marți, 8 aprilie 2014

Un pariu in derulare

Anul trecut vă atrăgeam atenția asupra unei țări pe care pariam. În ciuda unui sistem legislativ destul de eterogen, a unui renume păgubos și a unei justificate rezerve a investitorului tipic, am avut curajul să investesc acolo. Ce-i drept nu direct, ci prin intermediul unui fond de investiții. A fost și este o experiență adevărată.

Țara se numește Nigeria și articolul la care mă refer îl puteți reciti aici. Din iunie anul trecut și până acum s-au întâmplat multe. Îmbucurător pentru mine e faptul că investiția mi-a adus până în prezent un profit de-a dreptul incredibil. Însă lucrurile nu se opresc aici.



Nigeria este cu adevărat o surpriză pentru toată lumea. Economia a explodat anul trecut. PIB-ul a ajuns la 509 mld. $, propulsând țara pe locul I la nivelul continentului african! O performanță care nu putea rămâne invizibilă. Faptul că țara este acum pe locul 26 în lume nu are cum să nu atragă privirile și, mai ales, banii occidentali.

Un articol publicat de Financial Times sugerează deja că marile companii globale au alocat sume importante pentru investiții în Nigeria. E clar că sunt așteptări mari de la acea piață care, pare a deveni, polul investițional al Africii. 

Pentru cei care au privit cu scepticism o asemenea investiție există și o veste bună. Creșterea fulminantă de anul trecut nu s-a văzut și la titlurile cotate. Indicii bursei locale au evoluat ușor crescător(~11% YOY și ~20% variație maximă), fără a replica performanța reală a economiei. Din punctul meu de vedere, perioada următoare(începând din iunie) reprezintă un moment bun de intrare pentru investițiile directe pe piața de capital. Este un punct asupra căruia mă gândesc cu seriozitate. 

Privind prin prisma destinatarului de scrisori nigeriene, aproape că nici nu-ți vine să crezi rândurile de mai sus. O țară care mustea de corupție se ridică hotărâtă să prindă din urmă marile economii. E un fenomen care va fi observat în toată Africa. Chiar dacă nu vă vine să credeți, Africa este noua Asia. Este singurul loc de pe planetă care are nevoie să acopere secole de stagnare în timp scurt. Nigeria este doar începutul, credeți-mă!

7 comentarii:

  1. Africa va deveni intradevar noua Asia. In deceniile viitoare tot mai multe tari dezvoltate vor produce bunuri pe continentul negru. Deja o mare parte din productia agricola necesara tarilor capitaliste este realizata in Africa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Africa e atractiva pentru resursele naturale pe care le are, insa marea ei problema este mentalitatea oamenilor si atitudinea lor fata de munca (cel putin in Africa neagra), fapt care constituie o piedica pentru tot ce inseamna activitate de productie de bunuri.

    Dane, fondul de investitii de care pomeneai in ce branse investeste?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fondul investeste aproape exclusiv in activitati anexe exploatarilor de resurse. Fix ce merge! :-)

      Ștergere
    2. Și cum se numește? ... în caz că nu e secret :)

      Ștergere
  3. Nigeria tocmai si-a schimbat modul de calcul al PIB. Cresterea e mai mult sau mai putin "din pix".

    Ce-i drept acum datoria pare mult mai mica raportata la PIB...

    Probabil vor emite niste bonduri, ciudat ca S&P tocmai le-a cam scazut ratingul ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nigeria cu resursele sale și populatia sa ridicata are sanse sa devină Rusia Africii...rămâne de văzut dacă va fi lăsată în pace!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar avea sanse insa in acelasi timp are o situatie demografica potential exploziva: diviziunea dintre nordul musulman unde se aplica Sharia si exista o miscare fundamentalista si sudul crestin (apropos, si in sud sunt probleme mari legate de agresarea lucratorilor din industria petroliera)

    Intre 1967 - 1970 au reusit sa inabuse secesiunea Biafrei insa intre timp populatia s-a dublat iar problemele se accentueaza.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)