luni, 3 februarie 2014

Rusia si frontul prezentului(II)

Dacă în postarea trecută ne-am concentrat pe o problematică a „faptului divers” intern din Rusia, începând de azi vom ieși treptat în afara granițelor țării pentru a observa interacțiunea dintre Imperiu și lume. Sunt elemente care ne obligă să privim cu atenție în această direcție. Lucrurile evoluează interesant.

Pentru noi, cea mai pregnantă „confruntare invizibilă” se desfășoară în apropierea granițelor proprii. Ucraina și Republica Moldova sunt două țări cu evoluții diferite în urma summit-ului de la Vilnius. Conform șabloanelor media Moldova a îmbrățișat calea europeană în timp ce Ucraina a ales să rămână sub talpa rusească. Și, pentru ca tabloul să fie complet, în Moldova e liniște, în timp ce Ucraina se confruntă cu o revoluție anti-Ianukovici de proporții. Câtă diferență!

Șabloanele vândute de media sunt însă diferite de realitate. A crede că poți mușca din pământul Imperiului fără nicio consecință e o iluzie. O iluzie la fel de mare precum cea vândută de unii naivi care vorbesc telecomandat despre „slăbiciunile Rusiei”. „În Rusia nu e democrație și fără o democrație autentică o țară nu poate fi puternică”. Cam la aceste scheme se reduce modul în care Occientul privește Rusia. O țară veșnic pe marginea prăpastiei, incapabilă să-și administreze teritoriul și să ofere o viață bună propriului popor. Uită ei oare lumea că Rusia a dat cea mai mare „democrație” a lumii, cea care pe noi ne-a încătușat o jumătate de secol? Râzând, liderii de la Kremlin ar putea riposta cu exemplul lor de democrație. Cine oare a eliminat diferențele sociale, cine a alungat moșierii și marii industriași pentru a împroprietări poporul și muncitorimea? Simțiți un fior rece? Ar trebui!

Gândind în termeni simpliști nu facem altceva decât să ignorăm un avertisment. Ucraina e în fierbere. Forțele pro-europene se regrupează în jurul unui bătăuș și a unei cântătoare pentru eliminarea tiranului pro-rus Ianukovici. În jumătate din țară instituțiile statului sunt atacate sau ocupate. Practic, nu mai există autoritate. Revoluționarii sunt din ce în ce mai puternici, mai „tineri frumoși” și mai creativi. Vă sună cunoscută imaginea forțelor binelui unite împotriva răului suprem? Avem de-a face cu fix aceleași marote cu care suntem obișnuiți din copilărie. O chestiune e însă ignorată. În spatele mișcării de „eliberare” se află mâna lungă a FSB-ului.

În Ucraina nu e o luptă între forțele pro-europene și cele pro-Rusia ci o luptă între un FSB care joacă rolul de european și un FSB care joacă rolul pro-rusesc. Ciudat, nu? Putin își sapă singur groapa. Nu-i cumva aberant? Rușii sunt cei care orchestrează revoluțiile împotriva lor. La fel cum în urmă cu aproape douăzeci și cinci de ani KGB-ul „elibera” Estul de teroarea comunistă, acum, aceleași figuri - cu numele democratic transformat în FSB - luptă pentru eliberarea periferiei Imperiului de sub nefasta dominație.

Schema utilizată de ruși e oarecum similară celei din România anului 1989.  Diferența e dată doar de faptul că acum, mass-media e „liberă” situație care face mai ușoară munca de provocare. În rest, toate elementele sunt similare. Întâmplător sau nu, linia a doua a liderilor revoluției ucrainiene e formată din generația proaspătă a celor care au adus „lumina” în anii 50. Această linie a doua este cea care face toate jocurile, care se coordonează impecabil și le impune traseul de urmat liderilor vizibili. Probabil acum înțelegeți motivul pentru care liderii vizibili ai mișcării sunt cei pe care-i cunoașteți.

Pentru ca lucrurile să fie similare aproape până la identificare, a apărut în joc și Ungaria. Așa cum înainte de '89 în cazarma de la Bicske tovarășii unguri antrenau forțe paramilitare care să penetreze spațiul românesc în vederea dislocării Transilvaniei sub masca eliberării țării de sub dictatorul Ceaușescu, la fel și acum, spionajul maghiar - în realitate o veritabilă coadă de topor rusească - se implică activ. Pentru a da lucrurilor un aspect justificat, Ungaria anunță că se pregătește pentru un val masiv de refugiați și instituie o celulă de criză sub coordonarea directă a lui Orban. În realitate, Ungaria face un joc similar celui din '89. Pe vremea aceea nemții din Est și cehii erau lăsați fără probleme să treacă în Austria, în timp ce românii care încercau să fugă erau „reflectați” înapoi în țară după instructajul de rigoare de la Bicske. Schema din România anului 1989 se repetă acum în Ucraina cu o miză mult mai interesantă, iar pregătirea Ungariei pentru primirea de refugiați nu e altceva decât o mască hilară menită a ascunde operațiunile neortodoxe efectuate la graniță.

