miercuri, 11 septembrie 2013

Investiții alternative

Situația incertă de pe piețele financiare, permanenta amenințare a unei noi turbulențe precum și creșterea neîncrederii în sistemul financiar mondial sunt argumente cât se poate de solide în favoarea găsirii unei variante alternative de investire a banilor. Dar oare către ce ne putem îndrepta?

Modalitățile alternative de investire sunt nelimitate, iar în unele cazuri avem de-a face cu situații de-a dreptul șugubețe. Cu toate acestea, pentru cei mai mulți dintre investitorii de acest tip contează - la fel ca și în cazul investitorului clasic - profitul. Într-adevăr, oricât de nebunești ar putea părea aceste investiții, de cele mai multe ori dau o garanție mai mare banului investit, iar investitorul are, în majoritatea cazurilor, controlul absolut.


Cea mai ciudată investiție alternativă mi s-a părut a fi cea în arme. Desigur, obsesia americanilor pentru arme face ca acest tip de investiție să se potrivească de minune Lumii Noi. Teoretic investiția ar părea hazardată, dată fiind creșterea și optimizarea producției de arme. Teoretic doar deoarece prețurile armelor au sărit binișor, iar profitul celor care au ales această modalitate de investire a fost destul de bun. O variantă mai rafinată și care s-ar potrivi ceva mai bine Bătrânului Continent ar fi cea în arme vechi. O armă de colecție, dincolo de frumusețea în sine, beneficiază de o creștere exponențială a prețului. Desigur, contează foarte mult modul în care este/a fost întreținută; de multe ori o armă veche funcțională are o valoare de câteva ori mai mare decât una căreia îi lipsesc piese.

O altă investiție interesantă este cea în vin. Vi se pare ciudat? Poate că da, însă vinul de calitate își sporește valoarea în timp. Țările cu tradiție, cele care au dezvoltat un cult pentru vin, practică acest mod de investire de multă vreme. Nu vă imaginați însă că investiția în vin presupune cumpărarea de vin la ladă sau la cutie din supermarket. Este o investiție care se mulează mai mult cunoscătorilor, celor care respiră vin. În lumea acestei băuturi, în special în ultima perioadă, marketingul agresiv a luat fața calității adevărate. Aceasta face ca marile comori să stea adânc ascunse sub producția de masă specifică societății de consum. Dacă vă gândiți la o asemenea investiție trebuie să aveți în vedere producătorii care dețin un istoric al producției lor, care au, cum spun cunoscătorii, o verticală. Ce înseamnă aceasta? Un producător adevărat reprezintă mai mult decât o etichetă frumoasă și un vin care are un gust interesant. Producător, în adevăratul sens, este cel care poate face dovada, prin vinurile pe care le deține, că are capacitatea de a livra vin de calitate în timp. Cu alte cuvinte, ar trebui să vă orientați către producători care vă pot asigura astfel de dovezi cu o vechime cât mai mare. Unul care produce vin de câțiva ani și beneficiază de un marketing agresiv nu oferă absolut nicio garanție colecționarului. Pe de altă parte, producătorii cu tradiție, cei care-și transferă secretele din generație în generație, pot demonstra prin vinul din pivniță că licoarea pe care o au e de calitate. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în unele cazuri, de respectiva licoare se mai leagă și fapte istorice, lucru care conduce la o creștere spectaculoasă a prețului.  Domeniul e vast și rezervat cunoscătorilor deoarece este o investiție atât în tradiție cât și în  calitățile respectivei licori. 

Ca o variațiune a alternativei anterior prezentate ar fi cea în băuturi spirtoase, în special whisky. Pentru specialiști whisky-ul este noul aur, aurul lichid. „Semnalul de alarmă” a fost tras în 2011, atunci când o sticlă de whisky s-a vândut cu 125 000 lire. De-atunci investitorii au început să exploreze noul tărâm al făgăduinței. În prezent, există între cunoscători chiar și un index al celor mai performante zece sticle care se apreciază cu peste 25% pe an. La fel însă ca și în cazul vinurilor, neofiții se pot arde bine de tot. Popularitatea în creștere face ca traficul cu sticle de colecție să conțină o groază de băutură falsificată.

Mai sunt și alte tipuri de investiții alternative? Cu siguranță da, numărul acestora ținând doar de imaginația omului. Aici v-am prezentat câteva, însă, dacă veți avea curiozitatea să studiați domeniul, veți înțelege că există și alte moduri de a pune banii în mișcare, fără a avea de-a face cu riscul în creștere al lumii financiare actuale. De la fermele de nișă până la diverse obiecte colecționabile, toate acestea se pot constitui în investiții cu un grad mult mai mic de risc decât cele clasice. Iar profiturile, de cele mai multe ori, sunt superioare celor clasice. Deocamdată vă las să studiați, iar în episodul viitor voi reveni cu o analiză referitoare la una dintre investițiile mele favorite.

6 comentarii:

  1. Am auzit ca valoarea unui ceas Rolex creste de la an la an.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ceasuri cred ca suntem in mijlocul unei bule. Cred ca o sa scriu ceva pe subiectul asta inainte de explozie...

      Ștergere
  2. Apropos de un post anterior, daca nu ma insel, la care unii comentatori erau sceptici, a ajuns in Rotterdam primul vas chinez care a traversat pe la Polul Nord:

    http://www.dutchnews.nl/news/archives/2013/09/rotterdam_port_welcomes_first.php

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai tu iti pierzi timpul cu toti aberantii? N-ai vazut ce rivulutionar era? Sunt satul de specimenele astea...

      Ștergere
  3. Am fost la o degustare de whiskey in Irlanda si ni s-a prezentat si varianta investitiei in diversele marci locale. Ideea nu e sa cumperi o sticla, poti cumpara un butoi sau un procent dintr-un butoi la cateva mii/zeci de mii de euro direct de la producator, ei ti-l depoziteaza. Parea interesanta ideea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lemn-Sare-Alcool. Acum sa detailez putin , lemnul va avea tot timpul pret in conditiile in care se taie maul decat se replanteaza asta ar fi doar unul din aspecte , sarea iar este un bun de nelipsit in industria alimentara si nu numai , alcoolul dublu rafinat deasemeni nu isi pierde nici calitatea in timp daca este bine depozitat si inca se mai poate produce la "negru" :).

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)