marți, 1 aprilie 2014

Tranzitia

Din Africa în România. Poate așa am putea numi un eveniment peste care - la nivel local - s-a trecut cu destul de puțin chef, chiar dacă a produs reacții importante la nivel internațional. Ne-am obișnuit cu aceste hachițe ale mediei autohtone care însă n-ar trebui să ne împiedice să distingem ceea ce urmează.

Pe scurt, Vodafone introduce pe piața locală serviciul M-Pesa, un serviciu dezvoltat pentru piețele sărace. M vine de la „mobile”, iar pesa înseamnă în limba Swahili bani. M-Pesa, extrem de popular în Tanzania, Kenya, Afganistan sau India, părea un sistem dezvoltat doar pentru țările sărace. Intrarea în Europa poate fi considerată o surpriză.



La nivel de bază, M-Pesa este un serviciu de transfer de bani. Îți încarci contul și apoi poți transfera rapid banii către un alt posesor de telefon mobil(desigur, din rețeaua care suportă această facilitate). Identificarea beneficiarului se face prin numărul de telefon, ceea ce simplifică procesul. În țările în care a fost introdus serviciul a constituit o revoluție. Aceasta, desigur, pe fondul subdezvoltării financiare a acelor piețe.

Chiar dacă mulți ar fi tentați să considere că intrarea serviciului în România are legătură cu sărăcia se înșală. Realitatea e alta. Vodafone folosește România pentru testarea și reglarea serviciului înainte de extinderea sa la nivelul întregului continent. Desigur, în România beneficiarii serviciului vor fi, în mare parte, cei din zonele slab bancarizate. Însă miza e cu totul alta.

Date fiind costurile, M-Pesa poate fi un concurent serios pentru serviciile transfrontaliere de transfer de numerar. Extinderea sa la nivel european se va constitui într-o alternativă ieftină și simplă de transfer de fonduri, un concurent veritabil al actualelor servicii cu prețuri mai mult decât piperate. Pe termen mediu însă cei mai afectați vor fi bancherii. 

Implicarea unui operator mobil în servicii financiare nu este un lucru de ignorat. Confruntați cu scăderea marjelor de profit, operatorii caută cu disperare noi vaci de muls. Sectorul financiar este unul către care se vor îndrepta natural. Îi califică informațiile pe care le au despre proprii clienți și cantitățile imense de cash manipulat. Este și păcat să nu folosești cumva aceste avantaje. 

În ceea ce privește transferurile rapide de bani, este bine să amintesc faptul că există o alternativă bancară foarte interesantă: transferul de bani prin intermediul cardului. Odată activat, serviciul permite posesorului unui card să facă transfer pe un alt card(folosind numărul acelui card) de la un ATM sau POS care suportă standardul. Costurile unui asemenea serviciu sunt infime, însă băncile n-au fost dispuse să-l implementeze. Motivul refuzului este dat de scăderea drastică a veniturilor rezultate din transferul „clasic” al banilor. 

Apariția jucătorilor non-standard, de tipul celor de la Vodafone, este menită a complica foarte mult viața serviciilor financiare tradiționale. Metodele noilor veniți sunt mult mai rapide și fiabile, tranzacțiile se desfășoară în timp real și nu necesită tehnologii complicate. În ziua de azi oricine are cel puțin un telefon. 

Dacă vă imaginați că lucrurile se vor opri doar la serviciile de transfer vă înșelați. Acesta cred că este doar primul pas. Urmează serviciile de plăți și apoi cele de finanțare. Domeniul e mult prea tentant pentru a nu fi abordat de operatorii rețelelor de telefonie. Aceștia, prin coroborarea imaginii pe care o vor avea asupra fluxurilor financiare cu datele „de rețea” pot revoluționa analiza de risc necesară acordării unei finanțări. Practic, dacă vor ști să-și joace cartea, vor deveni agenți ai unei schimbări profunde a lumii financiar-bancare.

Personal consideră că introducerea M-Pesa în Europa este doar o tranziție. Serviciul care a fascinat lumea subdezvoltată se maturizează și are ca țintă schimbarea lumii dezvoltate. Suntem pe cale să asistăm la o revoluție în ceea ce privește monetizarea informațiilor deținute de operatori. Așa cum am spus în multe rânduri, coroborarea informațiilor sistemelor de telefonie mobilă cu cele financiare poate da naștere unor mega-companii. Nu este ceva obligatoriu pozitiv sau negativ. În ritmul în care ne dezvoltăm, viața pare a se încadra din ce în ce mai mult în ecuații și variabile. Cei care știu să le manipuleze și să profite de pe urma lor sunt câștigătorii noii ere.

9 comentarii:

  1. E normal ca bancherii să fie îngrijoraţi. Vrei să-i trimiţi cuiva o sumă mică, 25 euro să zicem? S-ar putea ca totalul costului tranzacţiei suportat de client să fie mai mare decât suma transferată (am păţit-o de două ori).

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu inteleg ce vrei sa zici cu "coroborarea imaginii pe care o vor avea asupra fluxurilor financiare cu datele „de rețea” " - ce sa coreleze la datele de "retea", daca vorbeste x ore pe zi cu 10 pitipoane sau te referi cumva la istoricul de plati in retea? Orice pitiponc are acum 5234242 minute in retea :) Cred ca impactul mare o sa fie cand se va lansa in tari precum Italia, Spania, etc. - o sa rupa atunci western unionu sau bancile comerciale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce-o fi asa greu de inteles? Daca stiu exact de unde-ti vin banii si pe unde-i cheltui (fluxurile de numerar) si care e grupul in care te-nvarti(datele din retea) crezi ca sunt capabil sa-ti fac o analiza de risc astfel incat sa minimizez riscul de credit? E doar un exemplu. Mai sunt mii de scenarii...

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    3. Sa-ti spun o chestie nasoala pentru tine: faptul ca te ascunzi sub o identitate anonima nu-ti rezolva frustrarile si prostia de care dai dovada. Un comentariu ghiolbanesc poate-ti calmeaza pe moment simptomele, insa problemele tale sunt aceleasi. Incearca sa te uiti in oglinda si sa vezi daca-ti place ce vezi. Daca raspunsul este nu, trateza cauzele; altfel poti fi fericit in continuare deoarece esti unul dintre milioanele de irecuperabili care au intotdeauna dreptate. :-)

      Ștergere
  3. Maestre, cum se face că cele mai cretine comentarii sunt semnate...anonime?

    RăspundețiȘtergere
  4. Problema o sa fie acum cu spalarea de bani, mai ales daca ajunge in tari occidentale. Atata timp cat la noi inca circula cartele anonime se va face abuz si de acest serviciu. Dar sunt de acord ca are si multe avantaje

    RăspundețiȘtergere
  5. @Dan: In 2012 [Iluzia anonimitatii(II)] pareai destul de sceptic cu privire la m-pesa... Sunt curios ce s-a intamplat de ti-ai schimbat opina?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai acolo nu vorbesc despre M-Pesa ci despre organizatiile de carduri. Oricum, ca idee, ceea ce descriu in acel articol este valabil si in ceea ce priveste m-pesa deoarece si aceasta modalitate de plata este una strict supravegheata. Incet si sigur intimitatea se transforma intr-o amintire.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)