Ceva e totuși ciudat. Trebuie să fii nebun pentru a crede că rușii s-au îmbătat și se joacă de-a ștreangul în jurul gâtului. Ucraina a fost în istorie cheia către Rusia. De la graniță până la Moscova sunt mai puțin de patru sute de kilometri. E ca și cum rușii și-ar da singuri foc la valiză. Sunt oare ei atât de proști? Sau e vorba de cu totul altceva?

Prima mișcare pare vizibilă, cele care urmează acesteia însă sunt destul de neclare. Cu toate că sunt mai multe scenarii referitoare la ceea ce se petrece acum, vi-l voi prezenta pe cel care cred că are cea mai mare probabilitate de realizare. Miza revoluției Ucrainiene, dincolo de scenariul „eliberării” ar putea avea scopul atomizării regiunii periferice. În Ucraina, ca de altfel și în Republica Moldova, există direcții haotice date de diversele mixturi etnice. Vectorul pro-rus al proviciilor Estice din aceste țări, opoziția unor enclave de populații transmutate încă de pe vremea lui Stalin sau atracția unor provincii față de țara-mamă de unde au fost dislocate în urma Războiului sunt elemente ale unei ecuații complexe. Pentru Rusia este costisitoare menținerea națiunilor periferice însă nici nu-și poate permite luxul unei renunțări la ele deoarece, din punct de vedere geostrategic ar rămâne expusă. Pentru Ucraina, cea mai probabilă finalitate a „revoluției” este împărțirea țării în două, de-a lungul Niprului. Partea din est va reveni Rusiei, sub forma unei republici obediente care, probabil, își va cere treptat „dreptul” de a se integra în „țara-mamă”. Vestul țării însă deține absolut toate elementele necesare pentru realizarea unei explozii. Cu teritorii revendicate de Polonia, Ungaria și România, Ucraina va fi pusă în fața unei „ecuații europene” destul de  ciudate. Și lucrurile nu se opresc aici.

Aderarea țării la UE e un proces anevoios care necesită sacrificii și cedări masive de suveranitate. Este țara pregătită pentru așa ceva? Personal nu cred. Să nu uităm că, în condițiile „revoluției” de acum, doar 50% din populație se declară pro-europeană. Fapt pentru care Ucraina probabil va rămâne într-o zonă gri manipulabilă când de-o parte când de cealaltă. Oricum, în ciuda agitației portocalii, se vede limpede că ucrainienii încă nu au o direcție clară. Nu au motive să urască sau să iubească o anumită parte. Istoria le-a arătat că au fost prădați când de unii când de alții și că au fost curtați doar pentru faptul că reprezentau cheia către Moscova.

Similar se întâmplă și în Republica Moldova. Semnarea „biletului spre UE” de la Vilnius începe să producă efecte. În Transnistria se merge în direcția secesiunii și formării unei republici independente. Pe firmament a apărut și Găgăuzia care își cere independența. O independență pe care n-au avut-o niciodată, dar care, brusc, le este necesară. 

Privind la cele ce se petrec și la ceea ce probabil urmează, putem spune că Administrația Putin merge pe o paradigmă ușor modificată. Rușii par a dori să-și mențină teritoriile periferice strict necesare(Crimeea, Estul Niprului, samd). Aceste teritorii au justificare atât politico-militară cât și economică. Pentru cealaltă periferie se preferă instituirea unei zone gri formate din țări teoretic orientate către Europa și aflate într-un perpetuu proces de aderare. De asemenea, putem asista și la formarea unor „state perdea” după model transnistrean având rolul unor borne de control suportate economic de Rusia. Noutatea este dată de faptul că „noii eliberați” vor trebui să se susțină singuri. O misiune imposibilă! Vor avea calea conectării, pentru supraviețuire, la ajutoarele europene. Ajutoare care, în final vor ajunge tot la ruși sub forma facturii pentru plata hidrocarburilor. Facturi care, de data „marelui pas”, vor fi achitate la prețuri europene.

Chiar dacă acest scenariu pare favorabil rușilor, tot rămân întrebări fără răspuns. Pierderea teritoriilor reprezintă o înfrângere, indiferent de unghiul din care privești. Oricât de mare ar fi Rusia nu-și permite să piardă teritorii deoarece aceasta echivalează cu pierderi masive de influență. Să avem de-a face cu un sacrificiu de tipul celui de la șah? Va deveni într-adevăr Kiev-ul noua Nicosie, capitala scindat între două direcții diametral opuse? Urmează să vedem în episoadele viitoare.

Un comentariu:

  1. Cu ceva ani in urma tarul Putin se enervase pe Ucraina...nu imi mai amintesc motivul.
    Dar a spus atunci ca: "Ucarina e un stat artificial care a luat teritorii de la vecini si daca ar fi sa dea teritorile inapoi ar ramane o tara f.mica" , ceva in genul...
    Trebuie cautat declaratia.

    RăspundețiȘtergere