marți, 24 decembrie 2013

2013 ce a fost

La sfârşitul anului trecut, încercând să intuiesc ceea ce va urma, spuneam că anul acesta va fi anul în care, în lipsa rezultatelor economice concrete, politicienii vor reintra în joc. Atunci(ca şi acum dealtfel) nu mă gândeam că reintrarea în joc a politicienilor se va face ca urmare a vreunei mustrări de conştiinţă, ci ca efect concret al unui joc de-a aruncatul pisicii moarte în curtea celuilalt. Remarcam atunci că "intrarea politicienilor în joc echivalează cu restrângeri de libertăți, joc economic strict controlat și o creștere teribilă a autorității statului". Şi toate acestea deoarece efectiv nu există o lampă magică prin intermediul căreia să se rezolve gravele probleme cu care ne confruntăm. 

Chiar dacă n-am avut parte de o întărire efectivă şi extremă a autorităţii statului, putem spune totuşi că 2013 a fost anul revelaţiilor. Devăluirile uluitoare ale lui Snowden ne-au arătat limpede mizeria din interiorul sistemului. Încă din anii '30 statul american s-a încris pe traiectoria a ceea ce numim "democraţie controlată". Ce înseamnă aceasta? Păstrarea şi "garantarea" libertăţilor, în paralel cu ghidarea societăţii prin mijloace neortodoxe, de manipulare, de inducere a unor false stări şi, în final, de control absolut. În realitate ne confruntăm din ce în ce mai mult şi mai evident cu o dictatură perversă susţinută de propagandă.


Defectarea lui Edward Snowden poate fi văzută ca o continuare logică a scăpărilor publicate de Wikileaks. Aceste fenomene sunt normale şi reprezintă semnele defectării infernalei maşinării care susţine hegemonia americană. Încrengături şi întrepătrunderi de servicii secrete, false instituţii, construcţii artificiale şi nori de fum. Întreaga maşinărie de controlat şi sucit minţi nu-şi mai poate păzi propriul secret şi, uşor, uşor este sabotată din interior. Este soarta tuturor construcţiilor grandioase, soartă determinată de o lege naturală: nimic dintre cele ridicate de oameni nu e perpetuu. Ne-a demonstrat-o istoria de atâtea ori.

Ceea ce am văzut însă în 2013 nu este decât începutul. Maşinăria n-a fost încă turată la capacitatea la care a fost proiectată să lucreze. Cei care cred că dezvăluirile lui Snowden au pus cap uneia dintre cele mai mari ticăloşii din istoria omenirii se înşală. În fapt de-abia de aici va începe totul, iar anul care tocmai se încheie pare a fi anul conştientizării. 

Revenind la economie, la burse mai precis, se pare că nu m-am înşelat. Am avut parte de un an bursier impresionant, creşterile fiind deja de domeniul evidenţei. Mişcările sunt impulsionate de mai mulţi factori însă, în principal, cantităţile impresionante de bani pompate de-a lungul vremii încep să se simtă. 2013 a fost anul în care s-a ieşit la cumpărături şi aceasta indiferent de faptul că vorbim despre magazine sau despre burse. Din punct de vedere al timing-ului, 2013 ar fi trebuit să aparţină altui ciclu economic, însă gravitatea crizei l-a păstrat în aceeaşi zodie a crizei. Cum am mai spus-o, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate, iar gravitatea lor le va face să se constituie în pietre de moară legate la gâtul economiei mult timp de-acum încolo.

Evoluţia burselor transmite însă semnale mixe. Într-adevăr, creşterea cotaţiilor ar putea fi interpretată ca un semn de însănătoşire a economiei. Nu trebuie însă să uităm că ne situăm pe un vârf absolut al cotaţiilor şi aceasta fără ca economia să fi făcut ceva memorabil. Vârfuri similare am mai avut în 2000 şi 2007. Sună cunoscut?
 
