vineri, 8 noiembrie 2013

Impozite, impozite

Fiscalitatea mioritică este eternă și fascinantă. Avem impozite pentru orice, avem taxe la tot pasul, avem reglementări și supra-reglementări. Avem „di tăti”, cum ar spune niște basarabeni. Cu toate acestea, statul nu are bani, urlă pe la toate colțurile că „e foame de bani băeți”. De aceeași foame urlă toată lumea: muncitorul n-are bani, patronele lui n-are, investitorul n-are, țara n-are. În schimb avem impozite, avem accize, avem taxe, avem, avem, avem.

Nu trăim oare într-un paradox? La fiecare colț trebuie să arunci cu bani, însă banii nu există pe nicăieri. Dacă am face un control(ipotetic, desigur), am vedea că, în spatele aparențelor, banul există și, fiecare, la nivelul său, are ceva bani. Și asta se vede la nivel macro în sumele imobilizate în banci sub formă de depozite. E un paradox similar celui al cărnii din vremea lui Ceaușescu; toată lumea se plângea că nu se găsește, însă toate frigiderele și congelatoarele erau burdușite de carne. În tot acest joc, perdantul este statul pe care, cu adevărat, dacă-l cauți n-are de niciunele. N-are bani, n-are strategie și n-are nici minte.


Revenind la problema impozitării/taxării, orice individ care ar încerca să pătrundă prin haosul reglementărilor în domeniu ar rămâne surprins de nivelul excesiv de taxare. Cu toate acestea bugetul gâfâie. Nu e un paradox, e o realitate generată de prostie. În condițiile în care există impozite și taxe a căror colectare costă mai mult decât valoarea lor, e logic să gâfâi. Atunci când ai impozite ușor colectabile cu o valoare joasă și impozite greu colectabile(usor de evitat) cu o valoare mare, cum să nu suferi? Și, nu în ultimul rând, atunci când penalizezi performanța, cum să nu-ți reduci masa dinamică, cea care ți-ar putea crește veniturile? Oricine știe că e mai simplu să iei puțin de la mai mulți decât mult de la puțini.

Un exemplu clasic de aberație legislativă este taxarea excesivă a muncii. Ce se întâmplă de fapt? În mediul particular se preferă „salariul dual”: componenta legală plus cea la negru. Te angajezi cu minimul pe economie și, în funcție de înțelegerea dintre părți, primești cealaltă componentă la negru. În acest fel am ajuns o țară plătită cu „minimul pe economie”. E o nebunie care nu ajută în  realitate pe nimeni. Angajatul nu beneficiază de o contribuții corespunzătoare și o va simți târziu, la pensie, angajatorul este obligat să facă evaziune sau alte artificii, iar statul nu încasează nimic. Toată lumea e de acord cu asta. Cum se poate rezolva? La fel de logic, prin impozitarea mai redusă a muncii. Este cât se poate de clar că impozitarea excesivă a muncii nu face altceva decât să scadă numărul contributorilor și să scadă atractivitatea pieței muncii. Mai mult, prin eludarea plăților, scade și valoarea contribuțiilor, ajungându-se astfel la artificii de genul creșterii salariului minim pe economie pentru îmbunătățirea colectării.

Că scăderea taxării muncii e o măsură bună suntem cu toții de acord. Problema e că, cel puțin pe termen scurt, aceasta produce o gaură în buget, gaură care trebuie acoperită cumva. Și singura modalitate de acoperire este reprezentată de mărirea altor impozite și taxe. Însă ce rezolvi dacă te gândești să compensezi cu, spre exemplu, o majorare a TVA? Practic nimic. Majorarea TVA se constituie într-o altă frână a economiei. Singura modalitate viabilă de compensare este aceea de majorare a unui impozit ușor recuperabil și care să fie greu „perpetuabil” în economie. La fel de logic ne rezultă soluția: taxarea proprietății.

Într-adevăr, scăderea taxării muncii și creșterea impozitului pe proprietate pare a fi binomul câștigător. La prima vedere lucrurile sunt simple: reducerea „taxei” pe muncă are un efect dinamic, iar creșterea impozitului pe proprietate e ușor colectabil. Am găsit oare soluția câștigătoare? Ei bine, problemele de-abia de-aici încep. 

