joi, 26 septembrie 2013

Despre abuzuri, clauze si interpretari

În anul 2000, ca efect al iminentei noastre aderări la Uniunea Europeană, în legislația autohtonă și-a făcut loc, în premieră, Legea privind Clauzele Abuzive(193/2000). Respectiva lege nu făcea altceva decât să transpună Directiva 93/13, una dintre cele mai importante măsuri de uniformizare a dreptului contractelor în Europa. 

Cum bine intuiți, pentru a ne bucura cu adevărat de o liberă circulație a bunurilor și serviciilor, sunt necesare câteva elemente comune, care să se constituie în pietre de temelie ale modului de funcționare a afacerilor în Uniune. În acest mod, un contract semnat între două entități din zone diferite ale Uniunii este obligatoriu să se supună unor norme minimale, cunoscute de toate părțile.

vineri, 20 septembrie 2013

Adio realitate

Iată că ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat. Bomba a explodat, iar Bursa e din nou pe val. S-au rezolvat problemele? S-a întors creșterea? Economia duduie? Iată că avem din nou parte de o schimbare radicală de perspectivă. Ieri ne-am culcat în criză, în timp ce azi ne trezim în fericire.

Ascunse sunt căile economiei și ale speranței. Și mai interesant este modul în care criza ne-a schimbat principiile și ne-a învățat să percepem realitatea. Întrebarea esențială este însă dacă mai avem de-a face cu o realitate. 

marți, 17 septembrie 2013

Cu roşioara la lecţia de prinţipuri

De o bună bucată de vreme asistăm la un jalnic spectacol electoral  pe marginea subiectului cianurat al aurului. Isterizarea şi mutarea obiectivului sunt elemente clasice ale manipulării, astfel încât ceea ce vedem zilele acestea nu este nimic mai mult decât un straniu joc jegos.

Tinicheaua numită Roșia Montana atârnă greu de coada multora însă poporul ieşit în stradă e superficial şi refuză să treacă de primul strat. Într-adevăr, e OK să repeţi slogane, dar parcă e mult mai bine să şi gândeşti. Dacă ieşim în stradă să ne manifestăm indignarea, trebuie să fim scutiţi de a gândi? Personal sunt destul de rezervat atunci când masa intră în acţiune din cauză că acolo acţionează forţe dubioase, interesate să utilizeze şi să plaseze ancore manipulatoare care, în final, pot deturna sensul iniţial. Recomandabil este ca, indiferent de cât de înfierbântat ai fi, să nu-ţi acorzi niciodată lejeritatea de a-ţi ceda obligaţia de a gândi unor terţi, indiferent cât de empatici ar părea aceştia. Este fenomenul cel mai îngrijorător care se produce atunci când te amesteci în masă.


luni, 16 septembrie 2013

Să cumpăr acțiuni la Bursă?

Venirea lui Sobolewski a ridicat cotațiile bursei autohtone. Este un lucru normal, mai ales dacă ținem cont de performanțele anterioare pe care le-a avut. Sobolewski este un individ pe care îl urmăresc de mult timp și, trebuie s-o recunosc, e un personaj pe care-l admir. Are structura unui profesionist dedicat, are experiența necesară pentru a putea genera salturi spectaculoase. Sincer, cred că aducerea sa este un lucru absolut pozitiv.

Cum spune însă și proverbul, „cu o floare nu se face primăvară”. Un singur om, chiar dacă e cel care ”are pâinea și cuțitul”(în realitate nu știu cât de multă putere are) nu poate schimba mare lucru dacă structura de sub el nu este eficientă. Și, așa cum văd eu lucrurile, structura nu pare a fi una foarte performantă.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

What the Internet is Doing to Our Brains

Bine de ştiut şi, mai ales, bine de ţinut minte. Dacă vă pasionează subiectul, puteţi citi mai multe în cartea lui Nicholas Carr, "The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains"(am vaga impresie ca s-a tradus şi în română).