Ca o contrapondere la cele afirmate de mine ar putea fi aduşi în discuţie indicatorii macro publicaţi de SUA care arată foarte bine. Însă realitatea pare a fi alta. În paralel cu marile dezvăluiri ale lui Snowden, în acest an am mai avut parte de o dezvăluire cutremurătoare: în SUA se practică falsificarea indicatorilor macro. Sună ciudat? În urmă cu o lună editorialistul New York Post, John Crudele, a acuzat falsificarea în 2012 a datelor referitoare la şomaj. Ştirea a făcut senzaţie însă, tipic, nu a fost răspândită de media aşa cum se întâmplă cu ştiri mai puţin spectaculoase. John Crudele afirmă răspicat că are date temeinice referitoare la fraudă pe care promite să le dezvăluie unei comisii a Congresului. O asemenea investigaţie ar fi cu adevărat spectaculoasă dacă nu cumva falsificarea a devenit un subiect de securitate naţională.

Pus cap la cap putem spune că 2013 a fost un an al revelaţiilor. Multe lucruri pe care le bănuiam au ieşit la iveală, altele aşteaptă să se facă auzite. Pentru cei care au urmărit profitul bursier a fost un an bun. Cei direct implicaţi în economia reală au avut un an plat, în ton cu ultimii ani, poate cumva mai prost, dar oricum pe linia de plutire. Ceea ce va urma vom discuta în următorul articol. Până atunci vă doresc să aveţi parte de un Crăciun fericit şi de tot ceea ce vă doriţi. La mulţi ani!

11 comentarii:

  1. ...uneia dintre cele mai mari ticăloşii din istoria omenirii...
    Oare? Cum ramane cu comunismul si nazismul, cu razboaiele religioase, cu fundamentalismul inchizitiei si mai nou cel islamic, cu sclavia si toate celelalte fenomene din istorie ce au lasat in urma stive de morti si destinele a nenumarate generatii mutilate?
    Pana una alta justitia americana tocmai a condamnat aceasta practica a NSA (prin gura judecatorului Richard Leon) constatand ca e o incalcare grava a Constitutiei (citeste NYT). In Europa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului se pregateste sa dea o sentinta asemanatoare impotriva agentiei similare britanice (GCHC). Asta se numeste Justitie independenta si ea fiinteaza in cadrul unui STAT DE DREPT care la randul lui este inventia si apanajul exclusiv al civilizatiei vestice, asa cum s-a cristalizat ea in sec. XX. Aceasta civilizatie nu e perfecta dar e la departare imensa -in sensul bun- de orice alt gen de civilizatie din istorie sau din prezent. Daca nu esti de acord, Rusia, fostele republici sovietice, China, Orientul Mijlociu sau Africa te asteapta. Poti predica acolo cu mult succes impotriva US si a Vestului in general.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca tu iti imaginezi ca in articolul asta fac apologia sistemelor politice din Rusia, China sau Coreea de Nord inseamna ca ai probleme grave de perceptie.

      Ștergere
    2. Asta ai înţeles din mesaj, Dane? Si mai vorbesti de probleme de percepţie.

      Ștergere
    3. Oh, accentul pus pe justitie independenta si stat de drept împroașcă tot raționamentul cu un damf de pupinbăsism puturos. :)

      Situația în care o procuratură securistă, aflată sub controlul unor instituții "independente", îmbârligate cu serviciile securiste, la rândul lor complet independente de contribuabilii în slujba cărora, chipurile, s-ar afla, este cel mai bine descrisă drept stat represiv mafiot.

      Și până una alta, se poate predica și pe aici împotriva statelor securiste așa-zis democratice, iar când nu s-o mai putea... se va duce naibii panarama propagandistică pe baza căreia măcăniți căcaturi pentru proști.

