterior pentru a fi citit si eventual analizat de un avocat. Inconstienta unora a fost depasita de parsivenia celorlalti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Ai semnat in chf si ti-ai luat-o, plange la alta masa. Clauza de risc valutar la credit in valuta?!? Ce mama dracului e aia? Nu am gasit inca un "bancher" sa-mi explice si mie logica ei ca la un copil de 5 ani. Deci eu iau credit in valuta, imi asum riscul de depreciere si mi se mai baga o clauza de risc ca mi-am asumat riscul?!?

      Si daca-l citeai inainte, nu puteai schimba nimic si nici acum nu se prea poate. Am reusit sa o fac numai la contracte pentru firme. Majoritatea magariilor sunt in conditiile generale care sunt parte integranta din contract la respectare si nu sunt la negociere...

      Ștergere
    2. @nevermind simplist vorbind, banca considera ca ea si-a asumat un risc de apreciere a respectivei valute si iti vinde tie riscul. acel risc il vinde apoi mai departe unor terti sub forma de CDS. e o intreaga magarie acolo.

      Ștergere
    3. @ Marius

      Tot simplist vorbind si mergand pe aceeasi logica, ar trebui sa existe si un comision de risc IT. In momentul in care s-a semnat contractul, existand un client in plus, exista riscul ca sistemul informatic sa atinga mai repede limita. Si tot asa...

      Atat timp cat creditul, finantarea si rambursarea sunt in moneda x, despre ce vorbim? Comisionul asta ar avea logica in Ungaria. Vine Orban si fixeaza el cursul la CHF iar banca inghite.

      Ștergere
  2. Am avut un credit de aproximativ 9000 lei pe timp de 5 ani.Stiam foarte bine ce semnez si cum se calcula dobinda.Insa in momentul in care dobinzile au inceput sa scada nu acelasi lucru s-a intimplat si cu rata dobinzii la creditul meu chiar daca am solicitat bancii si OPC in scris.Banca respectiva este OTP.
    Oare in cazul acesta ce raspuns ar da d-l guvernator?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avocatul tau ce raspuns ti-a dat?

      Ștergere
    2. Dupa cum zice domnul guvernator, depinde ce ai semnat. Daca ai ales o marja FIXA, cum multe banci aveau, nu cred ca nu ti-a scazut rata.

      Ștergere
    3. Rata era variabila altfel nu m-as fi agitat degeaba.Era stipulat negru pe alb ca rata dobinzii se calculeaza conform formulei bla-bla cu precizarea ca "banca isi rezerva dreptul de a modifica rata dobinzii fara a cere permisiunea mea" sau ceva de genul acesta.
      Asada, d-l Isarescu stia foarte bine lucrurile astea pe care le-a aparat pina in acest moment.

      Ștergere
    4. Ai zis ca stiai foarte bine ce semnezi, asta insemnand: "banca isi rezerva dreptul de a modifica rata dobinzii fara a cere permisiunea mea". Pai daca stiai si ai semnat ca banca face ce vrea muschiul ei, unde e problema?

      Nu fac pe lupul moralist. Am 2 ipotecare, marja fixa + euribor, fara alte comisioane/asigurari, bla bla, la banca romaneasca. Si eu ca si tine, stiu ce am cautat, citit si semnat.

      Ștergere
  3. Nu sunt deloc de acord cu falimentul personal, din simplul motiv ca o "amnistie" nu va face decat sa incurajeze noi furturi, cu noi efecte negative asupra economiei. Ca in orice capitalism, pierderile se vor nationaliza si astfel hotia unora se va legaliza in paguba altora. Falimentul personal se poate juca la sualezi, unde tiparesc cand si cat vor, nu si la plantatii d'astea care traiesc de pe un an pe altul.

    Iar paralela cu falimentul persoanelor juridice e total deplasat:
    - dupa faliment, firma dispare. Persoana fizica nu, produce tot restul vietii, deci are de unde plati;
    - persoanele juridice intra frecvent in faliment din cauza arieratelor (datorii ale statului catre firme) si aici ocupam un loc fruntas;
    - statul nu protejeaza DELOC firmele cu facturi emise si neincasate, tot ce-l intereseaza e sa-i fie platit TVA-ul, chiar daca firma nu si-a luat banii. Inca o modalitate in care statul baga firmele in faliment;
    - persoanele fizice sunt protejate prin lege de stat, neplata salariului atrage instant amenzi de la ITM & shit;

    Deci sunt total impotriva falimentului personal, indiferent de metoda de aplicare. Amnistia prostiei doar incurajeaza noi prostii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am impresia ca ai inteles gresit cum sta treaba cu falimantul personal. Daca ai declarat falimentul personal si se intampla ca peste 2-3 ani sa mostenesti o avere sau gasesti o sursa de a face bani, sa nu ai impresia ca ai fost "amnistiat" si ramai cu banii. Nici pomeneala! In plus, in momentul declararii falimentului personal s-ar putea sa fii pus in postura sa nu mai te mai poti indeletnici cu anumite activitati.

      Ștergere
    2. Ba cam asta se intampla. In US poti chiar sa dai faliment personal de mai multe ori chiar. Ce zici tu se intampla astazi si e foarte bun, atata timp cat ai un venit, ti se lasa cele necesare supravietuirii si restul se retine pentru stingerea datoriei. Daca nu ai venituri, nu te spanzura nimeni. Dar nici sa iti iei in 2008 garsoniera cu 100.000 Euro, si 5 ani mai tarziu sa zici ca ai dat faliment, apoi sa fii amnistiat nu e ok.