vineri, 13 septembrie 2013

Investiții Alternative (2)

Dacă în episodul trecut m-am oprit asupra unor investiții pe care unii le-ar putea considera ciudate, a venit timpul să vă prezint o investiție pe care o prefer și pe care o fac din plăcere. Cu siguranță că nu este pentru oricine deoarece trebuie să ai o doză de pasiune sau de nebunie. Însă, fără doar și poate, e o investiție care te poate acapara cu totul. În cazul în care te lași copleșit de pasiune, această investiție riscă însă să se transforme în coșmar, împingându-te să investești din ce în ce mai mult.

În general, domeniul cifrelor, al plasamentelor, e unul arid. Ce poate fi interesant la un plasament în grâu, zahăr sau cafea? Cu ce te poate surprinde un plasament în petrol sau aur? Iar exemplele pot continua la infinit. Dincolo însă de perspectiva profitului,  nu există nicio altă satisfacție. Iar când profitul se dovedește a fi fost doar o iluzie rezultată dintr-un calcul greșit frustrarea este infinit mai mare.

miercuri, 11 septembrie 2013

Investiții alternative

Situația incertă de pe piețele financiare, permanenta amenințare a unei noi turbulențe precum și creșterea neîncrederii în sistemul financiar mondial sunt argumente cât se poate de solide în favoarea găsirii unei variante alternative de investire a banilor. Dar oare către ce ne putem îndrepta?

Modalitățile alternative de investire sunt nelimitate, iar în unele cazuri avem de-a face cu situații de-a dreptul șugubețe. Cu toate acestea, pentru cei mai mulți dintre investitorii de acest tip contează - la fel ca și în cazul investitorului clasic - profitul. Într-adevăr, oricât de nebunești ar putea părea aceste investiții, de cele mai multe ori dau o garanție mai mare banului investit, iar investitorul are, în majoritatea cazurilor, controlul absolut.

marți, 10 septembrie 2013

Spre ce conduce Siria?

Mâine urmează să se voteze în Senatul american un proiect de rezoluție care îl autorizează pe Barack Obama să intervină militar în Siria. Este un vot controversat, care ar trebui să consfințească poziția SUA de jandarm planetar. O poziție deranjantă pentru mulți, dar căreia nu i se poate opune mare lucru. Cu toate acestea lucrurile nu sunt pe atât de simple pe cât ar putea unii să creadă.

Într-adevăr, SUA nu mai este de mult o putere militară, ci un colos. Bugetul gigantic alocat apărării de-a lungul timpului a condus la o dezvoltare fantastică, fără precedent în istorie. Armata SUA nu este doar deținătoarea unui arsenal de invidiat. Armata s-a implicat masiv în cercetarea fundamentală, deține laboratoare și specialiști de calibru, are unul dintre cele mai coerente sisteme de informații s.a.m.d. Fără doar și poate, SUA are un avans de câțiva zeci de ani în fața celorlalți competitori. 

luni, 9 septembrie 2013

Șase ani

9 septembrie 2007 a fost data primei postări de pe acest blog. De-atunci ne despart șase ani și o groază de evenimente. Rememorând, aproape nu-mi vine să cred prin câte am trecut împreună.

Au fost numeroase momente în care am intuit corect desfășurarea evenimentelor însă, trebuie s-o recunosc, au fost și momente în care m-am înșelat. Este în firea lucrurilor să se întâmple așa! Sper însă că, cel puțin până acum, interacțiunea dintre blog și cititori a fost una pozitivă și profitabilă.

Chiar dacă îmi e din ce în ce mai greu să fac față cadenței zilnice a evenimentelor, sper să pot continua ceea ce am început. Scopul apariției acestui blog a fost determinat de slaba calitate a presei economice de la noi, de lipsa informațiilor și analizelor de calitate. Din păcate, pare că lucrurile stăteau mai bine acum șase ani decât azi. Dincolo de împuținarea presei economice, fenomenul este din ce în ce mai anacronic. Puținele publicații care mai există se rezumă să copieze articole din presa străină sau să preia fără să digere știrile transmise de agențiile de presă. Desigur, mai sunt și excepții.