Creșterea accentuată a impozitului pe proprietate nu este atât de ușor implementabilă. Chiar dacă teoretic „n-ai scăpare”, în momentul în care nu mai ai bani, n-ai de unde să plătești. Într-adevăr, numărul mare de proprietari face acest tip de impozit ușor colectabil, însă trebuie să te uiți și la cine sunt proprietarii. Degeaba îi pui unui pensionar care sta într-o garsonieră din Drumul Taberei un impozit de 1%-2% din valoarea estimată a imobilului. Pur și simplu nu-l va putea plăti. O situație similară se întâlnește în zonele rurale, acolo unde banul nu prea-și arată fața. Ce rezolvi dacă mărești impozitele pe proprietățile de-acolo în condițiile în care oricum nu se plătesc nici la nivelele de-acum? Absolut nimic. După un an, ca stat, vei avea o groază de bani de încasat, bani pe care nu-i vei încasa niciodată și care, cel mai probabil, vor fi șterși în timpul exercițiilor electorale. 

O altă  consecință a creșterii impozitelor pe proprietate este reprezentată de migrarea oamenilor spre imobile cu suprafețe mai mici, în zone mai puțin scumpe și, treptat, apariția ghetourilor urbane. Ne dorim asta? Probabil nu.

Chiar și așa, soluția problemei tot aici se află. În mod normal, ar trebui ca statul să stabilească un nivel acceptabil de confort. O reglementare de acest gen există în mai multe țări. Astfel se evită transformarea localităților în ghetouri. Având setat acest parametru, impozitul pe proprietate poate fi aplicat dual: un impozit similar celui actual pentru imobilele situate în zona de confort și un impozit mărit pentru restul imobilelor. În acest fel s-ar îmbunătăți simțitor colectarea și, probabil, vom vedea topindu-se coloșii de prost gust răsăriți precum ciupercile. Compensând scăderea „costului total al muncii” cu optimizarea impozitului pe proprietate s-ar putea dinamiza eficient economia. 

Taxarea muncii vs impozitul pe proprietate e doar o idee. În mod normal, statul ar trebui să învețe să-și facă mai bine calculele și să culeagă taxe și impozite de acolo de unde poate. Pe moment, ideea unui impozit pe contrucțiile speciale pare inspirată. De exemplu, un impozit majorat pe sonde poate compensa nebunia redevenței infime la petrol. Și exemplele pot continua. Important e să ai puțină minte și voință.

15 comentarii:

  1. Rate de plata ale Romaniei catre FMI:
    2012: 3.1 mld Euro
    2013: 6.7 mld Euro
    2014: 5.6 mld Euro
    2015: 3 mld Euro
    2016: 1.6 mld Euro

    Si ne mai miram de ce "nu-s bani"? Acum ponta s-a trezit sa impoziteze tot ce prinde ca sa plateasca datoria odioasa facuta de boc & base pentru salvarea bancilor straine in 2008?

    Un nou Ianuarie 2012 nu e departe. Doar ca de data asta va merge mult mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Taxarea e motorul economiei. :)

    Taxezi proprietatea? Parazitul se va da peste cap sa producă taxa sau, preventiv, va face tot posibilul să plăteasca mai puțin. Ar dispărea instantaneu conceptul "cloaca nu cere de mâncare".
    Nu stiu despre ce (alte) ghetouri vorbesti. Fondul locativ urban din România e alcatuit in majoritate din cloace cu suprafete de sub 50 mp. Ghetourile exista, atat doar ca "valoreaza" cat zice la ziar.
    Ruralii netaxati, supravietuitori din "surventia uie", au toate motivele sa ramana nefiscalizati. Cand vor creste impozitele, vor face... orice. Stiu, la tăți ni-i greu.

    La nivel artistic, proprietarii de "lucs" (sute de mp) din extravilan, platesc impozite (modice) la acelasi nivel cu proprietarii de ghetouri din zone almostcentrale.

    Principial, e megafun sa facem drame din impozitarea adecvata a proprietatii, cand cheltuielile cu utilitatile ajung la cateva mii de euro pe an chiar si in ghetou. Majorarea impozitelor s-ar face de la ordinul a cateva zeci de euro pe an la un ordin imediat... superior. :)

    Pe de altă parte, dacă vrei ca economia sa miste, tinzi spre full employment si bunastare (cloaca scumpa nu prea inseamna bunastare) taxele pe munca trebuie scazute, zic eu, pentru a incuraja "fenomenul". :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca am mai vazut ideea asta intr-un articol anterior, nu imi aduc aminte exact cand, dar mi-as dori sa il citeasca si cineva din politic ... daca stie sa citeasca :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca ai scapat nivelul urias al furtului din banul public, fie prin evaziune, returnari ilegale de tva sau licitatii trucate. Pare un truism, ceva greu cuantificabil, greu palpabil gen aerul pe care-l respiram, asa ca nu ne batem capul prea tare; da, exista, asta e... Totusi, ultimele scandaluri in domeniu dau o (timida) masura a jafului enorm, cu retele ce se intind in toata tara si care in mod logic, de mai bine de 20 de ani mulg tot ce se poate. Cred ca mai degraba trebuie umblat aici, altfel conform unor teorii legate de buna guvernare, oricati bani vei avea pt. buget, nu vei face decat sa stimulezi coruptia; banii multi vor fi un magnet ce vor atrage din ce in ce mai multi oameni in caracatita asta hidoasa a jafului banului public.

