luni, 9 septembrie 2013

Șase ani

9 septembrie 2007 a fost data primei postări de pe acest blog. De-atunci ne despart șase ani și o groază de evenimente. Rememorând, aproape nu-mi vine să cred prin câte am trecut împreună.

Au fost numeroase momente în care am intuit corect desfășurarea evenimentelor însă, trebuie s-o recunosc, au fost și momente în care m-am înșelat. Este în firea lucrurilor să se întâmple așa! Sper însă că, cel puțin până acum, interacțiunea dintre blog și cititori a fost una pozitivă și profitabilă.

Chiar dacă îmi e din ce în ce mai greu să fac față cadenței zilnice a evenimentelor, sper să pot continua ceea ce am început. Scopul apariției acestui blog a fost determinat de slaba calitate a presei economice de la noi, de lipsa informațiilor și analizelor de calitate. Din păcate, pare că lucrurile stăteau mai bine acum șase ani decât azi. Dincolo de împuținarea presei economice, fenomenul este din ce în ce mai anacronic. Puținele publicații care mai există se rezumă să copieze articole din presa străină sau să preia fără să digere știrile transmise de agențiile de presă. Desigur, mai sunt și excepții.

Există în continuare o lipsă majoră de opinii originale și de analize ale fenomenului economic. Cred cu tărie că, pentru a ne dezvolta, avem nevoie de ceva mai mult decât de preluarea mot-a-mot a unor știri sau a unor opinii care efectiv nu se potrivesc realităților noastre. Avem nevoie să filtrăm, să trecem evenimentele pe care le trăim prin propria experiență, să le înțelegem și să fim pregătiți să reacționăm. De-aceea cred că e o nevoie acută de opinii și analize originale, de confruntări ale acestora. E obligatoriu să gândim singuri lumea deoarece numai așa vom putea să o înțelegem.

20 de comentarii:

  1. Numai bine si la mai multi!
    dROp

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate bune, eu va urmaresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani si la cat mai multe articole!

    RăspundețiȘtergere
  4. La Multi Ani! Multumim frumos pentru ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani cu sanatate MAESTRE!Avem nevoie de analizele DomnieiVoastre si dupa ce KIORETE se va retrage plangand(la a 7 -a stcila de wiskey) ca sa pregateasca candidatura lui NUTI Plescoi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. esti pensionar si ti-a scazut si tie pensia?

      Ștergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca glumesti, nu-i asa?

      Ștergere
    2. Imi pare rau, dar nu fac schimb de link-uri.

      Ștergere
  7. multi ani inainte! multumesc pentru tot.
    adi

    RăspundețiȘtergere
  8. La multi ani si toate cele bune!
    Cat mai multe articole, cat mai mult obiectivism si analize pertinente ca pana acum!

    P.S. Pe tort sunt 5 lumanari! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alt tort n-am gasit. :-))
      Eram sigur ca pana la urma o sa observe cineva si chestia asta!

      Ștergere
    2. Inseamna ca inca mai aveti cititori perspicace :)

      Ștergere
  9. La multi ani, Dane!
    Numai bine va doresc, tie si blogului tau, dpmdv, cel mai bun dintre cele pe care le mai "rasfoiesc"...
    Chiar daca particip foarte rar la comentarii te citesc cu acelasi nesat de vreo 4 ani si mai bine!
    Toate cele bune!
    Cu stima,
    Marius.

    RăspundețiȘtergere