vineri, 13 septembrie 2013

Investiții Alternative (2)

Dacă în episodul trecut m-am oprit asupra unor investiții pe care unii le-ar putea considera ciudate, a venit timpul să vă prezint o investiție pe care o prefer și pe care o fac din plăcere. Cu siguranță că nu este pentru oricine deoarece trebuie să ai o doză de pasiune sau de nebunie. Însă, fără doar și poate, e o investiție care te poate acapara cu totul. În cazul în care te lași copleșit de pasiune, această investiție riscă însă să se transforme în coșmar, împingându-te să investești din ce în ce mai mult.

În general, domeniul cifrelor, al plasamentelor, e unul arid. Ce poate fi interesant la un plasament în grâu, zahăr sau cafea? Cu ce te poate surprinde un plasament în petrol sau aur? Iar exemplele pot continua la infinit. Dincolo însă de perspectiva profitului,  nu există nicio altă satisfacție. Iar când profitul se dovedește a fi fost doar o iluzie rezultată dintr-un calcul greșit frustrarea este infinit mai mare.


Când te gândești la un plasament trebuie să cauți ceva care de-a lungul timpului nu și-a pierdut valoarea; ceva care a crescut continuu, care nu doar s-a învârtit în jurul unui preț. Există? Dacă vă pregătiți să rostiți sufocanta mantră „aur” v-ați înșelat. E vorba de cu totul altceva. E vorba de artă. Nu cred că există ceva care să-și fi mărit atât de mult valoarea. Imaginați-vă că ceea ce se cumpăra pe vremea romanilor pe o nimica toată de la meșterul din colț a ajuns acum la prețuri fabuloase, iar evoluția prețului acelor opere a fost cât se poate de constantă în timp. Într-adevăr, a trecut o istorie de-atunci, însă nu întâmplător am ales acest exemplu. Spre comparație, în cea mai mare parte a acestei istorii, cel mai scump teren din perioada de glorie a Romei(mă refer la Mons Capitolinus) a activat în categoria junk. Ținând cont de faptul că până în secolul al XIX-lea pe Capitoliu pășteau caprele, vă dați seama care a fost cu adevărat valoarea acestui „activ” considerat destul de „hot” în Imperiul Roman.

Revenind în zilele noastre, trebuie să înțelegem că investiția în artă nu presupune obligatoriu sume mari de bani. Opere de artă contemporană, artiști peste care „s-a așezat praful” fiind uitați pe nedrept, arta tradițională sunt doar câteva exemple de investiții excelente care se pot face la prețuri infime. Desigur, dincolo de investiția propriu-zisă e nevoie de multă pasiune. Pasiunea e cea care-l face pe un cunoscător să tremure de emoție în fața lucrării unui maestru, la fel cum, aceeași pasiune îl lasă indiferent în fața unei realizări nereușite a unui imitator ratat.

Țin minte că în urmă cu vreo cincisprezece ani am dat peste niște japonezi care se gândiseră să transforme domeniul în ceva mai conform practicilor de business. Astfel încât cumpărau masiv lucrări ale studenților de pe la școlile de artă din „bazinele artistice tradiționale”. Ideea lor de afacere era ca, după ce un artist se afirma, să scoată la vânzare „operele incipiente”. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu acei frenetici investitori, însă tind să cred că sunt fericiții proprietari ai unui munte de maculatură.

Lumea evoluează, pasiunile publicului la fel. Hachițele vremii s-au extins nefericit și asupra domeniului artei, aici aflându-se atât riscurile cât și oportunitățile domeniului. În cazul în care un artist „cucerește” inimioara middle-ului(de cele mai multe ori prin campanii în rubricile de culturalizare a maselor) prețurile încep să crească isteric. Dacă în afacere se mai bagă și câțiva goldmani lucrurile au tot ceea ce le trebuie pentru a exploda. Aceasta poate fi și explicația pentru care, în prezent, e considerată extrem de hot arta latino-americană, așa-numita „latam art”. Prețurile au sărit incredibil. „Composition Constructive” a uruguayanului Joaquin Torres-Garcia s-a vândut în luna mai cu incredibila sumă de 1.4 milioane de dolari. În aceeași licitație, lucrarea din 1975 „Physichromie UBS Rouge” a venezueleanului Carlos Cruz-Diez s-a vândut cu 845 000$. Incredibil, nu? Și cred că prețurile „latam” nu se vor opri aici.

Riscul investiției este într-adevăr destul de ridicat, mai ales pentru cei care nu pot face distincție între autentic și gunoi. Însă nu trebuie să uităm că arta satisface dorința noastră naturală pentru frumos. Cât timp opera achiziționată răspunde acestei atracții, investiția nu poate fi considerată în niciun caz greșită. 

În final aș dori să vă atrag atenția asupra artei românești. Domeniul se află încă în stadiul incipient, mulți dintre artiști fiind puternic subevaluați. Sunt oportunități numeroase, la fel cum sunt și multe gunoaie. Pentru cunoscători, prețurile la care se tranzacționează acum arta autohtonă sunt de-a dreptul mici. Există însă excepții, în special în ceea ce privește artiștii cunoscuți. La un moment dat cineva mi-a atras atenția asupra unui tablou al lui Brauner, tablou care mi s-a părut supraevaluat. Dincolo de nume trebuie evaluată și opera în sine; aici este locul unde „investitorii de duzină” dau greș.

Am încercat în aceste articole să vă atrag atenția de la cifrele seci. De multe ori noțiunea de investiție arată mult diferit față de standardul cu care ne-am obișnuit. Însă aceasta nu-i știrbește din valoare. În ceea ce privește arta, lucrurile stau diferit. O operă achiziționată are, dincolo de valoarea fizică de tranzacționare, o valoare neprețuită care, de cele mai multe ori, ne face să ne atașăm, să refuzăm s-o înstrăinăm. De-aici însă începe un alt episod care nu mai are de-a face cu investițiile ci cu pasiunea pură(care, de multe ori, se transformă în manie).

4 comentarii:

  1. Excelent articolul!
    Arta a devenit deja o forma de investitie si in Romania, pentru un grup restrans.
    Nu stiu cat de reprezentative sunt preturile pentru artistii tineri, a caror cota depinde mai mult de acceptarea lor de casele mari de licitatii. Normal ar fi ca pentru ei sa existe mai intai o piata primara solida.

    RăspundețiȘtergere
  2. Piata exista deja - in Romania sunt fonduri de investitii in arta (Artmark - http://www.artmark.ro/instrumente-utile-investitorului/). Banca Transilvania are invetitii in arta pentru clientii de top.

    RăspundețiȘtergere
  3. Investitiile in arta sunt costisitoare si doar pentru cunoscatorii care au relativ multi bani. Nu confundati investitiile in arta cu achizitionarea, restaurarea si vanzarea de antichitati. Faptul ca ai cumparat 2 tablouri nu te face investitor. Cand investesti in arta trebuie sa iei in calcul problema si costurile spatiului de depozitare dar si o perioada de timp relativ lunga pentru a face profit.

    RăspundețiȘtergere