    RăspundețiȘtergere
  5. Per total principiile sunt corecte.
    Realitatea le contrazice. Statul are nevoie de bani acum.
    Nu are timp de analize, strategii, politici pe termen lung. Actuala guvernare (ca si cele dinainte) conduc "la bara din fata" precum o mare parte din soferii mioritici. Nu se uita in stanga, dreapta sau 50 de metri mai in fata unde este un semafor spre rosu. Nu! Se uita doar la cel din fata indiferent daca actiunile lui au sau nu logica.

    RăspundețiȘtergere
  6. "toată lumea se plângea că nu se găsește, însă toate frigiderele și congelatoarele erau burdușite de carne", probabil nu ai nici cea mai mica idee cum era atunci. "un impozit majorat pe sonde poate compensa nebunia redevenței infime la petrol", de ce sa nu maresti direct redeventa colectata de la 100 de firme decat sa numeri zeci de mii de stalpi de sute de feluri? nu avem bani sa marim salariile catorva mii de medici,profesori debutanti dar cumparam un avion pentru demnitari de 50 de milioane euro, protejam retele de evaziune de sute de milioane, returnam tva ilegal, retrocedam de sute de milioane prin fals...si acum legea descentralizarii. in maxim 10 ani santem in faliment absolut. grecia scrie pe noi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bre Gogule, in general cand comentezi e bine sa ai habar pe lume esti. Impozitul ala pe sonde e singura modalitate de a petici o greseala care inca un an va mai produce efecte. Cum se vede ca nu stii, redeventele la petrol sunt batute in cuie inca un an, astfel incat respectivul impozit pe sonda e chiar o masura buna. In ceea ce priveste vremea impuscatului, comentariul tau ma face sa cred ca atunci erai maxim la stadiul de zigot, astfel incat n-are sens sa mai insist.
      Iti recomand ca, pe viitor, sa incerci sa nu te mai trezesti vorbind precum țața Leana în piață.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  7. Ideea unui echilibru intre taxarea muncii si a proprietatii nu e rea.
    Era perfecta aplicarea ei in 2004, odata cu trecerea la cota unica. Sau nu mai tarziu de 2006.
    Ar fi taiat si aripile bulei imobiliare.
    Acum cred ca este mult prea tarziu.
    De comparat valoarea la care se plateste impozitul pe imobile si mai ales terenuri cu valoarea oficiala de tranzactionare si mai ales cu valoarea la care se expropriaza...
    Plus ca avem o crestere constanta sigura si viguroasa a cheltuielilor obligatorie data de scumpirea utilitatilor, alimentelor si a produselor de igiena.Acestea se scumpesc cu mult peste rata oficiala inflatiei, puteti verifica.
    Plus ca middle-class-ul deja este indatorat pana peste gat la banca pentru proprietati imobiliare mult supraevaluate in anii veseli ai bulei. Unii au cumparat fiindca au avut nevoie si ii plang sincer, altii fiindca au vrut sa se imbogateasca si au primit ce au cautat.
    Cheltuieli obligatorii + rate mai mari -> mai putin bani pentru concedii, hobby, renovarea casei, masini, etc -> incasari mai mici in aceste domenii -> salarii mai putine si mai mici.
    Pe de alta parte, statul are ceva bani. Bugetul Bucurestiulu, am ascultat asta seara la Radio Actualitati este jumatate din bugetul Parisului. Ce fac ei cu banii si ce facem noi ...
    Si notati va rog valoarea autoturismelor prezente oricand pe strazile Bucurestiului si ale catorva orase mari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ai auzit gresit sau cel de la radio nu prea cunoaste realitatea. Parisul are venituri cam cat PIB-ul romaniei 120 miliarde, in schimb Bucurestiul are 1 miliard Euro.

      Ștergere
  8. Deci avem asa:
    1. Impozite directe pe munca
    2. Impozite indirecte pe munca (TVA, accize etc)

    Cei care propun impozite pe proprietati cumparate cu bani, pana la proba contrarie, impozitati in prealabil (nu e vina proprietarului ca statul nu e in stare sa colecteze impozitele 1 si 2) ar trebui sa plateasca impozit pe existenta sau sa scrie la infinit "Proprietatea nu e un moft".