      Ștergere
  2. Cel mai bun lucru care putea să se întâmple în 2013 este că RUSIA a BLOCAT invazia Siriei care de fapt era decât un preambul la invadarea IRANULUI! Invadarea IRANULUI înseamnă sfârșitul planetei Pământ așa cum o cunoaștem!
    PUTIN merită nobelul ptr pace și respectul întregii planete!
    Constatăm evoluții economice pozitive în țări ce refuză hegemonia CIA-NSA-MOSSAD!
    Turcia, Ungaria au plătit integral datoriile externe și au ntrerupt scalvizarea FMI! Le așteaptă creșteri economice!
    BRISC e de mult pe plus și vor fi în continuare pe plus!
    În IRAN lucrurile merg bine! Doar ISRAELul vrea neapărat război!
    În România LUI KIORETE și A CIA(Vila Dante) lucrurile merg din rău în mai rău! Partea bună e că lumea a început să se trezească! Abuzurile executate de niște criminali îmbrăcați în JANDARMI la PUNGEȘTI au intrat în conștiința colectivă!
    Cțnd va veni plata și KIORETE BĂSESCU și PONTA/Sârbu/Stroie adică securiștii li umrașii lor de după 1989 vor primi și un mic bacșiș!
    Cât despre ANONIMII care comentează aici îmi reiterez rugămintea să fie trimiși unde le este locul: la coșul de gunoi!
    Poți să-ți spui GIGEL și comentariul tău capătă o identitate umană! Dacă semnezi ANONIM atunci s-ar putea să fi un puiuț de securist băsist trimis aici în interes de serviciu!Mulțumesc pentru ocazia de a-mi exprima opinia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai nene , numai scenarii apocaliptice ai in cap , hai totusi sa revenim la realitate

      Ștergere
    2. Uite cum se exprima handicapatul asta:
      "invazia Siriei care de fapt era decât un preambul la invadarea IRANULUI...".
      Bai Lache, inlocuieste "decat" cu "doar" si mai pune laba pe carte, ca te exprimi ca un retardat.

      Ștergere
    3. Si uite-asa, patrunsi de spiritul Craciunului am devenit mai buni, mai toleranti, mai intelegatori. :-))

      Ștergere
  3. Edward Snowden e un erou adevărat. Şi-a asumat riscuri enorme să facă dezvăluirile acelea, mergând până acolo încât să ceară azil în Rusia pentru că altcineva nu prea avea curajul sau puterea să-l apere. Tipul de la New York Post - de care aud prima dată - putea însă să publice tot ce ştie fără nici un risc. Toată entităţile ostile lui Obama, nu doar NY Post ci şi Fox News şi altele inclusiv Partidul Republican, ar fi făcut un scandal monstru dacă ar fi avut cu ce. În loc de asta Crudele cere o comisie a Congresului, probabil una specială. Care se poate face doar dacă există un scandal monstru... Mie asta nu îmi sună a Ed Snowden, mai mult a Valer Marian.

    RăspundețiȘtergere
  4. Comentariul meu s-a referit la o propozitie, nu la tot articolul.
    Am incercat sa explic ca, plecand de la acea propozitie f. transanta, retorica ta nu face decat sa identifice ticalosia unor oameni (anumiti decidenti NSA), ca fiind una a sistemului in intregul sau, ceea ce este absolut fals in cazul Vestului unde institutiile sunt independente se corecteaza una pe alta iar peste ele exista societatea civila care le supravegheaza pe toate.
    Tinand cont de cele de mai sus, precum si de faptul ca la nivel istoric civilizatia Vestica a oferit cele mai inalte standarde de viata indivizilor, zgandarirea sentimentele anti-occidentale imi pare a fi o mare greseala.
    In alta ordine de idei: La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si daca e vorba doar de zgandarirea sentimentelor antisecuriste?
      Deci critica adresata mafiei securiste care transforma state cvasi-democratice in oligarhii la fel de puturoase ca si statele lumii a treia intra in categoria... curent antioccidental.

      hahahahahaha

      Ce institutii sunt independente in statele oligarhice, cand ii ai pe toti la mana si cand oricine e santajabil?
      Intr-un mediu economic salbatic, cine este societatea civila? In absenta vreunui miliardar cu Giză-n suflet, societatea civilă este securitatea undercover... si toata "civilizatia vestica" se reduce la... standarde inalte de viata (confort, calorii, distractie => Idiocracy)... checked.

      Ștergere