      Mai documenteaza-te:

      Un debitor care are de plată la bancă o rată pe care nu şi-o mai poate permite (scăderea veniturilor, şomaj, boală, creşterea ratei) poate intra într-un plan de reorganizare în care să plătească o anumită sumă lunară timp de trei ani sau, dacă nu are venituri suficiente, să intre în faliment. Apelul la faliment este un lucru destul de grav pentru debitor şi ar trebui evitat. În cazul unui faliment, clientul îşi pierde casa şi alte proprietăţi dispensabile. Asta se întâmplă şi acum în cazul executării silite, cu diferenţa că acum, dacă valoarea garanţiilor/bunurilor executate nu acoperă datoria, atunci datornicul tot va trebui să plătească băncii diferenţa, adică va rămâne înglodat în datorii pentru mulţi ani, poate zeci de ani, fără şansa de a mai apela la un credit, un card de credit etc. Să ne gândim la valoarea de vânzare a unei locuinţe de acum în comparaţie cu anii de glorie a pieţei imobiliare, când casele nu erau doar scumpe, ci şi supraevaluate de către evaluatorii imobiliari. În medie, preţurile au căzut cu 50% faţă de vârf, şi dacă garanţia este executată, omul este bun de plată pentru acea diferenţă, plus dobânzi şi comisioane. Asta înseamnă mulţi ani în care clientul stă sub datorie şi veniturile sale declarate sunt urmărite şi banca îşi ia dreptul din ele. Astfel că unii aleg să îşi ascundă veniturile, să treacă în economia gri, ceea ce îi afectează din nu numai din punct de vedere economic, ci şi social.

      Cu legea insolvenţei persoanelor fizice aprobată, debitorul are şansa unui nou început. Îşi va pierde locuinţa, dar nu va mai fi urmărit pentru diferenţa de credit, dacă e în pericol, poate să stea în locuinţă pentru o vreme.

      Ștergere
  4. Avocatul nu cred ca ar fi facut mare lucru dupa cum s-a vazut cu cei care au dat in judecata bancile si care pina in acest moment nu au ajuns la o decizie definitiva din partea justitiei.

    RăspundețiȘtergere
  5. SOn sung esti deplasat, prost informat si pe deasupra mai si vorbesti arogant fara sa ai cap si coada
    eu zic mai bine sa murim cu credite si a el trasnmitem asa ad hoc si tuturor rudelor ca sa ai aiba bancile de unde sa iti traga profitul
    plus sa nu dam in judecata bancile pentru ca nu respecta regulile jocului si sa stam cuminti si cu frica in san si sa fim trasi la raspundere ca am fost inselati

    sau putem sa dam in judecata bancile, sa facem plangeri penale pentru inselaciune si abuz si sa le cerem banii inapoi cei care i-am platit din cauza abuzurilor plus pentru fiecare caz sa fim amendati cu cel putin valoarea dobanzii percepute pe credite, adica profitul
    in orice tara din vest hotia asta s-ar fi pedepsit la noi vine cate un destept si face arogante cu fraze : ai semnat e bine semnat" sa mori tu ? de unde si pana unde? daca semnezi un contract de vanzare cumparare a unui utilaj pe un pret x si dupa semnarea contractului vanzatorul iti zice ca trebuie sa mai bagi 15% din valoare ca sunt comisioane de risc care nu ti-au fost aduse la cunostinta ce faci? nu consideri ca ai fost inselat?

    Gaspar Tioimping

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt total de acord cu "Clauzele abuzive sunt parte a unor contracte pe care oamenii le-au semnat / Intr-un stat de drept, daca semnezi ceva, iti asumi".

      A fost un contact ilegal? Da-i in judecata. Justitia nu-ti face dreptate? Mergi la aia europeana. Si aia iti da cu flit? Iesi in strada. Dar ce e intre tine, persoana privata, si o alta persoana (juridica) privata va priveste, nu trebuie ca banii care ti s-au dat tie din depozitele altor persoane fizice sa se faca pierduti. Prostia si neatentia ta nu trebuie platite de altii.

      Unii abereaza ca dupa un faliment nu mai iei credit:
      1) si ce conteaza asta? E ca si cum ai spune "daca ala a ucis pe cineva sa stii ca daca-l iertam a doua oara n-o mai face!".
      2) nu mai iau credit? pe bune? pana in 2008 se lua credit CU BULETINUL! Atat! Si voi credeti ca daca se da drumul iar la tiparnita, bancile n-o sa arunce iar cu credite oricui intra in trening pe usa bancii? Sa fim seriosi.

      As fi fost de acord cu falimentul personal daca se baga dinainte de a da drumul la creditare, prin 2002. Daca se stiau regulile jocului atunci bancile erau MUUUULT mai atente cui dau credit si cat ii dau. Sa vii acum sa schimbi regulile jocului, pentru a nationaliza pierderile, e subminare a economiei cu premeditare, furt national. Cand joci un joc trebuie dus pana la capat, nu-ti ceri banii inapoi dupa ce ai pierdut toate jetoanele.

      Ștergere