    RăspundețiȘtergere
  9. Pe fond, problema cred ca e pusa gresit. Pana la a discuta filosofie fiscala, exista aspectele practice. Primul e ca nu sunt multe solutii pentru a acoperi gaurile pe termen scurt. Putem face oricate planuri de colectare, daca luna viitoare nu ai cu ce plati pensii, se darama cosmelia.
    Taxele pe proprietate, pana una alta, nu platesc pensii. Taxele pe proprietate se duc la bugetele locale, pe cand cele pe munca se duc la finantele publice, de unde intra in circuitul bugetului de stat. Desigur, ca ipotetic se pot gandi multe exercitii, dar mersul deocamdata e spre descentralizare, deci invers de ceea ce propuneti.
    Ce nu pricepe Ponta (in gandirea lui de controlor) e ca cu cat va hartui mai mult persoanele fizice si juridice sa-i plateasca taxe mari, cu atat va primi mai putin. Solutia e undeva in text: taxe mai mici, cu baza de impozitare mare si as adauga cu controale mai domoale.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Dan
    " Degeaba îi pui unui pensionar care sta într-o garsonieră din Drumul Taberei un impozit de 1%-2% din valoarea estimată a imobilului. Pur și simplu nu-l va putea plăti."
    Solutia este foarte simpla, implementata in mai multe tari. De fapt sunt 2 solutii:

    1) solutii bancare: reverse mortgage sau credit ipotecar, care ajuta pensionarii sa plateasca nu doar impozitele pe urmatoarele 2-3 decenii (sau cat traiesc), ci si sa scoata bani din home equity. Singurul dezavantaj e ca nu mai pot sa lase apartamentul mostenire, dar daca mostenitorii vor sa le pice pleasca apartament, ar trebui ei sa plateasca impozitele.

    2) solutie fiscala: taxele necolectate sa se majoreze cu o dobanda moderata, sa zicem de 5% anual (sau cu cat costa pe stat sa se imprumute prin bond-uri). Taxele necolectate constituie un "tax lien" (termen englezesc, nu cunosc romana), si apoi cand se vinde apartamentul (sau cand se mosteneste), statul recupereaza banii.

    Astfel de solutii se practica in Occident nu doar pentru impozite, ci si pentru cheltuieli precum azilele de batrani--statul suporta batranii senili sau invalizi care au nevoie de ingrijire si nu au bani sa plateasca pentru asta, dar la moartea lor isi recupereaza (macar partial) cheltuielile la vanzarea apartamentelor. Toate aceste solutii sunt optionale pentru batrani--daca nu au bani si daca vor sa isi lase apartamentele mostenire, atunci nu au decat sa ii ingrijeasca mostenitorii.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Dan
    "O altă consecință a creșterii impozitelor pe proprietate este reprezentată de migrarea oamenilor spre imobile cu suprafețe mai mici, în zone mai puțin scumpe și, treptat, apariția ghetourilor urbane. "

    Incorect. Consecinta este plesnirea bulei imobiliara, sau impiedicarea formarii de bule imobiliare. De ce sunt apartamentele comuniste din Berlin mai ieftine decat cele din Drumul Taberei? Tocmai din cauza impozitului imens pe proprietate din Germania (relativ la cel din Romania). Dar Est-Berlinul nu s-a transformat impozit, doar ca nu s-a balonat speculativ precum Bucurestiul.


    RăspundețiȘtergere
  12. Am vrut sa scriu "Dar Est-Berlinul nu s-a transformat in ghetouri"

    Deci in Bucuresti, daca s-ar face impozit de proprietate de 1% pe an, apartamentele comuniste ar scade de la 100k euro (sau cat mai sunt acum, nu am fost in Romania de multi ani) la 20-40k euro. Si in orase din provincie ar scade si mai mult.

    O consecinta ar fi ca unii oameni s-ar muta in afara orasului si ar face naveta. S-ar ivi niste suburbii mai minarhiste, cu taxe foarte mici, dar fara scoli, drumuri asfaltate, sau alte servicii locale. In mod democratic fiecare localitate ar stabilii ce nivel de taxe si servicii ar vrea, ar fi descentralizat sistemul, precum in SUA.

    Statul central ar avea si venitul mai redus din impozite, dar si cheltuieli mai mici (din cauza descentralizarii multor servicii)

    RăspundețiȘtergere