marți, 19 noiembrie 2013

Eliminarea riscului valutar

O inițiativă legislativă recentă a unor deputați UDMR propune facilitarea rambursării anticipate a creditelor în valută la cursul de la data contractării creditelor. Este o inițiativă inspirată din legislația ungară. Acolo, mai multe legi de acest tip au ușurat povara suportată de o populație împrumutată preponderent în franci elvețieni.

Dacă ne uităm pe statistici observăm că România este cumva similară Ungariei. Împrumuturile în valută reprezintă aproximativ 70% din totalul creditelor contractate. Împrumutații în valută au cunoscut în perioada de criză creșteri masive ale ratelor pe fondul deprecierii monedei naționale în raport cu valutele în care fuseseră contractate creditele. Cei mai loviți au fost împrumutații în franci elvețieni, care au ajuns să-și vadă datoriile denominate în lei practic dublate.


O modalitate de ușurare a jugului suportat de acești clienți ar putea părea justificată. În plus, practicile băncilor de-aici se cer, în ochii multor observatori, sancționate cumva. O justificare în plus ar fi aceea că, atunci când vine vorba de pierderi, și băncile ar trebui să suporte ceva, nu numai clienții. 

Am putea continua mult și bine pe această retorică, însă cred că ar trebui să aducem logica în discuție. În primul rând trebuie pornit de la premisa că orice credit în valută aduce, după sine, un risc suplimentar, anume riscul valutar. Cei care au contractat credite în franci elvețieni au făcut-o pentru că această schemă de creditare le permitea, la momentul respectiv, accesul la un credit mai mare și la o dobândă mai mică. Însă, trebuie să fim corecți și să înțelegem că acel tip de credit venea „la pachet” cu riscul valutar asociat. Un risc efectiv ignorat de o masă compactă care, pe vremea respectivă, nu visa la altceva decât la împrumuturi. Ar fi nedrept să spunem acum că oamenii care contractau credite în valută nu știau ce e ăla risc valutar. Și chiar dacă ar fi așa, principalul vinovat în acest caz este tot clientul. 

Trebuie să înțelegem că există o limită până la care statul poate interveni. Devalorizarea leului în raport cu valutele nu este o chestiune care ține de bănci ci de piață. Nu băncile sunt cele care cresc sau scad cursurile ci condițiile generale ale pieței. Așa cum „oportunitățile” de atunci țineau de piață, la fel și dezastrul actual ține tot de piață. Poți imputa orice unei bănci, însă valoarea unei cotații la un moment dat a unei valute chiar nu ține de banca respectivă(cel puțin nu în România).

Privind din acest punct de vedere, cred că lucrurile sunt clare, iar inițiativa legislativă menționată, dincolo de caracterul populist, induce o distorsiune în economie. Putem merge chiar mai departe cu raționamentul. Poate fi făcut vinovat un producător de mașini din cauză că prețul carburantului a crescut? Ar trebui ca cel care a cumpărat o mașină să fie sprijinit de producător să cumpere carburant la prețul din ziua achiziționării mașinii? E o întrebare, iar răspunsul cred că e limpede pentru toată lumea.

Dacă intervenția statului(a politicului) a fost binevenită în ceea ce privește reglementarea unor practici abuzive(celebra Ordonanță 50), o intervenție în ceea ce privește reglementarea cursului unui credit în valută cred că este o măsură incorectă. Mai mult, dacă va fi adoptată(destul de puțin probabil), ea i-ar afecta extrem de mult și total nejustificat tocmai pe cei care nu s-au împrumutat deloc sau s-au împrumutat în lei. Băncile vor căuta să-și acopere cumva pierderile, iar aceasta se va simți în costurile contractelor în derulare și a celor noi.

Personal nu văd cu ochi buni acest tip de intervenții populiste și nejustificate. Piețele trebuie să se bucure de libertate în limitele reglementărilor existente. Intervențiile statului, ca arbitru, trebuie să se producă acolo unde distorsiunile sunt induse voit de o parte care face abuz de poziția dominantă. Însă, acolo unde una dintre părți este afectată de un risc pe care nu l-a evaluat corect, intervenția statului nu cred că este justificată.

5 comentarii:

  1. Complet de acord. Sunt multe alte nemernicii de care bancile pot fi acuyate si pentru care ar trebui penalizate (comisioane ascunse, modificari unilaterale a conditiilor contractuale, etc) dar riscul valutar nu li se poate imputa.

    Incredibil totusi gradul de populism si de ipocrizie al alesilor care sustin asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  2. Reglementarea falimentului personal.
    Cretinacii pârliți se vor putea elibera, bancarii proști se vor arde și, pe viitor, vor sufla și în înghețată.
    Nu vor mai supraevalua decât garanțiile creditelor ipotecare acordate loazei prostului statului.

    P.S. Cine e Maduro de la UDMR?

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe logica "cei multi au dreptate" o sa apara si reglementari dinastea. La fel cum in 92-93 cumparai un apartament cu banii de paine. Era mai scump biletul de troleibuz pana la CEC decat rata care o aveai de platit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta pentru că acel apartament fusese achitat cu munca și sacrificiile făcute în perioada 1980-1989.Nea Nelu Ilici a facut ceva pentru popor: a dat economia și fabricile hotilor, iar locuintele chiriasilor!
      Nu vad Traiane dargul meu ce a fost rau in asta!

      Ștergere
    2. Problema a fost ca intotdeauna, ca au primit doar unii, iar de muncit au muncit toti in tara asta. Existau sute de mii de oameni care si-au cumparat locuintele inainte de revolutie fie cu banii jos fie in rate si au platit infinit mai mult decat ceilalti.
      Dar dupa cum spui si tu, a fost doar una dintre mizeriile post decembriste.

      Ștergere