Există în continuare o lipsă majoră de opinii originale și de analize ale fenomenului economic. Cred cu tărie că, pentru a ne dezvolta, avem nevoie de ceva mai mult decât de preluarea mot-a-mot a unor știri sau a unor opinii care efectiv nu se potrivesc realităților noastre. Avem nevoie să filtrăm, să trecem evenimentele pe care le trăim prin propria experiență, să le înțelegem și să fim pregătiți să reacționăm. De-aceea cred că e o nevoie acută de opinii și analize originale, de confruntări ale acestora. E obligatoriu să gândim singuri lumea deoarece numai așa vom putea să o înțelegem.

joi, 5 septembrie 2013

Ceas portabil cu cuc

Nebunia sistemelor de operare mobile a cuprins toți producătorii de electronice. Se lansează într-o veselie telefoane cu ecrane din ce în ce mai mari, telefoane accesorii la telefoane, inutilități smart s.a.m.d. Tabletele - din punctul meu de vedere cele mai inutile accesorii - devin ba din ce în ce mai mici, ba din ce în ce mai(exagerat) de mari. O explozie de dimensiuni, culori, forme. 

Mai există oare o limită a invaziei de inutilități? Oare cum s-au inventat piețele pentru toate aceste nebunii? Fără a fi conservator de fel mă declar totuși nedumerit în fața atacului electronicelor inutile. Este o adevărată explozie de inutilitate, o falsă revoluție repetată doar pentru că trebuie să pară așa și nicidecum pentru că ar fi așa.

miercuri, 4 septembrie 2013

Microsoft și ceilalți

Cel mai mare eveniment de business al acestei perioade este, fără doar și poate, achiziția Nokia de către Microsoft. O tranzacție menită a aduce coerență gigantului din Redmond. Practic, în urma înțelegerii, tot ce înseamnă divizie de echipamente mobile intră în ograda Microsoft, Nokia urmând să activeze doar în domeniul echipamentelor pentru rețelele de telecomunicații.  Cu această mișcare, Nokia pare a urma destinul celuilalt producător nordic de telefoane mobile - Ericsson. 

Vestea preluării diviziei de dispozitive mobile a Nokia a aruncat în aer cotațiile finlandezilor. După un vârf de 5.41, în final NOK a închis la 5.12. Anul trecut(în iulie) când atrăgeam atenția asupra acestor acțiuni prețul era de 1.71. Punând punct acum putem calcula limpede profitul rezultat din ceea ce consideram atunci „un pariu riscant”.

luni, 2 septembrie 2013

Speranțe pentru bursă

Aflată într-un con de umbra, înscrisă pe o pantă clar descendentă, Bursa autohtonă nu a reușit până acum să iasă din banalitate. Cu o atitudine neclară, BVB nu a reușit să convingă. Dacă vă întrebați care ar fi motivele unui asemenea traseu v-aș recomanda să dați un ochi atent printre oamenii care se învârt în jurul pieței noastre de capital(înțelegând aici linia din spate, cea care nu se vede, dar decide) și veți avea revelații neplăcute.

Veteranii pieței de capital își amintesc despre începuturile pieței, atunci când Bursa parcă și-a prezis destinul. În vremea aceea campionul absolut al tranzacțiilor era Rasdaq, BVB fiind percepută cumva ca a cincea roată la căruță. A trebuit să treacă o criză de amploare(sfârșitul anilor '90) pentru a apărea în prim plan noile vedete ale pieței, SIF-urile, cele care au adus BVB în prim-plan. De-atunci RASDAQ și mulțimea sa covârșitoare de emitenți au evoluat descendent, sfârșind în noroi. Culmea însă, evoluția descendentă a RASDAQ n-a însemnat creșterea așteptată a BVB.